marți, 29 martie 2011

Poeme. Ediţie bilingvă ruso-română.



Editura Fundaţiei Culturale Poezia, Iaşi, 2011.
Versiune românească de Leo Butnaru

Boris Levit-Broun s-a născut la 9 iulie 1950 în oraşul Kiev, unde a şi absolvit şcoala generală. În perioada 1967-1973 a studiat la Institutul de Arte din capitala Ucrainei. În anii 1973-1975 îşi satisface serviciul militar în Extremul Orient sovietic. În 1989 emigrează în Germania, unde îşi continuă preocupările pentru literatură şi grafică. Din anul 1995 trăieşte şi lucrează în Italia.
A publicat cărţile de poezie: „Jurnal pe viaţă” (1993, Kiev, ed. VIR), „Verdictul” (1996, Sankt-Petersburg, ed. Petropol), „Strofe de lirică păcătoasă” (1999), „Suplicii şi lamentaţii” (2000), „Un lăstar de existenţă în plus” (2001) – toate apărute la editura Aleteya, S.-Petersburg. Proză filosofică: „Contează pe Dumnezeu” (1998), „Rama destinului” (2000), „Răul şi Salvarea” (2010) –  toate la ed. Aleteya, S.-Petersburg. Beletristică: „…Ce-ar fi mai mult?” (roman, 2002), „În interiorul X/B” (roman, 2005), „Trei marşuri” (proză, versuri în proză, 2010), toate – la aceeaşi editură Aleteya. Grafică artistică: „Homo erotikus” (album din 100 de desene, 1997, Verona, CIERRE grafica).



*     *     *

Cum şi ce se mai poate scrie,
când cuvintele te îndurerează? –
…cioburi de sticlă în gâtlej.
Îţi vine să te culci cu faţa la podea,
contopindu-te cu parchetul
sau să dobori cu greutatea trupului
îngrăditura dantelată a balconului.

Ce şi cum ai mai putea spune,
odată ce ţi-au băgat în gât
carafa adevărului goală?
Cuvintele bolborosesc şi se cont-
topesc cu gâgâitura gâscanilor…
…anilor.
Bine că nu se aud cuvintele,
pentru că este imposibil să articulezi adevărul…
fiindcă îndată ce el ar fi fost rostit
viaţa s-ar sfârşi.

SUPLICIU NOCTURN

..şi baioneta cu vârful în duşumea,
nu va deschide ochii, mijiţi abia, abia!
Tridentele şirei spinării şi braţelor
poartă parcă, neîndemânatic, bărbia.
Pierderea simţului măsurii în monolog
uşor-uşor decepţionează…
        fie!
drumul nocturn va lua dijma de olog
prin răbdare,
iar logica tace-n chilie…
Geamul din zângănit n-a mai încetat,
cerul se răreşte sub presiunea stelelor,
cu o margine care s-a descleiat
e trecut prin albul creierilor,
iar creierul deja anunţă dimineaţa
şi, luminând ziua cu-nţelepciune,
aruncând picoteala pe garduri străine
cu ritualul ceaiului ne-obligator
se împarte frăţeşte cu mine…

Eu n-am fost recunoscut de partea dindărăt
a palmei.
  De-o presiune ca de dar
m-am folosit fără ruşine, dar
am rămas dacă nu hoţ noctambul,
fără îndoială-s un anonim… e destul...

Şi stelele s-au risipit pe-alături,
evitând afundul.


EMIGRAŢIE

1

Să plecăm?
Da, să plecăm… fără a reveni…
Ce altceva ne mai rămâne?
Disperat de-a tot bea din fântână
eu plec pur şi simplu spre-a nu mai fi.

Eu plec ajuns la capătul puterilor
să încerc inexistenţa ce aduce trezia
şi (chiar dacă în Rusia nu am fost un  cineva)
să-mi amintesc totuşi cine am fost în Rusia.

2

curte cunoscută
  ultimul pas
   drum mereu
       ţărm nevăzut
spaimă animalică – râul Terek amuţit

tu eşti propriul duşman şi dumnezeu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu