duminică, 20 decembrie 2015

Un Poet în Algoritm




*     *     *

Mă strădui voi umbla
sufocându-mă
de astmă
cu haina larg descheiată
pe orice timp
cu tainica speranţă
că cineva ar observa
medalia ce mi s-a acordat
pentru apărarea
demnităţii
umane


*      *      *

iar după ce s-a scurs tot nisipul
din clepsidra domnului dumnezeu
el pur şi simplu l-a nivelat
şi făcu
o arenă de circ


*     *     *

întins pe spate
privesc în tavan
urechile mi-s pline cu lacrimi


*     *    *

Îţi adii suflarea prin zulufii copilului tău
Citeşti numele navelor fluviale
Ajuţi o albină să se elibereze din dulceaţa cleioasă –

Prin ce trădare-ai obţinut tu toate astea?



Negru şi alb

Negrul
caută albul
ca să-i asasineze partea luminoasă
spre a-l transforma în gri
sau vărgat


Calea cetăţeanului

Ţi-ai dus scuipatul pân’ la urna apropiată.
Ai prins de perete ziarul ce se descleia de pe el.
De arşiţa amiezii ai ocrotit cu palma trandafirul.
Gardianului i-ai cumpărat un pahar de apă.

Apoi revenii acasă
privind onest
în farfuria
de supă.


*     *     *

Discutăm cu magistrul pe treptele templului
Treptele îmi ajung până la creştet
Eu văd mari degete ce ies din sandale
iarba ce creşte
din nările pietrelor

şi nu pricep
niciun cuvânt


*     *     *

Îmi doresc durere
îmi doresc o acută durere netrecătoare
durerea adevărului
durerea vieţii
vreau să plâng cu mari lacrimi colorate
ce-ar extazia publicul


*     *     *

Noaptea am privit prin geam în propria mea casă

Văzui
că nu eram acolo

Şi-am înţeles mai clar ca orişicând
că s-ar putea nici să nu fiu vreodată


Lună lângă Moscova

Printre moviliţe de bronz
din blide de licheni
priveşte luna cu faţa-i enormă
de asiato-siberian
prelingându-se
luminând peste mlaştini:
are mult din minunăţie
are mult din fino-ugri:
la fel de rotofeie
cu privirea oblică
purtată de vânt şi ţipăt de gaiţă...


*     *     *

Ziua a fost băută.
În dunga apusului gălbui –
ceainicul-crater.


*     *     *

Fluturele –
convenţie despre frumuseţe
având aceeaşi valabilitate
pe ambele aripioare.


*     *     *

Rupeţi de pe mine bandajele celor văzute
Dezbateţi de pe mâinile mele cătuşele celor făptuite

O acest lac primordial
Ce-a oglindit cel dintâi nor al lumii


*     *     *

Ce aştept de la ziua de mâine?
Ziare...


Cronică

Ieri
precum totdeauna
aştepta: venirea lui Hristos.


*     *     *

Din nou
mai vechea dorinţă de-a privi în sine
prin gaura lăsată de glonte


*     *     *

Viaţa –
scânteie scăpărată
de lovitura toiagului
unui orb


*     *     *

A pune toate la locurile lor
şi să pleci


*     *     *

Morţii
împing cu picioarele gardurile
lărgind cimitirele


*     *     *

Parcă i se poate spune florii că n-ar fi frumoasă?


*     *     *

Iar viaţa-i simplă precum dejunul cosmonautului.


2 comentarii:

  1. ...este un poet adevărat, dar poezia română e mai mare decât cea rusă...

    RăspundețiȘtergere
  2. E neserios să se pună astfel problema. Fiecare poezie (a unui popor) are vârfurile sale. Incomparabile între ele, singulare. Până a ajunge la afirmaţia "în vânt" de mai sus, ar fi bine să vă amintiţi de... - e-he! nume pentru câteva pagini de blog. Eu v-aş aminti, să zicem, de Puşkin, Fet, Lermontov, Maiakovski, Hlebnikov, Aseev, Blok, Esenin,Gumiliov, Mariengof, Mandelştam, Pasternak, Ţvetaeva, Ahmatova, Voznesenski etc., etc. Îmi puteţi dovedi că, în majoritatea lor, nu sunt Mari, unii chiar Geniali? Nu, nu, nu merg afirmaţiile după ureche...

    RăspundețiȘtergere