DE LA EXPRESIONISM LA CONSTRUCTIVISM

MONA LISA

Eu eram cel care trimiteam telegrame din opt cuvinte:

„Paris. Luvru. Mona Lisa. Sunt îndrăgostit de tine”.

Lingându-mi în spectru de curcubeu buzele

pe cornişa genelor obrajilor ei de atlaz

scoasei din ramă doar

unul trupul de morsă.

Cu mare grijă, ca pocnitura între degete,

el e tăinuit în coşul inimii

sub fundul dublu.

CARNEA DE VITĂ A BUZELOR

1

Se despletiră genele, ca un stejar.

Prin laguna pieptului tău

Alunecă gondola buzelor mele

Stăvilite de zăgazul cuvintelor.

Neascultătoare cuvinte: pe buze făceau tumbe

Ca nişte căţei orbi.

Precum Novalis, încasez lovituri

Cu vergelele cuvintelor.

2

Cu pantofiorii buzelor lipăit-am

Pe duşumeaua pieptului dumitale.

Dragostea o voi scoate ca pe un dinte,

Inima o voi spoi.

Buzele pocneau precum castanietele,

Gura dumitale-nchisă strâns

Ardea ca un primus.

Cu baioneta genelor înţeapă, mai înţeapă.

Iar în minte – cuvinte de cine ştie unde: „...spirit, mus...”

 

PARISUL

Cerul e tandru ca visul lui Samain*.

Sena salivează cu ţiţeiul lătăreţ

Lunecos precum cuvintele-n şănţuleţul piciorului de vers.

Pe dale vântul împrăştie agrafe.

Prin canioanele strâmtelor bulevarde

Păşi vântul nervos, fluturându-şi coama.

Inima, asemeni croitoresei, bate – nu-i imput nimic. 

Dimineaţă nu înghiţii două capsule.

Ai asfaltului pantaloni călcaţii la dungă,

Sconcsul ierburilor din pădurea Bulogne,

Pieptul cuiva mai gingaş ca cerul de peste Malta,

Pieptul altcuiva – ceva mai ridicat decât

Nivelul mării la Odessa.

Însă coada de păun a genelor

Se desfăcu, precum evantaiul degetelor lui Van Gogh.

Turnul Eiffel nu e decât o seringă prelungă 

Cu 606 în mâinile lui Dumnezeu.

În intestinele subţiri ale metropolitanului

Fierbe terciul miilor de trupuri.

Locomotiva are fruntea lui Hippolyte Taine.

Camizolul său de oţel e transpirat la subsuori.

Are coapsele ca ale unei mârţoage – toate-n spumă.

Ah, de ce în parcul Tuileries

Prin anusul caselor ies excrementele umane

Învârtoşate, ca după constipaţie?

_______ 

* Albert Samain (1859–1900) – poet francez, prima carte a sa fiind     „Au jardin de l'infante” (1893).

PE TEMA PATULUI

Sufletul meu nu e, fireşte,

            Toaletă pentru dame.

                                                I. Sokolov. Toaletă pentru dame

Precum un mărunt hoţ prin tramvaie,

Furai sărutul de pe buzele buzunarului.

Presiunea sărutului deja e prea obraznică

Şi zâmbetul tău ca citul – asprimea bumbacului.

Cuvintele sonore nu poartă pinteni, nu.

Sâni înclinaţii – ca acoperişurile planează.

Genele zburară ca nişte perdele

Şi privirile ca şoarecii se iviră-n amiază

Dintr-o gaură mică. Iar gura ta –

E peşteră azurie pe insula Capri.

Cuvintele se vor scurge prin aortă,

Însă muşchii buzelor nu vor slăbi.

POETUL

Poeţii îşi lasă cuvintele

Precum la Zenkevici boii excrementele.

                                          Ippolit Sokolov, Alphonşii frumuseţii

Creierul meu – casă de toleranţă.

Fantezia mea – prostituată:

Serile hoinăreşte pe bulevardul Tver

Ridicându-şi fusta la limită.

Craniul meu – cameră comodă.

Ea îşi primeşte clienţii chiar aici.

Iată aşternutul  răvăşit...

Firea mea – pat somnoros.

Şi de la fiece nouă clipă

Parcă de la orice nou musafir

Dânsa pretinde-o sută de ruble: că doar

Croitoreasa şi ei îi va cere socoteală.

(1919)

DESPRE MOARTE

Iar zilele fug, precum stâlpii de telegraf,

Expresul se va apropia de bătrâneţe,

Însă, ca şeful de staţie,

Dumnezeu nu mă va întâmpina.

(1919)

DESPRE SINE

Astfel cum, la bătrâneţe, ţarul Alksandr Întâiul

Devenise stareţul Feodor Kuzmici, îmi zic,

De ce la o adică eu, Ippolit Sokolov,

Întinzându-mi nervii în rânduri pentru vreo 30 de cărţi

Despre nimic,

Nu m-aş gândi să ating la vreo cincizeci-şaizeci de ani?

N-oi mai avea ochi să văd mixturile, prafurile şi dieta

Şi duce-m-oi undeva în Siberia sau Murom –

Căci mare e lumea,

Iar ziarele vor scrie despre moartea unui eminent poet

Sau aşa ceva.

(Februarie 1920)                                                      

BUZELE

Buze umed-mustoase,

Ca zemosul cu o felie tăiată,

Şi odată cu miezul printre dinţi

Cad seminţele cuvintelor...

Dar, de altfel,

Nu despre aceasta e prezenta temă ne-dată.

Buzele mele – ugere lăsate,

Să le mulgi, să le tot mulgi – şi vor curge

Cuvinte – destul.

Iar buzele tale, ca un zemos crăpat,

Aruncat de pe-o barjă în tulul văluros al râului.

(Mai 1920)

OCHII EI

Pe bara sprâncenelor, pe sârma nervilor

Se clatină trupşoare vinete de pupile moarte...

Voi credeţi că eu aş lua doar înălţimea barierei cuvintelor,

Dar nu, aceste cadavre cu genele voastre vor fi încoronate.

În pupile văzul se vede înfipt ca băţul,

Pasiunea învăluie ochii, ca ceaţa oraşul Londra,

Veţi bate din pleoape, ca aripile speriatei stăncuţe,

Însă nicidecum nu veţi reuşi  a zbura.

(August 1920)