joi, 16 decembrie 2010

Vasile Gogea: Dictatorii şi Poeţii. O analogie suspendată

*                  *
          *
(referinţă la textul: Hikita Hruşciov urlând la Poet)




              7 martie 1963. Kremlin. Întâlnirea oficială a conducerii de partid sovietice cu intelectualitatea de creaţie. Nikita Hruşciov, mahăr pe toate liniile, se dezlănţuie, urlă la tinerii artişti, înjură, ameninţă, inclusiv pe poetul Andrei Voznesenski, precum se vede şi din fotografia momentului. Partinicul îi strigă scriitorului: „Cară-te, domnule Voznesenski, la stăpânii dumitale! Voi ordona să ţi se iscălească paşaportul pentru străinătate!”
            Astfel se punea capăt la ceea ce se numise dezgheţul hruşciovist, destalinizarea societăţii sovietice. Reîncepea îngheţul. Partidul nu digera arta nouă, USSR – degera din nou. Şi se întâmpla cel mai benefic paradox: în loc să oprească putrefacţia, gerul o aţâţa, o stimula! Peste un sfert de veac, ţara sovietelor, imperiul-putregai se spulbera.
           …Şi totuşi, rezistenţa prin cultură nu a fost vorbă în vânt…

( l. b.)

Sursa:

http://leo-butnaru.blogspot.com/2010/12/nikita-hrusciov-urland-la-poet.html

(Tot acolo puteţi citi şi două superbe poeme de Andrei Voznesenski, într-o inspirată traducere datorată lui Leo Butnaru.)

           Am preluat acest “post” de pe foarte interesantul şi consistentul (de material cultural de maximă densitate) blog al (con)fratelui nostru de la Chişinău, Leo Butnaru. Mărturisesc că intenţia mea imediată a fost să găsesc un exemplu analog situaţiei evocate de Leo şi pe malul drept al Prutului. Au fost, şi aici, “ciocniri” violente între Dictator şi Poet, dar totdeauna “mediate”. În întîlnirile directe, din păcate, scriitorii dîmboviţeni n-au ştiut sau n-au vrut să iasă din “mult iubite şi stimate”. Au făcut-o, ce-i drept - vreo doi sau trei – dar în scris. La fel de adevărat e că nici dictatorul “carpatin” nu s-a răstit la ei. S-a “mulţumit” să le aplice corecţii fizice, administrate laş de mercenari anonimi.
           Astfel, am suspendat (cel puţin deocamdată) analogia. Dar tema de meditaţie rămîne. S-ar putea, chiar, ca mîine sau poimîine să devină urgentă!

Vasile Gogea

3 comentarii:

  1. Boier Vasile,
    Mă simt cumva bine (atâta cât se poate pă la noi) că te aflu aicea. Mai mult decât atât, "(con)fratele" Leo Butnaru care frate ne este, în esenţă, a avut bunăvoinţa de a-mi da acceptul în postarea materialelor Domniei Sale pe www.revistasingur.ro. Oricum, am planuri mari pentru Cluj şi poate vom reuşi să-l aducem şi pe D-l. Butnaru acolo. Deocamdată mă "sâmţăsc" bine că te văd aici.

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga Leo,
    poate era cazul sa faci si o referinta la incidentul din SUA cu ”bocancul de la tribuna” a acestui personaj care „iradia energie dar nu și intelect” (William Tompson, Khrushchev: A Political Life, St. Martin's Press,1995)și, în special, repercusiunile tragedice privind decapitarea teritoriala in favoarea Ucrainei pe care le suportă actualmente din plin Republica Moldova, toate datorate personal lui Hrușciov!

    RăspundețiȘtergere
  3. E totuşi un blog mai special, fără dorinţa de a ceda prea mult teritoriu politicienilor pachidermi... Dacă va fi să revin la insul respectiv, tot despre agresiunile sale contra artelor voi vorbi. De aici putându-se fil(i)a şi unele analogii transprutene, spre isprăvile cârmaciului dâmboviţean, spre "epoca de aur". În URSS - pumnul lui Hruşciov, la Bucureşti - labele poc!

    RăspundețiȘtergere