DESPRE AVANGARDA UCRAINEANĂ

 Mihai Hafia Traista

„DE STRAJĂ LÂNGĂ EI, PUNE-VOI CUVÂNTUL!...” – ANTOLOGIA AVANGARDEI UCRAINENE

                                    

                                    (Din revista "Saeculum")

„Peste atâtea cărţi nescrise, lichidate odată cu autorii lor, – neagra carte a comunismului…”

                      Leo Butnaru

            Când în revista literară tărgumureşeană Vatra  (numerele 3-4 din anul 2010) a apărut Avangarda poetică ucraineană, semnată de Leo Butnaru, am îndrăznit să-i cer binecunoscutului scriitor permisiunea de a publica această nepreţuită operă în revista Mantaua lui Gogol, iar domnia sa mi-a răspuns:  „Dragă Mihai, abia m-am întors din Lituania şi, fiind în bună dispoziţie, sigur că vă permit să selectaţi şi să publicaţi textele care vă interesează.” Imediat după ce am publicat primul capitol Ajungând din urmă contemporaneitatea… Domnul Butnaru mi-a scris: „Mihaiule, bun găsit! Mă bucur că textele mele se potrivesc pentru Mantaua lui Gogol”.

            Din păcate, o spun cu mare tristeţe în suflet, Poezia avangardei ucrainene  l-a interesat mai mult pe cititorul rom?n, dec?t pe cel ucrainen din Rom?nia. Se pare că la fel se întămplă şi în Ucraina şi acest lucru nu a trecut neobservat nici de însuşi  autorul ei, deoarece ?ntr-un interviu pe care l-a acordat jurnalistului Oleh Koţarev de la publicaţia online День Kiev.ua domnia sa spune:  „Din păcate la voi (în Ucraina) nu se receptează şi nu se înţelege rolul avangardei în contemporaneizarea culturii ucrainene. Când a apărut această traducere am semnalat apariţia ei, împreună cu coperta minunatei reviste Vatra, pe paginile căreia a apărut, multora dintre publicaţiile literare ucraine şi organizaţiile cultural artistice, însă nu am primit nici un răspuns...”

            După patru ani, în 2014 la prestigioasa Editură TipoMoldova, în sfărşit a văzut lumina tiparului antologia Avangarda ucraineană (poezie, manifeste, eseuri, artă plasică). Desigur apariţia ei a fost semnalată în revista literară a scriitorilor  ucraineni din România Naş holos (nr. 245), de câtre publicistul Ioan Chideşciuc, căruia domnul Leo Butnaru, prin intermediul meu, i-a transmis mulţumirile sale.

            Pe de o parte această antoligie este un omagiu adus „Golgotei literaturii ucrainene”, „Generaţiei împuşcate” din 3 noiembrie 1937, când, în lagărul de la Solovki a fost executată aproape întreaga elită ucraineană,  100 de reprezentanţi de vază ai intelectualităţii ucrainene – „Într-o singură zi, literatura ucraineană a fost decimată!”, iar pe de altă parte ea restabileşte punţile dintre „fulminanta literatură a începutului de secol trecut şi cea din contemporaneitatea noastră, punţi arse de primitivismul agresiv al ideologiei comuniste şi perniciosul realism socialist...”

Conform unui martirologiu publicat, de abia în anul 1991, în timpul represiunilor staniliste din anii 30 au fost împuşcaţi 130 de scriitori; 11 s-au sinucis nemaiputând răbda umilinţele la care au fost supuşi; 119 au fost deportaţi în lagăre; 33 au fost reprimaţi; 188 s-au întors din detenţie cu sănătatea zdruncinată.  În total 481 de jertfe.

Politica Kremlinului ?i considera pe scriitori ca fiind „inginerii sufletelor” care trebuiau să se dezică de interesele naţionale al propriului său popor, în acelaşi timp suprimă activitatea tuturor organizaţiilor scriitoriceşti pe care le avea Ucraina la acea vreme.

Înfiinţată în anul 1934, de către regimul stalinist, Uniunea Scriitorilor din Ucraina Sovietică publică numai creaţiile autorilor  care preamăresc partidul bolşevic şi pe Stalin.

Încă în anul 1933 Pavlo Tîcina scrie poezia Partidul ne  conduce. Astfel Maksim Rîlski, Volodimir Sosiura, Mikola Bajan,  Andrii Malîşko, Andrii Holovko nu pot fi numiţi „inginerii sufletelor” ci mai degrabă „miliţienii sufletelor”, după cum i-a numit în anul 1934 Hrihori Kosinka, executat şi el în luna decembrie a aceluiaşi an.

