sâmbătă, 30 aprilie 2011

Vă recomand un mare poet: Leons Briedis



Carte editată de Fundaţia Culturală Poezia, Iaşi, 2011

Leons Briedis s-a născut în anul 1949. A studiat Filologia la Universitatea Letonă (1968-1970), apoi Filologia Română şi Spaniolă la Universitatea din Chişinău (1972-1974)*, perioadă care l-a marcat în mod special, precum remarcă însăşi poetul, dar şi exegeţii creaţiei sale: „...Şi este importantă Moldova. Leons Briedis a studiat la Universitatea din Chişinău.  Această perioadă de viaţă nu doar a influenţat esenţialmente destinul său (din Moldova a revenit cu soţia Maria), nu doar i-a dat posibilitatea să înveţe limbile spaniolă, italiană, portugheză, română, dar şi posibilitatea de a cunoaşte nemijlocit bogăţia culturală şi poezia diverselor popoare; să traducă şi astfel să aducă o parte din această bogăţie în contextul culturii letone: traduceri din Tudor Arghezi, Petrarca, Lucian Blaga, Agostino Neto; să alcătuiască antologia poeziei din Moldova – iată doar câteva realizări în acest domeniu”. (Inta Ciacla, Riga, 1986).
În anii 1977-1979 Leons Briedis a frecventat cursuri la Institutul de literatură „Gorki” din Moscova. Este poet, prozator, eseist, publicist şi critic literar, traducător din latină, engleză şi, în mod special, din limbile neolatine – română, spaniolă, italiană, portugheza, catalană. Autor al peste treizeci de cărţi originale (poeme, proză, eseuri, cărţi pentru copii), iar ca traducător a editat 48 de volume. Membru al Uniunii Scriitorilor din Letonia (1974), membru al PEN Centrului Internaţional, din anul 2008 – membru al Academiei de Ştiinţe al ţării sale. Pentru prestigioasa-i activitate literară i s-au acordat distincţii în Letonia (inclusiv, cea mai înaltă: Ordinul celor Trei Stele, 1999), Lituania, România şi Portugalia (Ordem do Merito Comendador, decoraţia supremă a acestei ţări). În prezent publică revista „Kentaurs XXI”, este directorul editurii private „Minerva”.
Din limba română a tradus şi a publicat 21 de cărţi: Poveşti populare, Folclor pentru copii, Antologia prozei scurte a scriitorilor din Moldova, romane de Zaharia Stancu, proză de  Ana Blandiana, Mircea Eliade, Antologia poeţilor din Moldova, poeţi romani şi din Moldova în cărţi aparte (Tudor Arghezi, Liviu Damian, Nichita Stănescu, Lucian Blaga,  Ana Blandiana, Ştefan Augustin Doinaş, Gellu Naum, Ileana Mălăncioiu, Marin Sorescu ş. a.), precum şi nenumărate publicaţii în presa periodică.
Este asistat, dar şi... „concurat” de soţia sa, Maria Briede-Macovei (născută la sudul Basarabiei, pe când avea doar doi anişori a fost deportată împreună cu familia în GULAG) eseistă, traducătoare din română în letonă şi de fiul său Adrians Briedis-Macovei, interesat şi de subiecte din istoria şi cultura românească. Chemat de subiect şi origini, tânărul poet, dramaturg, actor şi cineast vizitează periodic Chişinăul, a călătorit prin România, pentru a-şi redescoperi în adâncurile memoriei limba română pe care o vorbea pe când era copil.
Unele poeme ale prietenului Leons Briedis, cu adevărat mare poet de pe tărâmurile chilimbarului baltic, european, le-am tradus din limbile franceză şi italiană, în alte cazuri beneficiind de variantele juxtalineare, în română sau rusă, ale colegului (poreclit, respectuos, de confraţii mai tineri: NAPOLeons BONAbriedis).

Leo Butnaru
­­­­­­­___________________

*În realitate, lucrurile luaseră o întorsătură dramatică: în anul 1970, studentul Leons Briedis a fost exmatriculat din Universitatea din Riga drept element antisovietic, îşi caută refugiu în Moldova (republică sovietică socialistă şi ea), de unde, însă, în 1974 este expulzat, deoarece a refuzat să colaboreze cu KGB-ul („În caz contrar, trebuia să vă denunţ pe voi toţi”, mi-a scris Leons.). Ba chiar, mai târziu, a fost „rugat” să plece şi din Moscova, pentru aceeaşi poziţie în răspăr cu puterea oficială. Şi iată finalul de răvaş de la prietenul Briedis: „Am avut neplăceri şi cu securitatea română din cauza legăturilor mele cu Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Dorin Tudoran, Ion Caraion, Ştefan Augustin Doinaş, Norman Manea şi aşa mai departe...” Ce ar mai fi de comentat?... Briedis nu e doar un mare poet, ci şi un om de caracter.



SUFLET DE-A-NDOASELEA

întreaga viaţă mă simt stânjenit
de parcă m-aş fi născut
cu sufletul de-a-ndoaselea

nici ceilalţi nu sunt altfel
însă-n orice caz dânşii se simt confortabil
deoarece s-au şi obişnuit
cu această bizarerie predestinată de multă vreme
care le-a devenit o chestiune nespus de firească
de fiece zi
chiar bucurându-i

eu unul
nu am
ce
le
reproşa

de asemenea şi eu mă grăbeam a mă naşte
încât fără să vreau mi-am îmbrăcat sufletul de-a-ndoaselea
şi iată că pe întreaga durată a vieţii sale
nimeni nu a reuşit să mi-l potrivească firesc

EU ŞI UMBRA CRUCII MELE

la începuturi eram atât de mulţi
cât firele de nisip în pustiu sau valurile-n mare
ori spicele în holde
însă nimeni nu a reuşit să facă acest drum până la capăt
astfel că astăzi e deja inutil
de a-i imputa cuiva ceva
deoarece fiecare a procedat
precum i-a dictat conştiinţa
încât nici Domnul Dumnezeu
nu are ce reproşa!
pe acest drum al Golgotei
am rămas doar noi doi:
eu şi umbra crucii mele
deoarece până şi propria-mi umbră –
la timp şi ascultătoare – a şi reuşit să se dea la o parte

ALBINELE METAFIZICE

nu zidesc casă
şi nici poporul nu-l îndrum încotrova
ci stau sub albele flori de salcâm
totuna fiindu-mi de sunt la Paris unde Sena curge pe-ndelete
pe-alături de Notre-Dame
sau poate acolo unde străveche
mocneşte lirica doină ce se trage din vremuri
de care deja nimeni nu-şi mai aminteşte

atâta timp cât îmi sunt date
atare senzaţii care în fiece primăvară
ca nişte albine metafizice se afundă în flori de salcâm
răsună o melodie lină şi sinceră
ce-mi reînvie în memorie
arse demult
toate punţile spre Patria mea

4 comentarii:

  1. Domnule Butnaru, aveti dreptate!Este un poet important, imi dau seama din cele 2 poezii care imi plac mult..Cineva spunea ca doar posteritatea poate spune ca un poet e "mare', trebuie sa spunem, doar ca un poet este adevarat ,iar eu pot spune, degustand doar un pic din creatia acestui poet, ca este un poet adevarat..Chinezii au un proveerb:"un sfert de portocala are acelasi gust ca o portocala intreaga"..M-ati convins, cand voi putea ,voi cumpara volumul tradus de dumneavoastra, sunt sigur ca merita..ION MARIA

    RăspundețiȘtergere
  2. O să-i transmit lui Leons părerea domniei tale -sunt sigur, îl va bucura mult. Într-un fel, Briedis ne seamănă ca sensibilitate, emotivitate, e oarecum concrescut în cultura noastră, ţine nespus - mi-a mărturisit-o - la poezia română, pe care o consideră performantă, aleasă.

    RăspundețiȘtergere
  3. AVE

    Ştiu tu eşti existând
    Cât de imens şi frumos
    Un ochi mi se scurge plângând
    Şi sunetul tău atât de duios …

    Mă frâng inainte-ţi azurul azurul
    Să zboare lutul din aripi tocmit
    Tu încă mai afli că dorul
    E verde în totul şi prea risipit !

    Fiinşă uimită şi frică de zeu
    O frunză albită de ramuri sihastre
    Niciodată şi este durere mereu
    Cu mine alături pe lacrimi albastre !

    Lasă-mă…să-ţi cânt nemurirea
    Voia de arbori şi voia de plans
    Lasă-mă să-ţi mângâi privirea
    Nu-i cina de taină, e ultima noapte de prânz !


    Indiscreţii

    Vântul mi se-mpleteşte printer degete
    Şi ochii irisul meu şi-au pierdut cuprinderea
    De a fi de a nu mai fi
    Până şi oasele îmi respiră aer traumatizat
    Ştiu draga mea neştiută
    Lasă... între mine şi altcineva
    Stau monstruoase luminile oraşului !

    Frumoasa mea necuprinsă !




    Ars poetica

    Sunt oameni prinţesă
    Pentru care comorile tale
    Se dovedesc mai nevolnice
    Decât şoaptele nopţii

    Cuvinte şi mai multe
    Cuvinte şi starea lor de graţie
    Imposibila lor stare de graţie
    Este germinativul strai de poezie

    Ca muzică tandreţe
    Ca duioşie ingenuitate
    Ca patimă ca ardere
    Germinativul strai de poezie

    Nimic nu mai este din tine
    Aşa cum a ţi se-mplinea
    Nici apa nici focul
    Nici pamântul nici dragostea

    Prinţesă el este mai mult
    Decât toate acestea !




    Din vremea când nu stiam decat să plâng … Vasile Răşcanu …rascanuvasile@gmail.com

    RăspundețiȘtergere
  4. Prin urmare, propun şi eu eventualilor cititori textele pe care mi le-aţi trimis. (E drept, pe ici-colo mai există şi neatenţii de tastare, dar nu grave.)

    RăspundețiȘtergere