vineri, 6 mai 2011

Din revista "Argeş", Nr.4, 2011


             Anna AHMATOVA    (1889 – 1966)
 
 
Anna Ahmatova (Gorenko) s-a născut în preajma Odessei, în localitatea Bolşoi Fontan. Tatăl său fusese inginer-mecanic de marină. Curând, familia se stabileşte în nordicul  şi imperialul Ţarskoe Selo, unde Anna avea să se afle până la 16 ani. Învaţă a citi după abecedarul lui Lev Tolstoi. Studiază la gimnaziul de fete. Primele versuri le scrie pe când avea 11 ani. În 1905, părinţii divorţează şi mama cu copiii reiau calea sudului, stabilindu-se în oraşul Eupatoria din Crimeea. Ultima clasă de gimnaziu o face la Kiev, după care e admisă la Facultatea de Drept a Şcolii Superioare din acest oraş. În 1910 se căsătoreşte cu poetul Nikolai Gumiliov, dar după trei ani divorţează. La Petersburg frecventează Cursurile Superioare de Istorie şi Literatură. Scrie versurile ce aveau să intre în prima sa carte, „Seară” (1912), pe care deja o semnează cu pseudonimul Ahmatova (după numele unei străbunici ce se considera descendentă din Hoarda de Aur). În ce priveşte orientarea poeto-canonică, Ahmatova scria: „În 1910 se acutizase criza simbolismului şi poeţii începători nu mai aderau la acest curent.  Unii din ei înclinau spre futurism, alţii – spre akmeism. Împreună cu colegii mei din primul „Atelier al poeţilor” – Mandelştam, Zenkevici şi Narbut – ne-am făcut akmeişti”. Un timp este secretarul asociaţiei „Atelierul poeţilor”, care edita revistele „Apollon” (1909-1917) şi „Hiperboreanul” (1912-1913). Unul din capii de şcoală era Nikolai Gumiliov, ce menţiona: „În schimbul simbolismului vine o nouă orientare care, oricum s-ar numi, akmeism (de la grecescul akme – nivel superior, perioadă a înfloririi) ori adamism (o clară şi sigură privire bărbătească asupra vieţii), necesită un mai pregnant echilibru de forţe şi o mai exactă cunoaştere a relaţiilor dintre subiect şi obiect, decât le avea simbolismul”.
Transgresând experienţele şi achiziţiile estetico-particularizatoare ale simbolismului, akmeismul a constituit primele trepte spre şi în avangardă, introducând în prozodia rusă (şi) versul liber. Discursul se apropie de oralitate şi e subordonat, în principiu, sensului mai direct, mai deschis. În această linie a „prozaizării” poemului, temperării intonaţiilor exaltate, ale simbolismului, Anna  Ahmatova este cu adevărat protagonistul, corifeul akmeismului.
În 1914, editează cea de-a doua carte, „Mătănii”. Peste trei ani îi apare volumul „Stolul alb”. După revoluţie lucrează la biblioteca Institutului de Agronomie. În 1921 publică volumul „Pătlagină” (Podorojnik), iar în anul următor – „Anno Domini MCMXXI”. Scrie studii despre creaţia lui Puşkin. De pe la începutul anilor ’20, versurile nu-i mai sunt solicitate pentru publicare sau re-publicare. După război, scrie eseuri, proză. În 1962 încheie „Poemul fără erou” la care a lucrat circa două decenii. Alte cărţi: „Goana timpului” (1965), „Tainele meseriei” (1936 -1960), „Elegii nordice” (1940-1945). Memorii despre A. Blok şi A. Modigliani. Traduceri, inclusiv din poezia română.

l.b.



VENEŢIA

Hulubărie aurie lângă apa cu unda
Alinătoare, verzuie, tulbur-vetustă.
Un vântişor sărat cu palma
Şterge a bărcilor urmă îngustă.

În mulţime, ce de-a stranii feţe-nduioşate.
În prăvălii – jucării, cu argintiu şi ocru,
Pe-o pernă – leu ce ţine-n labe o carte,
Cu cartea – leu pe marmură de soclu.

Ca pe o pânză de demult, decolorată-pală,
Albastrul ceresc e răcorit de mata boare.
Dar nu e strâmt în această înghesuială
Şi nu-i năbuşitor în umezeală şi dogoare.

1912


ZĂPADĂ ÎN MAI

O pânză transparentă coboară
Pe iarba firavă, şi se trece nevăzut, subit.
O crâncenă şi rece primăvară
Ucide mugurii ce-abia au plesnit.

Atât de groaznică e timpuria moarte,
Încât nu pot privi al lumii chip livid.
Încerc tristeţi ce crăieşte au fost date
Peste lungi milenii de regele David.

1916

Traducere şi prezentare:
                            Leo BUTNARU

Alte poeme vezi pe:
http://www.centrul-cultural-pitesti.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=3843&Itemid=104

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu