ÎN SINGURA NOASTRĂ VIAŢĂ, CUM SĂ NU CREDEM ÎN POEZIE, CU FRUMUSEŢE ŞI MULTĂ SPERANŢĂ?
(Corespondenţă Ion Zubaşcu – Leo Butnaru, 2007 – 2011)
Partea I
(Din revista Limba Română, nr. 9-10, 2011)
(Din revista Limba Română, nr. 9-10, 2011)
În ianuarie 2011, am mai reuşit să facem un schimb de mesaje cu Ion Zubaşcu. Spre primăvară, ne-am întâlnit la Uniunea Scriitorilor din Calea Victoriei 115. Atunci, mi-a dăruit volumul său de versuri „Moarte de om” ce apăruse la sfârşit de ani trecut la editura „Limes”. Mi-a scris autograful, însă fără a pune data: „Lui Leo Butnaru, cu drag şi solidaritate. Ion Zubaşcu”. Îmi spusese câteva lucruri vagi despre chimioterapia pe care o urma. Era în grea suferinţă. Dar lucid şi bărbat în tot ce trăia, ce suferea, în conştientizarea apropiatului abis, precum se înţelege chiar din psalmul cu care se deschide cartea „Moarte de om”: „Îţi mulţumesc Doamne/ pentru această nouă zi îmbelşugată de viaţă/ pe care nu mă mai satur s-o trăiesc/ după năucitorul diagnostic de la biopsie/ înaintea întunericului/ a nopţii ce vine/ a somnului fără nicio ieşire”. Şi nu avea să treacă mult timp, pentru ca, la sfârşit de florar, poetul să se stingă. La Bucureşti se ţinea Târgul de Carte. E de invocat acest detaliu, pentru că pe ultima copertă a volumului de adevărat autor stoic „Moarte de om” sunt trecute titlurile cărţilor în pregătire ale lui Ion Zubaşcu: „Manifest la intrarea în noua preistorie a lumii”; „Omul ocazional”; „Omul lui Dumnezeu”, „Oameni ca lumea”; „Oamenii gramaticii universale”; „Omul nimănui”; „Omul disponibil” (III)… În anul 1991, publicase la editura „Cartea Românească” volumul „Omul de Cuvânt”, iar peste alţi 4 ani, la ed. „Panteon” – „Întoarcerea la Dumnezeu”… Dumnezeu şi omul – aceasta a fost marea temă a poetului şi creştinului Ion Zubaşcu; om şi poet de un suflet atât de vibrant, de o conştiinţă atât de ardent-angajată întru căutarea şi slujirea Binelui, precum o atestă şi majoritatea mesajelor sale publicate aici; mesaje internautice, dar temeinice, aş zice, precum cele din scrisorile – scrisori, variantă (încă!) paper.
De la Ion Zubaşcu
29.XII.2007
Dragă Leo,
iată o colindă strănouă din Maramureş: „Vine marea cât de mare,/ Dă de mare –/ Margini n-are./ Da marea ce ne adună?/ Tăt ne-adun-on bour sur/ Cu coarnele de d’aor./ Da’n corniţă/ Ce ne-aduce?/ Leganaş/ De paltinaş./ Da’n leagăn cine-i culcat?/ On pruncuţ mic infăşat/ Cu făşie de mătasă/ De la Doamna-Împărăteasă./ Şi colinda nu-i mai multă,/ Să trăia cine-o ascultă,/ Să sporească binele/ Cum roiesc albinele,/ Să roiască binele/ Ca prin flori albinele.”
De zeci de ani de când cânt această colindă, m-am întrebat ce-i cu marea cea mare într-o cântare de sărbători din munţii Maramureşului? Târziu de tot mi-am amintit din geologie că podişul transilvan e în realitatea preistorică fundul fostei Mări Panonice şi versurile acestei colinzi vin, poate, de pe vremurile când valurile înalte ale acestei mări băteau în vârfurile vulcanilor numiţi Ţibleş, Gutăi, Oaş, stinşi acum şi ei. Omul acela pământean din Maramureş stătea cu picioarele în apa mării şi colinda de sărbători într-o limbă pe care o înţeleg la fel de bine şi eu, când cânt cu sufletul meu de azi. Mările au secat, vulcanii s-au stins şi ei, dar sufletul acelui om cântător de pe malul fostei mări secate, care izbea vârfurile foştilor vulcani, e la fel de viu ca propriul meu suflet, cu care colind acum. Fie ca prospeţimea acestui miracol, posibil doar prin poezie şi colindă sfânta, să te însoţească până în vecii vecilor.
Sărbători fericite!
Ion Zubaşcu
* * *
Lui Ion Zubaşcu
29.XII.2007
Poete Ion Zubaşcu, ce surpriză!
De parcă, acum, în iarnă, ar fi vară pe malul mării, unde, serile, nopţile, hoream, cântam, ne împrieteneam întru toate – stele, cer, lună, spuma mării, scoici, pescăruşi somnoroşi, tihniţi, – vecie! Şi eram mai mulţi, unii dintre care, astăzi, colindă deja pe ţărmurile stelelor. Dumnezeu să-i aibă în pază şi să le ofere alese daruri de Crăciun şi An Nou!
La rândul meu, iţi urez stele în scris şi soare în destin!
La mulţi ani, frăţâne!
Cu ataşament confratern,
Leo Butnaru
* * *
De la Ion Zbaşcu
30.XII.2007
Povestea unei colinzi de Anul Nou. Dragul meu, pentru că ai fost atât de prompt şi mi-ai răspuns cu propriile tale daruri, m-am gândit sa-ţi trimit de Anul Nou şi o colindă cântată pe care o găseşti în attach, împreună cu povestea ei de mai jos şi urările mele sărbătoreşti:
Prin anii 70 (mileniul trecut), am auzit de la sora-mea Ileana colinda Scoală gazdă din pătuţ/ Şi ne dă un colăcuţ,/ Florile, florile dalbe, culeasă într-un sat prăpădit din Ţara Lăpuşului şi neînregistrată în nicio culegere de folclor din România, de la 1900 până în acei ani. Din clipa când l-am auzit, n-am mai putut lăsa din cerul gurii acest diamant de colind, pe care am început să-l cânt pe scenele ţării, în săli polivalente şi pe stadioane, ani şi ani la rând, până l-au preluat în repertoriul propriu toţi cei care îl cântă acum, uitând cu desăvârşire cine l-a scos pentru prima dată în larg. Anul acesta am reauzit acest colind, după 35 de ani de când l-am lansat, într-o reclamă la cafeaua Selected, pe toate televiziunile, dar şi în popularul serial Inimă de ţigan, de pe Acasă TV, în metrou şi chiar la uşa apartamentului meu din Bucureşti, unde-au venit să mă colinde copii din cartierul Crângaşi.
Cred că te poţi considera om de valoare când faci pentru poporul tău cel puţin cât a făcut şi poporul tău pentru tine. Dacă mă va întreba Dumnezeu la Judecata de Apoi a conştiinţelor literare: Ce-ai făcut mai bun în viaţa pe care ţi-am dăruit-o pe Pământ?, i-aş putea răspunde: Am salvat de la moarte o colindă.
Fie ca tot ce ai scris tu mai bun (şi istoriile literare care te vor cuprinde) să dureze măcar atâtea milenii, de când vine din cerul strămoşilor, spre sufletul tău de acum, această colindă nescrisă. La mulţi ani!
Cu bucuria întâlnirilor noastre viitoare, florile, florile dalbe.
Ion Zubaşcu
* * *
Lui Ion Zubaşcu
30.XII.2007
Dragă Ion,
fascinante, înduioşătoare şi, totodată, înălţătoare mărturisirile tale. În genere, tu eşti un Om şi un Scriitor al mărturisirilor, te-am auzit, te-am ascultat pe fundalul freamătului de valuri acolo, la Neptunul juneţilor noastre şi mă bucur să... reproduc în memorie vocea ta din acele seri, din acele după-miezuri de noapte. Sigur, m-a ajutat, nemijlocit, frumosul dar cântat al colindului pe care mi l-ai trimis. Şi în comuna mea, Negureni din judeţul Orhei, cântam Florile dalbe. E drept, mesajul nu era atât de tragic... îngeresc. De altfel, şi despre aceasta vorbesc în romanul memorialistic Copil la ruşi, pe care l-am publicat, deocamdată, în foileton, în revista Sud Est cultural (are şi versiune online). Fii sigur, colindul tău îl voi expedia la mai mulţi oameni dragi, prieteni. La rândul meu, îţi trimit – ce crezi? – doua melodii din interbelicul polonez, foarte asemănător – te vei convinge – cu cel romanesc, al lui Cristian Vasile, să zicem. Eu am hălăduit, acum două săptămâni, vreo 7 zile, prin Polonia (cu distinsul coleg Mircea Martin, cu scriitori şi jurnalişti), însă – iarăşi curios! – melodiile nu le-am adus de acolo, ci mi le-a trimis un coleg rus din... Novosibirsk, din Siberia! (La rândul meu, i-am expediat melodiile Bucureştiului, Chişinăului de altădată). Comunic cu el (pre nume Igor Loşcilov) de mai multă vreme, dânsul ajutându-mă să descopăr noi texte ale poeziei avangardei ruse, din care am tradus masiv. (Coleg civilizat, cu doctoratul în Suedia.) Aşadar, ascultă şi tu aceste ziceri în poloneză despre... românce şi Bucureşti, despre celebra Zaraza.
La mulţi ani!
Leo.
* * *
De la Ion Zubaşcu
6.I.2008
Mulţumesc pentru răspunsul şi darurile tale muzicale, de sărbători. Dacă ai ceva Ioni buni şi de omenie poetică prin preajmă, îţi trimit o colindă de pe vremea când Anul Nou şi Sântionul se sărbătoreau primăvara şi pământenii de pe Valea Izei giucau colindând în vechiul Cult Solar, „Dupa Soare/ Când răsare,/ După Lună/ Când răzbună”, pentru a spori fertilitatea ogoarelor şi spiritul cărţilor noastre de acum.
Cu mult drag de poezia ta,
Ion Zubaşcu
* * *
Lui Ion Zubaşcu
6.I.2008
Dragă Zubaşcule,
aşa cum pentru o parte din basarabeni Sfântul Ion cunoaşte şi stilul vechi, primeşte, te rog, urările mele de sănătate şi inspiraţie de ziua numelui tău sonor! Darul tău de colindă veni exact când eu deja făcui primul pas într-un nou cerc de an-vârstă-destin, ca fiară de zodiac capricorn ce sunt. O ascult, re-ascult cu înminunare – cuvinte de geniu!
La mulţi ani!
Confratern,
Leo
P.S. Ataşez celebrissima piesa a lui Oghinski pe care, probabil, o ai în alte interpretări. Totdeauna se revarsă copleşitor, învăluitor, tihnit-tălazuit...
* * *
De la Ion Zubaşcu
18.I.2008
Leo,
îţi pun în attach un Comunicat de solidaritate cu cei 500 de revoluţionari aflaţi în greva foamei de o luna.
Cu încredere şi speranţă,
Ion
* * *
De la Ion Zubaşcu
18.I.2008
Din cincizeci de scriitori cărora le-am trimis mesajul în această dimineaţă (şi trimit în continuare), eşti primul care ai răspuns. Mulţumesc, Leo! Te voi ţine la curent.
Ion
P.S. Ţi-am răspuns şi pe celălalt mesaj. Mulţumesc. Eşti grozav. Cu drag de tine şi de poezia ta,
Ion
* * *
De la Ion Zubaşcu
21.III.2008
Domnule Poet, de Ziua Mondială a Poeziei, te rog să-mi îngădui să-ţi ofer două versuri din trecătoarea mea viata:
Floarea de stânca va dăinui mai mult decât stanca
Şi iarba de mare mai mult decât marea
La mulţi ani!
Ion Zubaşcu
* * *
Lui Ion Zbaşcu
21.III.2008
Cu aceeaşi confraternă ocazie, îţi trimit de asemenea unele rânduri:
POEZIE DULCE-AMARĂ
PE NIMENI NU L-AI FĂCUT
CU ADEVĂRAT FERICIT
CI –
MULŢAM ŞI PENTRU ATÂT –
MAI PUŢIN NEFERICIT L-AI FĂCUT
Solidar întru toate cele bune,
Leo
* * *
De la Ion Zubaşcu
21.III.2008
Leo, poemul tău atât de frumos mi-a dat ideea să-l aşez lângă versurile mele şi să le trimit împreună altor o sută de poeţi, invitându-i să facă acelaşi lucru, pentru a înconjura limba română cu un lanţ viu de poezie. Dacă ai timp şi bună stare sufletească, fă şi tu ce poţi mai departe. Cu drag,
Ion Zubaşcu
* * *
Lui Ion Zubaşcu
21.III.2008
Boiere Zibaşcule,
cu plecăciune şi mulţumire mă las supus hotărârii tale. Îţi urez inspiraţie, toate cele bune şi minunate!
Confratern,
Leo
* * *
De la Zubaşcu
24.III.2008
Acţiunea poetică începută în 21 martie 2008, de Ziua Mondială a Poeziei, s-a încheiat duminică, la ora 24. Am trimis un mesaj personalizat pe adresa de net a o sută de scriitori români, majoritatea poeţi. Am primit poeme, mulţumiri, saluturi şi tăceri. Le mulţumesc tuturor, în egala măsură. Vă pun în attach grupajul rezultat, care va apărea într-o revistă literară. I-am dăruit acestei reviste întreaga colecţie de bijuterii, pentru expunere publică, fiind prima publicaţie literară care şi-a oferit intenţia solidară, lăsându-şi ediţia deschisă până azi, special pentru a putea capta rezultatul acestui demers spontan şi de-o absolută gratuitate. Evident, vă voi ţine la curent cu apariţia revistei. Orice idee de amplificare a prezentului grupaj echinocţial de mici arte poetice, strălucitoare şi pure ca nişte diamante pe creştetul mileniului trei, este binevenita şi se poate face mai departe, în perspectiva continuării acţiunii într-o versiune editoriala, cu totul dezirabilă, doar pe criterii exclusiv valorice. Sugestiile şi propunerile dvs în acest sens sunt binevenite. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că aţi fost unul dintre cei de veghe.
Într-una din nopţile acestei acţiuni poetice spontane, am alergat o oră pe malul lacului Crângaşi, din Bucureşti. Am văzut luna luminând peste echinocţiul de primăvară al anului 2008, înconjurată de haloul fascinant al unui dublu curcubeu. Mi se pare atât de important să nu pierdem legătura cu Întregul, să ţinem mereu deschisă legătura cu Cerul. Ştie cineva de câte ori se întâmplă într-o viaţă de om fenomenul cosmic rar ca luna plină să lumineze peste echinocţiul de primăvară, date calendaristice în funcţie de care vechii pământeni stabileau duminica Învierii? Dacă veţi ieşi din pagină într-una din nopţile acestea, sub cerul liber, în larg, veţi simţi cât de puţini suntem în materie cei care ne putem bucura de clipa vie şi solidară de frumuseţe a lumii. A întregii lumi. În singura noastră viaţă.
Cum să nu credem în poezie, cu frumuseţe şi multă speranţă?
Ion Zubaşcu
* * *
De la Ion Zubaşcu
25.IV.2008
În clipa asta, grupajul se află sub tipar, totul a curs repede, din mers, va fi o surpriză. Te voi ţine la curent. Mulţumesc, prietene. Cu drag şi recunoştinţă pentru implicarea şi activitatea ta unică,
Ion Zubaşcu
* * *
De la Ion Zubascu
26.IV.2008
Leo,
tocmai am citit în România literară fascinanta, neliniştitoarea ta ucronie „Ultimul cititor în limba româna”. Şi cum îi este dedicată dlui Grigurcu, m-am gândit sa-ţi trimit în attach revista Acolada, pe luna aprilie (unde am început să colaborez), girată de prestigiosul critic şi poetul Radu Ulmeanu, atât pentru interviul meu cu Matei Vişniec, cât şi pentru a-ţi face o viziune de ansamblu despre o nouă şi serioasă revistă. Îţi pun, de asemenea, şi revista Timpul, cu Raportul meu de la Strasbourg, pentru a vedea cu ce mă mai ocup în timpul liber, când nu te citesc pe tine.
Fie ca Domnul să învie în inima ta cu bucurie şi speranţa ca secolul XXXIII va lipsi din istorie şi calendare, ca etajele 13 din blocurile zgârie-nori ale SUA. Te îmbrăţişez cu drag,
Ion Zubaşcu
* * *
Lui Ion Zbaşcu
26.IV.2008
Dragă Zubascule!
(îmi place să-ţi supun într-o formulă de boierie moldovenească – Zubaşcule!) eşti prietenul şi scriitorul generos, care ştii a face bucurii lumii. Îţi mulţumesc pentru cuvintele bune despre trist-prevestitorul meu text...
Mulţumesc pentru reviste. La o fugitivă foiletare din ochi (le citesc mai pe aşezate în după-amiaza zilei), mă conving iar – daca mai era nevoie! – că tu rămâi un om şi un autor temeinic, statornic în seriozitate şi neîmpăcare cu umbrele ce se tot îndesesc. Revin.
În ajun de Sfintele Paşti, îţi urez potop binefăcător de lumină în firea şi scrisul tău!
Cu ataşament confratern,
Leo
* * *
De la Ion ZubaŞcu
26.IV.2008
Dragul meu Leo Butnaru, cred că meseria poetului e să înfrumuseţeze lumea şi să aducă bucurii oamenilor. Dacă noi nu ne preţuim cum se cuvine între noi, cum să ne respecte cei din jurul nostru?
Primăvara calcă iarăşi pe morminte
Roiuri de albine ies dintre cuvinte,
Nesfârşita-i calea dintre azi si mâine
Pietrele vor trece, apa va rămâne.
Primăvara naşte iarăşi pe morminte
Tată sfânt din ceruri, te iubim fierbinte,
Toţi avem o mamă şi un singur nume,
La sfârşitul lumii, cântă noua lume.
Sărbători fericite!
Cu mult drag,
Ion Zubascu
* * *
De la Ion Zubaşcu
28.IV.2008
Leo,
nu-i aşa că putem redeveni frumoşi în propria noastră poezie? Şi nu doar de sărbători, ci în toate zilele vieţii noastre. Nu-i aşa că esteticienii urâtului îşi arătau urâţenia doar în retorica artei, pentru că în viaţa lor reala iubeau cele mai frumoase si exorbitante femei?
Cu drag,
Ion Zubaşcu
* * *
De la Ion Zubaşcu
16.V.2008
Leo,
mă bucur că suplimentul spontan al revistei Argeş a ajuns şi la tine şi că ţi-a plăcut. Adresa lui Doman: augustindoman@yahoo.com.
Vei şti şi despre mine că tocmai m-am întors dintr-un mic turneu prin localităţi din sudul Ţării – Slatina, Caracal, Drăgăneşti-Olt, Corabia, Izbiceni, unde am fost intr-un juriu, împreuna cu Gh. Grigurcu şi Paul Aretzu, la festivalurile Ion Minulescu, Virgil Carianopol, Virgil Mazilescu, puse sub genericul Zilele Poeziei în judeţul Olt. Premiaţi: Linda Maria Baros, Mircea Bârsilă şi teribilul poet disident Viorel Padina. În săptămâna precedentă am avut un recital de o ora în cadrul Festivalului Internaţional Lucian Blaga, Cluj (am cântat fără microfon în pădurea domeniului Goga, de la Ciucea), iar spre sfârşitul lunii voi cânta în piaţa centrală a oraşului Satu Mare şi voi spune versuri, singurele activităţi din care îmi câştig pâinea zilnică de un an şi jumătate, de când am părăsit presa.
Orice semn de la tine mă va bucura oricând.
Cu mult drag,
Ion Zubaşcu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu