Al doilea reportaj din Sulina
În periplul nostru
naval în aval aveam să trecem prin
preajma câtorva faruri de pe digurile braţului ce flanchează cu digurile sale
şi duce spre mare o parte de Dunăre. Farurile numite şi făclii ale vieţii… Cel de pe digul sudic, far cu înălţimea de
aproape 12 metri .
Nefuncţional, astăzi, construcţia sa metalică fiind dislocată de pe fundament/ postament în anul 1922, necesitate impusă
de lucrările de prelungire în mare a digurilor de protecţie a gurii Canalului
Sulina. Dar nu totdeauna o lipsa de funcţionalitate practică e fatală, farul
respectiv fiind readus pe temelia sa (în 1960)
pentru a reda autenticitate priveliştilor de altă data, adică de acum
aproape un secol, când gura Canalului Sulina se afla în acest loc, cu timpul
însă înaintând mai spre mare, mai în mare.
Iar farul de pe
digul nordic a fost construit in anul 1887, având formă de turn circular din
metal de tip greu (cel de pe digul sudic e din metal de tip uşor) şi o înălţime
de aproape 14 metri ,
semnalul său optic răspândindu-se pe o distanţă de 8 mile maritime, călăuzind
vasele care intrau sau ieşeau de pe braţul Sulina. Dezafectat şi el în 1922, ca
şi confratele său ceva mai mic de pe celălalt dig, şi acest far este un element
ce ţine de istoria oraşului-port, marcând, pentru ţinere de minte, poziţionarea
de cândva a gurii de intrare pe Canalul Sulina.
Astăzi, este
funcţional farul nou, având o înălţime de 48 de metri şi amplasat aproape de capătul digului de sud al gurii
Canalului Sulina. Lumina lui este vizibila de
la o distanta de 19 mile
marine.
Predecesorul celor
patru făclii ale vieţii, astăzi
ajunse simbolice, ne-clipitoare, a fost farul de la Sulina înălţat în anul 1745
în urma donaţiei turcului Besir Agasi.
Am zis
patru făclii ale vieţii, deoarece,
nemijlocit în Sulina, chiar în centrul ei, tronează Farul Vechi, zis şi al
Comisiei Europene. Construit intre anii 1869–1870 (are o înălţime de 17,34 metri ), astăzi el
este un muzeu tihnit ce te îngândurează, te emoţionează, te informează.
Arcadie Suceveanu, Teo Chiriac şi Leo Butnaru
la bordul pilotinei "Filioara", însoţind spre mare o navă turcească
Mormânt-sarcofag spart de profanatori.
Prin Cimitirul Comisiei Europene a Dunării, impietatea, agresiunea
nedrepţilor vieţuitori asupra celor trecuţi în lumea celor drepţi a făcut
adevărate ravagii, distrugându-se mormintele – unele din ele se văd şi acum cu
dalele sfărmate, semn că au fost profanate, în ele căutându-se cine ştie ce
bogăţii iluzorii. Posibil, la ordinul autorităţilor, cineva a încercat să mai
refacă ceva, potrivind fără mare meşterie şi tragere de inimă fragmentele
pietrelor de cavouri într-un ansamblu care să amintească oarecât de cel
iniţial, însă urmele dezastrului nu mai pot fi ascunse. Localnicii au luptat
din greu şi nemilos să şteargă urmele a 150 de ani de pietate, de omagiu adus
celor plecaţi de pe faţa pământului, de jelire a lor. Se zice că multe pietre
de mormânt au fost transformate în dale pentru pavajul ordinar al Sulinei Apoi,
alba tristeţe a marmorei timpurilor vechi a fost reciclată pentru mormintele
noi ale epocii noastre. Crucile masive din fier forjat au fost smulse de pe
mormintele răposaţilor de acum o sută, o sută şi ceva de ani şi propuse ca…
marfă pentru mai recenţii isprăviţi din Tulcea sau Constanţa; „reciclate”,
readaptate, crucile de peste timpuri au fost reinstalate, hoţeşte, păgâneşte,
în alte cimitire! Gardurile ce împrejmuiau mormintele românilor, englezilor,
italienilor, nemţilor, grecilor etc. au ajuns să hotărnicească grădinile unor…
gospodari din Sulina.
Vechime... Creşterea arborelui, ca viaţă, dislocă dalele unor morminte...
Dricul de altădată al Sulinei.
În timp ce contemplăm un dric de model vechi, negru, cu cruci albe
desenate pe el şi figurine butaforice pe creasta sa, acum lăsat la voia
întâmplării lângă o bisericuţă nu prea mare, prin poarta cimitirului intră un
tractor. Trage o caroserie în care se află sicriul cu un răposat. Prapuri negri
cu cruci aurii pe ele, rude îndoliate; un cortegiu de vreo 25 de persoane. La
întoarcere, aceste toate urcă în
caroserie şi tractorul le duce spre masa de pomenire…
Cimitirul Marin? – întrebam... Pe partea stângă, dincolo de digul braţului Dunării, într-un bazin
acvatic special, stau vreo două nave (cam pe-o rână) care, vede-se, nu vor mai
fi reparate şi îşi aşteaptă dezmembrarea, drumul spre furnalele vreunei uzine
metalurgice. Să zicem, cea de la
Galaţi. În genere, rugina e pecinginea mai multor genuri de
nave, mari, mai mici, de pe aici.
Sulina arborează steaguri negre...
Cimitirul Marin?... Tangenţial, sensul acestei sintagme se referă şi la
unele aspecte arhitecturale ale Sulinei. Ceea ce, pe timpuri,
se numea „Hotelul Camberi” acum nu e decât o clădire (frumoasă, totuşi!) rămasă
de izbelişte, pe cale să devină o ruină scheletică a fostei arhitecturi, în
timp ce, ani de zile, în tribunale continuă litigiul paradoxal până la
absurditate dintre două persoane care o revendică, una ca moştenitoare al
clădirii propriu-zise, cealaltă – posesoare, deja, a terenului de sub fostul
hotel. Alături, de vânzare, masca mortuară, cum ar veni, a fostului
cinematograf din oraş.
Printre edificiile maiestoase ale
oraşului erau Oficiul Telefonic, Telegrafic şi Poşta, Cercul Marinei Militare, Spitalul
C.E.D., Palatul Comisiei Europene a Dunării,
acesta, din fericire, salvat, funcţional şi acum într-o adaptare pentru
necesităţile navigaţiei române contemporane. Sunt în mare delăsare şi nepăsare
unele biserici, inclusiv cea cu hramul „Sfinţii Alexandru şi Nicolae”,
ctitorie a regelui Carol I. Nu se mai văd rachetele
de calcar sau argilă ale moscheilor de altădată.
Apus de soare la Sulina
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu