ON NE SE BAIGNE JAMAIS DEUX FOIS DANS LE MÊME FLEUVE…

16.XII.1994

Dar de ce să vorbim noi de ţâfnoşii de duzină, când umbrele uriaşilor ne luminează memoria?! Ca să revin la periplul nostru de acum trei săptămâni, păi, dragă fost student, ar fi jenant să nu-ţi aminteşti că la Efes, pe unde te-a dus şansa, a locuit şi celebrul Heraclit; că tocmai aici, între pruncia sa, începând cu anul 540 î. e. n., şi senectutea sa, încheiată în 480 î. e. n, a rostit el, numai că în greaca veche: „On ne se baigne jamais deux fois dans le même fleuve”, unul din  adagiile culese din fragmentara sa doctrină (s-au pierdut multe din cele scrise de Heraclit) destul de ermetică, în care se pune accentul pe  conflictul ireductibil dintre Fiinţă şi devenire ca irezistibil lanţ de transformări. Pentru că tot el a zis – nu? – că totul curge, totul se transformă. 

17.XII.

În comuna Cârligele, la vreo 14 kilometri de Focşani. Căminul cultural. Drumul Hoţilor, Hotelul Butoaielor. Taraf de ţigani bine organizaţi, cu respect pentru ceea ce fac prin vocaţie.

27.XII.

Acum trei zile, luni, au fost decernate premiile Uniunii Scriitorilor, unul din ele revenindu-i volumului „Spunerea de sine”. Alţi colegi întru 200 de lei (valoarea premiului!): Serafim Saka, Em. Galaicu-Păun, Dum. Crudu (acesta pentru debut). 

Carnavalul de la emisiunea cu personalităţile anului 1994, în care am fost implicaţi şi noi, câţiva scriitori, sâmbăta trecută, la polar-boreal în neîncălzitul restaurant „La izvor”. Veselie mare la masa la care stăteau Mihai Cimpoi, Aurel Scobioală, Arcadie Suceveanu şi Nelli Raţuc. Mai trist la masa noastră, cu Vasile Vasilache, Mihai Bădicheanu şi Valentina Brâncoveanu. La un moment dat, a intervenit o pană de filmare şi noi, ca nenorocoşii, trebuie să ne prezentăm şi a doua zi la polul nord de la Bariera Sculeni, să ne producem în showul anului care a fost şi a celui care vine… Tristeţi şi primitivism de suburbie chişinăuiană…

Nu am notat nimic aici despre Saloanele de la Dragosloveni. Din nou cu frumos-dezlănţuiţii focşăneni Pricop, Fotea, Panait, Cristea, Topor etc. Căzând într-o criză de melancolie, Muscalu ne mustră, pe mine şi pe Spinei, din cauza… cauzelor… Vasile a fost afectat grav.

O după-amiază frumoasă la Suraia, localitate unde s-a vărsat sânge pentru pământul pe care comuniştii aveau să-l colectivizeze.

Precum planificasem, pe 22 decembrie am ţinut şedinţa cenaclului „Perpetuum” de la Biblioteca „Transilvania”. Participanţi: Iulian Filip, Glebus Sainciuc, Victor Dumbrăveanu, interpretul de folck Lică Goncear, tinerii autori de la liceul teoretic nr. 2, noi, alţii de ai casei, din nou televiziunea, pentru că am vernisat o expoziţie de pictură a lui Gheorghe Oprea; un grup de urători… Ce mai, scenariu doldora de ingeniozităţi…

În nr. 48 al „RL”, Alex. Ştefănescu publică o microrecenzie la „Spunerea de sine”. Îmi vorbise de ea la Focşani Gheorghe Istrate, iar revista am luat-o de la Arc. Suceveanu. Presupun că Ştefănescu a avut sub mână cartea pe care i-o dădusem cu autograf  Valentinei Tăzlăuanu.

La Focşani, Fănuş Neagu se lansează într-o diatribă bizară contra revistei „Contrafort”. Cică, ar fi foarte supărat şi Marin Sorescu… Din cauza plasării sale, a lui Sorescu, abia al şaptelea într-o înşiruire de nume. Prozatorul zice că va scrie un demers, pentru ca să fie stopată finanţarea acestei publicaţii. I-am spus că ar fi păcat, dacă va face asta…  Luni, a apărut şi nr. 2 al „Contrafortului”, în care public unele opinii sub titlul „Teoria şi practica fragmentului”.

Apropo de noile reviste: tinerii şi relativ tinerii scriitori din Bălţi ţin să editeze, în ianuarie, primul număr al unei publicaţii zise „Clepsidra” (se putea găsi un nume ceva mai sugestiv). Mi-a telefonat Nicolae Leahu, solicitându-mi colaborarea. I-am promis că-i trimit dialogul cu Radu G. Ţeposu şi mă rog Domnului să-mi dea sănătate (Ah! Ce cruzime de tortură am avut în lunea-marţea-miercurea săptămânii trecute în corpul meu ajuns aproape buştean!); sănătate şi timp ca să pot dactilografia dialogul, circa 15 pagini promise bălţenilor.

Nu am putut să plec la festivalul de poezie francofonă (24-25-26 decembrie), pe care l-au găzduit gălăţenii. Motive – multe. Dar şi sincopa de sănătate. Dar şi pentru că etc.

Din „Caietele” lui Camus (decembrie 1938): „În orice viaţă există un număr de sentimente mari şi un mare număr de sentimente mărunte. Dacă alegi: două vieţi şi două literaturi”. Urmând imediat precizarea: „Dar în fond, doi monştri”.

2.I.1995

Cea mai îngrozitoare noapte de trecere dintr-un an în altul, dintr-o moarte în altă moarte: la Groznîi, în Cecenia, – noapte pusă la cale de porcii din  cocina Kremlinului. Numai nişte bestii demente ar fi putut pune la cale atac dement într-o noapte care trebuie să fie, parcă predestinat, a păcii. Cecenii au căsăpit cât a tot trimis inamicul: sute de ostaşi ruşi desfiguraţi pe străzile din Groznîi, tancuri distruse. Lumea ştie, lumea este informată, însă puşlamalele de soldăţoi ale Rusiei mint, minimalizându-şi crimele şi jertfele. Au suferit o înfrângere catastrofală, însă, mârşavii de ei, nu se vor opri. Cică s-au retras pentru a se regrupa. Porci de câine în acest an care, se zice, e doar al porcului.

3.I.1995

Ziarul „Mesagerul” îmi publică un al doilea text, „Rezistenţa prin cultură”, la rubrica pe care am propus-o: Zona intermediară. Deocamdată, nu mai am alte subiecte ce s-ar potrivi aici.

I-am expediat lui Nicolae Leahu, la Drochia, dialogul cu Radu G. Ţeposu. Zice că ar putea lansa „Clepsidra” cam pe la mijloc de ianuarie.

Barbarie şi antiromânism chiar sub geamurile aşa-zisului preşedinte al ţărişoarei noastre suverane: a fost furat bustul lui Lucian Blaga. Ce să mai zici, cum să mai comentezi?

4.I.1995

Poate, totuşi, ca un scurt comentariu la gândul de ieri, cu „decapitarea” marelui scriitor, gând curmat oarecum a neputinţă: Ce mai… Societatea basarabeană există cam într-o înjosire generală. Ceva mai cu nisip între dinţi, decât într-o stare de umilinţă: înjosirea prin neputinţa de a se ţine demni, şi societatea, în general, şi individul în particular.

Poate că noţiunea de fericire este cea mai vagă dintre toate câte le trec oamenilor prin minte: nu se vor găsi doi inşi care să o înţeleagă la fel.

Îmbătrâneşti şi deja prinzi a simţi aproape intim-fiziologic cum începe a te potopi un viitor de singurătate tot mai abundentă. Presupun că pentru omul de rând existenţa de la naştere spre bătrâneţe nu e decât o molcumă sau chiar leşietică risipire de mistere (care nu-l interesează). Chiar şi pentru un artist sensibil, de o intuiţie acută, inventiv, care trăieşte sufleteşte mult mai intens viaţa, nu e uşor să se afle pe o poziţie diferită, adică să poată menţine o permanenţă a misterului vieţii ce merge spre polul friguros al singurătăţilor viitorului şi care are a se frânge brusc, abrupt, prăpăstios în întunericul inexistenţei.

O certitudine dramatică: din cei peste 200 de membri ai US, unii nu vor mai apuca să editeze vreo carte câte zile vor avea… Alţii nici nu mai scriu. Resemnare? Sau – o condiţie a fericirii, pe care Poe o definea drept detaşare de orice ambiţie?

5.I.1995

A fost găsit bustul lui Lucian Blaga. Unii spun că sub cetinile brazilor din Grădina Publică, alţii – sub cele din faţa Teatrului de Operă, mai ai treilea – undeva pe lângă Palatul Naţional. Veste o aflu de asemenea de la Mihai Bădicheanu (l-am întâlnit la Casa Presei), care mi-o dăduse, primul, şi pe cea a dispariţiei bustului, atunci, pe 28 decembrie, miercuri, când mergeam să imprimăm cu televiziunea partea noastră de emisiune, la restaurantul „La izvor”. Ieri, văzusem doi tineri care urcaseră pe bancă, pentru a cerceta locul de unde fusese smuls bustul. Un postament doar cu numele unui nume de făclier, cu anul naşterii şi al morţii sale (trupeşti), dar nu şi spirituale. Împăratul secolelor nu va şterge nicicând numele lui Blaga din istoria propriu-zisă şi cea culturală a românilor.

Cum, cine va reinstala bustul la locul său? Oare tot hoţeşte, într-o noapte? Cazul erupe din şoapte, ajungând strigăt, numai că în surdina existenţială pruto-nistreană pot fi trişate multe revolte…

Iar odată ce azi e ziua mea de naştere, de ce nu aş debita, grav, şi câteva tâmpenii… seducătoare?! Spre exemplu: Sigur, fiece tinereţe – a ta, a mea, a lui – e fără viitor…

Postul de radio „Libertatea” (Svoboda) transmite că în capitala Ceceniei, Groznîi, câini sălbăticiţi devoră cadavrele soldaţilor ruşi. Apoi dă numele a peste 80 de prizonieri ruşi, printre care şi un nume românesc: Nica. Vreo 5 locotenenţi-colonei, maiori, căpitani, locotenenţi majori etc.

Niciodată dorită, dar, uneori, inevitabilă şi de lună durată, singurătatea turnată sau deturnată în voinţa de afirmare a demnităţii, a libertăţii tale de om ce poate cunoaşte măreţia şi dramatismul deşertului redus la fertilitate (alias creaţie). Dar cu ce preţ…

Metoda mea de lucru? Fără orgoliu constatând, e una asemănătoare cu a lui Camus, care nota în „Caietele” din anii 1939-1942: „Să compun un sistem de note pentru fiecare comentariu (sau prefaţă ce rezumă)”. (De altfel, acesta ar fi un detaliu pe care trebuie să-l folosesc în eseul „Blocnotes”.) Sistemul meu de note, pe care mi l-am tot modelat încă din studenţie, constă din zeci de plicuri „tematice”, care-mi „salvează” revelaţiile de moment şi le înmagazinează până la momentul… general, când sunt solicitate pentru a contribui la alcătuirea întregului cursiv al vreunui eseu, articol… Chiar a unor proze. În zdruncinăturile cotidianului, în zig-zag-area bruscă a existenţei, în miile de solicitări mărunte şi, fireşte, în majoritatea lor – seci, fără miez, în imprevizibilele metamorfoze ale dispoziţiei ce depinde de câte în lume şi foarte puţin – de câte se află în tine, este imposibil să te alegi cu ceva coerent, dacă nu ştii să-ţi alcătuieşti un aparat de fişe eficient, în seama căruia să laşi, pe o vreme, ceea ce memoria ta frustrată, hărţuită, obosită poate pierde cu multă… generozitate iresponsabilă(?!).