CHIŞINĂUL ÎN, PUR ŞI SIMPLU, 4 AUGUST 2011

         De obicei, dimineaţa, când, refăcut oarecum peste noapte, nu prea am densitate în sarcasm, despre Chişinău emit idei supor­tabile, nesupărătoare. Uneori, chiar idei frumoase, cum ar fi, de pildă, părerea că e tot mai în scădere nomenclaturista liotă de ieri-alaltăieri, plină de partinică delicateţe care friza laşitatea în a-şi acorda circumstanţe atenuante în necesitatea de a-şi recu­noaşte gogomăniile. Chiar dacă, în această reîntoarcere la o orânduire cu societate civică înaltă, chiriţoaicele bişniţarilor căpă­tuiţi re-învaţă arta leşinului, în comportamentul oamenilor apare tot mai multă francheţe, mai mult curaj în oblicirea politicaştrilor snobi, care vor să ne menţină într-o stare de confuzie naţională, istorică, lingvistică etc. Chişinăul a început să-şi recapete înfăţi­şarea şi expresia de oraş românesc, ceea ce nu este deloc puţin, – scriam acum vreo 15 ani, la împlinirea a 530 ani de când, la 1466, Ştefan cel Mare confirma o nouă temeinicie de vatră. De atunci – spre noi, prin câte a fost să i se întâmple Chişinăului, el rămâne în pofida a toate dăinuitor în demnitate de cetate care nu s-a recunoscut niciodată în­frântă definitiv. Altfel spus, care, cred, stă sub protecţia divini­tăţilor vegetaţiei şi proliferării, şi care nu a fost nicicând un oraş al deznădăjduirii istorice. Latenta speranţă întru reedificare şi recâştigare de adevărată identitate a devenit realitate. Mai depar­te, depinde de noi. Depinde de modul cum îi vom asigura o existenţă civică pe potriva renumitelor oraşe româneşti şi euro­pene. Deci, astăzi, cam la 545 de ani de la întemeierea Chişinăului, calendarul nu are nicio „împuternicire” spe­cială, decât una simplă, de figurant, de statist, în timp ce oraşul îşi continuă mişcarea în timp. Sperăm, mişcarea în sensul bun al Cuvântului şi al Istoriei. Omnia fausta urbis nostrum!

Astfel că astăzi, 4 august 2011, pomenindu-mă prin centrul istoric al Capitalei Prutonistrene, am surprins câteva imagini pe care le postez mai jos. Nu, nu sunt legat de vreo oarecare firmă turistică, ci, pur şi simplu, de pe la vârsta-mi de 14 ani, sunt legat de Chişinău. Aici am scris primele versuri eu, ţărănaşul venit de la 80 kilometri depărtare nord-est, din Negurenii mei de baştină cărora, de altfel, le-am dedicat o întreagă carte, intitulată Copil la ruşi, publicată acum un timp la Bucureşti. E o geografie (pan)românească, totuşi, în aceste câteva cuvinte. O geografie care nicidecum nu poate face abstracţie de Chişinăul cel de aproape un milion populaţie.

Dar să plasez imaginile…

   Lupoaica de la Muzeul de Arheologie şi  Istorie. 

Vasile Alecsandri de la Biblioteca Naţională.

     Mihai Eminescu din scuarul Teatrului Naţional ce-i poatră numele.



 

Leii de la Sala cu Orgă (în interbelic - bancă).

    

Teatrul Naţional "Eminescu".