vineri, 1 ianuarie 2016

PRINCIPIUL ÎNGERULUI / Poeme la final de 2015





Scurt debut în rai

Lumea de apoi, în special cea din rai, ideală,
din cât de puţin se cunoaşte despre ea (aproape nimic!),
pare ţinută în blocadă informaţională.
Acolo poate e chiar un fel de contraspionaj, o cenzură
contra excesului de curiozitate, jind sau (băut)ură.
Rigorile serviciului de contrainformaţie ca
blocare a oricărui gen de înştiinţare
este impus din interior, din cancelaria raiului,
pentru ca cele aflate dincolo
să nu le perturbeze pământenilor calitatea şi durata traiului.
Astfel că, la soroc şi în conformitate
cu condica de fapte,
albă la capitolul păcate
cel care merită – ajunge în rai,
trece provizoriu printr-o carantină într-un foişor-amvon
unde, pe ascuns, însă numai cu intenţii bune
este privit ca un –
pardon! –
spion.

Şi iată că stă noul sosit cu condica dinainte,
curată la capitolul păcate
şi se întreabă ce-i de făcut cu ea. Mai întâi,
oarecum interiorizat, preocupat, frământat,
mângâie derutat hârtia castă a destinului său pământesc
rămas într-o altă lume, atât de departe,
apoi, ca din senin,
făptuieşte pe nepătata albeaţă a ne-săvârşitelor păcate,
scriind prima sa poezie
atât de târzie
ca o frumuseţe curmată sau
ca o bucurie uşor cuprinsă de agonie…

O fi bucurie
o fi taină ceea ce-l înfioară? – se întreabă
parcă involuntarul creator de poezie,
însă neamânat este luat de o aripioară (e de spus,
celor care nimeresc în rai le pot creşte aripi
drept distincţie protocolară); deci,
luat de o aripioară şi, cu delicateţe,
fără violenţă,
este scos în afară! – unde
sfântul Petru, portarul paradisului deloc al paradelor tuturor,
îi zice cu blândeţea sa de înalt cuvios: – Cu părere de rău, tu… ba nu,
– dumneata, cel care o viaţă ai rezistat creştineşte ispitelor,
păcatelor,
deja nu mai eşti adecvat cerinţelor raiului; adresează-te
uniunii scriitorilor…


În realitatea aceasta – încurcă-lume

1

Uneori credeam că
până şi din cauza bunului meu înger păzitor
mi se întâmpla să întârzii la serviciu
                                              dar
până la urmă a trebuit să-mi dau seama că
                                                          de fapt
la mijloc nu era decât Godot
                                               care
nici chiar prin iremediabila-i absenţă
nu poate prezenta alibi convingător
că dânsul nu ar fi totuşi
                                     un încurcă-lume…

2

De mult timp
ai tot aşteptat să vină un apostol
să-ţi spună ceva înţelept
îmbărbătător
în realitatea aceasta atât de asemănătoare
cu teatrul absurdului.
                                 În fine
apostolul veni
întrebându-te:
Îl aştepţi pe Godot?


Dezgheţul

(Dintr-un interviu)

Când m-am întâlnit cu avangardiştii?...
Bine, fie cu umbrele lor – Hlebnikov, Mandelştam?...
Cu mulţi alţii în timpuri atât de triste…
                                                                Era
pe când din Rusia iarna se cam retrăgea.
                                                                 De fapt
drumul de ducă nu părea prea lung
Polul Nord fiind relativ aproape. Important
că iarna se subţia…
                                              Semnalmente?
Fie şi, prin cimitirele Leningradului,
statuile de îngeri cuminţi
sau statuile nude din Grădina de Vară
graţioase
pe degete
cu inele de chiciura
nu prea geroasă
şi foarte sumară…



Portretul unui final de secol

Se ducea dracului Uniunea Sovietică
se risipea! O, ce veste minunată
se răspândea!

Finalul de secol XX
bătea înverşunat la maşina de scris
având atâtea de anunţat
atâtea de spus

finalul de secol de sine însuşi surprins!

Secolul dactilografia ca un apucat
bătea bezmetic în claviatură
încât literele cu cositorul din dinţi
ferfeniţau banda maşinii de scris
de zburau din ea zdrenţe-zdrenţe mici
care-i săreau secolului-dactilograf în faţă
pistruindu-i-o cu negru
pestriţ.

Vă mai amintiţi?...

Semi

Ah mireasa mea mahomedană
cândva arătată
ca semiluna aureolată
astăzi
astăzi te mai vezi abia-abia
ca o semistea
depărtată

care mă face să-mi amintesc cu atâta durere
ce fericiţi am fost noi în
semiluna de miere…

Principiul îngerului

Odată
pe când eram învăţăcel la cursul primar
al şcolii personale de literatură
văzând cum coboară din cer un înger
mi-am pus gând ce aş fi vrut de la el
ieşindu-mi că ar fi bine să-mi dăruiască un poem
tocmai despre lăsarea sa pe pământ
despre ce simte
etcetera.
Chiar aşa i-am şi spus:
Dăruieşte-mi te rog un poem.

Dar nu m-am ales decât cu ce aţi citit până aici
atât:
       îngerul era surdo-mut.

…Aşa gândeam
însă uimitor îngerul a dat glas:
Te-am lăsat să te descurci de unul singur
a zis
oprindu-se din drum.
Vezi? Ai reuşit şi fără ajutorul meu.
Poate că am contribuit şi eu puţin
oarecât
aici
în final
prin ceea ce-ţi spun acum.

Mai apoi
din alte întâmplări similare
am priceput principiul neabătut:
de obicei
îngerul te ajută la început
sau la final de poem.
Cât de cât.
Deloc mai mult.

Şi caii…

I

Aceşti căluţi
aceşti ponei cu ochi semi-ciclopici
dar blânzi
mă duc cu gândul la inevitabila vreme
când mor şi caii
inclusiv Pegas
dar mai ales vremea când mor călăreţii
adică poeţii
indiferent de şi-au
sau nu şi-au ars spatele acolo sus
în prejma stelelor
sau a flăcărilor ţâşnite pe nările himerelor

II

…Parcă nimic în legătură cu
filmul tinereţii noastre
Şi caii se împuşcă, nu-i aşa? Dar
asta e… trist
însă mor şi caii
pentru că şi calul
cât o fi el de cal în fastuoasă coamă
tot cade în comă
şi face spumă la gură
cât un întreg lan de păpădii

dii dii dii murgule dii…

2 comentarii:

  1. Dragă Leo, frumoase poemele.
    Îţi doresc de două ori la mulţi ani cu bucurie; o dată pentru noul an şi încă o dată pentru ziua de azi.
    Cu drag, DAD

    RăspundețiȘtergere
  2. Nulţumesc, dragă DAD! Mesajul tău cald face din ianuarie un... august la început de ani! La mulţi ani!

    RăspundețiȘtergere