Fragment din poemul "Zoo"

PĂUNII

Bibilicile ca ceremonioase soţii de politicieni

păuni care te duc cu gândul dincolo de podoabe pestriţe – spre pasărea gloriei

cu aripile-evantaie din frunze de laur şi care nu poate fi adusă la zoo
                              (Printre păsări

dar poate şi printre oameni păunul e ceva intermediar sau ori-ori între monah

şi  monarh – în dependenţă de cum îşi ţine coada – strânsă

sau desfăcută...)

                                De fascinaţia magnetică a păunilor nu scapi uşor

nu poţi să nu scrii versuri: O, grădină, grădină! O, maestre Hlebnikov.

Hlebnikov, O!

„Grădină tristă e iubirea / Iar inima – păun ucis, – O, Navoi, moderna fire /

putea s-o spună mai precis?”

                                     Păunii ne populează viaţa întâmplările amintirile visele.

Pentru mine ei sunt unele dintre cele mai frumoase şi stranii năluci care mă urmăresc

ca nişte culori ţipătoare ca nişte ţipete aurorale ca nişte... acolo

în parcul de la Aluşta din Crimeea în 1976 – chiar aşa – în preajma vilei
în care troika (nu nu troika NKVD...) Stalin-Roosevelt-Chourchil au semnat

nu extrem de curatul pact de la Ialta – acolo văzusem masa la care

îşi fulgeraseră cerneala semnăturilor – acolo

prin cedri şi chiparoşi prin pini răşinoşi auzeam 

chiţcăitul de lilieci al veveriţelor prinse-n fapta jocului de dragoste

chiţcăit brusc întrerupt de ţipătul fără vreo culoare agreabilă al păunului

împopoţonat

ţipătul ca o ţâşnitură de cremă cărbunie eruptă din tubul nimerit întâmplător

sub călcâiul ghetei căreia îi faci lustru (poate că sub

călcâiul cizmei imperialiste); ţipătul  neagreabil dar desăvârşit al păunului –

desăvârşit fiindcă oricine înţelege ce exprimă: singurătate şi trufie...
                             Peste ani

pe celălalt ţărm al Mării Negre pe ţărmul românesc la hotelul Ambasador

mi-a fost dat să văd ceva ciudat: coada pianului lucitor lăcuită ce oglindea

coada păunului cocoţat pe creasta pianului cu coadă

într-o opţiune de natură (moartă sau statică)

natură vie în valorizarea culorilor lăudăroase-n adânc de negru lac

dat atât de subţire peste ebenul pianului; oricum lac negru ca

Techirghiolul nămolurilor aluviunilor de aur ale muzicii

în vălurire de atmosferă preclasică

odată ce nu exista niciun motiv suspect în acele locuri comme il faut

deoarece fortepianul nu ţinea de oarece tradiţie ocultă şi barem

că ar di ciupit nervii păunului care – vedeam – stă liniştit-oglindit

în lacul negru ca Techirghiolul (de cameră

ca şi muzica) aluviunile de aur ale sonatei ce avea să răsune

doar că fortepianul (sau poate păunul) sta  într-o poziţie cam incomodă

pentru delicata natură moartă  sau sensibila natură vie a cozii ca

o streaşină colorată peste alb-negrul claviaturii

oglindind şi ea oarecum zebrat-curcubeic-înstelat ceea ce era peste:

forte-păunul – natură ţipătoare.

                                                     Iar în altă vară altă vacanţă

altă întâlnire a scriitorilor români de pretutindeni

se dădea o altă recepţie la hotelul President vecin cu hotelul Ambasador...

Galaxiile iluzorii din cristale pocale plesnet mărunt de bule de şampanie;

orice microcosmos e spumos motiv serios să nu-ţi faci iluzii în plus

în minus de cota zero. – Ceva abandonează altceva

altceva abandonează ceva – paradoxul aceasta însemnând re-adunare

concentrare împuţinarea risipirii, îmi ziceam la President...

                                                                Dar – brusc! – erupse

ţipătul păunilor... Al celui din Crimeea şi al celuia din Euxin...

Ţipetele  din preajma vilei prezidentului ăluia

şi din coasta vilei prezidentului ăstuia – stridente ţipetele puternice

cam sinistre...

                      Şi chiar dacă nu ar fi răzbătut de la un ţărm la altul

de pe cel de Crimeea pe cel de Euxin

de pe cel de Euxin pe cel de Crimeea – săgetătoare între Aluşta şi Neptun

între Neptun şi Aluşta – sigur că ţipetele mieunate ale păunilor răzbeau barem

până la mijlocul mării ciocnindu-se acolo ca o curată nedumerire

peste jocul delfinilor...

                                  Între aceste întâmplări cu păuni ţipători mieunători

fiind un interstiţiu-motto din Hlebnikov

ce scria despre Preşedinţii globului pământesc (poeţii bineînţeles)

de care îmi adusesem aminte în miez de noapte aici la noi la Neptun

şi poate că îşi amintea în acelaşi miez de noapte cineva acolo la ei în Crimeea

unde – în ambele cazuri – nu are cum să cânte cocoşul – acesta

pur şi simplu nu e unul de-al casei la vilele mahărilor...

                                                                                        Aici, acolo        

în miez de noapte ţipă mieunat păunii Dobrogei păunii

Ialtei Aluştei... De cum ţipă-ntâia oară peste ţărmuri vuitoare

naiba şi vârcolacii se chircesc

mai să dispară fac pe ele de spaimă! Prin urmare

domnilor preşedinţi ai globului pământesc

ebenicul ţipăt al păunului e benefic pentru a ocroti lumea pentru a o descânta

cu mieunat pasăresc-pisicesc şi cu podoaba penetului rotitor în bătaia lunii

încât îţi trebuie ceva spirit de imaginaţie (şi aici ar putea avea o contribuţie serioasă

japonezii) chiar şi atunci când o vezi aievea...

leo butnaru
 *      *      *
Poză din anul 2004, Hotelul "Ambasador", Neptun