vineri, 23 octombrie 2009

Un important poet leton





Leons BRIEDIS

S-a născut în anul 1949. A studiat Filologia la Universitatea Letonă (1968-1970), apoi Filologia Română şi Spaniolă la Universitatea din Chişinău (1972-1974), iar între 1977-1979 a audiat cursuri la Institutul de literatură „Gorki” din Moscova. Poet, prozator, eseist, publicist şi critic literar, traducător din latină, engleză şi, în mod special, din limbile neolatine – română, spaniolă, italiană, portugheza, catalană. Autor al 31 de cărţi originale (poeme, proză, eseuri, cărţi pentru copii), iar ca traducător a editat 48 de volume. Membru al Uniunii Scriitorilor din Letonia (1974), membru al PEN Centrului Internaţional, din anul 2008 – membru al Academiei de Ştiinţe al ţării sale. Pentru prestigioasa-i activitate literară i s-au acordat distincţii în Letonia (inclusiv, cea mai înaltă: Ordinul celor Trei Stele, 1999), Lituania, România şi Portugalia (Ordem do Merito Comendador, decoraţia supremă a acestei ţări). În prezent publică revista „Kentaurs XXI”, este directorul editurii private „Minerva”.
Din limba română a tradus şi a editat 21 de cărţi: Poveşti populare, Folclor pentru copii, Antologia prozei scurte a scriitorilor din Moldova, romane de Zaharia Stancu, proză de Ana Blandiana, Mircea Eliade, Antologia poeţilor din Moldova, poeţi romani şi din Moldova în cărţi aparte (T. Arghezi, L. Damian, N. Stănescu, L. Blaga, G. Vieru, A. Blandiana, Şt. A. Doinaş, G. Naum, I. Mălăncioiu, M. Dinescu, M. Sorescu), precum şi nenumarate publicaţii în presa periodică.
Este asistat, dar şi... „concurat” de soţia sa, Maria Briede-Macovei, născută în Siberia din români basarabeni deportaţi, ea însăşi poetă, eseistă, traducătoare din română în letonă şi de fiul lor Adrians Briedis-Macovei care deja a scris şi o piesă despre aventurile lui Păcală, în prezent documentându-se pentru o alta, al cărui protagonist va fi Vlad Ţepeş (Dracula).
Poemele, din cartea pe care sper să i-o editez la noi şi din care am extras acest grupaj, le-am tradus din limbile franceză şi italiană, în alte cazuri beneficiind de variantele juxtalineare, în română sau rusă, ale colegului (poreclit, respectuos, de confraţii mai tineri: NAPOLeons BONAbriedis) şi prietenului de pe tărâmurile chihlimbarului baltic.

L. B.


APOLLO ÎN URBE


Apollo intră în urbe
dinspre răsărit
însoţit de imnuri nemaiauzite
precum strălucirea unui nor de tămâie
deşteptând în juru-i năvalnică admiraţie
suave jinduiri
şi molcumă tristeţe

emoţionate peste măsură gravidele s-au încleştat
de cotul soţilor
au roşit apins până şi matroanele
iar fecioarelor părea să le sară inima din piept

şi doar bărbaţii
pe chipurile mahmure şi tâmpe ale cărora
nu tresărise barem un muşchi
pe esplanadă continuau să-şi soarbă impasibili
berea de amiază

Apollo păşea negrabit
aproape fără să atingă
caldarâmul
peste care în urma lui se rostogoleau
sonorele scânteieri ale soarelui păgân

în piaţa publică lângă acaţul de-o sută de ani
pe o clipă simţi că i se-nvârte capul
şi se rezemă de murii primăriei
până se dezlănţuiră triumfal clopotele bisericilor toate
râvnind pe întrecute să-şi acopere dangătele unele altora

Apollo surâse
aruncându-şi îndărăt peste cap cârlionţii scăpătaţi
apoi se întoarse brusc
pentru ca după câţiva paşi
să dispară printre case
învălunind-i pre toţi
cu nesfârşita ardoare a trupului încins
în iute şi amară tălăzuire aducând a ars
care-a indundat ulicioarele ascunse
curţile pustii ale caselor
şi însinguratele inimi

curând armoniile imnurilor nemaiauzite
dimpreună cu siniliile unduiri ale arderii de tămâie
urcat-au la cer
şi polisul deveni din nou
gri
inexpresiv
şi creştinesc

TIMPUL SUFLETULUI

orele senectuţii mele
mai numără încă mai numără câteva clipe
feciorelnice

cu cât înaintez în vârstă
cu atât timpul sufletului meu întinereşte

când va fi să mor
el se va naşte cu adevărat

IULIE

cu aspru lătrat tăinuit la piept
printre răguşitele gâtlejuri ale cocoşilor el se furişează
prin întunericul nopţii
în geamurile caselor aruncând la întâmplare bolţile purpurii
şi de după înrumenita beznă aleargă
pofticios de ea
el însuşi înfierbântându-se de la propriul sânge ardent
după care mult timp după aceea
în răchitişul de dincolo de râu
nu-şi pot trage sufletul pajiştile pătulite de ei
apoi el urcă în răcorosul cetiniş al brazilor
hohoteşte pân-la lacrimi
hohoteşte
până cade
cu faţa la pământ
ridicându-se indolent pe picioare
plin de vigoare
impetuos
sprijinindu-se de vânt
precum în vremuri de odinioară David de praştie
până la zori reuşind deja să se îmbete
de delirant-dulcegile aromiri ale ierbilor.

LINGVISTICĂ AUTUMNALĂ

acum câteva clipe sporovăiam pe nerăsuflate
în toate dezlănţuitele dialecte
ale lui septembrie abundent colorat
graiuri pe care mi le reaminteam pe dinafară
fără eforturi deosebite

curând
fără clenci de gângăveală
reuşit-am să rostesc un cuvinţel
până şi-n dialectul cam noroios al lui octombrie
fiindu-mi evident
accentul de jilăveală

toate astea
până decembrie
mă va înghesui din nou
în corespunzătorii parametri ai nămeţilor
impunându-mi să revin
la glacialul limbaj literar al iernii

MULTIPLU PRECUM UNIVERSUL

După Fernando Pessoa

în sufletul meu nu există nicio riga veche
unde-n confuza gloată m-aş fi putut afunda a trândăvie
unde în luminoase îmbrăţişări
ne-am fi putut simţi ca nişte zei:
atât de naivi şi înţelepţi totodată
asemeni mingilor colorate pe care le aruncăm
în grilajul forjat ce-ngrădeşte grădina
dincolo de care dragostea noastră înfloreşte cu adevărat
toate astea pentru a nu lăsa să se vadă cât suferim
în această urbe nemiloasă
pe caldarâmul căreia se rostogoleşte
primordialul şi nestăvilitul nostru râset de copii
râsetul celor pururi îndrăgostiţi
nu se ştie de ce: de ei înseşi sau de eternitate

doar refracţia chipului tău în lentilele obosite ale ochelarilor mei:
e cel mai adevărat din toate pe care le-am cunoscut în astă lume
în care-mi este dat să rămân veşnic singur:
multiplu ca Universul

FIUL RĂTĂCITOR

în sfârşit am nins şi eu
ceea ce se poate înţelege
din neauzita alunecare
a schiurilor îngerilor
ecoul căreia mi se răsfrânge în suflet

dar cum de oare eu,
Omătul,
în astă iarnă am putut atâta timp să nu-ntreprind ceva?

sau poate că eu însumi de mine aş fi uitat

glisare fâşâită
îngerii aleargă pe schiuri
şi Dumnezeu
acolo sus
trezit din somn
tuşeşte
supărându-se pe mine
Omătul:
fiul rătăcitor al Iernii (ba chiar şi
fiul Lui anume)

GONDOLĂ AUTUMNALĂ SAU EPIGONUL IUBIRII

cum mai pluteşte gondola în toamnă

ah, şi aceste rătăciri împreună cu care
atât de mult aş vrea şi eu să-agonizez!

iubito, nimeni n-ar izbuti să joace cum tu îţi joci rolul de tine însăţi
la această oră a lui tizian când atât de tandru
te cuibăreşti la pieptul meu precum un vivaldi sumbru
şi chiar dacă te simt doar în imagini
totuna ard în flăcările îmbrăţişărilor
când tu domneşti asupra-mi ca un final de secol

da, acum la pieptul meu în locul fedrei
cu dragă inimă aş mângâia-o pe antigona

poate că aceasta
ar putea schimba ceva în destinul meu
dar, vai, predestinat, Iubire,
în viaţă-mi este dat să fiu doar epigonul tău

TURNUL DE FILDEŞ AL LUI OCTOMBRIE
SAU INIMA CE NU A MAI REVENIT


„şi moartea nu va mai domni”
zadarnice aceste cuvinte
mai ales când e octombrie şi nu am chef
să cobor în stradă din turnu-mi de fildeş

zadarnic încearcă mintea-mi să mă-nveţe ceva anume
când spiritul meu din nou râvneşte
să sece dintr-o-nghiţitură paharul cu vin

îndelungată atât de-ndelungată
va fi această iarnă: precum puterea feminităţii
din care demult am fost ca izgonit
pentru că nu am ştiut dânsei să mă supun
(chiar dacă eliberându-te de griji cotidiente
în cartea vieţii tu încă mai încerci
a citi printre rânduri sentimentele mele)

odată
mi-am aruncat inima în aer şi ea
nici până astăzi
nu mi-a mai revenit în piept

ÎNCEPUT PROST SAU UN FINAL ŞI MAI RĂU

e prost începutul iar finalul va fi şi mai rău
sufletul de trup îl desparte o prăpastie
peste care ca sisif din adânci odinioare încerc
să arcuiesc podul declaraţiilor de dragoste:
fără grabă
încă dintru-nceput ştiind că la urma urmelor
în această viaţă disperarea tăinuită nu duce la nimic
ci din contra: în această viaţă totul
ne goneşte spre nimic
toate celelalte nefiind decât fabulaţii
şi legende despre faptul că nicicând cuvintele nu-s în putere
să ne facă fericiţi
ele nefiind în stare decât să trădeze
iar eu mă las în voia aşteptărilor
şi dacă nu vei veni – am să mă spânzur
şi chiar dacă dumneata doamnă godot vei veni totuşi – eu
totuna îmi voi pune ştreangul de gât

PĂPUŞA DE CEARĂ SAU PURGATORIUL MUCEGĂIT

spune-mi, mai continui să vezi îngeri?
dânşii pot fi văzuţi doar de păpuşa de ceară care
contrar propriei voinţe
în loc de grădina paradisului s-a pomenit în iad

ce linişte
de parcă totul ar fi murit în lumea aceasta ce doarme
ca dumnezeu, ca monahul în chelia-i sumbră
deoarece curând el va trebui să ia în mâini mistria tencuitorului
pentru ca în fine să ne aşeze şi pe noi doi precum se cade

ah, ce dorinţă, ce mai doinţă avidă de dragoste!
dar parcă cineva ne refuză aşa ceva
în acest purgatoriu care de atâta melancolie
demult l-a cuprins mucegaiul?

deci nu adormi, iubita mea,
în pirotitul acestei dimineţi!

ingenuu
răzbate raza luminii şi târşind cipicii de carton
deasupra noastră râd din toată inima sentimentele noastre


Traducere şi prezentare de
Leo BUTNARU