sâmbătă, 18 noiembrie 2017

Jacques PRÉVERT: VEȚI VEDEA ATÂT CÂT VEȚI VEDEA




DUMINICĂ

Pe Bulevardul Gobelins printre arborii stând smirnă
O statuie de marmură m-a condus de mână
Azi în zi de duminică cinematografele-s pline
De pe ramuri păsări privesc la omeneasca lume
Iar statuia m-a-mbrățișat dar n-a văzut  nimeni
Decât un copil orb care mi-a făcut din deget.


CALUL ROȘU

În manejul minciunii
E calul roșu al surâsului tău
Se tot rotește
Și eu stau acolo ca plantat
Poți să zici
Cu tristul realității bici
Și nu am nimic a spune
Surâsul ți-i la fel de adeverit
Ca adevărul meu împătrit.


TOAMNĂ

Un cal se prăbuși-n mijloc de alee
Peste el frunzele prind a cădea
Dragostea noastră tremură
Și soarele de asemenea.



LA MICUL DEJUN

El și-a turnat cafea
În ceașcă
A turnat lapte
În ceașca de cafea
A pus zahăr
În cafeaua cu lapte
A mestecat
Cu lingurița
Își bău cafeaua cu lapte
Apoi lăsă din mână ceașca
Fără a-mi spune un cuvânt
După care își aprinse
O țigară
Dând drumul la
Inele de fum
Scutură scrumul
În scrumieră
Fără să-mi vorbească
Apoi se ridică
Punându-și pălăria
Îmbrăcându-și trenciul
Pentru că afară ploua
Și a plecat
Prin ploaie
Fără a-mi spune un cuvânt
Fără a privi spre mine
Și eu mi-am luat
Capul în mâini
Izbucnind în plâns.


ALICANTE

Pe masă o portocală
Rochia ta pe covorul greu
Și tu în patul meu
Dulce prezență a prezentului
Prin vălurate perdele
A nopții răcoare
Căldura vieții mele.


VARĂ

O înghețată pe nemâncate
Singur la aman fără un ban
O fată de șaisprezece ani
Mai stând în picioare
Place de la Concorde
În amiaza de cinșpe august
În plin soare.


VEȚI VEDEA ATÂT CÂT VEȚI VEDEA

O fată goală înoată în mare
Un bărbat bărbos pășește pe apă
Minunea minunilor unde e
Miracolul anunțat de cu vreme?


PRIMA ZI

Cearșafuri albe în dulap
Cearșafuri roșii pe un pat
Un copil în mama sa
Mama în spații ce dor
Tatăl pe coridor
Coridorul în casă
Casa în oraș
Orașul în noapte
Multă până dimineață
Moartea în strigăt
Copilul în viață.


CÂNTECUL PĂSĂRII

Pasăre ce zboară-atât de lin
Pasăre roșie caldă ca sângele
Pasăre-atât de tandră pasăre hazlie
Pasăre care dintr-o dată se sperie
Pasăre care brusc lovește
Pasăre care vrea să evadeze
Pasăre singuratică și agitată
Pasăre care vrea să trăiască
Pasăre care vrea să cânte
Pasăre care vrea să țipe
Pasăre roșie caldă ca sângele
Pasăre ce zboară-atât de lin
Aceasta e inima ta copilule drag
Inima ce bate atât de trist din aripi
În pieptul tău atât de dur și de alb.

GRĂDINA

Mii și mii de ani
Nu sunt îndeajuns
Pentru a spune despre
Mica secundă din eternitate
În care m-ai îmbrățișat
În care te-am îmbrățișat
Într-o dimineață cu lumină de iarnă
În parcul Montsouris la Paris
În Paris
Pe pământul
Pământul care e o stea.


DREPTUL DE A PRIVI

Tu
Eu nu te mai privesc
Viața mea mai mult
nu te privește
Îmi place ceea ce-mi place
și asta mă privește doar pe mine
și mă vede
Îmi place ceea ce-mi place
eu le privesc
ele îmi dau dreptate.


BARBARA

Amintește-ți Barbara
În acea zi ploua ne-ncetat peste Brest
Și tu pășeai surâzătoare
Frumoasă încântătoare
Sub ploaia abundentă
Amintește-ți Barbara
Ploua din plin peste Brest
Și eu te-am trecut strada Siam
Tu surâdeai
Și-ți răspundeam la fel surâzător
Amintește-ți Barbara
Tu cea pe care nu o cunoșteam
Tu cea care nu mă cunoștea
Amintește-ți
Amintește-mi acea zi
Nu uita
Bărbatul retras într-un pridvor
Ce te strigă pe nume
Barbara
Și tu ai alergat prin ploaie
Radioasă încântătoare
Aruncându-te-n brațele lui
Amintește-ți Barbara
Și nu mă mustra că te-aș fi tutuit
Tuturor celor pe care-i iubesc le spun tu
Chiar dacă n-a fost să-i văd o singură dată
Le spun tu celor ce se iubesc
Chiar dacă nu-i cunosc
Amintește-ți Barbara
Și să nu uiți
Acea ploaie înțeleaptă și bucuroasă
Pe fericitu-ți chip
Peste acest oraș fericit și el
Acea ploaie peste mare
Peste zidurile arsenalului
Peste bărcile din Ouessant
Ah Barbara
Ce război trăncănitor
Ce-ai ajuns tu ce te-ai mai schimbat
Sub această ploaie de fier
De foc și de sânge
În brațele celui care te mângâie
Îndrăgostit
Care e mort dispărut sau poate încă-i viu
Ah Barbara
Peste Brest plouă fără-ncetare
Cum ploua și-atunci
Dar nu mai e același lucru totu-i distrugere
Asta-i ploaie de doliu de groaznică pustiire
Și nu mai e furtună
De fier de oțel și de sânge
Pur și simplu norii
Precum câini de pripas
Au dispărut prin ape din Brest
Și vor putrezi departe undeva
Cât mai departe de Brest departe
Unde n-ar mai fi rămas nimic.




CÂNTEC

Noi în ce zi suntem astăzi
Suntem în toate zilele-roi
Prietenul meu
Noi suntem în viață
Dragostea mea
Ne iubim și viețuim
Viețuim și ne iubim
Și nu mai știm ce este viața
Și nu mai știm ce este ziua
Și nu mai știm ce-i dragostea.


IMENS ȘI PURPURIU

Imens și purpuriu
Peste Grand Palais
Soarele iernatic apare
Și dispare
Ca el și inima-mi va dispărea
Și tot sângele meu va porni
Să te caute
Dragostea mea
Frumoasa mea
Și te va găsi acolo

Unde te vei afla.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu