sâmbătă, 6 aprilie 2013

GLASUL




4.II.1988

Lectură din Giacomo Leopardi. Volumul „Scrisori, însemnări, cugetări”. Dramatism torturant – obsesii, contorsionări, despicări de adevăruri; nu, nu doar descoperiri – ci şi afirmări de adevăruri, necruţătoare, sfâşietoare abordare a lor.
Dintre marile lecturi din ultimul timp – şi două cărţi cu şi despre Nikos Kazantzakis: „Neîmpăcatul” de Eleni, soţia sa, şi volumul „O viaţă în scrisori”.
Am început să citesc şi volumul de scrisori al lui Italo Svevo, însă amânat de Giacomo Leopardi.


Ce-am mai făcut? Un eseu despre Byron, un dialog cu Dumitru Matcovschi confirmat, în sfârşit, redactor-şef la revista „Nistru”. La „TM” – metafore ce s-au bucurat de succes. Dacă e să vorbim în genere despre tema „Scriitorul – iarna”, să adăugăm aici „Orizontul” nr. 12, 1987, – nuvelele, apoi eseul „Horia inimă de veghe” – despre piesa lui Ion Druţă, publicat în „Or.”, nr.2, 1988. Un eseu, „Făclierul”, despre M. Eminescu.
Perspectiva? Dezicându-mă de a face unele traduceri din poezia armeană pentru copii (mâine îi întorc juxtalinearele lui An. Ciocanu), ceea ce mi-ar fi furat nu că timp, ci mi-ar fi căşunat nemulţumiri, – trebuie să citesc manuscrisul de eseuri, critică literară şi interviuri, să-l completez şi să-l prezint editurii.
Mult de lucru în redacţie. Foarte tulburi relaţiile dintre mulţi scriitori, inclusiv între cei din „grupul de şoc”. Implicat şi eu. Trebuie să tai „firele de mătase” (vorba lui Ser. Saka, devenită bumerang), să evit ciondănelile şi să-mi caut de treabă.

Ce-a mai fost? Totalurile anului literar 1987. Cam evaziv, până la leşin. Rezultatele: câţiva membri în comitetul de conducere fac un pas necugetata, ducându-se la o agapă la Ciocoi. Alertă, alarmă, nedumerire! Cel mai prevăzător a fost I. Gheorghiţă, refuzând amabil şi… rămânând în mare câştig.
H. Moraru nu-l pomeneşte pe Saka la publicistică. Scandalul secolului cu ameninţarea tăierii „firului de mătase”.  Să faci abstracţie de Saka?

Discutam ceva cu Ion Vatamanu. Se apropie V. R., întrebând dacă nu ne incomodează. Nu – zicem. La un moment dat, Vatamanu spune: „Dar parcă eu nu ştiu că în redacţiei stau recenzii la cartea mea?”Aici Sică duce mâinile la piept, se retrage cu: „Mă scuzaţi…” R.– ce corectitudine sufletească! Excepţie astăzi. Fireşte, şi lipsă de atitudine. Dar e bine, totuşi, că cineva poate fi corect sufleteşte… Iar mai departe să vorbim cu vocea lui Leopardi: „Căci viaţa celui corect este viaţa cea mai puţin periculoasă, singura pe care lumea o îngăduie pe faţă; pentru că cinstea în fapte, având (cel puţin aparent) mai puţine obstacole de doborât, iscă mai puţine încurcături, care cere mai puţină acţiune, mai puţină osteneală, are consecinţe mai puţin supărătoare (…) aceştia, deşi nu sunt în stare de a face rău, de a dăuna (cu voie) cuiva, ori a jigni în vreun fel, a abuza etc., sunt totuşi nesfârşit de egoişti, incapabili de milă, neştiutori de a face bine”. (Nu se referă, cred, la prietenul nostru. Sică e corect în toate.

„Măsura în care sunt cunoscut nu este foarte mare; sunt doar câţiva care vorbesc de mine ca un tip secret! Pe lângă asta, mai sunt câţiva care se străduiesc ca bucuriile să rămână la fel”. Horst Drescher, Germania.

Azi, inaugurez „O rubrică nouă! Poesis”, în „LA”: „Distinsul liric şi filosof Giacomi Leopardi susţinea că, de la Homer spre noi, toate câte sunt pe lume s-au desăvârşit şi numai poezia a rămas aceeaşi. Chiar primele probe din poezia lumii s-au dovedit a fi de o sublimă valoare artistică, valoare pe care, mai apoi, au jinduit-o şi o jinduiesc barzii de pretutindeni. Prin tot ce are mai bun, şi poezia noastră contemporană tot spre diamantul desăvârşirii aspiră. Greu de susţinut că oricărui autor îi este asigurată izbânda supremă, însă, neîndoielnic, mulţi autori au în scrisul lor şi lucrări poetice foarte frumoase, convingătoare prin suflu şi măiestrie artistică. Chiar aceste lucrări, la singular, le-am dori prezentate şi inserate la rubrica poeziei antologice, pe care o inaugurăm astăzi. Deci, îi rugăm pe poeţii noştri ca, pe lângă grupajele de versuri pe care intenţionează să ni le propună, să vină şi cu poezia (una), pe care o consideră cea mai reprezentativă în contextul creaţiei dumnealor curente. Astfel, rubrica va susţine o continuă premieră a celor mai frumoase poezii din lirica noastră contemporană şi, sperăm, va fi aşteptată şi apreciată de cititori la justa-i valoare L.B.” De altfel, o astfel de rubrică ar putea să o aibă mai multe publicaţii, nu obligatoriu de profil cultural-literar.

25.II.1988

 Lansarea volumului „Constelaţia Lirei”. Prezenţi: Ioan Alexandru, Arcadie Donose şi Mircea Tomuş. Prezentăm oaspeţii în „Lit. şi arta”. Ioan Alexandru – sobru, doct şi evlavios. Ne vizitează redacţia. Sfera pe care o conturează pe perete. Întregul neamului.

27.II.1988

Şedinţă redacţională în deplasare, la şcoala de cultură din Soroca. Împreună cu Blanovschi, Reniţă şi Donos. Pare-se, am reuşit să dezmorţim anumite spirite, să le susţinem în ideile lor. Nu e puţin. Necesitatea comuniunii.
Biserica e veche. Datează din 1818. Anul trecut a fost reparată. Pe alocuri – amatorist, neîndemânatic. Meşterii au cam desfigurat frescele. 1818 – 6 ani după 1812… Tristă amintire…

15.III.1988

Oaspeţi la redacţie – savanţi români, filologii Brâncuşi şi Mihăilă, sosiţi la Chişinău la sărbătorirea lui Gheorghe Asachi (200 de ani de la naştere). Dialog cu topire de gheaţă. Apropieri. Ai noştri.

16.III.1988

Emisiune dedicată centenarului Mateevici – televiziunea prinde la curaj şi transmite în direct. Împreună cu Vodă, Romanciuc, Colesnic, Iu. Roşca. Citesc „Poziţie faţă de aştri”, cu: „Am uitat o limbă…/ Au cum vorbiră dacii…” mergând spre imnul pe care Ovidiu la scris în limba noastră de acum aproape 2 mii de ani: „E cunoscut poetul, / I-i cântul anonim”.

19.III.1988

Cu Andrei Burac, Lenuţa Bontea, mătuşa Ana, Vladimir Gusev, Valeriu Matei – o călătorie pe itinerarul Ivancea – Orhei – Curchi – Tabăra. Un vin bun la maicile de la fosta mănăstire. Încrucişări de opinii. Gusev – din Moscova, totuşi, nu poate înţelege „vaş naţionalizm” („naţionalismul vostru”).

21.III.1988

La US, trei filme bune, două – zguduitoare. „Roua de pe izvoare” (An. Codru), „A fost apă” (D. Olărescu) şi „Medeia 1980” (A. Vartic). Reviriment vizibil în curaj, atitudini.
Poate că luni duc la editură manuscrisul de eseuri. Aştept să-mi apară în librării volumul de poeme „Duminici lucrătoare”. Iu. Filip a prezentat semnalul acestei cărţi în „Almanahului literar” televizat.

15.IV.1988

Curajos, combatant, D. Matcovschi a publicat în revista „Nistru” articolul polemic, nonconformist al lui V. Mândâcanu „Veşmântul fiinţării noastre”, respins, cu părere de rău, de „Literatura şi arat”. 

9.IX.1988

De vreo două luni şi mai bine lucrez după principiul lui Saint-John Perse: „Totul de reluat. Totul de spus pe nou”. Revăd vechile caiete cu versuri. Unele texte le rescriu aproape integral, le, refac substanţial. Sunt sigur că îmi este gata şi volumul „Poziţie faţă de aştri” (titlu provizoriu). Doar să-l sistematizez, să-l orchestrez, să-l structurez.

10.IX.1988

În zilele de la urmă, am distrus integral caietele cu versuri din anii 70-71-72, parţial – pe cele din 73-78. Registrele prozodice, stilistice de astăzi îmi sunt incompatibile cu cele de cândva, cu toate că anumite teme, motive, chiar metafore de azi sunt nişte sinteze ale obsesiilor de acum mulţi ani. De altfel, nu regret că am distrus ceea ce am distrus. La rând – alte caiete… Curaj!

12.III.1989

Cu data de 15 februarie, editat la Riga, cu alfabet latin, apare ziarul „Glasul”. 60 de mii de exemplare. E un eveniment, totuşi, pe care, poate, nu-l putem aprecia la justa-i valoare din cauza oboselii sociopolitice ce ne cuprinde tot mai mult. De aici şi zecile de mii de demonstranţi care fac atmosfera duminicilor chişinăuiene. Incredibil şi grandios de tragic. Poporul are, totuşi, un strigăt vulcanic – ceva atins de sacralitate. Iar non-personalităţile nomenklaturiste de pe soclul zilei continuă a fi… cele de până în aprilie 1985. Chiar dacă nici nu acţionează, nici nu cedează. Din păcate, cu ei – şi unii „scriitori” cozi de topor, nomenklaturişti, trădători căpătuiţi.

15.III.1989

Bodiul nu a fost doar duşmanul moldovenilor, ci şi al ruşilor. Ademenind încoace populaţie boreală, el a contribuit la dispariţia de pe faţa pământului a multor localităţi ruseşti. Altfel, probabil nici nu au existat tirani ai propriilor lor popoare – raza lor de acţiune – rază înveninată – trece de hotarele ţărilor în care sunt înscăunaţi. Dar – greu de scăpat de străini.

Azi, TV repetă emisiunea literară despre N. V. în dialog cu Reniţă – note de pe holurile USM. Tentative de ironie răsuflată, neînţeleasă, sigur, celor mulţi. Clişee imagistice, pozări stângace până la ridicol. Păcat. De s-ar fi găsit unda emotivă şi încărcătura spirituală corespunzătoare, se pute face o emisiune demnă de atenţie, nu de zâmbet irezistibil în amestec cu un sentiment de umilinţă tulbure…

Un comentariu:

  1. Raul Constantinescu6 aprilie 2013, 22:10

    Instructiv, constructiv, poetic, dinamic și incitant la poezie! Felicitări! Sincere și calde mulțumiri!
    Cu aceeași afiliată stimă,
    Al Dv., Raul Constantinescu

    RăspundețiȘtergere