Suprimarea intelectualităţii este de fapt o trăsătură comună a tuturor regimurilor totalitare. La fel ca şi regimul hitlerist, regimul stalinist ajungând la putere, căuta să distrugă organizarea democratică. Diferenţa dintre ele consta în aceea că regimul hitlerist îşi manifesta în mod explicit scopurile ca de exemplu exterminarea evreilor sau atitudinea nemiloasă a lui Hitler faţă de persoanele cu handicap, pe care o preia şi regimul stalinist.

Nu avem dreptul  să uităm tragedia cobzarilor ucraineni, bieţilor cobzari şi cântăreţi din liră orbi care cutreierau satele cântând durerea şi suferinţele victimelor holodomorului din anii 1932-1933. În decembrie 1934, sub pretextul organizarii unei olimpiade republicane au fost adunaţi şi împuşcaţi peste trei sute de cobzari ucraineni.  Regimul stalinist îşi ascundea în permanenţă scopurile. Mai mult, bolşevismul şi-a anexat idealurile universale de umanitate, libertate şi dreptate, în timp ce era exact contrariul, fapt care îl făcea cu mult mai periculos decât nazismul. În plus, dacă regimul nazist nu a rezistat decât 12 ani, sfârşind prin a se prăbuşi în războiul pe care l-a declanşat, regimul comunist, prin prezenţa sa în tabăra învingătoare după cel de-al doilea Război Mondial, s-a întărit.          

S-a vorbit şi s-a scris foarte mult despre tragedia intelectualităţii ucrainene, mulţi aruncând vina pe Rusia, pe poporul rus... „În anumite părţi ale problemei adevărul ar fi anume acesta, spune autorul, dar nu ştiu dacă el trebuie extins şi generalizat în ce priveşte necruţătoarele decimări staliniste din a doua parte a anilor ’30, când sute de intelectuali, scriitori, cineaşti, pictori, regizori, muzicieni ucraineni au fost ucişi în închisori, în Gulag. Pentru că teroarea stalinistă nu a fost una selectivă, ci de-a dreptul generală, necruţînd pe nimeni, oriunde s-ar afla în imperiul roşu. Să ne amintim: în aceeaşi perioadă, când era lichidată intelectualitatea ucraineană, inclusiv scriitorii, printre care, în primul rând, avangardiştii, acelaşi blestem nimicea creatorii artei, slujitorii spiritualităţii Rusiei (…) Dar suferinţele lui Pasternac, Ahmatova, umilinţele la care au fost ei supuşi?... Dar sinuciderea Marinei Ţvetaeva, căreia i se refuzase până şi un post de… dereticătoare, ce i-ar fi permis să-şi câştige p?inea cea de toate zilele?...” – se întreabă Leo Butnaru.

            În prefaţa antologiei autorul prezintă specificul avangardei ucrainene dar şi problemele cu care se confruntau avangardişti, iar una dintre ele, cea mai importantă era cea a identităţii  lingvistice „ale funcţionalităţii moderne a limbii ucrainene care, secole la rând, fusese „umilită”, marginalizată de oficios-imperialistă limba rusă.”         

Criticul Vissarion Grigorievici Belinski, pozând în liberal, îmbrăcat în toga „tribunului”, fiind într-adevăr „paznicul bunurilor imperiei împotriva răzvrătirii ucrainene”, vorbea cu mare ură şovină despre „patriotismul haholesc” al lui Taras Şevcenko: „Acest radical hahol a scris două calomnii – una la adresa ţarului, iar alta la adresa ţarinei (...) Ah haholii îştia – nişte berbeci! Se fac liberali în numele găluştelor şi colţunaşilor cu slănină!”

După părerea lui Belinski, nici nu putea fi vorba despre o naţiune ucraineană. Considerându-i doar un simplu trib el spune: “Tribul poate avea doar cântece populare, nu poate avea decât folclor şi nicidecum nu poate avea poeţi, cu atât mai mult poeţi mari, care apar doar la naţiunile mari. (...) Gogol iubeşte nespus de mult Ucraina, dar cu toate acestea nu scrie în limba ucraineană, ci în limb rusă. În poezia lui întâlnim destule elemente pur ucrainene despre care nici nu poate fi vorba în poezia rusă, dar totuşi cine l-ar numi poet ucrainean?”

„Limba kievenilor, spune Leo Butnaru, se cerea imperios recondiţionată, înnoită, împlinită, desăvărşită, lucru înţeles perfect de moderniştii şi avangardiştii care, asemeni colegilor lor ruşi, dar din alte perspective şi presaţi de alte necesităţi, au declanşat un adevărat proces de neologizare.”

            „De strajă lângă ei, pune-voi cuvântul” – scria marele Cobzar al neamului ucrainean, Taras Şevcenko într-unul din poemele sale, prorocind parcă că peste „Generaţia împuşcată” nu se va cerne uitarea, şi aşa şi este, memoria avangardiştilor ucraineni, de astăzi v-a fi străjuită şi de cuvântul marelui scriitor Leo Butnaru.