Iar dacă
Poeziei i-a fost dat să înflorească în Patrie mea, eu, îndrăznesc să spun, i-am
fost totdeauna o radioasă și adevărată martoră… Sunt convinsă că noi nici până
astăzi nu știm întru totul ce minunat cor de poeți avem și cât de tânără și
mlădioasă e limba rusă și că de nu prea multă vreme scriem versuri, pe care le
iubim și cărora le credem.
Anna Ahmatova
Gheorghi ADAMOVICI
(1894 – 1972)
* *
*
O, viața
mea! Să nu ne mai pripim,
Să nu ne
plângem – în zadar ar fi.
În lume
tihna vine – calmează-te și tu.
Aș vrea
zăpada grea să se așeze,
Cerul să se
întindă clar-albastru
Și eu să
viețuiesc, pentru-a putea simți
Gheața – pe
inimă și promoroaca-n pomi.
1920
* * *
Acolo, undeva, cândva
La poala muntelui, pe țărm de râu
Sau după o trăsură hodorogită,
De obicei rătăcind prin ploaia piezișă,
Sub cerul tupilat, gri, interminabil
Sau poate mult mai târziu și
Cu mult, cu mult mai departe,
Nu știu nici ce, nici nu țin minte,
Dar undeva, cândva, posibil...
*
* *
Ce frig e în câmp, ce gol e
Și nimic ce ar înveseli ochiul cât
de cât;
Sărmane sate de izbe rusești
(Mai ales spre seară, azi și
demult).
Casă sub pin, mlaștină,
Pârâu sub o pantă de smoală, parcă,
Nu e vesel să trăiești aici, dar
cineva
Îmi tot spune: „Încearcă,
Săptămâni și ierni, și ani,
Lacrimile să-ți seci cât mlaștina
toată,
Spre-a învăța de la natură
Indiferența față de soartă”.
1919
*
* *
N-ai cu cine să schimbi un cuvânt.
Nu bea vin
Părăsește-ți casa. Lasă-ți soție,
frate.
Lasă oamenii. E timpul sufletul să
se-ncredințeze
Că în trecut a se întoarce nu se
poate.
Celor ce-au fost – retrage-le
dragostea.
Pe urmă nici pentru natură n-o să ai
iubire.
Spre-a fi zi de zi tot mai indiferent,
Prin săptămâni și ani în risipire.
Și alene vor muri speranțele,
oricare.
Bezna va domina împrejurimea. Iar,
drept semn,
În noua viață moarte vei vedea
deslușit
Cununa de spini și, grea, crucea de
lemn.
* *
*
Geaca
ponosită cu guler de blană
S-o uit ca
din senin!
Leneșa voce
cu-nalte ecouri
Cum s-o
domin?
Noaptea,
prăpădul bate-ndărătnic
În ușă, cu
pumnul de scrum,
Stinge
lumina... Biata mea fericire
Unde-ai fi
acum?
La botez
ți-am dat nume ne-nțeles,
Tu – uitare
și hău.
Sau, poate,
îmi zic CIANURĂ DE KALIU
E numele
tău.
Viktor ADRAGA (n. 1970)
* *
*
uneori eu uit
că
sunt om
după care
mult timp privesc în
oglindă
căutându-mi o denumire
potrivită
* *
*
gândurile
o iau
care și încotro
asemeni
degetelor
unui pianist
virtuos
care curăță
cartofi
* *
*
o nouă prostie
fixată pe hârtie
arată
mult mai bine
decât aceeași prostie
rostită cu voce tare
* *
*
el avea un nume
răsucit spre interior
nimeni nu știa cum îl
cheamă
nici chiar el însuși
* *
*
în jurul meu
oameni
în halate negre
cântă
melodii ciudate
dau din mâini
sar
ba nu
nu sar
pur
și simplu
vântul
flutură
privirea mea
*
* *
niciodată
nu mi s-a întâmplat
să dau de vreun
cartof care vorbește
și totuși
de fiecare dată
când
la bucătărie
deschid
pachetul cu legume
trag cu urechea
dar dacă?...
Marina
ADRIANOVA (n. 1960)
Vară în Komarovo
Ne-am scăldat în lac
apa caldă
nuferi galbeni
Îndărăt trecurăm pe lângă cimitir
buchetul ducându-i-l Ahmatovei
punându-l într-un borcan pe lespedea
neagră
S-au apropiat de noi și ne-au certat
pentru lotuși
cică-s introduși în Cartea Roșie
dar iată aici îi tot aduc
cu nemiluita nu alta
Posibil
cu Cartea Roșie să ne fi mințit
*
* *
Iubesc când reușim
să ne întâlnim
să pălăvrăgim fără griji de una alta
Ah, și să iubim!
Chiar dacă el nu mai iubește
s-a obișnuit
a obosit
Olga ADROVA (n. 1969)
Moarte
Pentru nebunatica ta lume
Un singur
răspuns – antract.
* *
*
Sunt cu tine
Iar tu în
mine
Suntem noi
în El?
Asta e mai
important
Decât dacă
El e
În Noi.
Treimea rusă
Să punem întrebarea curmeziș –
Spune
domnul.
Par sau
impar, duh
Sau – iese,
– trup?
Fiul, bând
vodcă,
Se uită
chiorâș la tata.
Sfântul duh
Curăță o voblă
Ce nu are
față.
Viața mea
Pisica se distrează
cu stăpânul
sau stăpânul
se distrează
cu pisica?
Oricum
expresia
chipului pisicii
e mai
diversă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu