joi, 24 ianuarie 2008

Unul din ultImii avangardişti - Igory BAHTEREV


Igory BAHTEREV (1908–1996)

"LU" - tad. de Leo Butnaru, Ed. Hebreo Errante, Madrid


S-a născut la Petersburg, mama sa fiind una dintre primele femei din Rusia care au profesat jurisprudenţa, iar tatăl era inginer-mecanic. Primele versuri – zaum’ (transraţionale) şi absurde – le scrie începând cu anul 1925, chiar dacă ele aveau să fie publicate abia în 1980 în 5 exemplare-„samizdat”. A făcut parte din grupul leningrădean al avangardei „Flancul stâng” care, suspectat de oficialităţi pentru atare poziţionare „confuză”, avea să devină „Obereu” (Societatea Artei Reale). Coleg cu A. Vvedenski, D. Harms, D. Levin, K. Vaghinov, N. Zaboloţki, N. Oleinikov, plus unii filosofi entuziaşti, chiromanţi, doctori fanatici, muzicanţi autodidacţi şi prestidigitatori. În 1931, ca şi Harms şi Vvedenski, este arestat, fiind acuzat ca membru al unei grupări antisovetice de scriitori pentru copii. Prima carte, „Bibarmaşii”, îi apare pe când se afla în închisoare. Sentinţa este una relativ „blândă”: i se intrezice, timp de trei ani, să locuiască în rgiunile Moscova, Leningrad şi în mai multe oraşe importante.
A mai publicat volumul „Furci şi versuri”, în care a inclus lucrări scrise în anii 1926–1930, precum şi cartea de proză „Speranţe înşelate”.
Până în 1987 I. Bahterev – numit şi „ultimul dintre obereuţi” – a rămas colaboratorul consecvent al revistei de avangardă „transponans” (ortografiat cu minusculă, ca şi publicaţia românească interbelică „unu”), poemul „Lu” fiind inserat în numărul 25 al publicaţiei respective (1984). E o poetică a absurdului, cu note impresioniste, pe alocuri transpusă într-un limbaj transraţional decorativ, verbocreator, inventiv şi sfidător de clişee.
În versiunea românească a lui Leo Butnaru, editura „Hebreo Errante” din Madrid a publicat cartea de poeme a lui Bahterev „Lu” (2006).


* * *
cunoaşte-mă
mă recunoaşte
în bezna focului
eu sunt cârtiţă cerească
şi vremuri lungi am tot cântat
pe tigaia anilor
viceversa fu să vin
fără ureche fără frunte
c-un călcâi extrem de gingaş
poet al suferinţei
cunoaşte-mă
mă recunoaşte

(anii 20)

UN PICTOR CUNOSCUT

Lui P. I. Sokolov

Atârnă de prăjină şi se roteşte
a tuşelor nepreţuită întrunire,
lipsita de voinţă comuniune a detaliilor.
Pe suprafaţa pierdută a pătratului,
în neîndrăzneţul ocru stratificându-şi palmele,
grădinarul nu de-acum, ci mai de demult
dădea-ndărăt.
El înălţa garoafa
şi din nou atingea condurul-doamnei,
cu îndemânarea degetelor groase creată de cea ladă
lată, căscată precum o găleată.
Pe deasupra mea se plimbă o femeie
mai străvezie decât din vechea Turcie,
mai amplă decât cereasca deşertăciune.
Ea spuse încet:
pe mine un cocoş m-a plăsmuit.
În faţa mea stă butucănoscul Malevici
cu mâinile întinse,
jeluit pe de-a-ntregul.
Pânzele lui sunt foşnitoare,
cuvintele i-s mojiceşti,
amintind în genere de miros.
Voi mă priviţi,
Iudin, Ender şi Sterligov*.
Roadeţi politicos cadrele de lemn
de la primul până la al 318-lea.
Ele nepretenţios de toate vă vor învăţa.
Roadeţi şi mai spuneţi:
De şi gi,
de şi dv,
de şi dry.
Ah şi timpurile astea,
cu un atât de mare şi de onest di,
ceva mai mic – dv,
de-a dreptul minuscule şi nostime dry şi dzia.
Acum alături de mine se află
biciclişti pe strâmbe roţi,
un pescar c-un negru peşte tăinuit la spate...
Şi din nou în faţă-mi grădinarul,
rozând calendarele ştiinţei,
scuipând cu litere cam urâcioase,
înjurând cu o voce nu prea plăcută
şi spunând:
Dersenvaly kr kf.

Iată ce pictor este cunoscutul meu!

(1935)
_______
* L. Iudin (1903-1941), pictor, unul din discipolii lui K. Malevici (1878-1937); B. Ender (1893-1960), pictor-avangardist; V. Sterligov (1904-1973), pictor.


* * *
minte îngropată-n hăul uterin
al nevei mele
vuiet a rele

(anii 30)


ETERNSTĂTĂTORUL


El păşea prin nemărginirea
spaţiului
neavând nimic
în urmă
înainte
în adâncurile sale de corp de necomparat cu altceva
păşea tot păşea
deja de atunci pierzând ceea ce era mai necesar
pentru tot ce înghite
ce se întoarce-răsuceşte
mai întâi astea fiind urechile
posibil lungi
posibil mai scurte
mai apoi orice altceva posibil
rinofaringele şi nasul
găvanele şi ochii
există date până şi despre gremonofobie*
şi totuşi el călca
neputându-se altfel
continuând să dea din mâini
sau din alte co-organe egal-acţionânde
curând
(după 130 de ani)
deja nu mai avea nici mâini
şi tot atunci
(peste 150 de ani)
împietriră
în schimb rămăseseră picioarele
trei puncte de sprijin
însă treptat prinseră şi ele a se solidifica
perindându-se milenii la rând
şi se întâmplă să împietrească multe altele
oul capului
gâtlejul
esofagul
umerii
cele trei tălpi principale
trei călcâie
acum împietrise totul
atunci anume nu mai rămăsese nici ultimul
cel mai din urmă
ultimisimul
ce se numea mişcare
înainte
şi îndărăt
mişcare în părţi
însemna că nu se mişcă nimic
în afară de ghemişii
ce rosteau pe ceafa împietrită
consonanţa unică accesibilă
acelor mărunţei
Z R IU
până când respectivii gnomi(uleţi)
piticuţi aripaţi
ploşniţe de bălegar
u k v a l y z i k i a n i**
nu se descompuseră
acolo
în depărtatul şi necuprinsul
spaţiu
lăsând în urma sa liniştea
iar acea împietrire pe care ei încă nu demult
forfoteau
(în cronologia mondială acum vreo 800 de ani)
el
continua să stea
continua să stea
va sta totdeauna
totdeauna
etern
amin.
____
* Gremonofobie – probabil, o noţiune abstractă, fără un sens anume, inventată (verbocreată) de I. Bahterev.
** u k v a l y z i k i a n i – articulare zaum’.

* * *
Pentru mine vei spune patru cuvinte
şi pentru tine:
„alean şi tângă mi-i”.
Demascând dorinţele,
mă voi întoarce-n zbor.
În lunguiaţa ta odaie,
în clarobscuru-ţi castaniu,
ramolita ta amică,
de mirosul tău multiplicată,
în încăpătoarea căsoaie fără foc în vatră
mi-i plăcut s-o depăşesc.

În sclipitoarele-i pupile
s-a răsturnat viaţa vie,
cernoziomu-n ea se oglindeşte
şi lenta învârtejire-a apei
sub malul în ruinare, însă înalt,
şi clătinarea luminii preînzoririi
peste ruginii acoperişuri sub cerul tânăr,
şi căldura cuvintelor ce nu au fost rostite
şi neclara depărtare a clipelor (re)trăite.
Plăcutul oval al feţei ei.
A sufletului simplisimă tristeţe.
Domolitul freamăt al buzelor nedesluşite.
Iar dincolo de geam – palid legănat de felinar
în a stradelelor ceţoasă depărtare.
Şi se apropie momentul despărţirii
în sonorul ger de după geam.

Spre dimineaţă fulgui zăpada.
În geroasa-i simplitate
ea se aşternu pe-acoperiş de-argilă.
Şi din nou al Asiei întinsuri fără vânt
respiră cu o căldură necredincioasă
prin frunzele mărunte de mărăcini,
prin undele arâkului* stins, potolit
şi-n palmele ce prind a se răci.

(Ani diferiţi),
Taşkent

______
*Arâk – canal artificial de-a lungul străzilor oraşelor orientale, apa căruia creează o microclimă ce potoleşte arşiţa zilei.


O PERECHE DE DISCUŢII

Discuţia de dimineaţă:

L-am întrebat:
– Ce oră e?
Răspunse:
– Scaun alb.

Şi discuţia de seară:

– Tu dumnezeule pe nouă picioare
Deschide născătoarea burtă cu cifre
Şi demonstrează ceasul pre-morţii
Cu capul lemnos.

Răspuns:

–Dar eu nu voi discuta
Pentru că eu sunt puternic
Pentru că sunt drăgălaş
Pentru că sunt felinar
Pentru că sunt doar linar
Pentru că pentru că pentru că pent...

Treptat discuţia se potoleşte.

ZIMNIAIA OCI*

/ Poezia este dedicată memoriei lui David Burliuk, însă nu are nici o legătură cu Burliuk. Pur şi simplu, când lucram la această variantă, aflai că Burliuk muri. Astfel că, iată, cum s-ar spune, scrisu-s-a „în memoria lui David Burliuk”, însă vă spun că nu are nici o legătură cu David Davidovici./

Când încep rotundele nopţi
Atunci se deschid rotunzii ochi
Eu cu tainică alură mă ridic pe pat
Şi o descurcăreaţă brutărie ascund
În vrăciuitoare** o tăinuiesc
Sau o bag în mahorcă
Supusa memorie pe masă aruncând-o
Unde dădaca-fugara se bagă sub scaun
Bătându-se la tălpi sau cu palmele de duşumea
Se zbenguie sub scaun goala rotunjime
Fie ridica-mă-voi peste ţinerea de minte ca un deget rotund
Modestă ceafă picior cumsecade
Supusă cruce răsturnată-năuntru
Spre necunoscutul ungher sau colţ duce-mă-voi zorit
Acel loc felinarul îl umple cu afluxul
Cu târnuri în mâini măturătorii cad în zăpadă
Hore de copii le şterge alergarea
Mojicilor cam bătrâiori
Bătrâneilor cam greişori
De după diferite şliţuri
Divers urâcioşi
Durdulia noapte urcă tot mai sus
Precum un căluţ zboară pe-acoperişul apropiat
În cer râd-zâmbesc ochii cabalini
Rotunde pupile
În rotunde-nnoptări
Nori sprinteiori
Spaţioase surcele
Puterile ştirbe
Peste puterile doicii
Bătută de duşumele
Spălată vărsată
Noaptea infidelă
Necuviincioasă
Noapte pustie
Aruncă prin curţi cei ochi bazaochi
Rotesc prin zăpadă babe-oarbe rotunde
Eu iată-i scot sânii rotunzi-dolofani
Şi pune-i-voi pe platou sau pe blid
Uşile toate ieşirile sunt
Săpate ascunse
Desfaceţi deschideţi
Porţile torţele
Din nou în salon
Pe pat de spital
Pustiu şi neted
Urmăresc ale nopţii inutile pliuri
Călcâiele mute
Ale undelor tremur
Nerotundă-nzorire ne vine în casă
Copiii horind freamătă sub ferestre
Şi nemodestele drăgălăşenii
Încercuiesc umbre de măturători
Gonesc sănii multe
Spre pustiul pichet
Pe un cuptor spaţios iată înoată
Ohii veniţi de la mutele chefuri
Sorii nesferici pe sferice picioare
Rotunjimile nopţii le mătură-n zăpadă
Şi din nou Memoria se răsfiră
În cercuri în unde pe-aici pe oriunde
Ca râul cel sprinten întors spre izvoare
Pupile nerotunde lărmuiesc peste pod
Răsună prin hudiţe cu frunzele toamnei
Tainica ceafă
În încălzitul pământ
Spaţioase pupile
Pupilele agere
Nu
Ochii de iarnă
Ochilor ştirbi
Ci-n veşmânt fără gând
Ci-n veşmânt fără fum
Indecentă
Înzorire
____
*Joc de cuvinte: „Zimniaia noci” (noapte de iarnă) şi „Zimniaia oci” – „oci” fiind o noţiune filiată ca şi cum din pluralul „oco” – „ochi”, însă în neconcordanţă cu „rigorile academice” ale ortografiei şi ortoepiei în vigoare, de care, precum se ştie, de multe ori avangardiştii verbocreatori nu au ţinut cont.
**Aici, cu sensul de „farmacie”.

UN BĂTRÂN CARE S-A AGĂŢAT PE SINE ÎN LOCUL BECULUI

Tihnit e în odaia mea
Uşa se deschide
Cu minunate şuierături de graur
Cu o căciulă-naltă peste urechi
Cu obragi alungiţi şi gâtutul lung
Apare iată-un bătrânel
Şi-naintează

După negurile gemuleţelor
Vântuleţul freamătă
Vocile pisicilor longitudinale
Se aud de dinafară
Bătrânelul continua
Pescăraşul se dezvolta
Lângă gemuleţul cela
Puţintel în surtucel
Cu lingura parcă greblând
Fărâmituri din buzunare
Nuieluşe şi ţăruşi
Ţăruşii şi zeci de sori

Cu o linguriţă lungă-şi ia tălpăşiţa
O stiuculuţă-mărunţică
Cu lunguieţe penişoare
Se avântă şi chip îndelung
Rotindu-se sub tavan
Ca un tirbuşon răsucit
Încheindu-şi lecţia
Cu degete lunguieţe
Cu buze ca păsări lungi

Ale noastre aiureli
Sunt anume pentru voi
Ale voastre-ntărituri
Pentru noi anume sunt
Noi să burăm* vrem ca şi voi
Să aripiţi vă vom convinge
Fum-dzum
Fum-pi
Argil-umbră
Argil-dosire
U-da
U-dotu
Devinge
Convinge
Uimeşte
Argil-umbră
Argil-dosire
Argil-triu
Lut-în-obraz
Fiu-fil
Baston-u
Ştiuca-cuca

După ştiucă pescăraşul
Se ridică de la podea
Pentru ca drept încheiere
Cu ligura să fluture
Zburând până la tavan
Cu burta se istovi
Spre nori degetele-aruncă
De cârlig se înşfăcă
Becul spre-a reprezenta
Peste fereastra-nceţoşată
Ştiuca de somn se sătură
În amurg de buzunar

Argil vine intră-n curte
După geamul pustietăţii
Vocile nu se aud
În casa lungă fără foc
În tihnita mea odaie
Un bătrânel
Se clatină
__
*Burăm – noţiune zaum’ după care urmează şi altele.

NELINIŞTE. SPAIMĂ

Scrisă în anul ’37

Alarma zboară prin odaie
Roteşte peste masă
C-un sunet dezordonat umplând
Năbuşitoarea ta casă
Neliniştitul tău auz
Şi doar un gând însingurat ca o strună
Învinge neştiinţa şi vibrează
Şi capul îl ridică sus, spre lună
Unde-i neclarul tavan al zenitului
Dar capul este-abătut chiar sub cornişă
Prin forma lui amintind leit un cub
Şi clară, coboară din nou
Pe umerii încovoiaţi unul şi unul

* * *
Se strecură târâş şarpele-orb
unde gemea glas de femeie
aici rămăşiţele bunei cuviinţe
se rânduiesc în obosite sicriaşe

(1943)

* * *
Ce mai ziulică!
Catrafus marafet! Umedul
Pinfaret!

Obirdus

* * *
Zurgălăii trupului:
Cling, zin, cling, zin!...
Ţie-ţi este cam amin.

(1943)

Traducere şi prezentare de


Leo BUTNARU



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu