sâmbătă, 7 februarie 2009

Un coleg despre alt coleg

Dumitru Augustin DOMAN
Un om luminos din Negureni

Cred că starea de fericire este una de calm şi seninătate firească, de meditaţie şi reverie. Această revelaţie am avut-o stând câteva ore cu Leo Butnaru în grădina Corso de pe strada Lăpuşneanu din Iaşi, traversând de sub copertină mai multe reprize de ploaie şi soare. Leo Butnaru îmi pare un om fericit... A trăi, a citi, a scrie – sunt totuna pentru el. Le face firesc, fără fasoane de mare intelectual, deşi e unul rafinat, fără snobism, fără înfumurare, ci normal, cum albina face miere.
Născut în Basarabia, la Negureni, omul e un luminos. Stând cu el la o tacla câteva ore, pleci cu bateriile încărcate; îţi dă energie pozitivă pentru multă vreme.

„Lumea e atât de veche, încât
Dumnezeu ar putea începe
Să-şi scrie memoriile”.

Aşa sună un poem de Butnaru. Luându-l în răspăr, am puntea spune că Leo e atât de tânăr, că ar trebui să mai amâne scrierea memoriilor.

„Argeş”, 2009, Nr. 1, pag 1.