miercuri, 20 iunie 2012

O FLOARE, O LUMÂNARE PENTRU ANATOL CIOCANU



De la colega Claudia Voiculescu

Frate Leo (îmi permiteţi să vă apelez aşa?), aşa de mult am gândit la Anatol... că simţeam că-mi înăbuş inima, creierul... L-am cunoscut în 1990 datorită poetei Leonida Lari... Venisem la Chişinău singură, fără să am pretenţia că vin cu vreo investitură oficială... Am venit de sărbătoarea "Limba noastră cea română". Am venit la redacţia „Glasul naţiunii”... Acolo am vorbit cu Leonida. Leonida m-a dus la Anatol căruia i-am dat poeziile mele pe care, la ceva vreme mi le-a publicat... L-am cunoscut şi pe domnul Gheorghe Vodă care mi-a dat o invitaţie să pot merge împreună cu scriitori şi academicieni la Căinarii lui Mateevici. Acolo, printre alţi poeţi care veniseră la ceremonia de inaugurare a noii case a lui Mateevici (autorităţile comuniste dărâmaseră casa iniţială), eram şi eu...  Am citit poezii care s-au dat la radio, apoi... am vorbit mult cu domnul Vodă şi cu Anatol... Cu Anatol am purtat şi o mică corespondenţă. Cu dl Vodă mai vorbeam la telefon... Apoi, prin 1990, Anatol a venit în Bucureşti adus de Leonida în subredacţia „Glasului naţiunii”... Nu cunoştea pe nimeni în "Micul Paris" şi mi-a dat telefon... A fost oaspetele meu în nenumărate rânduri... Cu el am fost de multe ori la poeţii Andrei Ciurunga, Cezar Baltag, Vera Hudici, la părintele Vasile Ţepordei, Grigore Filip Lupu (toţi de stirpe basarabeană), la sculptorul şi intelectualul de mare clasă Petru Jucu şi la câţi alţii! Toţi cei enumeraţi nu mai sunt... S-a dus acum bunul şi prietenosul ANATOL să le ducă veşti mai noi... Am ca mărturie din acel an al venirii mele la Chişinău 2-3 fotografii cu Anatol, eu, domnul Vodă în faţa casei lui Mateevici... Plecarea lui Anatol mă doare sfâşietor... Venea în casa noastră şi ne citeam poezii de-ale noastre şi de-ale altora... Sfiosul, gingaşul şi marele meu prieten a stat la un cămin, într-o garsonieră pe care o împărţea cu încă doi oameni... A dormit pe mese acoperite cu ziare în subredacţie... Nu vroia să deranjeze pe nimeni... S-a chinuit nemeritat... Deseori îl însoţeam la gară ca să pună la conducătorul de tren pachete pentru copilaşul lui rămas la Chişinău... Anatol era de o frumuseţe sufletească rară... din alte vremi... când oamenii ţineau la prietenie, la nobleţe, la cuvântul dat... Am rămas mai săracă cu încă un prieten... Fie-i ţărâna uşoară! Se va duce în cerul lui Dumnezeu să ne privească de acolo, de printre stele... Şi ne va veghea. Vie va fi amintirea lui în sufletul meu... Şi a acelora care ne-au deschis uşa prieteniei ca să ne împărtăşim cu frumuseţi de poezie şi gând generos şi înalt...
Frate Leo, pune, te rog, o floricică şi o lumânare pe mormântul lui şi spune-i că e de la mine... Mulţumesc din suflet...

Bucureşti, 20 iunie 2012

2 comentarii:

  1. A fost si va ramine eu poiet cu nume mare, miine mierg la inmormintarea poietuului Anatol Ciocanu, ati scris niste cuvunte care mai ajuns pina la lacrimi ....Domnul sal odihneasca in pace

    RăspundețiȘtergere
  2. Leo,iti multumesc din suflet pentru cele spuse despre unchiul meu,care am vrut sa mai traiasca,dar nu a fost sa fie...Stii,sincer sati spun,nici nu stiiam de existenta ta in calitate de fin a lui Anatol Ciocanu si Dina Cocea.Vreau sa stii ca sunteti bineveniti la noi acasa.Nu prea miau mai ramas neamuri...din putini,citi am fost-am ramas chiar singuri.Cu stima si respect familia Antonisin(Adrian si Ala).

    RăspundețiȘtergere