vineri, 5 februarie 2016

POEME LA ÎNCEPUT DE AN





Ochii cititorului

Poetul Mihai Ursache metaforizase memorabil:
„Miezul mai mare decât fructul”.
Un poet slăbuţ mai că-l imitase – maică! –
făcând-o pe originalul (credea el
nu însă şi noi) când se lamenta
că lacrima ar fi mai mare decât ochiul.
Eu i-aş fi sugerat să scrie că
chiar şi unii căpoşi se poate întâmpla să aibă creierul
mai mare decât capul; un creier
ce le dă peste urechi
vălurându-şi circumvoluţiunile dincolo de ele – şi acesta
fiind un mic circ al circumvoluţiunilor spectaculoase. În fine
după toate astea s-ar fi întâmplat ca nedumerirea
dar mai ales proverbiala frică să aibă ochi mari
adică
ochii cititorului de poezie – mai mari decât frica
acestuia.


Simţeam, auzeam

1

Fiind copil
de la un moment încolo chiar simţeam
chiar auzeam cum creşteam
precum la Eminescu se aude creşterea ierbii
precum la Blaga se aud razele de lună lovindu-se de geam
precum…

           În fine – auzeam cum creşteam
simţeam cum puţin câte puţin
mi se îndepărtează
capul
de
picioare
şi nicidecum nu uit acel simţ nici în inevitabila
succesiune istovită a uitărilor
deja în ne-creşterea trupului
şi a lăsării puţin câte puţin a capului
mai spre picioare când

uneori e atâta linişte
                                 încât
în capul meu
în mintea mea se aude cum se ru-
pe o idee
cu un plesnet de strună

2

…după care
va fi iarăşi atâta linişte în jur
încât se va re-auzi creşterea ierbii
şi cum razele de lună vor izbi în geam
dar mai ales pentru prima oară de atâta linişte
se vor auzi paşii lui Dumnezeu
                                                chiar dacă s-ar întâmpla
ca tălpile Sale să nu atingă pământul…

 

 

Ciulinii, pelinul


Copil
desfac trosnitor între dinţi
un pesmet:
la colţul buzelor
şi pe bărbie – ciulinii fă-
râ-
miturilor (miturilor!) – de asta
amintindu-mi şi tu
steblă de pelin
tremurând în vântul pre-iernii
în preria brumelor  –
tu
ca o idee speriată...


Poem scris într-un ceas bun

Fie într-un ceas bun ceasul de perfuzie când
îmbărbătătorul magneziu îţi irigă venele
în solstiţiul său miraculos
înfierbântându-ţi corpul
transformându-ţi-l într-un fel de tropic utopic personal ca
anti-Tropicul Cancerului
căruia îi potoleşte devastatorul zenit.

Fie într-un ceas bun ceasul de perfuzie
cu miraculosul său solstiţiu când
asemenea soarelui
inima se află între cele două paralele
altfel zis – între coastele situate
la latitudinea de 23°27' nord sau sud
de ecuatorul pieptului tău; inima
uşor magnetizată
încât
de nu ai fi sub picurătoare
ci ai hălădui printre imensităţile dintre polii magnetici tereştri
ai putea deregla cât de cât
minusculele busole ale albinelor
şi mai puţin
                   (dar totuşi)
                                     astrolabii păsărilor călătoare.

Fie într-un ceas bun ceasul de perfuzie
când prin tubul capilar picură minusculul Nil al vieţii
şi ceva din cărţile lumii – cerneală parcă
lectură să zicem metafore şi
abia sesizabila lavă a tropicului utopicului tău personal ca
anti-Tropicul Cancerului.

Fie într-un ceas bun ceasul de perfuzie când
amurgesc crinii de la endo-
crinolgie
glanda tiroidă arătându-se sub mărul lui Adam
ca un mic asteroid
ca o mică asteroidă
ca un planetoid imprevizibil în comportament
pe care tu speri că domnul doctor – astronomul
interiorităţii umane – va reuşi totuşi
să-l ţină sub observaţie
manevrându-i orbita în dependenţă de
situaţie…

…Acestea şi altele
după care
tu despături pentru lectură ziarul de seară
în care pare să fie învelit cadavrul zilei
ca şi trecute
sub mormanul
sub mormântul ştirilor veştezite;

cadavrul unei zile de-a tale
de-a lumii…


Modificare de forme

În noapte
se aude un foşnet. Îl percep
ca pe o schimbare de forme. Da
în spaţiu
s-au modificat formele a ceva. S-a dezechilibrat
ce era fix
nemişcat. Altfel
foşnetul ca sunet
nu ar exista.

…Iar poemul acesta
neauzit
nu e decât
schimbare de forme

în conştiinţa ta…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu