Din vreme în vreme, dar tot mai rar, din păcate, revin la pasiunea mea de copil, de adolescent - să desenez ceva, să las pe hârtie câteva contururi grafice. Nimic mai mult. Nu este exclus ca îndărătul lor să jinduiască o carieră neîmplinită, de pictor. Dar cred că scrisul a fost darul de bază al destinului. Oricum, uneori mai revin la creion (chiar şi la cel electronic), la peniţă, scoţând din adânci nostalgii umbre. De data aceasta, e cea de pe fila care ar putea fi intitulată "Pisoiul şi revista (Contrafort)", dar fără aluzie la zisa populară: a pricepe ca pisica în calendar. Şi nici Behemotul din "Maestrul şi Margareta" nu seamănă a fi acest poisoi niţel alintat, dar prietenos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu