luni, 28 aprilie 2014

CONDIŢIILE ECONOMIEI DE VIAŢĂ


20.V.1993

Am trecut pe la anticariat, de unde m-am ales cu vreo 15 cărţi de poeme, n-aş zice că valoroase toate, însă din cele apărute pe parcursul anilor, la Bucureşti, dar care nu au ajuns (la mine) la timpul respectiv, pe la Chişinău. Trei titluri: Oario Samper, „Poeme”, Cassian Maria Spiridon, „Pornind de la zero” şi Mircea Florian Şandru, „Legătura de sânge”.
Lectură la zi: „Întrebări pentru sfârşit de mileniu” (convorbiri cu Le Monde), editura „Humanitas”.


Am trecut pe la anticariat, de unde m-am ales cu vreo 15 cărţi de poeme, n-aş zice că valoroase toate, însă din cele apărute pe parcursul anilor, la Bucureşti, dar care nu au ajuns (la mine) la timpul respectiv, pe la Chişinău. Trei titluri: Oario Samper, „Poeme”, Cassian Maria Spiridon, „Pornind de la zero” şi Mircea Florian Şandru, „Legătura de sânge”.
Lectură la zi: „Întrebări pentru sfârşit de mileniu” (convorbiri cu Le Monde), editura „Humanitas”.


21.V.1993

Astăzi trebuie să se producă un finis coronat opus! Sub aspect stomatologic, adică, trebuia să-mi încoronez dantura. Pe la 8,20, telefonez la clinică. Sora medicală îmi spune să fiu acolo, în temutul fotoliu, peste 2 ore. Vin la timp, ca să aflu că dl profesor Cojocaru se reţine, având un necaz: şuvoaiele de apă declanşate de ploaia din ajun i-au inundat garajul. Dar se ştie ce are moldoveanul în garaj – mai multe, inclusiv beci, inclusiv diferite utilaje, mobilă procurată încă la preţuri vechi, convenabile, de până la devalorizare… Mai aştept 2 ore, pentru a afla că dl Cojocaru îşi cere scuze, însă astăzi nu va mai putea veni. Deci, finisul şi finişul stomatologic se pot produce doar mâine.
Iar la clinică, dintre scriitorii ne-colţoşi au mai apărut Cimpoi şi cu Hazin. De, prindem a muşca tot mai slab…


Intră pe la mine Valeriu Matei. Îi ofer, contra schimb posibil (să vedem ce propune el), Eliade, „Tratatul de istorie a religiilor”, şi volumul VI de Platon. Zice că, la editura „Hyperion”, cele două cărţi „hrăpăreţe” ale lui Dra. şi Sco. „i-au păpat” copertele pentru alte 40 de volume, mai mici ca tiraj (ofset nr. 1, 190 gr.). De unde supărarea şi brusca iniţiativă de a se crea o editură pentru copii: strâmtoraţi şi mustraţi aici, „protagoniştii” să se simtă în largul lor dincolo, la editura lor „personală”…
Apoi intră Vladimir Beşleagă şi convenim referitor la viitorul nostru interviu. El zice că ar dori să discutăm cu reportofonul în faţă (de multă vreme, lucru obişnuit pentru mine). Să vedem.

Ieri, întorcându-se de la Bucureşti, A. Christi mă anunţă că Cezar Baltag ar vrea să-i dau nişte repere biobibliografice pentru grupajul de versuri care urmează să apară în revista „Viaţa românească”. Telefonez. Informaţia este necesară pentru varianta engleză a revistei. (Ho, bre, nu-l strâmtora pe… Shakespeare pe care-l iubeşti la nebunie!)

Se vede că azi a fost să fie o zi despre interviuri. Ion Gherman îmi oferă nr. 4 al revistei „Basarabia” în care dialogăm cu Cezar Baltag. Convenim să le prezint şi dialogul-maraton cu Ioan Alexandru.
Peste un timp, îmi telefonează Valentina Tăzlăuanu (cumnata lui I. Gherman!), spunându-mi că i-a plăcut interviul cu Aureliu Busuioc, ce va apărea în nr. 3 al „Sud-Est”-ului. (Ieri, îmi spusese lucruri asemănătoare şi Valeria Grosu care, am înţeles, e angajată cu jumătate de salariu la „S.-E.”

Vasile Spinei mă invită la o şampanie. Intenţionează să-şi scoată prima carte de versuri căreia mă roagă să-i fiu lector. Cine ştie… Este important ca în contextul debuturilor să nu fie cel mai palid. Zice că i-a prezentat câteva texte şi lui Sică Romanciuc („LA”) şi lui Vasile Tărâţeanu pentru „Plai românesc” (Cernăuţi). Mâine apare nr. 10 (cum ar veni… mini-jubiliar) al „Caietelor de cultură”, dedicat lui George Enescu.

30.V.1993

Povesteam despre garajele inundate. Dl Cojocaru veni şi cu o veste zguduitoare: cunoscutul profesor Buşan e nenorocit – i-au ars circa 25 la sută din piele! În ajun, medicul luase balonul de gaz de la automobil, trecând motorul pe benzină. A doua zi, după ce mai scoaseră apă din subsolul garajului, intră cu doi cunoscuţi să servească un pahar de vin. Cineva aprinde ţigara. O explozie! Dărâmături! Cauza: balonul fusese lăsat neînchis, gazul se scurse, depunându-se la fundul beciului. Toţi trei s-au ales cu traume extrem de grave. Ce nenorocire…

La noua librărie a editurii „Hyperion”, în fostul local al rău-famatei „Voiennaia kniga” (Cartea militară), a avut loc lansarea volumului de interviuri al lui M. Cimpoi „Spre un nou Eminescu” (titlu oarecum discutabil). Prezenţi: Constantin Ciopraga de la Iaşi, Ion Ungureanu, Alexandru Moşanu, Ion Hadârcă, Ion Ţăranu de la Ambasada Română, alţii. Librărie-model: în centrul Chişinăului, două nivele, spaţiu suficient. (De altfel, la nivelul de sus avu loc şi o agapă, în timpul căreia, prin neatenta strădanie a lui Gh. Vodă, o vază cu flori zbură jos, dar, din fericire, nu nimeri vreun creştet de librar sau de bibliofil, din care acolo, jos, erau destui. Dat fiind că fusese librărie militară, avea toate atributele respectivei preocupări. Vasile Gârneţ îmi povesteşte că bietele doamne de la editură au scos din subsoluri măşti de gaze, echipament militar fel de fel, centuri, paftale cu stea, seceră şi ciocan…

În sfârşit, mi-a venit corectura la volumul de poeme „Puntea de acces”. Poate dă Domnul să apară cartea până în toamnă sau barem anul acesta.

Vladimir Beşleagă telefonează, propunând, chipurile, din partea cuiva sosit de dincolo, o maşină de dactilografiat care costă, zice, 300 de mii, însă pe care caritabilul posesor o lasă la 200 de mii. Stupoare! Parcă nu ar şti nimeni că, la Iaşi sau Bucureşti, o maşină de scris face între 30 şi 60 de mii de lei. Iar la noi, poftim, ia de la consignaţie una cu 40-50 de mii de ruble. Asta e cu bişniţarii neinformaţi sau de-a dreptul obraznici, cum ar fi şi cunoştinţa dlui Beşleagă, sosită de dincolo.

Dactilografiez interviul cu Ioan Alexandru, solicitat de Ion Gherman pentru „Basarabia”. Va avea cam la 2 coli de autor. (Odată ce suntem doi, înseamnă că sunt coli de… autori.)
În sfârşit, după două abonamente ce mi se păreau zadarnice, soseşte un număr (triplu: 349-350-351) din „Secolul 20”, dedicat Olandei. Nu e rău. Poate dă Domnul şi vin şi altele.

Tot de-ale scrisului: în cuvântul de la lansarea cărţii sale, Cimpoi îi mulţumeşte lui Ion Ungureanu pentru cerneala neagră pe care i-a adus-o (deficitară!) tocmai din fostul Leningrad. Ce să-i faci… Mie cineva mi-a adus cremă sură pentru ghete tocmai de la Viniţa. Se găseşte ceea ce se găseşte doar acolo unde se găseşte…

1.VI.1993

În virtutea celei mai banale obişnuinţe, de te întrebi dacă 1 iunie e chiar prima zi de vară, tot adie niţel a tresărire de eveniment. Intim, dar eveniment.

Vladimir Beşleagă îi lasă vorbă secretarei USM să-i telefonez. Îmi zic că e ceva ce priveşte interviul pe care ţinem să-l realizăm. Telefonez. Aşa e, chestia cu eventualul nostru dialog. Însă, cu acordul comun al părţilor „beligerante”, să-l mai amânăm o vreme. „Te-am căutat, ca să nu crezi că a rămas zadarnică pornirea noastră. Dar te rog să mai aşteptăm câteva zile. Vorba e că în sfârşit am găsit «Confesiunile»  Sfântului Augustin. În franceză. Buchisesc. Cu dicţionare, cu rememorări. Eu am făcut puţină franceză la vremea mea. Cu greu, mă descurc totuşi”. De, voia boierilor dvs.! „La sine aţi găsit Sfântul?” „La Andrei Ţurcanu”. Bun. Blitz!

Una din cele mai frecvente expresii: condiţiile economiei de piaţă. Însă realitatea sugerează ceva mai grav, mai dur, mai adecvat fiind să se spună: condiţiile economiei de viaţă.

Ieri, intru pe la Ion Gherman şi-i prezint dialogul cu Ioan Alexandru. Dumitru Matcovschi întrerupe o discuţie cu Victor Teleucă, pentru a mă întreba cu tresărire în voce: „Ai văzut reacţia?” Dau semne că încă nu pricep nimic. „Ai văzut ce face reacţia? Fitecinele de la televiziune a emis un ordin pentru ca să nu se mai folosească termenul Basarabia. Auzi tu? Oare au să interzică şi titlul revistei? Dacă se ajunge la asta, noi o să-i zicem: Propăşirea”.
De, ideile fixe ale lui Mitică, dar nu numai. Reacţiunea, neagra reacţiune comunistă cloceşte prin birourile cu nişte guri de ambrazură (clădirea fostului CC şi a actualului parlament). Se spune că s-a dat ordine să fie suspendat „Telematinalul”. Apoi îmi telefonează Vasile Gârneţ, întrebându-mă alarmat dacă ar avea temei zvonul că suflete răpănoase intenţionează să sisteze retransmiterea canalului TVR. Cică, i-a telefonat lui Pârţac (ce nume ne conduc audiovizualul!), acesta dând din coadă: ba că e zvon, ba că pe undeva pe sus s-a făcut aluzie la o posibilă „înţărcare” a celor holbaţi spre TVR… „Şi-ncet spre CC o ia,/ – Căţeaua (comunistă) rămâne căţea”, – iată că-l parafrazez pe Cărare…
Alte zvonuri: vor fi demişi miniştrii Ungureanu şi Mătcaş. Primul va pleca ambasador în România, iar celui de-al doilea i se va propune postul de adjunct la ministerul culturii, iar ministru va fi propus renumitul dătător din coadă Ion Suruceanu (cochetează făţiş cu cei anti-noi). Matcovschi îmi spune că la banchetul acestui „patriot” descoperit ad hoc a fost şi Snegur. Vede-se că ceremonia a decurs într-un mod destul de ambiguu şi înclinând evident spre nişte vânzări-cumpărări politice. În semn de protest, Mihai Dolgan şi cu Petrică Teodorovici le-au comandat muzicanţilor, pentru Suruceanu, o melodie rusească, ei plecând în mod demonstrativ… Ceilalţi au rămas, urzind în continuare strategiile laşităţii…

Împăratul Marc Aureliu ar fi avut suficiente şanse să ajungă în frontul poeţilor post-modernişti, fie şi din considerentul că în tihnitul, autosupravegheatul său stoicism îşi cultiva pasiunea pentru cuvintele rare, misterioase, în urma puţinei, foarte puţinei lor solicitări, abordări de către alţi autori, şi – pasiune pentru invenţii lingvistice, fabricând, pe când încă nici numele de fabrică nu exista, – fabricând cuvinte. Ceea ce avangardiştii ruşi numeau, pe la începutul acestui secol, slovotvorcestvo – creare de cuvinte; verbocreaţie.


Aici e aici: critic cu „figură rotund dolofană şi care nu trădează decât o beatitudine nepăsătoare”. Despre cine a fost spus? Despre M. C.? Se putea spune la fel şi despre el, însă, ceva mai înainte cu 62 de ani, a spus-o Vladimir Dumitrescu despre Eugen Lovineacu. Păi, zic eu, chiar dacă e un pic înţepătoare această formulă de portret, pus în rând, şi la bine, şi la niţel… rău, cu E. Lovinescu, Cimpoi n-are motive să se supere, ci doar să-şi afişeze zâmbetul dezinvolt pe figura sa… (vezi citatul de la început).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu