duminică, 31 martie 2013

PENTRU NICHITA - MÂNA LA INIMĂ




Astăzi, în Grădina Publică „Ştefan cel Mare” din Chişinău, l-am salutat pe Nichita Stănescu: 1933 – 1983 – 2013. La optzeci de ani, ar fi putut trăi şi azi. Dar, din păcate, nu a trecut pragul acestui secol XXI, căruia deja i se potriveşte perfect nichitastănescianul vers Draga mea antichitate dintr-un secol viitor.
Am depus flori la bustul Poetului, dar am făcut şi poze exact pe locul pe care, la început de septembrie 1976, l-a surprins artistul-fotograf  Nicolae Răileanu. După 37 de ani, ne-am fotografiat din nou cu Nichita, în semn de omagiu întorcându-i, de la inimă, gestul său din acea clipă.


Nicolae Popa, Nicolae Spătaru, Nichita Stănescu, Leo Butnaru, 
Arcadie Suceveanu,Vitalie Răileanu, Grigore Chiper, Andrei Burac, 
Victoria Fonari, Victor Prohin

Leo Butnaru, Nicolae Popa, Nichita Stănescu,
Eugen Cioclea, Vlad Zbârciog

Artistul-fotograf Nicolae Răileanu,
cel care, în 1976, la înveşnicit pe Nichita Stănescu
exact în locul în care ne-a fotografiat şi astăzi


Victor Prohin, Nicolae Popa, Victoria Fonari, Arcadie Suceveau, Nichita Stănescu, Leo Butnaru,
Vlad Zbârciog, Maria Şleahtiţchi, Mihai Şleahtiţchi, Grigore Chiper, Vitalie Răileanu


Nichita şi îndrăgostiţii, la Chişinău

sâmbătă, 30 martie 2013

1933 - 1983 - 2013 = NICHITA STĂNESCU



VENI VORBA DE ŞI DINSPRE NICHITA…

(secvenţe din dialogurile pe care le-am avut cu scriitorii)

– Admiteţi că scrisul ar putea fi un păcat?
Ioan Alexandru:Nu e un păcat. E un păcat să nu-l mărturiseşti pe Hristos în scris. Asta a fost discuţia mea cu Nichita (Stănescu), Dumnezeu să-l ierte, că veni vorba. Cu câţiva ani înainte de a se săvârşi Nichita din viaţă, avurăm o discuţie teribilă şi-i spuneam asta: „Ce păcat că geniul tău nu-l mărturiseşte pe Hristos care a înviat din morţi”. Vreo două ore am stat în picioare, în ploaie, în Piaţa Amzei. Şi Nichita mă asculta fără niciun cuvânt şi la sfârşit a zis: „Da, ai dreptate, dar e cam târziu. Şi ce-o să

vineri, 29 martie 2013

TELEFON STRICAT




2.V.1987

Sărbătorirea lui I. Vatamanu la Teatrul Academic. Sală plină. Program cam extins, în jur de 3 ore. Exagerarea – carenţă frecventă în manifestările noastre. Încolo, poetul ar trebui să fie satisfăcut de cum şi cu ce şi cu cine şi-a consemnat prima jumătate de veac.
Pe scenă urcă şi o dinastie artistică din Oxântia/ Dubăsari. Cel mai mic, un băieţel de vreo 3 anişori, vrea să se dezbare de căciula de cârlan ce-i tot cade pe ochi. Tatăl însă i-o potriveşte la loc. Dansează, cântă şi el. La melodiile mai tărăgănate priveşte distrat spre cupola pictată a teatrului, priveşte în jur. La un moment dat, la jumătate de cuvânt cântat, cască a oboseală, a somn. Fireşte, sala freamătă, chicoteşte cu simpatie. Dar iată că începe o melodie mai vioaie şi piciului îi piere pofta de somn – cântă cu însufleţire şi mare plăcere.
În holul teatrului se strâng semnături pe adresarea care cere să se convoace conferinţa extraordinară de realegere a conducerii USM. Semnează mulţi. Refuză Ghe. V., Ef. T., Gr. V… Felurime de comentarii.

joi, 28 martie 2013

LEGITIMAŢIA NR. 861



Printr-o mapă rătăcită sau doar nedeschisă ani la rând, găsesc şi prima legitimaţie (carnet) de membru al USR (au urmat şi altele, la schimbări de carnete, modele noi, vreo 2-3 de atunci). E din 1993, cu semnătura regretatului preşedinte Laurenţiu Ulici, având numărul 861. Aşadar, acum douăzeci de ani, nu erau (la evidenţă, cel puţin) nici o mie de membri USR, astăzi sunt vreo 2 400. Mulţi, puţini? Important e că printre ei sunt scriitori cu adevărat valoroşi care, precum e dat în orice domeniu, „au nevoie” de fundal, de anturaj… 




P.S. Cu 16 de ani mai înainte, în 1977, fusesem primit membru în Uniunea Scriitorilor din defuncta URSS. Ţin minte momentul: era 15 ianuarie (o spune acel carnet), de Ziua lui Eminescu! Cum le mai aranjează Magistra Vitae!... – care mi-a făcut un imens bine – în august 1991, când doboară URSS, apoi, de mai multe ori bine, după aceea… Cu toate umbrele care ne mai bântuie istoria, prezentul…

marți, 26 martie 2013

ULTIMUL MINISTRU DE EXTERNE AL FOSTEI URSS


     
                            (secvenţă de jurnal)

Grecia, Salonic.
20.V.1995

Printre participanţii la întrunirea PEN de la Salonic e şi Boris Pankin, ultimul ministru de externe al fostei URSS (august–noiembrie 1991). Până în 1993, a fost ambasadorul Federaţiei Ruse în Marea Britanie, în prezent – la pensie. Am stat la taclale cu el. În Suedia, a editat două cărţi (de aceea e aici în componenţa delegaţiei suedeze), „100 de zile” (despre ce s-a întâmplat la puciul din august de la Moscova, pe când Gorbaciov era în Crimeea, şi ce a urmat, cât a mai existat URSS) şi un roman, „A doua respiraţie”. Îmi spune cu oarecare mândrie că nordicii l-au făcut membru al 

Leo Butnaru şi Boris Pankin, mai 1995, Salonic
(fotografie de Florin Iaru)
Uniunii Scriitorilor. Va edita ceva şi la Londra. Întreabă de… Pavel Boţu (nu ştie că fostul prim-secretar al Uniunii Scriitorilor din Moldova s-a sinucis încă în februarie 1987), Andrei Lupan, iar după o pauză – despre Ion Druţă. Îşi aminteşte de activitatea sa de redactor-şef la ziarul „Komsomolskai pravda” (acum vreo douăzeci de ani şi ceva, până în 1973). Îi spun că, în acea perioadă, un corespondent de-al său mi-a luat un scurt interviu, pe când eram la o conferinţă unională a tineretului de creaţie la Tiraspol şi l-a publicat pe prima pagină (împreună cu opiniile altora). Despre Pavlov şi Teajelnikov, pe când deţineau (ca pe o… deţinută!) funcţia de prim-secretar la CC-ul komsomolului sovietic: „Erau unul mai redus ca celălalt". Despre Lucinschi „al nostru”: îi pare cam lunecos, superficial, cu toate că, la o şedinţă de birou la acel CC, i-a luat apărarea. Vine vorba şi despre jurnalista Kucikina (eu am făcut un schimb de scrisori cu ea): „Sigur că o cunosc, ba chiar am avut un roman cu ea”.

sâmbătă, 23 martie 2013

UN AUTOGRAF MONGOLO-GERMAN



Pe 12 iunie 1989, m-am întâlnit cu un mongol neobişnuit; un mongol instruit în mediu german, ajuns să scrie poeme, proză şi în limba lui Goethe. Se numeşte Cinagiïn Galsan, era foarte interesat de perestroika din Uniunea Sovietică, dat fiind că în Mongolia, în ce priveşte democratizarea, lucrurile erau rău împotmolite. Pe scurt, în acea zi Galsan „mi-a cedat” un portret al lui Genghis Han, personalitate despre care în ţara sa de origine încă nu se permitea a se vorbi deschis. Plus un autograf în nemţeşte pe verso imaginii. Le reproduc aici, după care reproduc un fragment dintr-un eseu-portret al lui Cinagiïn Galsan, pe care,a cum mai mulţi an, l-am publicat în „România literară”.



FRAGMENT DESPRE GALSAN
(vezi mai mult: http://www.romlit.ro/un_important_scriitor_mongol_galsan_tschinag)

Ei bine, subiectul propriu-zis al prezentei naraţiuni-portret, să-i zic astfel, începe după o săptămână de călătorie, când ne întorsesem deja din imensităţile stepei la Ulan Bator şi, în preamiaza penultimei zile a prezenţei noastre în „ţara cerului albastru”, cum mai este numită Mongolia, avuserăm o întâlnire la Uiunea Scriitorilor, unde, printre prezenţele cam clişeizate ale şefilor, se remarcă prozatorul Cinagiïn Galsan, secretar responsabil la revista „Sătguulci” („Jurnalistul”). Spre deosebire de ceilalţi colegi al săi, el se arătă deschis, reverberând „făţiş” la cele ce se întâmplau în URSS – perestroika, glasnost’, altele. Ceilalţi, însă, ocoleau temele de actualitate... transfrontalieră, şovăind sau schimbând vorba.
Mongolul Galsan e neobişnuit şi prin biografia sa. La 18 ani, avusese norocul să ajungă deţinătorul unei burse... Dar o să-i ofer cuvântul mărturisitor chiar lui, ceva mai la vale, pentru că deţin un text autobiografic, pe care mi l-a înmânat în acea pre-amiază zilei de 12 iunie a anului 1989, acolo, la Ulan Bator. Iar peste zece ani, l-am reîntâlnit pe Galsan într-o notă din revista „România literară” (Nr. 37, 1999), din care aflam că el de fapt poartă un pseudonim, numele său adevărat fiind Irgit Schynykbaz-oglu Dshuruk-Uwaa, şi nu numele unui oarecare cetăţean, ci al unui prinţ, descendent dintr-un popor montan-nomad, tuva. Bine, în URSS exista chiar Republica Autonomă Tuvină (DEX-ul, deocamdată, nu atestă noţiunile: tuvin, tuvină; nici chiar – tuva), însă Galsan se trage din  tuvinii Altaiului mongol. Când nimeri la  o şcoală internat, i se schimbă numele, cel de obârşie ajungând ca şi interzis. Nu mai vorbea nici limba sa maternă, ci doar mongola. Cunoştea şi limba kazahă, a poporului cu care tuvinii coabitează în Altai.
Cu toate restricţiile şi „reorientările” ideologice, ex-prinţişorul a avut şansă, totuşi: la 18 ani, este deţinătorul unei burse, pentru ca să studieze chimia în Republica Democrată Germană. Şi, faţă

vineri, 22 martie 2013

(NOMENKLA)TURIŞTII



15.IV.1987

Timp mohorât. Chiar în faţa geamului la care îmi este aşezat biroul, scriu şi citesc la lumina lămpii. Am redactat traducerile din proza gruzină pentru copii – patru nuvelete. Excepţional de fremătătoare „Frunza roşie de arţar” a lui Revaz Inanişvili. O naraţiune din cele pentru – cum spunea cineva – cititori de la şapte la şaptezeci de ani. Atmosfera ei de aşteptare, tângă, nostalgie e foarte înrudită sentimentului nostru pe care l-am defini drept „dor”. E o doină alegorică în prag de iarnă şi nefiinţare vegetală – a frunzei sortite inevitabilei plecări, dar care mai aşteaptă, totuşi, se opune intemperiilor; aşteaptă, aşteaptă ceva sau pe cineva.  Muget strident de cerb. Şi cade flacăra sângerie a frunzei pe albul zăpezii. Trei pagini cât trei romane…

miercuri, 20 martie 2013

STĂNESCU ÎN BULGARĂ


          Pe 31 martie a.c., Nichita Stănescu ar fi împlinit 80 de ani. Din păcate, tot anul acesta se adună şi 30 de ani de la trecerea sa în nefiinţă. De fapt, trecerea-i deplină în suflul Poeziei dintotdeauna şi pentru totdeauna. 
         Din Bulgaria, colegul şi prietenul Ognian Stamboliev îmi scrie că, zilele acestea, aşteaptă apariţia unui volum din 300 de poeme stănesciene, pe care le-a tradus. Precum se vede pe copertă, cartea se numeşte "Редът на думите" - adică celebrul titlu stănescian "Ordinea cuvintelor". 
            Felicitări şi mulţumiri, dragă Ognian! 




marți, 19 martie 2013

FOTBAL... DAR ŞI POEZIE?



Din câte mi-a fost dat să traduc din poezia lumii, am românizat şi două poeme ale lui Osip Mandelştam, intitulate „Fotbal” şi „Fotbal secund”. Dar iată că poezia chiar îşi face loc în vălmăşagul comercial fotbalistic din lume. Astfel, după ce echipa „Zenit” (S.-Petersburg) a fost eliminată din Liga Europei, miliardarul (cred) Miller (Aleksei; preşedintele „Gazporm”-mului, care finanţează echipa în cauză) şi-a zis să-l încurajeze pe Spalletti, antrenorul italian, cu versuri din Eugenio Montale! Dau în ruseşte fragmentul de poem „Na plavu” (Linia de plutire):
В пучине морской остановку,
Для нас в море нет перерыва,
По-прежнему рейс бесконечен,
И путь твой всего лишь начался,
Свершившись – всего лишь начался!
            Să-i fi venit miliardarului în minte Montale; chiar este Miller un cititor de poezie? Sau, precum se întâmplă de cele mai multe ori cu boşii, ideea porni de la un consilier?…

luni, 18 martie 2013

DE ACUM 21 DE ANI



În ultima decadă a lunii iunie a anului 1992 dialogam cu doi colegi, Mircea Nedelciu şi Sorin Preda, cărora le eram amfitrion la Uniunea Scriitorilor din Moldova. Atunci fotograful Nicolae Răileanu a şi surprins instantaneele inserate aici.
Reproduc două secvenţe din interviurile care au intrat în cartea „Spunerea de sine” („EUS”, 1994).

Cu Sorin Preda
Leo Butnaru: – Ce a însemnat şi ce înseamnă în proza românească generaţia optzecistă?
Sorin Preda: – Era mai bine dacă l-ai fi întrebat pe Mircea Nedelciu.
 – Să ştii că am făcut-o. cunosc opiniile lui, cărora aş vrea să le alături şi pe ale tale.
– Eu, ca autor inclus în această generaţie, după primul meu volum de povestiri, apărut în 1981, nu cu voie m-am trezit în avangarda optzeciştilor. Pur şi simplu, eram unul dintre puţinii care avuseseră şansa să debuteze. Generaţia luată în ansamblul ei s-a format în următorii 4-5 ani… În primul rând, este o generaţie nesituată corect în cadrul literaturii române. Ea a fost catalogată ca generaţie tânără, deşi majoritatea scriitorilor care o alcătuiesc au depăşit sau depăşesc vârsta de patruzeci de ani… Din diferite motive, am fost o generaţie aparte, în sensul că toate facilităţile, toate posibilităţile de a găsi un serviciu cât de cât convenabil scrisului – mă refer la timpul liber, la un grad mai redus de stres şi participare nervoasă la cotidian, – deci, aceste posibilităţi dispăruseră şi noi am fost obligaţi să mergem la alte locuri de muncă, aflate în marea lor majoritate la ţară. Am făcut naveta, ne-am chinuit în felul nostru, citind şi încăpăţânându-ne să credem în propriul har şi destin literar.

Cu Mircea Nedelciu

          Leo Butnaru: – Parcă nu mai este ideologie dictată de sus, parcă e ceva mai puţina cenzură. Dar cum crezi, mai dăinuie vreun fel de conformism literar şi intelectual?

vineri, 15 martie 2013

MAGNETOFONUL ŞI SECRETARUL DE PARTID




 29.III.1987

La Kuialnik, nu departe de Odessa, obsesia că, iată, pe aici, pe iarba înmormântată sub lespezi de ciment, sub asfalt, a păşit Eminescu. Complexul arhitectural al vechii staţiuni balneare în situaţie deplorabilă: un turn în ruină, pereţi coşcoviţi, coteleţii se macină. Ici-acolo, încercări derizorii de renovare – nici tu amploare, nici tu mare dorinţă, din câte se vede. Dar când te gândeşti că această staţiune balneară are venituri de sute de mii de ruble lunar… Medicii supravegheaţi sub toate aspectele – iau mită, libidinoşi, corupţie generalizată… Iată şi impresiile de la Marea Neagră… Impresii negre, precum nămolul limanului. Ceea ce vindecă nămolul, traumatizează atmosfera generală.
O raită pe la librăria „Drujba” după carte românească.

vineri, 8 martie 2013

CÂNTEC DIN FRUNZĂ LA ŞCOALA DE PARTID




                 14.III.1987

          În colectivul redacţiei a apărut turnătorul. Păcat că e ascultat şi încurajat de cel care-i  primeşte informaţiile. Poate chiar i le-a comandat. De, fiecare îşi câştigă pâinea cum poate: unul muncind, altul – minciunind, defăimând. La prima întrunire a colectivului trebuie să iau atitudine. Să nu se uite faptul că turnătorul nu toarnă doar pe cineva, ci, reieşind din circumstanţe şi interese, până la urmă îl toarnă şi pe cel căruia până mai ieri i-i turna pe toţi. Un colectiv sănătos se poate ţine doar pe poziţii deschise, sincere, de chibzuinţă în comun. Dar urechile suspiciosului nu „dorm”…

joi, 7 martie 2013

UN POEM




                 SITUAŢIE, POATE CHIAR STARE

Psalmul 130 (129 în vulgata)

Sunt tot mai multe lucruri
şi femei
care îmi atrag neatenţia
şi mă zăpăcesc
mă pun în încurcătură
ceea ce este acelaşi lucru cu încurcă lume
cu aşteptarea lui Godot
şi cu Bernard Pivot în dialog cu Eugen Ionescu la „Apostrophes”

sunt tot mai multe ispite ce-mi atrag indiferenţa care
la nivel superior de conştiinţă are acelaşi sens
sau lipsă de sens cu neatenţia
şi aceasta mă zăpăceşte cu presupunerea
că aş fi pierdut ceva esenţial
aproape foarte important
distrugându-mă cu incertitudinea de a nu şti ce anume
şi cu reversul acesteia – că de fapt
nu aş fi pierdut nimic şi prin urmare
totul e în ordine bătrâne
dă-i drumul mai departe
ţine-o tot aşa
între neatenţie şi indiferenţă
viaţa fiindu-ţi din abundenţă
din de profundis
clamavi ad te Domine – doar atât din psalm
cunoscând în limba latină moartă care
la Judecata de Apoi
va cunoaşte şi ea Învierea ca orice muritor;
de profundis – doar atât cunoscând în latină
în continuare având nevoie de un traducător în franceză
pentru a-i spune celui căruia mă adresez :
J’espère en l’Éternel, mon âme espère, et j’attends sa promesse.

miercuri, 6 martie 2013

PUTEŢI VEDEA, CITI, DESCĂRCA


Integral, o altă antologie o puteţi găsi aici:

 http://www.scribd.com/doc/62017474

Interviuri din secolele XX - XXI

https://ru.scribd.com/doc/165997003/Butnaru-Leo-Interviuri-din-secolele-XX-XXI



luni, 4 martie 2013

MANIFESTELE DE ACUM 100 DE ANI


              Odată ce editura a postat pe net volumul "Manifestele avangardei ruse", de ce nu aş oferi  şi eu, antologatorul şi traducătorul, adresa lui pentru cei interesaţi de a cunoaşte această construcţie intelectuală unicat? Deschideţi aici:

 https://monoskop.org/images/b/b8/Butnaru_Leo_ed_Manifestele_avangardei_ruse.pdf


duminică, 3 martie 2013

130 DE ANI DE LA NAŞTEREA LUI



Umberto SABA (1883 –1957)

FERICREA

Juneţea îndrăgostită de greutăţi
spontaneu le oferă spatele său.  Nu
rezistă. Plânge de melancolie.

Vagabondaj, evaziune, poezie,
Risipă de bucurie într-un târziu. În târziu de seară
văzduhul îşi pierde greutatea şi paşii devin
uşori. Ziua de astăzi e ce-i mai bun din cea de ieri,
dar încă nu e fericirea.

Într-o zi fără înşelătorie ni se va arăta
chipul său, şi fiecare dintre noi va vedea
cum i se destramă ca un fum inutil durerea.

                                     Traducere de Leo Butnaru
                                                               

vineri, 1 martie 2013

SECURISTUL ATACĂ




4.III.1987

Reieşind din ceea ce ştiu, constat că la începutul primăverii curente, faţă de cea a anului trecut, întâlneşti mai multe persoane cu mărţişoare la piept. Cred că predispunerea faţă de simbolul reînnoirii este stimulată şi de noile timpuri, de transformări spre bine, pe care le trăim. Fără o comparaţie forţată, fără exagerări… Lume e tot mai descătuşată.

Una din menirile magnetofonului – şi cea de a dezvolta vorbirea cursivă, frumoasă, corectă a copiilor. În orice caz, D. Mi. tocmai pentru aşa ceva şi-a procurat un minimagnetofon japonez. Feciorul şi fiica sa deapănă basme, recită poezii, se aud de pe bandă, ici-acolo intervine tăticul cu o luminare de vocală, cu o punere la loc a accentului, de parcă ar dori încă de pe acum să-şi pregătească odraslele pentru „crăinicie” la radio-televiziune unde, deocamdată, e dezastru de rostire aiurea. Dar parcă nu arată mai simpatic un om simplu care vorbeşte frumos? De ce să ne bunghim numai la boarfe-veşminte şi farduri străine şi să nu apreciem, cu încântare, ceea ce este autohton şi frumos: graiul rostit cu respect şi mândrie?