duminică, 14 aprilie 2013

TRADUCEREA DE DUMINICĂ



Acum un timp, când pregăteam antologia de poezie universală Traduceri din secolele XX-XXI, eram obsedat de un poem memorabil al ucraineanului Ivan Draci, Balada Cepei de Aur, pe care îl tradusesem cu mulţi ani în urmă, volumul de „Bibliografie” indicându-mi că l-am publicat în joia de 11 mai 1978 în săptămânalul „Literatura şi arta”, al cărui redactor-şef pe atunci era poetul Victor Teleucă. Caut, scotocesc în mai multe mape cu decupările din adânca mea tinereţe, însă nu găsesc textul. Să mă las păgubaş? Sau să merg la Biblioteca Naţională, să solicit colecţia revistei? Dar ce ar fi să dau o traducere nouă? mă întreb şi încep a căuta cărţi de Ivan Draci în biblioteca personală. Însă în cele găsite nu e şi Balada Cepei de Aur… Apelez la internet. Din păcate, textul ucrainean nu-mi iese în cale. Probabil, nu am fost destul de insistent. Ce e de făcut? Aha! Să apelez la prietenul Mihai Traista, poet de limbă ucraineană din România pe care, pe pagina sa de facebook, l-am văzut într-o poză cu Ivan Draci. Prin urmare, îi scriu lui Mihai care, iniţial, nu găseşte nici el textul, dar, la o revenire în perseverenţă, îl descoperă şi mi-l expediază. Mulţam! Îi mai solicit lui Mihai o lămurire a unei sintagme ucrainene mai puţin cunoscute, după care purced la a doua traducere a Baladei cepei de Aur, de la prima fiind trecuţi deja… 35 de ani! În antologia de care vă spuneam am introdus noua – a doua – traducere, pe care o public şi aici, pe blog. Între timp însă, ca de la sine, dintr-o mapă îmi apare şi decuparea din revistă cu prima traducere din Ivan Draci, pe care o românizasem cu litere chirilice, cum ni se impunea pe atunci. O reproduc şi pe ea, deja ca element muzeal.

În fine, îmi zic: bine am făcut că am dat o a doua traducere, de data aceasta din original şi nu prin intermediul unei terţe limbi , cum mi se întâmplase cu prima.

Ivan DRACI  (1936)

BALADA CEPEI DE AUR

Ceapa obişnuită –
Zorile nevoiaşilor.
         Pablo Neruda

Ea – zeiţa cu obraji rumeni a vândutelor bazaruri –
Pendul ce se clatină în legătura arcuitei cununi
Ce o cuprinde de după gât pe cocoşata lele Gorpina.
Ea – nimfă împletită-n veştezitele cozi ale prietenei
Devorată de milioane de ochi lacomi
Vrea cu tot dinadinsul să-şi piardă auria fetie!
Ea – cristelniţa bisericuţelor de la subsol –
Tremură pentru auriul său suflet credincios
Înaintea păgânei voracităţi a cuţitului tâmp!
Roşind – pentru aurul ei el îi întinde gunoiul paralelor de-aramă!
Ea deja simte cum îi amuţeşte sânul de aur
Prevăzând îmbrăţişările toxice ale Focului pierde-vară.
Ea – regina frumuseţii pieţelor săteşti în revărsatul zorilor –
Stă amuţită în arestul de garnizoană-a buzunarului soldăţesc
Ea, neprihănita zână a necruţătorului Apetit.
Dânsa-i sora dreaptă a uscatului Coltuc de secară
Şi sora geamănă a Usturoiului cu albă caţaveică
Ea – rodie de aur în căscătura foamei studenţeşti
Neîmpăcată adversară a Cartofului fiert din calea-afară
Prietenă fidelă a modestei Sări de bucătărie
O mică Ioana d’Arc contra tuturor microbilor anglo-saxoni
Ea – tandra Laură a unui cârn Petru Petrarca oarecare din
Şcoala de Meserii dintr-o mărginaşă mahala a Kievului
Tăinuită-n căldura de seră a geamantanului meşterit chiar de el
Sau poate ea nu-i decât o uitată, neglijentă Ceapă Cenuşăreasă
Care va degera anonimă în burta cine ştie cărui bonz
Ea, aurica-aurelelor, nu ştie cum îi va fi dat să moară
Sau poate că-i va fi să se resfire-n sfinte, albe nimburi
Peste nedezlegata taină a feliilor de pâine alb
Sau poate va trebui să se rotească-n hula-hoop înaintea sângerosului Şaşlâc
Pe fundalul argintiu al georgianului cneaz Ac-Ţeapă.
Începe agonia aurie a striptisului ce precede morţii:
Ea lasă să-i cadă şubuliţa aurie
Ea îşi scoate strălucitorul pulover auros
Îşi aruncă de pe ea auria rochiţă delicată
Se dezbară de auria cămăşuţă-petală
Şi, goală, albă, îşi deplânge fecioria violată
Ea – Ceapa de aur din grădina mamei
Ea – Vestala de aur din templul Tainei Existenţei
Strânsă ca un pumnişor al spaimei.  

3 comentarii:

  1. Nu stiu unde l-ati incadra pe Ivan DRACI ...dar eu nu stiu de ce nu ma pot abtine sa nu ma gandesc la Miron Radu Paraschivescu... in textul original e posibil sa sune mult mai aproape de autorul "Canticelor tiganesti" sau poate nu, dar mie, dincolo de evidentele deosebiri,mi se pare ca poezia are aceeasi persiflare... Aici este mult mai prezent liricul, dar tonul ascunde pe sub hainele poeticului- persiflarea...

    RăspundețiȘtergere
  2. E o stilistică, să zic, mai generală şi de mai demult. Că "se învecinează" Paraschivescu cu Draci e o pură întâmplare, ei, sigur, neştiind unul de celălalt. Multor poeţi li se poate întâmpla asta. Iar dacă e să căutăm apropieri, să ne gândim şi la "Odele elementare" (1954) ale lui Pablo Neruda. Dar nu obligatoriu.Un atare registru prozodic, în nuanţe şi particularităţi, e foarte răspândit în lume(a poeţilor).

    RăspundețiȘtergere
  3. Raul Constantinescu14 aprilie 2013, 12:23

    Excepțoinal! Felicitări și mulțumiri!Raul C ...

    RăspundețiȘtergere