vineri, 12 aprilie 2013

REFUZUL




 7.IV.1988

La Moscova, pe o săptămână, la conferinţa tinerilor critici care scriu despre literatura pentru copii. Eu,mai mult, în calitate de redactor la o publicaţie de literatură şi artă, mai puţin „specializat” în domeniul luat în dezbatere.
Krapivin, care scrie despre tineret: „Onest până la încăpăţânare”. (Nu pun „cinstit”, în cazul ruşilor subînţelegându-se altceva.)
Conjunctura îi ademeneşte pe cei lipsiţi de personalitate.
În URSS există… 90 de mii de instructori de pionieri.
De ce publicaţiile pentru tineret îşi pierd autorii importanţi? Inclusiv din cauza onorariilor mizere. De regulă, publicaţiile destinate celor tineri aduc venituri considerabile, însă ele sunt „confiscate”, pentru retribuţia celor ce scriu lăsându-se sume derizorii.

Discuţii „mai altfel” despre cine a fost, totuşi, Pavlik Morozov. Impunerea de imagini confuze duc la „uniformizarea” viitoarelor personalităţi.
Observ: dintre participanţii la întrunirea tinerilor critici, circa două treimi poartă ochelari. Chiar sunt cei care citesc mult şi îşi tocesc (adjectivul cronicarului) puterea văzului? Sau poate fi o boală a (spre) sfârşitului de secol?

Printre cei care vor conduce atelierele este şi Lev Razgon. De când cu timpurile noi, „s-a aflat” ceea ce, de fapt, se ştia, dar nu se spunea: Razgon a avut două condamnări, în urma cărora a fost închis în Gulag timp de 10 ani. E unul din descendenţii îndepărtaţi al neamului Saadia Gaon care, în secolul X, a fost o autoritate în întemeierea literaturii rabinice şi a filosofiei raţionaliste evreieşti.
Azi, când sunt redeschise porţile închise, un coleg din Lituania citează din Ojārs Vācietis: „Nu importă atât timpul trăit, cât cel retrăit, re-trecut prin suflet, prim conştiinţă”. Şi e mult acest timp…

8.-9.IV.1988

Se discută despre ideea de a familiariza copii cu „Biblia” (dar se accentuează pe elementul estetic, fascinaţie, fantastic etc., fără… elementul strict religios – ci doar elementul culturii general-umane… mda…).
Sunt de neînţeles pedagogii şi părinţii care se tem de prea marea forţă acaparatoare (considerând-o… păgubitoare) a literaturii în viaţa copilului. Studii socio-pedagogice: mai puţin de două procente din copii citesc cărţi recomandate de pedagogi; cam 8 la sută – recomandate de părinţi, iar ceilalţi pornesc de la ce aud despre cărţi de la colegi, tovarăşi de generaţie.
La o întrunire (la un congres?), Aleksandr Tvardovski spusese cam astea: „Nu aş dori să mă recomandaţi ca scriitor copiilor. Mă tem că le-aţi crea o dispoziţie contrată nobilelor dumneavoastră intenţii. Vă interzic să introduceţi exemple din creaţia mea în manualele şcolare. Nu doresc ca elevii de azi, copiii în general, să mă urască şi pe mine, cum îl urăsc pe Shakeaspeare”.
Astăzi, editurile se orientează la cărţile care le aduc venit; cărţi dintre care unele sunt de-a dreptul întâmplătoare. Ar exista o politică „a cărţii”?
Alt sondaj a stabilit că interesul faţă de carte în cazul copilului e pe locul 6. (Eu unul nu prea cred în astfel de cercetări socio-pedagogice, dar de data aceasta nu este exclus să fie chiar cum se spune. Curios: în cazul adulţilor, cartea pe ce loc ar fi în preocupările lor?)

Alt aspect: poezia rusă, literatura în general au pierdut mult, din motivul că Anna Ahmatova sau Boris Pasternak s-au văzut nevoiţi să traducă, pentru a-şi câştiga existenţa, pe când, din motive ideologice, erau interzişi de cenzură.

10.IV.1988

Duminica Paştelui la Mănăstirea Zagorsk (Serghiev Posad). Circa 50 de kilometri de la Moscova. Suntem în excursie, cum ar veni (cei care am venit; probabil, unii colegi din republicile asiate au rămas la Moscova). Troiţe-Sergheeva Lavra. Am asistat la fastuosul serviciu divin, apoi am hălăduit prin interiorul, dar şi prin exteriorul celebrului complex monastic. Impresionant. Şi cu multe amintiri personale din copilărie, când această sărbătoare era, parcă, cea mai aşteptată (nerăbdare potenţată şi de dorinţa de a veni primăvara).
La Moscova ajungem când prinde a amurgi. Îmi zic să ies în Piaţa Roşie şi, dacă va fi permis, să intru pe teritoriul Kremlinului. La Paşti, perioada de acces a fost prelungită, în catedrala din Kremlin – lume multă.

11.IV.1988

Îmi propun, după amiază, să trec pe la librăria „Drujba”, să văd ce noutăţi româneşti sunt. Chiar dacă suntem în perestroika, la Chişinău încă nu vine cartea românească, prohibită de Bodiul prin 1968, se pare. Când intrasem la facultate, se mai putea procura ediţii bucureştene la librăria „Meridian” de la Botanica.

La întrunire se discută despre politică: estetică; de gust; de moravuri. Concluzie mai generală: astăzi, nu avem decât o semi-perestoika, o semi-transparenţă.

23.IV.1988

La USM. Masă rotundă cu participarea scriitorilor din Franţa, Rusia şi Ungaria, printre care Henri Deluy de la revista „Action poétique”, Oleg Gromov (revista „Sovietskaia literatura”), Emmanuel Hocquard (coordonatorul departamentului literar la Musée d’Art Moderne de la Ville de Paris), István Wintermantel şi  E. Fehér Pál din Budapesta (redacţia „Nepszabadsag”). Din Franţa – şi Marie Étienne (poetă, prozatoare), Olivier Cadieux.
Emmanuel Hocquard: „Să nu ne temem că unele cuvinte îşi pierd sensul. Să nu ne pierdem noi pe noi înşine”; „În poezia franceză e o perioadă de acalmie, după care, cred eu, va veni recăpătarea vocii; dorinţa de-a avea voce”; „Frânele lăsate pe dinamismul social influenţează, direct, şi arta”.
A condus Mihai Cimpoi. Am participat eu, Leonida Lari, Valeriu Matei, Andrei Strâmbeanu. O elevă cu o franceză cursivă – Elionora Horineanu de la şc. nr. 1. 

25.IV.1988

La Cricova, întâlnire cu pedagogii şi elevii din localitate. Copii ne afundă în lalele! – pentru că e chiar timpul lalelelor.
Ana Plămădeală, directoarea: „Astăzi avem mai mulţi orfani, decât după război”.

29.IV.1988

Efectul invers al urletului lui Bondarciuk: „Net, net i eşcio raz net!” („Nu, nu şi încă o dată nu!”) referitor la cerinţele maselor largi de a reveni la grafia latină: azi, citată oricând, oriunde de oricine cu invocaţii de blestem la adresa nomenclaturii nesimţite, căcăcioase.

9.V.1988

La Băcioi, împreună cu Leonida Lari, Nicolae Mătcaş, Olga Ciolacu, Gheorghe Mazilu.
„Hibridizarea spiritului naţional – egal: deznaţionalizarea”.

20.V.1988

De ieri până azi în zori – Adunarea Generală a USM. Mulţi mahări de la CC, încercând, ca pe timpuri, să manipuleze, să dezinformeze, să-şi impună clienţii în posturile de secretari la US. Dezbateri furtunoase, încrâncenate. Conducerea obedientă, papă-lapte a US este scoasă de pe fir, pur şi simplu… alungată din scaune.

28.V.1988

Pentru a contracara dezmăţul antinaţional partinic, ieri a avut loc o altă Adunare Generală a USM, la care s-a adoptat o adresare către conferinţa unională de partid, anunţată că va avea loc zilele acestea la Moscova, în care, răspicat, i se acordă vot de blam CC al PCM. E un gest nemaivăzut, foarte temerar.

4.VI.1988

Ieri, în sala mare a US, a avut loc adunarea comună a Uniunilor de Creaţie la care este fondată Mişcarea Democratică pentru Susţinerea Restructurării. E de observat cum încep unii din foştii partinici trup şi suflet să intre – şi intră! – în noile conduceri ce pledează pentru democraţie.

5.VI.1988

La un concert al elevilor care vor absolvi Şcoala de Muzică. Reţin: Ina Lupu – violoncel, Angela Rusu – pian. Corina Stepanscaia interpretează o parte din „Rapsodia română” a lui Enescu. Alt tandem vioară-pian: Ala Arapu şi Corina Stepan.
Arie din opera lui Vasile Alecsandri „Crai nou” („Lăsaţi-mă să cânt” de Matilda Cugler-Poni). Alte câteva melodii pe texte de Ciprian Porumbescu, D. Bolintineanu – „Fata popii”, „Copiliţă de la munte” (din „Crai nou”; interpretă Silvia Gonciar).

16.VI.1988

Veneticii şi cozile de topor organizează adunări de condamnare a scriitorilor, a votului lor de blam. Forfotă mare şi, pare-se, derută, şi sus, la CC, ştabii plângându-se şi ei la Moscova, inclusiv la US din URSS.

Scriitorii au fost invitaţi de prim-secretarul CC Grossu. Dar la USM s-a decis că nu e cazul să meargă scriitorii la CC, ci să vină la Casa scriitorilor însuşi Grossu. Nu a avut încotro: odată ce doreşte să se întâlnească cu oamenii scrisului, să le vină „pe ospeţe”. A venit. Dramatic până la, pe alocuri, tămbălău. Drastic. Scriitorii abordau probleme, Grossu încerca să deturneze subiectele, să la muşamalizeze. Pe scurt, acelaşi telefon stricat – ei una, scriitorii alta. De-a surda.

Un comentariu:

  1. Raul Constantinescu13 aprilie 2013, 14:19

    Timpuri urâte atunci, vremuri grele acum !Sinceră admirație pentru finețea și luciditatea observațiilor în detaliu, pentru claritate și fluență, precum și pentru curajul combaterii răului prin spirit obietiv și constructiv!
    Cu stimă și admirație,
    al Dv., Raul Constantinescu

    RăspundețiȘtergere