HAI SĂ DĂM MÂNĂ CU MÂNĂ... LA PARIS

Din cartea în pregătire

„Excesul de poezie nu dăunează sănătății dumneavoastră”

Hai să dăm mână cu mână

(Discurs la Paris)

În lungul Senei – automobile torent

împărăția tobelor de eșapament

pe unde băteau agitat

dar glorios

tobele lui Napoleon

sau cele de la marginea ghilotinei din Piața Concordiei

anunțând șirul morților de rând

printre scândurile eșafodului șiroind, picurând

roșia viață a celor cu

sau fără de vină

situație în care pentru parizieni existau două posibilități: să

înfrâneze vocea sângelui

sau să o înțeleagă.

Prin locurile acestea cam totdeauna pornesc

sau poposesc destule evenimente

unele aproape mari

astea de obicei ascultând de ordine militare – la dreapta! la stânga!

stânga-mprejur! (e de constatat

renunțând la mai multe amănunte; e drept – lirice

dar totuși amănunte...) la

auzul vreuneia din aceste comenzi

un ins sau altul

o mahala de inși sau chiar o jumătate de țară

luând-o pe drumuri greșite

dând nas în nas, frunte în frunte unii cu alții

însă o vreme fără a se dumeri că dânșii

au luat-o pe drumuri bizare.

Iar când le vine mintea la cap

unii cetățeni execută intuitiv o comandă contrară celei

pe care o credeau că-i duce spre glorie

revenind spăsiți acasă

purtând drapele în bernă

sau doar înfășurate pe hampă

sau ducându-le pe scuturi ca pe niște răpuși

dându-și seama că nu-și mai iubesc aproapele

că li-s zdrelite coatele de cât au dat din ele

lovindu-și-le unii de ale celorlalți

pe când se înghesuiau în goană după glorie.

                                                                     Iar eu

fiind destul de sensibil la fluxul de lumină sau de întuneric

la cursul timpului în urcuș până la amiază

și în coborâș spre seară

simt cu oarecare liniște în suflet

că ziua de azi suferă deja mai puțin de insuficiența importanței sale

dacă nu istorice

cel puțin poetice – apariția acestui discurs cred că i-a

                                        mai temperat nemulțumirea aici

la capătul Podului Alexandru al III-lea

dinspre care

în diagonală la stânga de la Turnul Eiffel

se află Ambasada Română

unde pot să dau mână cu mână etc.

Iar odată ajuns la Ambasadă

și dând mână cu mână cu excelența sa domnul ambasador

te încleștează – brusc! – o întrebare:

Curios totuși, nu? – când îngerul

se întâlnește cu omul

îi întinde acestuia mâna a salut?...

Pentru că

în ce-L privește pe Dumnezeu

nu se mai pune problema: de la Sfântu Petru în sus

probabil nimeni nu mai dă mâna cu omul...

Deci

dragi români

hai să dăm mână cu mână...

Cărțile

Am procurat o altă casă

am reînnoit totul – uși, geamuri,

bucătărie, baie, vreun hectar

de tapete

lustre, prize, comutatoare

etcetera;

între timp

de atare trebăluit

ne-am înnoit și noi oarecât

să zicem

în măsură în care am înaintat în vârstă (dacă

și îmbătrânirea ar însemna reînnoire... probabil

pe invers...);

am procurat mobilă nouă

inclusiv alte rafturi pentru bibliotecă

și doar cărțile pe care

le-am aranjat pe ele în

veche ordine bibliografică

au rămas aceleași

aceleași...

inclusiv tomul cu filosofia lui Heraclit despre

panta rei

despre – nimic nu rămâne neschimbat

totul curge

în pantă...;

chiar așa: doar cărțile

au rămas aceleași –

înțelepte...;

cărțile – unele din

atât de puține lucruri statornice

pe acest pământ

în această viață nerușinat de trecătoare...

Pentru sănătatea dumneavoastră

Pentru sănătatea dumneavoastră

evitați excesul de sare

zahar și grăsimi

consumați zilnic minimum 2 litri de apă

și citiți cel puțin două poeme.

                                             

                                             (În genere

este bine să știți

că excesul de poezie

nu dăunează sănătății dumneavoastră

ci din contră.)

Alte scene de la Neptun

Nu mai era nimeni pe plajă. În vilișoarele care mărgineau platoul

și care dominau marea se auzea zgomot de farfurii și tacâmuri.

    *

Biroul dă spre mare.

Albert Camus, Străinul

Sărutul smolit al soarelui în amurg.

Siniliile bezele smede ale mării.

Prelungi, umbrele plopilor de pe panta țărmului neptunian

se înfig – lame tocite, inclusiv de ghilotină – pe sub alge

pe sub ghergheful spumei

pe sub – deja ca o lopată – jarul auriu al soarelui

                                                        tot mai împuținat la orizont

tot mai inexistent în oglindiri nemărginite.

