Leo
BUTNARU
FILE DE JURNAL CU COLEGI CLUJENI
(din volumul: Viaţa literară la Cluj. – Ed. Eikon; Cluj, 2013. – P. 373 – 385.)
13-20.I.1991
Călătorie: Iaşi – Roman – Cluj – Alba Iulia – Blaj – Bucureşti…
Lancrăm, Sibiu, Sebeş… Excelent!
Povestea cu fosta casă a lui Blaga… De recuperat, de răscumpărat.
Pe 13 ianuarie, la hotel, ne vizitează şi ne urează studenţi şi elevi
prutonistreni.
27.VIII.1991
Chişinău. Proclamarea independenţei Moldovei. Cât se va mai ţine
imperiul?
Împreună cu Mihai Cimpoi, Vasile Nedelescu şi Aurel Scobioală îi
întâmpinăm la vama Leuşeni pe clujeni: Horia Bădescu, Doina Cetea, Teoharie
Mihadaş, Constantin Cubleşan, Aurel Rău, Dumitru Savu, Ioan Muşlea, Mircea
Opriţă, Virgil Mihaiu ş. a.
4.IX.1991
Ziua
de 31 august ar fi mult nedeplină, dacă nu aş aminti de popasul pe care l-am
făcut la Condriţa ,
în fostul palat-vilă al foştilor boşi nomenklaturişti. Adi Cusin cu soţia,
Constantin Cubleşan, alţii, au rămas foarte impresionaţi. Fast, lux, bucătărie
bună. Preşedintele birjei – domnul Baroneţchi, om agreabil. Culmea – un cuib de
pasăre pe blana de căprioară care acoperă un jeţ! Vă daţi seama de când nu a
mai fost nimeni pe la balcoanele care i-au „suportat” pe Ceauşescu, Bodiul şi
blegele lor consoarte! Prin excelenţă, scaunul cu cuib e o remarcabilă piesă de
muzeu!
Iar
pe 1 septembrie, duminică, i-am avut de oaspeţi acasă pe Aurel Rău, Doina
Cetea, Tudor Dumitru Savu, soţii Adam, Horia Bădescu, Mihai Cimpoi, soţii Ţurcanu
(el – preşedintele unei bănci importante).
5.IX.1991
Un
grup de clujeni au plecat duminică la Odessa. Bietul Constatin Cubleşan se pomeni cu
geaca sfârtecată: paşaportul, alte acte, banii – sustraşi. Consulatul român de la Kiev trebuie să-i expedieze
astăzi un act care i-ar permite să se reîntoarcă în România, deoarece luni, de
la vama Leuşeni, a fost întors îndărăt la Chişinău.
Pare-se,
îi povestisem şi lui Constantin Cubleşan un banc prevenitor despre oraş de la
malul mării. Cică, peste ani de zile, în urbea natală lume un emigrant. De cum
ajunge undeva în capul scărilor Potiomkin, lasă jos două geamandane pe care le
avea asupra sa, desfăcând larg mâinile în părţi şi exclamând: „Ah, Odressa, ce
te-ai mai schimbat, eşti de nerecunoscut!” Când, după exclamaţie, lasă ochii în
jos, vede că ăi lipsesc valizele, la care omul face necăjit: Ah, Odessa, cum te
mai recunosc!...”
22.I.1992
Ceaţa
– zid. Doar mici porţiuni ceva mai limpezi. Vama o trecem fără dificultăţi.
Dincolo, până la Iaşi ,
de asemenea negură spăimoasă. Aşa că până la Iaşi , de la Chişinău , facem vreo 5 ore. La Costuleni , deja noaptea,
batem la o poartă, rugând un gospodar să ne dea un pahar – pentru că nici atare
unealtă nu aveam cu noi, să însoţească câteva sticle cu vin. Înainte, înainte,
înainte… Gheorghe, şofer tinerel şi neumblat prin lume, la un moment dat
întrebă dacă nu cumva ajungem deja la
Cluj … E-he, până la
Cluj mai aveam vreo 500 de kilometri! „E-e, – face
neexperimentatul de la volan, – de când tot mergem, de-acum de două ori înconjuram
Moldova (basarabeană)”. Bietul băiat… De data aceasta am luat-o pe la Suceava. Drumulla Reghin.
Regretăm alegerea, dar… Allea
iacta est!
O
emisiune în direct (12,00-13,00) la radioul local: dialog – eu, Suceveanu, Constantin
Dumitrescu, Radu Săplăcan. Horia Bădescu e atât de gentil, încât îmi dăruieşte
o microcasetă M-60 pentru reportofonul meu. Aveam două M-30, deci, împreună,
bandă pentru 3 ore de dialog, ceea ce, mai apoi, am şi făcut, conversând cu
dragii de Aurel Rău, Dimitrie Vatamaniuc şi Mircea Tomuş. Apoi, seara la
televiziune. Cred că toţi trei ne-am prezentat bine.
Augustin
Buzura căzuse de acord să ne întreţinem într-un dialog, însă timpul – şi
domniei sale, şi mie – nu ne-a permis să ne revedem.
Călătorie
la Mănăstirea Nicula.
Gazdele
– extrem de generoase: şi la radioteleviziune, şi la ziarul „Adevărul de Cluj”,
cu bunul Ilie Călian, şi în asigurarea cu benzină.
Două
seri de neuitat: una la Aurel Rău
Apoi
gândim să mergem spre Bucureşti. Mircea Tomuş, generos ca totdeauna, zice să
rămânem o noapte la el la
Avrig.
23.I.1992
L-am
cunoscut pe Miron Scorobete, cu familia in corpore: soţia, o fiică şi un
fecior. Fiinţe duioase, în spiritul cărora se simte o tradiţie de bună
creştere. De fapt, această tradiţie e cea mai evidentă la Cluj : domnii Tanco, Bulat,
Adrian Popescu etc. o confirmă din plin.
Şi
pentru că ieri, după luni de zile, Gheorghe Vodă mi-a returnat „Luntrea lui
Caron”, amintesc că, în drum spre Sibiu, am oprit la Lancrăm , la mormântul lui
Lucian Blaga. La vederea bisericii, am tresărit şi am rugat să oprim, dând
maşina îndărăt, spre poartă. Îngânare seară-noapte, aceeaşi iederă, tuşinată,
alcătuind careul verde în jurul mormântului… Cum a fost dus Blaga la Lancrăm – în interviul cu
Aurel Rău, încă ne transcris de pe bandă.
22.V.1992
Pe
la ora 2,30 după miezul nopţii ajungem la Cluj. Acelaşi
Renunţăm
de a mai trimite câţiva scriitori şi la omagierile Blaga de la Sebeş , Alba Iulia şi
Lancrăm: întâi de toate, ne lipseşte un transport, în al doilea rând sesizăm că
cei din Alba Iulia sunt cam în relaţii de concurenţă geloasă cu clujenii,
nedorind a se întâlni într-o comună cinstire s marelui înaintaş. De unde şi
delicata discordanţă: nedorind a se intersecta cu colegii din Alba, clujenii nu
merg – cum ar fi firesc să fie – la
Lancrăm la mormântul lui Lucian Blaga, ci ne duc la Ciucea , la mausoleul lui
Octavian Goga.
Constantin
Dumitrescu de la TV Cluj
Iar
până la Ciucea
– colocvii pe teme blagiene, o amplă manifestare în faţa Teatrului Naţional din
Cluj, unde se află şi statuia Omagiatului. Premiul i se acordă poetului belgian
Marc Quaghebeur care, de altfel, are şi o lansare de carte – volumul de poeme
„Tăcere şi cuvinte”, tradus de Horia Bădescu.
Pentru
organizarea festivalului sponsorii au investit circa 2 milioane de lei. Noi
doar să visăm la atare contribuţie filantropică…
Pe
cine am mai întâlnit la Cluj ?
Bădescu, Brad, Scorobete. Familia Botiş, Mihadaş, Savu, Irimie, familia Opriţă,
Cetea, Ulici, Vatamaniuc, generosul Ilie Călian (cu Busuioc şi Cioclea ne-am
ales cu o remunerare neaşteptată), cu Aurel Rău care ne-a invitat acasă. Apoi –
dl Liviu Petrescu, Virgil Mihaiu, Ioan Muşlea, Ion Cristofor (aţos, aspru, dar
onest), Ion Mureşan etc.
Pe
scurt – bravo şi mulţumiri clujenilor!
Armata
e cu noi! Pentru că doar armata, la
Cluj , a găsit ceva potrivit pentru a înlocui cutia de viteze
a autobuzului nostru (PAZ), graţie cărui fapt am putut să ne deplasăm spre
Bucureşti.
2.IX.1992
A
doua zi, împreună cu Arcadie Suceveanu şi Iurie Colesnic, pornim spre vama de la Sculeni , să întâmpinăm
clujenii ce vin la Zilele Blaga.la Dereneu , să luăm ceva vin.
În fine, aproape de Sculeni, vedem autocarul TV în care presupunem că ar putea
fi cei aşteptaţi, însă ne derutează numerele de înmatriculare bucureştene… Ce
să-i faci? Trecem unii pe lângă ceilalţi…
Dimineaţa,
debutează Zilele Blaga. Întâlnirea oaspeţilor la Primăria Chişinăului.
Escapadă la firma „Unda”, apoi la vinoteca de la Cojuşna. Ce
Prezenţi
– clujeni, gălăţeni, bucureşteni, alba-iuleni, ieşeni…
Se
acordă premiile Zilelor Blaga. Îmi revine şi mie unul (oricum, în numărul de
revistă-evocări, editat cu această ocazie, public două dialoguri despre Blaga,
cu Aurel Rău şi cu Mircea Tomuş; scriu un mic eseu în Sfatul Ţării, am alcătuit microantologia Blaga din colecţia „Poezii
de duminică”.)
Lică
Rugină de la Galaţi
are marea inspiraţie şi generozitate să-mi dăruiască uimitorul volum „Panorama
poeziei universale contemporane” editat
de regretatul A. E. Baconsky încă în 1972. Zău că râvneam această antologie! O
împrumutasem, demult, de la Gh. Vodă.
Bustul
lui Lucian Blaga, dezvelit pe Aleea Clasicilor, a generat opinii contradictorii
până la gândul că, poate, peste un timp să fie înlocuit cu un altul, ce ar
reprezenta o imagine mai revelatorie a profetului de la Lancrăm.
Printre
oaspeţi – Mircea Opriţă, Negoiţă Irimie, Virgil Bulat, Mariana Bojan, Cornel
Ungureanu, Sterian Vicol, Petre Bucşă, Constantin Vremuleţ, Teodor Cătineanu,
Aurel Câmpeanu, familia plasticienilor Botiş (am vernisat expoziţia lor),
Horaţiu Mazilu, cei amintiţi deja mai sus, plus mulţi alţii – cam 45 de
persoane. Aproape majoritatea, prezenţi în atelierul maestrului Glebus
Sainciuc, la un spectacol de măşti. Discuţii, voie bună şi fireasca oboseală
impusă de ritmul presant al celor trei zile de festivităţi.
21.IX.1992
De la Cluj au sosit Virgil Bulat,
Aurel Câmpeanu şi Vasile Vlad, tânăr businessman. Prin dl Savca, adjunct la
departamentul vamal, le-am înlesnit trecerea pe la Sculeni. E
Vorbesc cu Virgil
Bulat să facă o comandă de circa 2 mii de exemplare din „Spunerea de sine”.
Este de acord. De altfel, manuscrisul era pe cale să meargă la cules. Rămâne să
mai introduc dialogul cu Ion Miloş, dactilografiat acum două zile.
26.V.1995
Cluj.
Salonul de Carte. La hotelul „Victoria”, cazat împreună cu Nelu Oancea,
director la editura „Eminescu”. Celebra deja cameră 304, în care A. Puslojić,
P. Poantă şi mai puţin A. Dumbrăveanu îl „executau” pe G. Grigurcu pentru
atacurile acestuia la adresa lui Nichita.
Seara,
în camera dublă, un al treilea partener de odihnă ne este Radu Cârneci. Oancea
sforăie în draci! Radu: „Întoarce-te pe dreapta!”
Dimineaţa,
Cârneci: „Domnule, n-am dormit barem jumătate de oră. Pentru noaptea albă pe
care mi-ai făcut-o, îmi editezi repede cartea pe care mi-ai promis-o”.
Nelu:
„Care carte? Nu ţi-am promis nicio carte. Poate tu mi-ai fi promis vreo carte”.
Radu:
„Da, am să-ţi prezint manuscrisul”.
Dimineaţă,
la Biblioteca Judeţeanăla Cluj ”.
A-ha, dezvăluie „secretul” juriului. Însă acesta, dacă va fi să mi se acorde,
nu va fi decât cei dintâi.
Aurel
Rău îmi spune că a apărut numărul revistei „Steaua”, în care e publicat şi
dialogul meu cu Radu G. Ţeposu. La 14, 45 sunt la redacţie, precum
conveniserăm. Îl întâlnesc pe Adrian Popescu ce-mi oferă onorariul – „cât
pentru o cutie şi jumătate de ţigări”, face el. Astăzi, aceste lucruri sunt de
înţeles şi par să importe mai puţin.
Aurel
Rău zice că s-a mai scurtat câte ceva din interviu, „lucrurile mai
sentimentale, pe care le-au suprimat chiar colegii de generaţie ai lui Ţeposu,
care au pregătit textul pentru publicare”.
Daniela
Crăsnaru lansează „69 de poeme de dragoste”. Aurel Rău îmi spune că nu prea
ştie ce fel de poetă e Daniela, nu prea are lucruri din creaţia ei, după care
se ascunde în spatele altor participanţi la lansare, ca să nu fie invitat să
vorbească. În schimb, vorbesc cu competenţă două doamne, Georgeta Dimisianu şi
Irina Petraş.
Convin
cu Ion Cristofor (Filipaş) să-i las pentru „Tribuna” interviul cu Nae
Prelipceanu. Şi, neamânat, chiar fac cunoştinţă cu fosta soţie a lui Nae, dna
Dana Prelipceanu, nefericită: al doilea soţ – i-a decedat. Este angajată la Editura „Dacie”.
„Basarabeancă dintr-o familie foarte înstărită”, îmi explică Aurel Câmpeanu.
20.VII.1995
Un orgoliu vizual (al meu…): Emisiunea „Simpozion”
consacrată dlui Adrian Marino. Mărturisirile maestrului, uneori ilustrate cu
imagini din biblioteca sa. La un moment dat, pe o masă este prinsă în obiectiv
cartea mea (şi-a altora; e de interviuri cu personalităţi ale literaturii
române) „Spunerea de sine”. Probabil, colega Lucia Negoiţă o fi poposit în casa
distinsului literat nu cu mult după ce fusesem invitaţi şi noi acolo, cu Cimpoi
şi Suceveanu.
14.VIII.1995
Ah! dragul de Virgil Bulat. În „Dicţionarul scriitorilor
români” citesc despre el, cel încarcerat la vârsta de 16-17 ani: „Deţinut
politic (1956-1964), condamnat la 18 ani muncă silnică pentru «crimă de
uneltire contra ordinii sociale»”. El, cel născut în 1940, la Rădulenii din Nordul
nostru prutonistrean!
Şi iată ce scrie N. Steinhard în dramaticul „Jurnal (al)
fericirii” (p.145): „Virgil B., cu ochi de veveriţă, micuţ, tras prin inel de
felul lui, iar acum scheletic, oprit în dezvoltare, căruia hepatita infecţioasă
i-a lăsat o piele cerată de nuanţă verzuie, e puşcăriaş de la 17 ani. Când îi
fac cunoştinţă are 25. Privirea, mişcările, iuţimea, neastâmpărul, gesturile de
titirez, setea de cunoaştere, supărările din te miri ce sunt toate de copil.
Ştie de necrezut de multe lucruri, unele ţin de rubrica enciclopedică a unei
reviste de ştiinţă şi tehnică pentru tineret. Spre pildă, tabloul lui Mendeleev
în întregime, pe grupe, sub-grupe şi perioade, simbol de simbol. (A învăţat
ceva timp la Facultatea
de Chimie Industrială la
Politehnica din Timişoara. – n.m.). Îl învăţ şi eu, împreună cu maiorul Ilie Şerbu (…)
Virgil e pasionat de existenţialism, despre care a mai
auzit; i-l expun, iar şi iar. Îi povestesc şi piesele lui Ionescu; îl farmecă.
Deşi trăieşte izolat de lume, între pereţii groşi ai fostului fort Jilava, sau
ai clădirii tereziene (…) de la
Gherla , lui Virgil spiritul generaţiei şi aerul timpului (încotro suflă vântul veacului) îi dau
antene speciale care îi înlesnesc priceperea şi îi ajută să ghicească pe
sărite”.
În mare, portretul de la început rămâne acelaşi şi
astăzi. Numai că Virgil nu mai e un copil, ci un tânăr sadea! Da, cu adevărat
tânăr. Ah! câţi studenţi basarabeni a aranjat el la Cluj , câtă carte românească
(donaţii) a adus în Prutonistrenia. Om fermecător şi la locul lui ca director
al editurii „Dacia”.
16.V.1997
De
la Râmeţ – la
gara Teiuş, de unde o luăm spre Cluj. Zilele Blaga. Aflăm că Petru Poantă a
fost eliberat din funcţia de inspector-şef la cultură. Păcat, nedreptate.
Aici
fac cunoştinţă cu Gabriela Melinescu. Regretă că nu i-a răspuns lui Andrei la
scrisori. Spune că e foarte ocupată, văzându-se nevoită să facă ziaristică.
Penibila
situaţie cu M. P. care, cu necioplire şi impertinenţă, i se vâră poetei în
suflet, ţinând să-i dovedească inutilul: că I. I. nu e profesor, precum s-a
recomandat, când a fost în Suedia, şi că i-a spus lui Pop că acolo, în Nord, a
mâncat doar fasole. Situaţie jenantă, pe care n-o poate curma nici chiar
delicatul, diplomatul Ion Pop, decanul şi omul de bun simţ.
Împreună
cu Vanghea-aromânca depunem coroana de flori la Eminescu. Puslojić
– cu altcineva, depun coroana la
Blaga (Teatrul Naţional). În pitoreasca ei ciripire Vanghea
zice că noi suntem poeţi şi trebuie să ne închinăm.
Apoi
vizită la primărie. Dl Funar nu se dezminte: mai nimic despre cultură, totul
despre pericolul ce ameninţă România şi în special Ardealul. Se plânge de
consilieri, aceştia nesusţinând multe din
iniţiativele primarului.
În
enormul parc din Cluj, un caz cu cineva care-mi vorbeşte într-o limbă străină,
apoi îmi spune că e ungur şi, în limba sa, mi s-a adresat cu: „Fratele meu”.
Cică are două carnete, unul de conducător auto, celălalt de nebun. N-a vrut să
meargă în armată, înghiţind… plombagină… Mai zice că are 2 mii de lei şi ar
dori să mă servească cu o vodcă mică.
Refuz. Ne despărţim frăţeşte.
Cu
Virgil Bulat convin să-i prezint pentru editura „Dacia” un volum de proză (cca
250 de pagini). Să vedem… Ardelenii sunt oameni serioşi, chiar dacă Bulat e
stabilit aici, „adoptat”.
22.II.1998
Visul
cu Eugen Ionescu, la Cluj.
Ora șul – în retuş, într-o grafică galben-argiloasă de epocă. L-am întâlnit
în timp ce se plimba. Era împreună cu doamna. Am discutat relativ mult. Mă
gândeam cum să-i ofer volumul de dialoguri „Prezenţa celuilalt”. În fine, m-a
invitat la el acasă (se repatriase, stabilindu-se la Cluj !). Apartamentul îi era
situat exact pe unde este astăzi librăria centrală. La parterul acelei clădiri
– ca o vitrină uriaşă apartamentul domnului Ionescu. Prin geamurile otova, de
la trotuar până spre cornişa de la care începe primul etaj, se văd rafturi de
cărţi, multe. Şi totuşi, parcă atmosfera, priveliştea nu e una de… bibliotecă.
E una mai specială, misterioasă. Din mers, încerc să descifrez vreun titlu pe
cotoarele de carte. Totul e foarte vag. Titlurile – la nivel de presupunere, de
ghici, doar.
Apoi
– curios, o combinaţie de Cluj şi sat, de Negurenii mei de baştină. Satul din
care am descins se afla undeva pe lângă grădina publică a Clujului, cam pe unde
locuieşte dl Adrian Marino. Ce F.S. al visului!
A
treia zi, transcriu jurnalul meu de început, caietul din 1970. Poate şi printr-o sugestie a visului cu Eugen
Ionescu, mi-am zis să intitulez întâia parte a acestor/ acelor confesiuni
„Student pe timpul rinocerilor”. Ar fi un titlu? A cam fost o realitate care îl
îndreptăţeşte… Doamne, ajută!
12.VI.1998
Sunt în baie, în cada unui
Neo-Arhimede. Sună telefonul. Nu pot spune: Reveniţi. E Aurel Câmpeanu de la Cluj. Problema
(plăcută): manuscrisul „Micşorării distanţei” a trecut deja prin consiliul
editorial – Dan Damachin, Irina Petraş, Aurel Pantea… Sugestii: să lăsăm
optzeciştii (Iaru, Vulturescu…) pentru alt volum, „al lor”, pentru ca cel
prezent să câştige în unitate. De acord. Săptămâna viitoare îmi expediază un
fax cu regia manuscrisului.
5.IX.1998
Etape „arse”: 27-29 august, Zilele
Bibliotecii „Transilvania” (Chişinău). Virgil Bulat îmi aduce cartea de proză
„Îngerul şi croitoreasa” pe care a editat-o la Cluj , aici beneficiind de câteva lansări – la
bibliotecă, la UM ,
la radio şi televiziune. Vorbeşte bine Cimpoi, aproape incredibil de elogios –
Virgil Bulat care povesteşte că volumul a fost computerizat de însuşi directorul
editurii „Clusium” Nicu Mocanu. „Cum îţi pare basarabeanul meu?”, l-ar fi
întrebat Virgil. Nicu: „Ştii, domnule Bulat, Butnaru nu are o carte
basarabeană, nici chiar una românească; are o carte europeană”. Cu destulă jenă
am ascultat acest extras de dialog în faţa lumii aflate la lansare, în prezenţa
colegilor cu care s-a tot întâmplat să tăifăsuim.
29.VIII.1999
Implicat în Zilele Bibliotecii „Transilvania”.
O după-amiază dedicată lui Grigore Mare, fost deputat în „Sfatul Ţării”, şi
fiului său Alexe care, anul trecut, în această perioadă, venise şi el la
„Transilvania”, ca numai după câteva săptămâni (în octombrie) să treacă pe
tărâmul umbrelor. De altfel, dânsul a fost cel care, în martie 1991, a venit de la Cluj cu un camion de cărţi ce
au stat la baza viitoarei biblioteci „Transilvania” din Chişinău. Profesorul
din Slobozia Mare Ion Geantâc lansează o succintă monografie dedicată vieţii şi
activităţii personalităţii lui Grigore Mare.
De la
Cluj sosesc (şi) Adrian Popescu, Ion Pop, acesta vizitând
pentru prima oară Moldova Estică. Ambii – sobri, inteligenţi, dar şi foarte
sensibili la mişcarea gândului şi gestului. Astăzi au plecat în călătorie la Mănăstirea Saharna
şi, poate, la cea de la Ţipova.
22.III.2000
Mă apropiam de finalul jurnalului (vol. 4) lui
Mircea Zaciu. La 14,30 trebuie să fiu la B-ca „Ghibu”, unde urma să moderez lansarea
cărţii lui Vitalie Ciobanu „Frica de diferenţă”. Pe la ora 13,00 mai aveam cca
25-30 de pagini din jurnal. Hai, îmi zic, să dau pinteni şi în jumătate de oră
să închei lectura. Ştiam că la bibliotecă o să-l întâlnesc pe Dorin Tudoran, ţinând
să-i spun că pe 31 martie 1989
dl Zaciu nota următoarele: „La radio, o convorbire
telefonică între Dorin Tudoran şi Goma, care atacă tăcerea artiştilor şi scriitorilor din ţară, deşi majoritatea sunt
fii de ţărani. Reacţie antipatică, reînnoită, chiar dacă, în principiu, are
dreptate. Dar tonul, atitudinea şi arţagul nasc aversiune”. Iar celorlalţi, basarabenilor, ţineam să le
reproduc consemnarea cărturarului de la
Cluj , făcută în 14.03.1988: „De la Chişinău , versuri de un
Andrei Vartic, agitatorice, înregistrate live
în faţa unei asistenţe în delir. Să nu-ţi vină a crede urechilor. Tot acolo, a
apărut ieri revista «Glasul», editată de Uniunea Scriitorilor, prima publicaţie
cu litere latine, tipărită în Letonia şi «neoficială»”…
Aşa şi fac: la bibliotecă, discut cu V.
Vasilache, S. Saka, se apropie şi V. Beşleagă. Le spun despre ce scria Mircea
Zaciu în ultimele pagini ale jurnalului său de acum 11 ani. Cineva, Beşleagă,
pare-se, zice: „Păi, s-a transmis la radio că Zaciu a decedat… ieri… sau
alaltăieri”. Confirmă sau Saka, sau Vasilache. Mă apropii de Dorin Tudoran,
întrebându-l dacă e adevărat ceea ce se spune despre decesul lui Mircea Zaciu.
Surprins şi el: nu ştia. Pe urmă, cu oarecare angoasă: „N-am citit toate
volumele jurnalului său. Însă, în unul din primele, el scria că o şedinţă a
Uniunii Scriitorilor nu s-a ţinut din cauza că Dorin Tudoran şi Nina Cassian ar
fi fost plecaţi în Statele Unite. I-am telefonat, spunându-i că eu, până la
acea dată, nu fusesem în SUA. El zice: «Stai puţin să mă uit». Apoi: «La mine
aşa e notat». Am rămas descumpănit” etc.
Dumnezeu să-l ierte. L-am cunoscut la Cluj , la Festivalul Blaga ,
în mijlocul multora dintre cei despre care scria în jurnal.
8.VI.2002
După
tragica veste a decesului lui Radu Săplăcan, de la Cluj vine o alta, la fel de
cutremurătoare: a murit Traian Brad, directorul Bibliotecii Judeţene „Octavian
Goga”, unul din ctitorii şi susţinătorii bibliotecii „Transilvania” din
Chişinău. Avea 56 de ani. Cauza – tot ficatul… Spunea că, de data aceasta –
prima – în august nu va putea veni la Chişinău , pentru că îşi căsătoreşte fata… Ce ar
mai fi de spus?... „Un Da limpede, un Nu întunecat, asta e viaţa” (George
Bacovia). Sau: „Tragedia morţii omeneşti nu constă în moarte, ci în modul de a
muri” (Mihal Cernic, poet ceh). Dar ce ar însemna „modul de a muri”? Ar fi un
dicton de dragul dictonului…
10.VI.2002
Parabola
(întâmplare autentică, pe cinste) pe care, în primăvară, la Neptun , o povestea Eugen
Uricaru. La Cluj ,
ei, un anume grup de scriitori, îşi ţineau şedinţele de cenaclu sau club
literar în sala unei cafenele pe care le-o oferea cu generozitate şi
dezinteresat patronul. Noapte târziu, acesta le lăsa cheile şi ei, tinerii,
puteau sta în local oricât le poftea inima şi să discute, să discute, să dis…
Odată, pe la orele trei spre dimineaţă, aud bătăi în geam. Era un coleg
(foarte) întârziat, care-i implora cu: „Băieţi, scoateţi-mă de afară!” Astfel
că încă nu se ştie care ar fi adevărata claustrofobie, adevărata carceră pentru
omul de creaţie.
18.VIII.2003
Printre
alte cărţi pe care le-am împrumutat vinerea trecută de la Biblioteca
„Transilvania” din Chişinău e şi vol. 1 al Antologiei
poeziei franceze (de la
Rimbaud până astăzi), apărut în BPT, la ed. Minerva, în
1974. Şi – o surpriză: pe pagina de gardă stă, aproape elegant încondeiat,
următorul autograf: „Lui Adrian Marino şi doamnei sale Lidia – început de
călătorie prin ultimul veac al liricii franceze. Cu drag, Ion Caraion”. Nu e
pusă data. Presupun periplul cărţii: ea a ajuns la Chişinău prin 1991, când
B-ca judeţeană „Goga” din Cluj a adunat donaţie de carte pentru întemeierea
unei biblioteci aici, între Nistru şu Prut. Presupun că, mai înainte, dl Marino
oferise mai multe cărţi din biblioteca personală pentru biblioteca publică,
printre care şi pe aceasta. Apoi, o parte din ele fuseseră adunate de
regretatul Alexe Mare şi de Virgil Bulat, primul din ei fiind şi cel care a
sosit cu un camion de cărţi la
Chişinău.
Antologia... e un volum cu ceva istorie în el, nu? Are încă ştampila rusească a
bibliotecii municipale chişinăuiene (încă nu reuşise să o schimbe), şi pe cea
românească, a „Transilvaniei”, bibliotecă ce apăruse, ca filială a celei dintâi,
ceva mai târziu.
În
ce priveşte cărţile cu autograf pe care le primea dl Marino, unele din ele ni
le propunea şi nouă, mie şi lui Arcadie Suceveanu, când, în 1995, ne invitase
să-i facem o vizită. Pur şi simplu, primea f. multe cărţi, pentru care timpul
şi forţele nu-i lăsau vreo şansă de-a le citi cândva şi cărturarul căuta să
facă bine şi altora. „Vedeţi colo, în topurile de lângă perete, poate vă
interesează ceva, le puteţi lua”, ne spuse atunci, când deja autograful lui
Caraion era la
Chişinău... Volumul are următoarele însemne bibliografice: cu
creionul – 840-822/A 62. şi nr. 13 303. E o „ediţie întocmită de Ion Caraion şi
Ov. Crohmălniceanu”, cu un cuvânt înainte al celui de-al doilea.
8.VII.2004
Mâine,
plec la Focşani
– Festivalul „Duiliu Zamfirescu”. Chiar astăzi, termin lectura cărţii lui
Marcel Moreau Discurs contra piedicilor, apărut încă acum 11 ani (şi
costa doar... 400 de lei!) în traducerea Irinei Petraş. Am aflat-o la B-ca „Transilvania”.
8.X-14.X.2006
Periplu de relativ lungă durată; Salonul de
Carte de la Iaşi
(B-ca Asachi, unde Avangarda rusă ia premiul pentru traducere –
simbolic; doar valoarea unor aplauze şi a hârtiei diplomei). Marin Mincu
lansează Avangarda românească.
Mergem la grupul şcolar „Virgil Madgearu”,
unde, împărţiţi în două grupe, ne întâlnim cu elevii. Frumoşi, tinerii, din
clasele 9-12, atenţi, curioşi. Eu – împreună cu tânăra Lucia Dărămuş care crede
că, în chip revoluţionar (spune despre aceasta, la început, în... uşoară frondă
cu „celelalte generaţii”) dărâmă tradiţionalismul, în acelaşi timp ea însăşi
rămânând prin acele zone ale cuminţeniei. E o dorinţă de a fi revoluţionară,
fără a fi dată pentru aşa ceva – e prea delicată. În fine, din cele două
întâlniri, la secunda a înţeles ceva, pare-se, lăsând-o ceva mai moale cu
posibilul anti… etc..
Frumoase, întâlnirile.
După care o luai spre Cluj. Cuşetă. Bine. O
oră de aşteptare, în gara Cluj, până să iau trenul spre Oradea. Şi cine credeţi
că vin(e) la acelaşi tren de la 6,53? Mai întâi Adrian Popescu, apoi şi Ion
Pop. Intercity – excelent angrenaj trenuistic. (Adrian îmi vorbi de
rubrica de traduceri, pe care am inaugurat-o în revista Apostrof; despre
energia versurilor lui Kandinski – el deschide maratonul). La Oradea ne aşteaptă Ioan
Moldovan, mergem la redacţia „Familiei”. Oraşul în plină renovare, stare de
delăsare în proces de lichidare, adică! Data trecută, îmi plăcuse mai mult. Cu
Ana Blandiana, Ion Pop şi Adrian Popescu ieşim la o plimbare pe malul Crişului
Repede. Aleea principală – deteriorată după săpături de reinstalare a cine ştie
căror organisme urbane (sub-urbane, în solul oraşului). Ana Blandiana îşi aminteşte
de juneţea ei orădeană. Seara, e făcută cetăţean de onoare al oraşului. Cine
mai vin? Dobrescu, Bodiu, Komartin, Petean, Podoabă, Cistelecan, Simuţ... Simuţ
ne invită pe mine şi pe Şt. Borbely să mergem la o pereche de ore la
masteranzii săi, la
Universitate. Vreo 17-18 domnişoare şi doamne. Vorbim despre
Europa, Rusia şi America – literatură, cultură, psiho-sociologie, politică. Mă
rog...
Năvălind cu întreaga noastră ceată a scrisului
la liceul „Eminescu”, am prins a discuta, în faţa elevilor şi profesorilor, la
tema: Ce (mai) poate spune poezia română astăzi Europei.
6.I.2007
De
la Irina Petraş
şi colegii săi, Mircea Borcilă şi Doina Cetea, primesc invitaţie pentru
Festivalul „Blaga”, ce se va ţine începând cu 3 mai. Să vedem ce zice
calendarul...
16.III.2007
Zi
plină de corespondenţă – Irina Petraş reaminteşte de Festivalul Blaga, solicită
un poem pentru volumul colectiv etc.; Doina Uricariu mă invită la lansarea unei
cărţi a lui Ion Pogorilovschi despre Brâncuşi, la Institutul Cultural ;
colegii de la Iaşi
îmi precizează detalii legate de Festivalul de Avangardă – confirmarea
prezenţei – până la 15 august; eu mă gândesc să-i propun, ca invitaţi, lui
Evzlin din Madrid şi poate Kuprianov din Moscova, odată ce Loşcilov din
Novosibirsk şi cu Biriukov din Halle nu găsesc soluţia.
29.VIII.2007
De
la Irina Petraş :
„Te roaga Ion Maxim Danciu să-i trimiţi pe e-mail proza de la Concursul Pavel
Dan, pentru a fi publicată în «Tribuna».
Pentru siguranţă, trimite-mi-o şi mie în ataşament”. Mă... execut!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu