vineri, 22 iunie 2018

DIN MINIATURA POETICĂ




Iar dacă Poeziei i-a fost dat să înflorească în Patria mea, eu, îndrăznesc să spun, i-am fost totdeauna o radioasă și adevărată martoră… Sunt convinsă că noi nici până astăzi nu știm întru totul ce minunat cor de poeți avem și cât de tânără și mlădioasă e limba rusă și că de nu prea multă vreme scriem versuri, pe care le iubim și cărora le credem.
Anna Ahmatova

În traducerea lui Leo BUTNARU



Eduard ASADOV     (1923 – 2004)


Mini-glumă

Cel ce are succes
Cam supără lumea, se știe.
Are mulți prieteni acel
Care nu prea poate să scrie.

Deci, iată dilema, zic,
E complicat, oricum o dai:
Sau să scrii poeme minunate
Sau prieteni să ai.


Adolf AVRUSIN     (n. 1936)


Nictemer

1.     noapte

Pe noapte
orașul își îmbracă pijamaua
cu dungi de ocnaș
trasate de
întuneric și clar-obscuritate.

Se târăște un troleibuz
dibuind cu brațele-i pe sus
în căutarea drumului.

Vântul lovește
în frunte, în față – doborâtor.

Oamenii
grăbesc
spre   
       casă.

2.     ziuă

Zăpada cernută de
pădure
e tupilată la rădăcina tulpinilor.
De altfel
Nu am niciun chef
să plec la Moscova*...
de-ar fi barem să se vopsească asfaltul
în șapte culori...
sau de-ar desenat pe vreun satelit
inima
străpunsă de săgeată.

3.     în general

Mă înțelepțesc.
Devin consistent.
Tot mai acute-s dorințele,
le ascund tot mai adânc.
             _______ 
*Poetul fiind din Leningrad (pe atunci), dă ușor în vileag inconciliantele orgolii ale celor două capitale ruse care nu se prea... suportă una pe cealaltă.



Vera ANSEROVA   (n. 1958)


*       *       *

Vreau liniștea fluturelui încă nenăscut.

*      *       *

Și doar femeia
venită din
pădurea întunecoasă
ia conștiința
ca pe o banană coaptă
curățând-o de coaja verde a
gândului tău

AYVENGO/ Andrei Stețenko   (n. 1971)


*     *     *

în microbuz călătoreau
studente de la facultatea de drept

trosneau din chipsuri și ciripeau despre cadavre
expertiză medicală legală
și pistolul „beretta”

uite-așa luându-se cu vorba
au trecut mult de stația la care trebuiau să coboare


*     *     *

cercetător de lume
ochiul privește –
soțul și soția
se ceartă

dar fără sunete
se pare
admiră cerul


*     *     *

ar fi trebuit
să spun vreo două cuvinte

dar mie
și trei litere mi-s de ajuns
 

*     *     *

Rusia
seamănă mojicului
din baie

râde
în același timp
rușinându-se


*     *     *

incendiul a mistuit magazinul de jucării

micuțul elefant Fedotka ce are
un picior carbonizat
a fost luat acasă de
văduva Liubașa

pe cealaltă lume
toate contează


*     *     *

scârțâie portița

cei din casă
trag cu urechea
(nu care cumva li se aduc vești
de la fiu)

pe gardul de șipci stă o coțofană
omul cu arma
privește spre ea
lăsând-o să trăiască

prinde a ninge


*      *      *

reflexele umblă
prin casă

și-o caută pe sora
reflecția


*     *      *

de aici până aici
se-ntind versurile mele mici


*       *      *

pentru că nu-i poți impune nimănui
să nu se autoînșele


Număuita

cartea stă pe tejghea
cineva o fi uitat-o sau pur și simplu

pe-alături trece ea, număuita,
nu uită nimic
se urcă în troleibuz
și ține minte ține minte ține minte


*       *       *

adio
adio cititorule

du-te
și-ți câștigă pâinea


Mihail AIZENBERG   (n. 1948)


*     *     *

Ne tot sperie, dar nouă nu ne este frică
Ne înjură, dar pentru noi  nu importă
Ne înțeapă, dar nu ne doare
Ne gonesc, dar noi suntem în largul nostru
Ce fel de oameni am fi noi?
Ce fel de prepelițe am fi noi?
Ar trebui să țipăm și să cădem
Să clănțănim din dinți
Și pentru orice eventualitate
Să ne îngropăm în golul alunecător


*     *     *

Iarna – vă amintiți? – Bovary
deschide lista neagră.
Să iei – să nu iei? Ți se spune: ia.
Cu-această confruntare crescui, mă uscai.
Ah, răufăcătoarea! Gândul mereu la ea.
Și nici tu bucurie, nici rușine.
Unde se va spăla? În vânt.
Eu o voi vedea mă voi recunoaște
și în delir nu voi mai deosebi
unde-ar fi primăvara și unde boala de ochi.


*     *     *

Repet: și azi mustește încă
lumina albă ca laptele de lupoaică,
și azi lupoaica ce alăptează
se teme-a se-ndepărta prea mult.

Astfel calea nu pare rea, haină,
dacă duce chiar într-acolo, unde, iată-iată,
ca din mari crăpături va năboi
apa moartă.


*     *     *

Tu mergi și parcă-ai arunca cu mere.
Eu merg și parcă-aș duce un sac de rogojină cu cărbuni.
Unde-o fi să ne-ntâlnim la această diferență de viteză?
Tu, poate, în sus vei galopa, iar eu va fi în jos s-alunec?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu