duminică, 25 august 2013

POEMELE UNUI MARE PROZATOR


Nr. 34, 2013




S-a născut la Sankt-Petersburg. Tatăl său a fost un politician liberal, ales deputat în prima Dumă rusă; ministru în guvernul provizoriu al lui Kerenski. După revoluţia bolşevică, familia Nabokov emigrează în Germania. Vladimir studiază literatura franceză şi pe cea rusă la „Trinity College” din Cambridge (1919-1923). La Berlin, publică unele nuvele şi poeme în revista emigranţilor „Rul” („Volanul”), predă cursuri de engleză, traduce, face puţin teatru, şah, compune cuvinte încrucişate. Tatăl său este asasinat de monarhiştii ruşi, în Germania vine la putere nazismul, Nabokov emigrează în Franţa, stabilindu-se la Pari (1936). Scrie o nuvelă în franceză, apoi se stabileşte la Londra, unde, în 1941, scrie primul său roman în limba engleză, „Viaţa adevărată a lui Sebastian Knight”. Apoi se stabileşte în Statele Unite ale Americii, în 1945 acordându-i-se cetăţenia acestei ţări. Predă la Universitatea Cornell. Prima recunoaştere ca autor important i-o aduce nuvela memorialistică „Alte tărâmuri”, iar romanul „Lolita” îl consacră definitiv.
Din 1959 până la moarte, a locuit într-un hotel din Elveţia.
Versurile sale nu se înscriu eminamente într-un discurs avangardist radical, însă poartă pecetea înnoirilor stilistice afine modernităţii din prima jumătate a secolului trecut.


AUTOMOBIL ÎN MUNŢI

Ca visul zboară drumul şi, costiş,
de după culmi de munţi apare luna.
Cu-al meu bolid de curse-oi compara
un fulger ce erupe-n luminiş!

Mai vreau, – cât sub pământul povârnit
n-ajunse larvă trupu-mi, cât aluna, –
să-aud cum de sub şina mea, nebuna,
sare argint de praf – plâns hohotit…

Strâns ţinând volanul oblic şi vibrant
unde aş zbura? Vreun adăpost uitat
mi-ar aminti de vatra mea natală;

Iar la drum de-ntors, apăsând cu talpa
pedala şi pârghia laterală,
voi porni din nou în iureş pe şosea.


CUBURI

Să ne-mpăturim aripi de vedenii.
Noapte. În colţuri, uşă peste uşă
se lasă casele. Umbre stâlcite, mii.
Felinar –  flacără frântă. Cenuşă.

În odaie vântul lemnos coseşte
mobila. Oglinda cu greu mai ţine
masa, talger cu câteva cireşe.
Faţa mi-i ca smaraldul din vitrine. 

Tu – în rochie neagră, zbor, poemul
negrelor unghiuri din pestriţa lume.
Îţi sprijini în tavan ascuţit, genunchiul, –
o teoremă de doliu anume.

Doamne, în groaznica, străina lume,
litere, fraze din viaţa ce ne-ai dat
le-au încâlcit zeţarii, sensuri să curme.
Strânge-ţi aripile, îngerul meu înalt.

CHIMONOU

Respirul evantaiului şi flori,
în cer de chihlimbar – luna-i îngustă…
Căscând a somn, tu mă întrebi
cum s-ar traduce Happiness* în rusă.

În nouraşi – tandreţea crizantemei
şi pentru-amici cu visul mă luai
că semiluna-i în topirea ei
felie de lămâie în pahar cu ceai.
_________ 
*Happiness (engl.) – fericire.

DOSTOIEVSKI

Trăind în lume, ca în iad,
monstruos, spasmodic-luminos,
în agonia-i de proroc nomad
el veacul ce ni-i dat l-a conturat.

Geamătu-n noapte auzindu-i, greu,
Dumnezeu îşi zise: Oare s-a-ntâmplat
ca pe lume tot ce dăruit-am Eu
să fie-atât de straşnic şi de complicat?

AEROPLANUL

Alunecând pe iarba pătulită
se-nălţă sonor, în scurte clipe,
şi străluciră-n bolta infinită
aripi ce au fost demult gândite.

Şi cu gânduri mândre s-a înţesat
în vânt muzica elicei rotitoare…
Jos, părea pământul zgâriat
a unui geometru aiurare.

NAPOLEON ÎN EXIL

Zi surd-năbuşitoare, noua lui casă
şi palmierul ce parcă de tablă ar fi…
Iată vine şi el, privindu-şi umbra caraghioasă
ce-l provoacă ingrat de a-şi aminti

umbra pestriţelor stindarde de mătase
în labele sfinxului sumbru, departe…
S-a oprit; nicicând atât de jalnic nu arătase
în această pălărie cu borurile late…

6-24.XII.1919

Traducere de 
                    Leo Butnaru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu