sâmbătă, 2 februarie 2013

ESEURI DIN DOUĂ VEACURI


FRAGMENTE DINTR-O PREFAŢĂ ÎN DOUĂ PĂRŢI

Pasienţa purtătorului de oglinzi

În structura sa, acest volum de eseuri este, probabil, a unui continuum analogic ca parte componentă a ceea ce Roland Barthes numea cosmogonie literară, în subtextul său întrunind procesul propriu-zis al scrisului dedublat mereu de cel al lecturii ca entropie („care indică cantitatea de informaţie raportată la un element al mesajului transmis”, precum spune definiţia; ei bine, aici informaţia e mai curând sugerată, decât indicată), în imensele întinderi textuale şi multitudinii ideatice ale acesteia. Pe parcursul a trei decenii, „cronica” prezentei simbioze a fost documentată în mii de fişe cu note, impresii, consideraţii, detalii alese sau pur şi simplu expresive ce atestau, implicit, o anumită obsesie întru luxul estetic (artistic, în general) sau, 
Antologie, Iaşi, 2013
poate, nobleţea ei delicată, „cuminte, ca semn al bunei creşteri”, dar şi elementarul „vagabondaj” de bibliotecă şi cartotecă. Încă de student, pe când începusem încropirea unui fişier sau doar a unui fel de tabellae memor, de-a dreptul haotic în primara-i alcătuire, la sumara lui cercetare, mă impresiona mobilitatea spiritului creator în pluralitatea specificităţii sale umane, personalizate de mari creatori într-o fascinantă diversitate de posibilităţi, variaţiuni şi opţiuni de afirmare ca viziune şi originalitate. Apoi, purcesei la o primă tentativă de sistematizare, inserând diverse fişe afine ca informaţie, pe criterii motivaţionale, ideatice sau de... liberă asociere şi asociaţionism, autonomizându-le în plicuri aparte, din care prinseră a mi se contura vag-explicit eventuale combinaţii de sintagme angrenate/ integrate în sisteme tematice, de gen şi stilistice ce le-ar face „şi mai compatibile” (!) unele cu celelalte într-o râvnită unitate de subiect expresiv(ă). Din conţinutul unuia dintre acele plicuri, pe care scrisesem încă prin 1968, „Pseudonime”, se înfiripă un text (dacă i-aş spune eseu, ar fi prea mult şi neadecvat). Spre surprinderea şi bucuria mea, acel text a şi fost publicat în revista Cultura din 12 aprilie 1969 (Enigma unor pseudonime), mai apoi fiind inclus şi în Cartea pentru toţi, o ediţie gen almanah, alcătuită de Spiridon Vangheli. Aşadar, acele fişe – câteva zeci – au fost primele supuse
triajului, detalierilor, pasienţei de... compatibilitate combinatorie, strâmtorii dintre da şi nu, probelor de selecţie şi simbioză literaturologice. La începutul anilor optzeci, apelând la fişierul în continuă extindere, deja jinduiam împlinirea cât de cât coerentă a unor texte ca spaţii de asamblare în care informaţiile, fragmentele şi evenimentele îşi cedează (impuse de autor, desigur!) libertatea, aplicându-se unor construcţii şi regii eseistice.

Acrostol

Prezentele cosmograme nu sunt decât elaborări eseistice ca modalitate de a extrage ideile din complicatele, uneori alambicatele circuite ale formulărilor ce se vor, cu tot dinadinsul, erudite şi de a le plasa în contexte accesibile omului de cultură nu neapărat „specializat” în filozofie, literaturologie, sinergetică. Nici subsemnatul nu va încerca să-şi asigure eventualii interlocutori că dânsul ar dispune de o competenţă de prim-ordin în simbiozele obţinute în urma îmbinării rigurozităţii savante cu artisticul, abilitatea stilistică şi inventivitatea metaforică. Aceste expuneri nici pe departe scorţoase, academice, urmăresc doar unele elucidări (explicaţii, ar fi prea pretenţios spus) şi sugestii posibile, anumite mişcări şi mutaţii intime legate de travaliul artistic sau de învederarea unor ipoteze imaginativ-deductive. Sunt tentative de provocări ideatice legate de marile  teme care, menţiona Paul Valéry, n-ar fi atât de multe, cum s-ar putea crede, ci, după ce din preocupările filozofiei sunt eliminate lucrurile vagi, se reduc „la cinci sau şase probleme, precise în aparenţă, nedeterminate în fond, putând fi negate după bunul plac, reductibile totdeauna la dispute lingvistice a căror soluţionare depinde de maniera de a le scrie”. În esenţă, aici, abordarea temelor-pivot ale filozofiei are mai curând un sens metaforic, eseistico-artistic decât unul deschis-cognitiv. Prin urmare, cosmogramele sunt eseuri în dubla accepţiune a termenului, ca încercare şi ca expunere într-o formă liberă pe „fâşiile neutre” dintre genurile literare în intercomunicare cu filozofia sau sociologia, hermeneutica sau psihologia, istoria sau artele, psihanaliza şi, uneori, semiotica propriu-zisă (pentru că, în fond, totul e semiotică ce duce, direct sau implicit, la conştientizarea şi elucidarea raporturilor dintre obiect şi limbajul în care e descris acesta), – ceea ce Julia Kristeva a numit semanaliz (drept concepţie generală, discursul fiind unul individual, ca metodă, forţă semnificatoare, stil, măiestrie). Sunt, adică, texte ce convertesc în sine ideea disoluţiei frontierei dintre sfera teoretică şi cea artistică (literară, culturală), făcându-le să se întrepătrundă şi să genereze un metisaj de gen, sau – un  gen sintetic. Dar predilect metaforic, în măsura în care mitul, poezia şi, pur şi simplu, imaginaţia, fantezia tind şi ele, aidoma filozofiei (sau în cadrul filozofiei), să transgreseze viaţa noastră manifestă, jinduind perceperea principiilor eterne care ne dau elanul existenţial, lumina conştiinţei, învăluindu-ne în misterul inevitabil şi insondabil al universului. Contrastul şi, concomitent, înrudirea dintre sugestiile filozofice şi cele poetice puse în diverse raporturi în cosmograme sper să nu deranjeze teoreticienii puri („casta” lor!), pentru că, de fapt, şi simbolul reprezintă o modalitate de cunoaştere care nu face parte din epistemologie, ci din cunoaşterea analogică, astfel că cei interesaţi de filozofie pot afla unele lucruri şi din interpretările speculativ-intuitive. La o adică, scriitorul intuieşte şi formulează semnificaţii care nu ţin nici pe departe de obligativitatea generală, contând – în primul rând – pe înţelegerea şi îngăduinţa filozofilor care admit că (şi) esteticul are o semnificaţie ontologică, prin aceasta dovedindu-se a fi una din trăsăturile inerente existenţei şi afirmării umane.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu