miercuri, 7 noiembrie 2012

Stalin - ALFABETUL LATIN ŞI LIMBA ROMÂNĂ



Din dosarele Arhivei Ministerului Securităţii Naţionale în vara lui ’92, interogatoriu la care răspunde în august 1956 profesorul Ion Ocinschi haşurează „spaţiile albe” din anii 1930-1938. Stenograma acestei discuţii se păstrează în dosarul nr. 38516, deschis în 1937 scriitorului Dumitru Milev şi a servit drept mărturie în procesul de reabilitare a scriitorului împuşcat fără vină. 
„Proces-verbal al interogatoriului
17 august 1956, or. Chişinău
Eu, anchetatorul superior al CSS de pe lângă Consiliul de Miniştri al RSS Moldoveneşti, căpitanul Karpunin, acţionând în conformitate cu art. 160-165 al CP al RSS Ucrainene, am anchetat în calitate de martor pe Ocinschi Ivan Vasilievici, născut în 1888, originar din localitatea Secureni, raionul Secureni, regiunea Cernăuţi, moldovean, cetăţean al URSS, din părinţi muncitori, fără de partid, studii superioare, domiciliat la Bălţi, str. Lenin, casa nr. 34, ap. 29, candidat în filologie, docent la Catedra de literatură rusă şi străină a Institutului Pedagogic din Bălţi.
Despre răspunderea ce-o poartă pentru refuzul de a depune mărturii sau în cazul depunerii unor mărturii false a fost avertizat conform articolelor 89, 87 şi 90 ale CP al RSS Ucrainene.
…- În ce împrejurări a trecut Moldova la alfabetul latinizat (sic!)?
- La finele anului 1931 secretarul regionalei moldoveneşti, Placinda, a anunţat membrii Biroului regional că „Biroul politic al CC al PC(b) din Ucraina a recomandat că scrisul moldovenesc să fie trecut la grafia latină”.
În conformitate cu recomandarea în cauză Comitetul regional de partid a emis o hotărâre, care prevedea trecerea la grafia latină şi acea hotărâre a fost confirmată la plenara Comitetului regional de partid. Mie, ca preşedinte al Comitetului ştiinţific moldovenesc, mi s-a propus să realizez acea hotărâre, adică să elaborez morfologia alfabetului latinizat. Eu personal, precum şi Andreescu Mihail, Spesov Petru şi alţii (unele nume de familie nu le mai ţin minte), fiind membri ai Comitetului ştiinţific moldovenesc, n-am fost de acord cu trecerea scrisului moldovenesc la grafia latină. Nu eram de acord, deoarece pentru latinizarea alfabetului optaseră pe vremuri şi activiştii reacţionari din Sfatul Ţării: Inculeţ, Erhan şi alţii, precum şi moşierii români Stroescu, Herţa şi alţii, pe care i-am cunoscut în anii treizeci. Noi eram ferm convinşi că Moldova Sovietică nu poate merge pe acelaşi drum cu România boierească şi deci nu doream latinizarea pentru care optau ei.
În afară de aceasta, lucrând învăţător în perioada 1909-1917 în satele moldoveneşti, m-am convins că ediţiile tipărite cu caractere chirilice, adică ruseşti, erau înţelese de populaţie, pe când cărţile tipărite cu caractere latine nu erau acceptate. Din aceste motive, eu ca preşedinte al Comitetului ştiinţific n-am întreprins nimic ca să facem imediat trecerea la alfabetul latin, ci am găsit de cuviinţă ca, împreună cu Andreescu şi Spesov, să ne adresăm cu o scrisoare către Kosior, care pe atunci era primul secretar al CC al PC(b) din Ucraina, adresându-i rugămintea să ne explice, dacă a fost în realitate o hotărâre a Biroului politic despre trecerea scrisului moldovenesc la alfabetul latin. (Placinda a anunţat acest lucru oral, fără să prezinte vreun document din partea CC, deşi eu îl rugasem.)
În scurtă vreme, după expedierea scrisorii, m-a chemat la el Kosior şi am plecat împreună la Moscova, în audienţă la I.V. Stalin.
Î
n audienţă la Stalin am fost eu şi Kosior. În timpul discuţiei, el ne-a întrebat, de ce până acum n-am trecut încă la alfabetul latin şi ne-a vorbit despre faptul că noi nu înţelegem importanţa acestei acţiuni.
Stalin ne-a explicat că latinizarea scrisului moldovenesc poate fi unul din fenomenele de apropiere între poporul moldovenesc şi cel românesc şi a influenţei lor reciproce. El a menţionat că din cauza deosebirii sistemelor statale din Moldova şi România, între moldoveni şi români lipsesc relaţiile culturale şi latinizarea scrisului este una din formele care ar înlesni întărirea acestor relaţii. Totodată, el considera că limba moldovenească nu este o limbă ca atare, ci doar unul din dialectele limbii moldo-române. Tot el ne-a atras atenţia şi asupra faptului că Uniunea Sovietică este învinuită că în Moldova e utilizat caracterul (sic!) chirilic, în felul acesta făcându-se rusificarea populaţiei cu scopul de a lichida total cultura moldovenească naţională. El spunea că nu trebuie să ne temem de latinizare, deoarece aceasta constituie numai forma, pe când cel mai important moment e conţinutul şi e de datoria noastră să urmărim ca el să fie socialist. El accentua că cultura moldovenească şi cea română trebuie să se apropie una de alta şi nicidecum să se separe. În încheiere, Stalin a menţionat, ca printre altele, că timpul lucrează pentru noi şi nu e exclusă posibilitatea ca Moldova şi România să devină cândva un stat unic, iar întărirea relaţiilor culturale va putea apropia acele timpuri. El vedea în latinizarea scrisului moldovenesc una din formele consolidării acelei legături. În încheierea discuţiei, el ne-a propus să trecem imediat la realizarea în fapt a hotărârii Biroului politic al CC al PC(b) din Ucraina.
În urma acelei discuţii cu Stalin am ajuns la concluzia că latinizarea scrisului moldovenesc va contribui la apropierea dintre truditorii din RASS Moldovenească şi cei din Basarabia şi România şi va înlesni pătrunderea ideilor leniniste şi în aceste teritorii.
Reîntors în Tiraspol, am scris câteva articole despre necesitatea latinizării alfabetului moldovenesc. Am vorbit pe aceeaşi temă la postul de radio, am avut un referat la plenara regională de partid şi am întocmit morfologia alfabetului latin. La sesiunea a treia a CEC a RASS Moldoveneşti a fost adoptată hotărârea despre latinizarea scrisului moldovenesc. Morfologia şi ortografia scrisului moldovenesc cu caractere latine, elaborate de mine, au fost aprobate de Comisariatul poporului pentru învăţământ al RASSM.
Vreau să remarc că primele broşuri, reviste, care au apărut cu caractere latine n-au fost acceptate categoric de populaţia RASSM din cauza că aici toate tipăriturile se făceau cu caractere chirilice, cele latine fiind necunoscute populaţiei, iar introducerea lor nu a fost anticipată de o perioadă de pregătire.
De aceea noi tipăream revistele în ambele alfabete. Au fost întreprinse în paralel şi o serie de măsuri în vederea familiarizării populaţiei cu noile caractere.

- Odată cu latinizarea scrisului moldovenesc nu avea oare loc şi o românizare forţată a limbii moldoveneşti?
- Nici un fel de românizare a limbii moldoveneşti nu se făcea. Trebuie să remarc însă că atunci când se traduceau anumite texte şi nu găseam echivalente potrivite în limba moldovenească, completam aceste goluri din contul limbii române, folosite de scriitorii şi poeţii progresişti. Aşa, spre exemplu, am împrumutat multe expresii din operele lui Caragiale, Vlahuţă, Eminescu şi alţii. Îmi amintesc că m-am pomenit într-o situaţie delicată pe când traduceam Trei izvoare şi trei părţi componente ale marxismului de V. I. Lenin, căci limba moldovenească era săracă în termeni politici şi filosofici şi am apelat la arsenalul culturii româneşti. Vreau să subliniez faptul că îmbogăţirea limbii moldoveneşti se făcea nu numai pe contul limbii române, ci, în primul rând, pe contul limbii ruse.”
Am scris despre exilaţii veniţi la noi, am scris despre exilaţii care au plecat de la noi în Vest, dar n-am scris aproape nimic despre cei ce au plecat dincolo de Nistru. Destinul lor, parcă ne-ar fi indiferent, dar în realitate, prezintă un mare interes pentru istoria şi cultura noastră. Basarabenii în Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească erau priviţi şi primiţi cu suspiciune, soarta lor, în mare parte, a fost tragică, căci în perioada 1936-1938 ei, aproape toţi, au fost represaţi şi exterminaţi ca agenţi ai României, ai Japoniei, ai Germaniei etc.
Ion Ocinschi este unul dintre puţinii supravieţuitori şi mărturiile lui au o pondere deosebită. El a trecut prin maşina NKVD-ului în mai multe rânduri, el s-a întâlnit cu Stalin şi cu conducătorii de partid ai Ucrainei, care insistau ca în Republica Autonomă să se treacă la alfabetul latin. Rezultatele acestei „latinizări”, încheiate în 1937, la fel au fost tragice. Ocinschi a scăpat din întâmplare, fiind deja trimis în exil.
De aceea, când a fost chemat la Ministerul Securităţii al Republicii Moldova l-au trecut fiorii, aşa ca prima oară. De astă dată însă anchetatorii nu se interesau de greşelile lui, nu-i căutau nod în papură, ci încercau să se dumerească asupra unui fenomen lingvistic extrem de interesat. Alfabetul latin în Republica Autonomă şi limba română în cărţile şi manualele din Transnistria. Ei sincer voiau să cunoască adevărul ştiinţific, deoarece, cunoscând adevărul ştiinţific şi emiţându-l fără echivocuri, puteau să-i reabiliteze, post-mortem, pe toţi scriitorii şi oamenii de cultură care au activat în Republica Autonomă. Fără emiterea acestui adevăr, adică fără recunoaşterea că introducerea alfabetului latin a fost legitimă, iar limba română o necesitate pentru depăşirea dialectului local, ei n-ar fi fost în stare să se pronunţe asupra nevinovăţiei cohortei literare şi culturale.
Iurie Colesnic
„Timpul”, 5.XI.2012

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu