joi, 6 ianuarie 2011

Dacă (sau: ca să) vă amintiţi de UR(ă)SS...

Argument

 În timpul iernii cineva îşi mai aminteşte, ca prin ceaţă deja, de ex-URSS. Pentru că iarna încep alunecările pe gheaţă – ca sport (patinaj, hochei), la care foştii erau tari. Azi, prezenţii, nu sunt chiar cum erau trecuţii. Oricum, iarna aminteşte de Siberia şi de URSS. Aminteşte de „în memoria” lor, cum spune subtitlul eseului lui Igor Iarkevici, pe care îl reiau aici, după un an şi mai bine ceva de când a fost publicat în revista „România literară”. Recunosc: cu marea plăcere (chiar satisfacţie!) de a mă amuza pe contul (închis!) al fostei mele… „patrii” (absolut vitrege!), ur(ă)ss… Ss!
L. B., Moldova Estică (pentru că mai Este!), Chişinău


Igor IARKEVICI*

ISTORIA
    FRUMUSEŢII
        SOVIETICE
                      
              În memoria patinajului artistic sovietic


       Lumea sovietică pleacă greu. Ea miroase urât, tuşeşte convulsiv, vlăguită, nu mai este în stare să deosebească obiectele, uită cuvintele, dar încă nu este gata să plece definitiv. Se agaţă disperată de fiece pai. De trecuta măreţie. De imn. De uniunea slavă. De pravoslavie. De Bolşoi Teatr. De Stalin. De Vâsoţki. De literatura rusă. La urma urmelor, de frumuseţe.
         Eu nu sunt comunist. Însă şi mie îmi pare rău de frumuseţea sovietică ce pleacă. Ea nu a salvat nici lumea, nici chiar Puterea sovietică. Nu trezeşte compasiune. Dânsa nu merită să fie compătimită. Şi totuşi, ţi se face milă de ea. A fost irepetabilă...
          Ea nu era întruchipată, fixată în super modele şi staruri de cinema. Era revărsată pretutindeni. De aia şi era efemeră, dar destul de reală. Era severă, dar sentimentală. Avea ochi ruseşti şi pomeţi mongoli. Talie de viespe, dar totdeauna şolduri ample şi neabătut lată în spate. Buze subţiri, palide şi, nu se ştie de ce, uşor muşcate. Frunte îngustă şi urechiuşe de pisică, spălăţele.
         Frumuseţea sovietică se jena ea însăşi de sine şi de aia totdeauna privea pieziş, undeva într-o parte. Era mereu îmbrăcată inexpresiv şi de o asexualitate accentuată. Sexualitatea ei se profila doar în conturul gâtului, în subconştient şi în discurs. Întruna, frumuseţea sovietică vorbea sucit, însă anume în această suceală sexualitatea ei a şi răzbit în fine la suprafaţă. Ea mirosea a benzină şi a păcat; a benzină – mai mult.
           Într-adevăr, ţi se face milă de ea. Este complicat să o dai uitării.
          Frumuseţea sovietică s-a născut pe sine. S-a şi crescut, s-a şi modelat ea însăşi. Era suficientă sieşi. Frumuseţea sovietică îşi era propriul promotor de imagine şi propriul visajist. Propriul chirurg plastic. Uneori, împreună cu ridurile, ea îşi tăia şi capul. Frumuseţea sovietică avea multe feţe şi chiar poziţii în spaţiu. Ea totdeauna aluneca, scăpa. Era necesar să se stea permanent cu ochii pe ea. Uneori se afunda sub pământ, se îmbrăca în marmură şi devenea metroul moscovit. Altădată creştea spre nori şi atunci devenea Turnul de televiziune Ostankino. Alteori se extindea în lăţime şi devenea (actriţa) Nonna Mordiukova sau (cântăreaţa) Ludmila Zâkina. Sau (regizorul) Serghei Bondarciuk. În alte cazuri, slăbea brusc şi deja ajungea a fi (actriţa) Marina Neiolova sau (actorul) Oleg Dal’. Uneori năştea mulţi copii şi era Mamă-eroină. Alteori avea ochi ca oţelul, şi-n acest caz era Patria-mamă. Iar când zbura în cosmos, devenea cosmonauta Tereşkova. Uneori frumuseţea sovietică urca pe tractor, de unde ajungea să fie Paşa Anghelina. Alteori se ducea în spatele frontului duşman şi devenea Zoia Kosmodemeanskaia. Uneori pleca să navigheze prin latitudini boreale şi era spărgătorul de gheaţă „Lenin”. Uneori se rotea, în salturi, pe bârnă şi era Olga Korbut. Uneori făcea carieră de succes pe linie de partid şi prin urmare era ministrul culturii Furţeva. Uneori putea să se rătăcească în pădure, în acest caz fiind Scufiţa Roşie. Uneori frumuseţea sovietică se dedubla, după care era scriitorii Ilf şi Petrov sau fraţii-atleţi Znamenski, ce concurau la probele de alergări. Iar uneori frumuseţea sovietică se putea împărţi la trei. Atunci ea devenea artistul de cinema Viţin-Nikulin-Morgunov. Sau hocheistul Mihailov-Petrov-Harlamov. După care se readuna în aceeaşi persoană, cânta sonor şi cu accent (polonez), fiind Edita Pieha. Apoi se supăra, se enerva, bătea cu papucul în masă şi atunci era Hruşciov. Pe urmă în ea erau repartizaţi cu traiul mulţi oameni, şi era apartament comun. Apoi în ea dansa Maia Pliseţkaia, şi era deci Bolşoi Teatr. Apoi o aprindeau şi ea devenea Focul veşnic. Pe urmă prin ea dădeau drumul apelor, şi devenea canalul Marea Albă – Marea Baltică. Apoi au pus-o pe şine, şi ea a devenit magistrala Baikal-Amur. Apoi au întins-o peste râul Moscova, şi a devenit Podul Crimeei. Apoi juca în Teatrul de la Taganka, prinse a se preocupa de ezoterică şi era Alla Demidova. Apoi turna filme elitare şi era Andrei Tarkovski. Apoi turna filme pentru masele largi, în acest caz fiind Leonid Gaidai. Apoi mult timp a fost plugărită, şi era pământuri desţelenite. Apoi era semănată cu culturi de primăvară şi era arătură. Apoi prin ea treceau apele, ea dădea electricitate pentru sate depărtate şi era Hidrocentrala de pe Nipru. Apoi îi creşteau coarne, dădea mult lapte şi era vaca de muls Zoika. Apoi era turnată în sticle, şi devenea vodka „Stolicinaia”. Apoi era extrasă din nisetru, şi era caviar. Apoi în ea a fost depus Lenin, şi era mausoleu. Apoi s-a măritat cu Lenin, şi deja era Nadejda Krupskaia. Apoi vorbea cu accent gruzin, şi era Stalin. Apoi Stalin a ucis-o, şi ea a devenit Nadejda Allilueva. Apoi i-au apărut cinci colţuri, şi era steaua cu cinci colţuri de pe turnul Kremlinului. Apoi i-au întins trei strune, şi a devenit balalaică. Apoi i-au rotunjit colţurile şi i s-au scos strunele, şi a devenit matrioşkă. Apoi i-au crescut aripi, ea a depăşit bariera sunetului şi era avionul „Tu-104”. Apoi i-au crescut roţi, şi era automobilul „Jiguli” modelul cinci cu salon confortabil. Apoi au îmbrăcat-o în şubă de nurcă, şi ea făcea reclamă blănurilor ruseşti pentru străini. Apoi i-au modelat nas ascuţit, şi era racheta „Sol-aer” cu rază lungă de acţiune. Pe urmă au rimat-o, au pus-o pe note, şi era melodia „Serile de la Moscova”. Apoi a prins să bea tot mai mult, îşi schimba amanţii, arunca nebuneşte cu bani şi era Galina Brejneva. Apoi a ieşit în Piaţa roşie, striga „Jos Puterea sovietică” şi era disidentă. Apoi citea frumos cu voce tare versuri, şi era Bella Ahmadulina. Apoi devenise tăcută, ocolea oamenii, se pregătea să meargă la mănăstire şi era Anna Ahmatova. Apoi s-a spânzurat şi era Marina Ţvetaeva. Apoi au prins să-i crească sprâncene stufoase, şi dânsa era Brejnev. Apoi pleşuvea şi deja era Lenin. Apoi scria versuri şi era Pasternak. Apoi se blinda, devenea tanc şi intra în Praga. Apoi frumuseţea sovietică glumea şi era Arkadi Raikin. Apoi îi creştea barbă, şi deja era Soljeniţân. Apoi cânta încet la chitară, şi era Okudjava. Apoi cânta sonor în Bolşoi Teatr, şi era Galina Vişnevskaia. Apoi devenea pop-star, şi era Alla Pugaciova. Apoi şi-a descoperit calităţi extrasenzoriale, şi era vrăciuitoarea Giuna. Apoi pe frunte i-a apărut o pată, şi era Gorbaciov. Apoi se revărsa în lung şi în lat şi în curmeziş, inunda totul în jur, şi era fluviul Volga umflat în primăvară. Apoi devenea Staţia atomică de la Cernobâl, după care deodată exploda în p...da mă-sii toată.
            Frumuseţea sovietică nu stătea pe loc. Ea se dezvolta vertiginos. Fiece nouă generaţie de oameni sovietici era mai frumoasă decât generaţiile precedente. Dar, concomitent, mai şi pierdea ceva. În anii douăzeci comisarii îl aveau pe Marx, aveau pistol Mauser, cocaină, nas roman şi cârlionţi. Însă ei nu puteau patina. Comuniştii anilor treizeci deja nu mai aveau nas de roman. Acesta a dispărut împreună cu anii douăzeci. În schimb era Stalin. (Actriţa) Liubov Orlova, Maiakovski, nas de elin şi voce languroasă, în schimb au apărut Klavdia Şuljenko, suta de grame (de spirt) înainte de luptă şi profilul militar. Însă nici aceştia nu au învăţat să patineze.
         În anii cincizeci comuniştii erau şi mai frumoşi. Ei îl aveau pe Hruşciov, dezgheţul şi licăr cosmic în ochi. Deja nu mai aveau nevoie de profil militar.      
       Dar totuşi, încă nu reuşeau să patineze.
       Însă cei mai frumoşi erau comuniştii din anii şaizeci. Atunci puterea sovietică a inventat patinajul artistic. Anume în acea vreme frumuseţea sovietică a urcat solid pe patine şi şi-a atins apogeul.
       Până în prezent, tainele comuniştilor nu sunt dezvăluite. Până astăzi nu cunoaştem esenţialul. Cine a scris „Pe Donul liniştit”? Care alţi oameni sovietici au zburat în cosmos înaintea lui Gagarin? Chiar să fi avut Stalin şase degete la mâna stângă sau doar cinci? De asemenea nu ştim nimic despre patinajul artistic. Cine a inventat patinajul artistic? Cine i-a elaborat ideologia? Bărbaţii şovini? Viitoarele feministe? Bisexualii? Travestiţii? Cine? Şi pe ce mizau dânşii? Probabil pe faptul că patinajul artistic va fi leagănul omului sovietic din viitor. În viitor, omul sovietic va deveni androgin. El va fi, concomitent, bărbat şi femeie şi va luneca pe patine.
        Şi ce era totuşi ăla – patinajul artistic? Sport olimpic? Balet pe gheaţă? Sau erau cei doi înviaţi (din statuia) „Muncitorul şi ţăranca”? Sau erau sovieticii yin şi yang?
        Patinajul sovietic apăruse din nimic, de nicăieri. În Rusia, totdeauna s-a dansat prost şi s-a patinat aşijderea prost. În Rusia dansau frumos doar ţarii şi scriitorii ruşi. Când erau treji, ruşii, chiar de ştiau să danseze, se ruşinau s-o facă. În genere ruşii totdeauna au dansat prost şi, de obicei, în locul lor acest lucru îl făceau balerinele, inşii beţi, ucrainenii, ţiganii şi urşii. Inventând patinajul artistic, comuniştii au astupat spărturile din corabia vieţii ruseşti.
         Patinajul artistic sovietic proba individual nu mi-l amintesc deloc. Nu ţin minte nici patinajul proba de perechi. Şi totuşi, ceva îmi aduc aminte. Îi ţin minte pe Rodnina-Zaiţev. Îi ţin minte pe Pahomova-Gorşkov. Îi ţin minte pe Belousova-Protopopov. Mi-amintesc de Juk, antrenorul lor. Îmi aduc aminte că Rodnina, Pahomova, Belousova erau mici de statură, răutăcioase şi absolut nefeminine. Ele aveau funduri masculine şi ochi de bărbat. Zaiţev, Gorşkov şi Protopopov erau, din contră, înalţi şi feminini. Antrenorul Juk semăna mai mult cu o figuristă artistică decât cu un figurist. Dânsul era de asemenea mic şi rău.
            Oamenii sovietici nu iubeau sportul. Ei iubeau oamenii puternici. În viaţa lor oamenii sovietici au fost bătuţi destul de mult, şi oamenii sovietici ştiau: cu cât e mai puternic omul, cu atât acesta poate lovi mai tare. Însă oamenii sovietici iubeau patinajul sovietic. În el totul era frumos; era dans, muzică şi gheaţă. Iar cel ce dansează după muzică pe gheaţă nu poate lovi. Iar dacă loveşte, totuşi, nu la fel de dureros, precum cel ce stă, fără muzică, pe pământ. Din acest motiv toţi iubeau patinajul artistic sovietic. Îl iubeau copiii, adolescenţii şi bărbaţii solitari, dat fiind că patinatoarele artistice aveau fuste scurte. Îl iubeau femeile singure, pentru că patinatorii artistici aveau picioare lungi, şi ei îşi ţineau sigur partenerele ridicate pe braţele întinse. Din cauza picioarelor lungi ale patinatorilor artistici şi din motivul că în genere patinatorii artistici arătau mult mai feminini decât toţi ceilalţi sportivi, patinajul artistic era iubit şi de homosexuali. Îl iubeau şi feministele, pentru că patinajul artistic e unica probă sportivă, în care femeile există concomitent şi la egalitate cu bărbaţii. Îl iubeau şi bisexualii, pentru că acolo femeile şi bărbaţii erau în proporţii egale. Şi travestiţii iubeau patinajul artistic, dat fiind că patinatoarele semănau cu un băiat travestit. Patinajul artistic îl ibeau şi rusofilii, pentru că el era acompaniat de muzica pe care rusofilii o considerau muzică rusească. Îl iubeau şi vechii bolşevici, deoarece împreună cu frumuseţea sovietică dânşii au parcurs întregul drum lung şi complicat de transformare a acesteia în patinaj artistic. Îl iubeau chiar şi disidenţii care sperau sincer că, odată şi odată, patinuatorul artistic nu va prinde partenera aflată în zbor, şi ambii sportivi se vor prăbuşi pe gheaţă. Vor cădea şi nu se vor mai ridica. Iar împreună cu ei va cădea şi Puterea sovietică.
           Comuniştii erau nişte producători puternici. Neavând nici pic de gust, dânşii puteau să se adapteze oricărui gust. Puteau să promoveze orice şi pe oricine. Puteau să dea drept etalon de cultură atare domenii marginale, precum opera şi baletul. Ei puteau să impună ca etalon al frumuseţii patinajul artistic – un gen sportiv absolut marginal şi înţeles apriori doar iniţiaţilor, care ar putea pricepe unde sunt reguli extrem de stricte, unde nu există contact direct între parteneri, când victoria se acordă doar conform punctajului. Însă patinajul artistic era iubit de toată suflarea sovietică. Numai că tainele harului lor de promotori, precum şi toate celelalte taine, comuniştii se pare că le iau pe veci cu ei. De la comunişti nu ai ce învăţa. Însă în planul promovării frumuseţii ai ce învăţa de la comunişti.
_________

*Igor Iarkevici – prozator, eseist. S-a născut în anul 1962 la Moscova. Absolvent al Institulului de Istorie şi Arhivistică din Moscova. Membru al PEN Centrului Rus.

Traducere de
              Leo Butnaru

România literară, 2009, Nr.37.
                                   ------------::::::::::::::::--------------
DINTR-UN RĂVAŞ

...de foarte mulţi ani nu m-am revazut cu Leo Butnaru. Chesiunea este că el a tradus & publicat un text fascinant în România literară nr.37/2009. Se cheamă Istoria frumuseţii sovietice şi e semnat de Igor Iarkevici. Tu fiind un profund connaisseur al literelor ruse (fapt pentru care te invidiez), ştii precis despre ce e vorba. Nu am idee dacă încantarea mea e de bon ton, sau dacă am comis cumva vreo impietate plăcându-mi ceva scris de acel autor. În orice caz, transmite-i felicitarile mele lui Leo, pentru maiestria traducerii şi pentru alegerea unei asemenea bijuterii literare. Bravura lui mi se pare firească, din moment ce tot el avu curajul de a-l traduce pe Hlebnikov (pentru mine, un precursor al sofisticatelor experimente jazz/cuvant, ajunse la apogeu prin brazilieni de talia lui Hermeto Pascoal, autori de limba germană ca Ernst Jandl sau Oskar Pastior s.a.m.d.).

Virgil Mihaiu  - către Vitalie Ciobanu

                         Lisabona, 14 octombrie 2009

*
DE PE UN BLOG

(http://commonplacesandelephants.blogspot.com/)

frumuseţea sovietică am găsit în romlit un text pe care l-am citit de două ori la rând (chiar dacă arată a cearşaf şi se întinde pe o pg juma; are totuşi o poză cu belousova şi protopopov), scris de un rus despre care n-am găsit nicăieri nici o informaţie. îl cheamă igor iarkevici şi deşi leo butnaru scrie în cele câteva rânduri despre el că face parte din pen clubul din rusia, pe site-ul lor n-am găsit nici un igor iarkevici. dragă igor, ce fel de cărţi scrii tu şi cum pot să le citesc şi eu? de dragu celor câteva ore de rusă pe care le-am făcut anu trecut pe vremea asta, de dragu celor 5 ani ai mei petrecuţi, ca orice copil dintr-un stat estic, aproape de patria sovietică (cel puţin în teorie), de dragu anilor întregi în care-am urmărit campionatele de patinaj artistic la televizor (mai întâi comentate de ţopescu-patinatoarea-poartă-un-costum-auriu-cu-paiete-albastre-şi-mânecuţe-roşii, şi apoi pe eurosport, unde-aveam parte şi de probele de calificare, şi de transmisiuni color), cu o foaie de hârtie pe care notam toţi concurenţii, notele mele şi notele juriului, de dragu frazei ăstea interminabile, transcriu câteva fragmente de text (din care n-am priceput decât un sfert din aluziile culturale):
           "Eu nu sunt comunist. Însă şi mie îmi pare rău de frumuseţea sovietică ce pleacă. Ea nu a salvat nici lumea, nici chiar Puterea sovietică. Nu trezeşte compasiune. Dânsa nu merită să fie compătimită. Şi totuşi, ţi se face milă de ea. A fost irepetabilă... (...) Era severă, dar sentimentală. Avea ochi ruseşti şi pomeţi mongoli. Talie de viespe, dar totdeauna şolduri late şi neabătut lată în spate. Buze subţiri, palide şi, nu se ştie de ce, uşor muşcate. Frunte îngustă şi urechiuşe de pisică, spălăţele. (...)
           Uneori frumuseţea sovietică urca pe tractor, de unde ajungea să fie Paşa Anghelina. Alteori se ducea în spatele frontului duşman şi devenea Zoia Kosmodemianskaia. Uneori pleca să navigheze prin latitudini boreale şi era spărgătorul de gheaţă "Lenin". Uneori se rotea, în salturi, pe bârnă şi era Olga Korbut. Uneori făcea carieră de succes pe linie de partid şi prin urmare era ministrul culturii Furţeva. Uneori putea să se rătăcească în pădure, în acest caz fiind Scufiţa roşie. Uneori frumuseţea sovietică i se dedubla, după care era scriitorii Ilf şi Petrov sau fraţii-atleţi Znamenski, ce concurau la probele de alergări. (....) Apoi a ieşit în Piaţa roşiem striga "Jos puterea sovietică" şi era disidentă. Apoi citea frumos cu voce tare versuri şi era Bella Ahmadulina. Apoi devenise tăcută, se pregătea să meargă la mânăstire şi era Anna Ahmatova. Apoi s-a spânzurat şi era Marina Zvetaeva. Apoi au început să-i crească sprâncene stufoase şi dânsa era Brejnev. Apoi pleşuvea şi deja era lenin. Apoi scria versuri şi era Pasternak. Apoi se blinda, devenea tanc şi intra în Praga. (...) Apoi devenea pop-star şi era Alla Pugaciova. Apoi şi-a descoperit calităţi extrasenzoriale şi era vindecătoarea Giuna. Apoi pe frunte i-a apărut o pată, şi era Gorbaciov. Apoi se revărsa în lung în lat şi în curmeziş, inunda totul în jur şi era fluviul Volga umflat în primăvară. Apoi devenea staţia atomică de la Cernobîl, după care exploda în p... măsii toată deodată."
           "Patinajul sovietic apăruse din nimic, de nicăieri. În Rusia, totdeauna s-a dansat prost şi s-a patinat aşijderea prost. În Rusia dansau frumos doar ţarii şi scriitorii ruşi. Dacă erau treji, ruşii, chiar dacă ştiau să danseze, se ruşinau s-o facă. În genere ruşii au dansat totdeauna prost şi, de obicei, în locul lor acest lucru îl făceau balerinele, inşii beţi, ucrainienii, ţiganii şi urşii. Inventând patinajul artistic, comuniştii au astupat spărturile din corabia vieţii ruseşti." (textul se cheamă "istoria frumuseţii sovietice. în memoria patinajului artistic sovietic."
                       traducere de leo butnaru)”



5 comentarii:

  1. O traducere atit de reusita incit am crezut ca a fost scris in romana de autorul rus :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumesc. Atare aprecieri fac bine şi autorului, şi traducătorului.

    RăspundețiȘtergere
  3. Lucru bine făcut, gândit, scris, tradus. Citit cu mare plăcere! Mulțumim!

    RăspundețiȘtergere
  4. Dragă Raul, mă bucur, în primul rând, că există colegi de-ai noştri ruşi, care au o viziune lucidă, perspicace asupra unor fenomene care ne interesează. Secundo: sigur că sunt bucuros, uşor măgulit, că alegerea mea, benevolă, întruneşte aprobarea cititorilor. I-am scris şi lui Iarkevici,e încântat că e cunoscut cât de cât şi în România.

    RăspundețiȘtergere