Valurile potolite (oarecum umilite) vin alene spre țărm

curgând – ți s-ar părea sau așa ai dori – contra cursului timpului

la mare timpul – cam totdeauna câine scurt de coadă.

Lumea se retrage, oarecum apune, s-ar putea spune

până să răsară iar mâine dimineață –

cea care mai are a veni peste noapte

cea care mai rămâne.

                                  Aseară

în dreptul porții curții casei scriitorilor

m-a salutat – n-o să vă vină a crede –

însuși domnul Măgureanu, ex-cap la SRI.

Mergea în direcția vilei prezidențiale. Se pare

numită „Nufărul”. Precum celebra societate pe acțiuni „cu o tradiție

de peste 55 de ani în sectorul modern de spălat și curățat chimic, 

una din cele mai vechi întreprinderi de profil din Europa...”

...Măi să fie, totuși, cu salutul domnului Măgureanu...

Chiar să mă fi cunoscut? Chiar de-a fost șef la SRI

să cunoască dumnealui atât de multe

inclusiv pe mine

venitul de la Chișinău? Sau poate

tocmai de aia mă și cunoaște – ca transprutean oarecum răzvrătit

sau altfel presupunând – poate că domnul Virgil

alias Imre Asztalos, îi salută pe toți cei

care coboară scările din curtea Vilei Stancu...

Zău, curios... Politicos și în afara serviciului.

...În fine

pe la nouă de seară

e bine că reușesc să revin la continuarea nuvelei începute la Chișinău

via Iași, via Constanța

despre un personaj ca și rupt din realitate, pe care

dimineață, înainte de a coborî la plajă

îl abandonasem în momentul când el se examina scrutător în oglindă

privindu-și țintă, îndelung în ochi

până la urmă înțelegând că nu are ce vorbi cu sine însuși

că nu s-ar înțelege...

                                  Pentru că străin

nu însemnă doar un altul...

                                            celălalt...

Important e că deja am finalul respectivei nuvele:

protagonistul va lua un sfert de coală A4

pe care va scrie:

De moartea

dar mai ales de nașterea

și de viața mea

rog să nu fie învinuit nimeni.

The end.

Memory Stick?...

Când vine momentul cel mai nasol din deja

                                              se poate spune

fosta viață a omului

înainte de a urca în barca lui Charon

insul trece la controlul vamal-valutar

să nu aibă mai mult asupra lui decât

elementarul obol – ca un fel de viză de aramă

pentru a putea merge direct

fără a mai face cine știe ce ocol. Deci

înainte de a urca

vine momentul

sau procedura

numit/ numită: a arunca.

Astfel că nu e de mirare că

pe lângă atâtea alte lucruri confiscate

aranjate în stoc

sau împrăștiate aiurea

cu tot cu

sau fără păcate

pe mal de Styx

poți vedea și câte vreun Memory Stick...

Dar

la ce bun memoria

când deja totul este aut

totul e stins?...

Pe înțeles­?

Acum un timp

o dimineață sau o amiază

o chindie o înserare sau un miez de noapte

mi-am dorit foarte mult să scriu un poem

și (vezi ceva mai jos) chiar l-am scris:

Doamne Dumnezeule

a cărui respirație sporește presiunea atmosferică

iartă-mi indiscreția și posibil impertinența dar

îndrăznesc să întreb:

Doamne Dumnezeule Atoatecreator

să mi se fi întâmplat mie să scriu vreun poem

în care eu nu Ți-aș fi pe înțeles?...

Bodyguarzi

Doamne

să nu îngădui ca cerul să ajungă atât de

jos

ca pământul să ajungă atât de sus

încât

să fie nevoie ca fiecare fost înger de pază

să aibă omul său de pază...

Ultima necat...*

Iluziile sunt ca și orele:

                                      toate rănesc

ultima ucide...

_____________

*Parte din adagiul latin: „Vulnerant omnes, ultima necat”.

Chiar dacă extazul...

În creație

ca și la instaurarea libertății

extazul poate face bine

dar și rău.

De unde eterna întrebare:

ce-i de făcut?

Răspuns: să creăm, să

instaurăm libertatea...

Chiar dacă – precum spuneam – extazul...

Chiar dacă

în unele țări

ce frică le e călătorilor

să iasă din transportul public

din gurile de metrou la stația

Piața Libertății...

În marginea unei posibile fabule

În sensuri

semnificații

este predestinată o deplină democrație:

indiferent pe cine are în vedere scrupulosul referent

dacă e vorba de viață

aceasta are același înțeles și pentru prunc de om

și pentru înger

sau maimuță

sau omidă din pom.

Indiferent ce formă

sau organism

are în vedere scrupulosul referent

tâlcul de bază rămâne neschimbat

când spui că

precum un oarecare stat

european sau asiat

și furnicarul are un împărat

iar stupul nu există fără regină – ce mai

leneșă cadână!

De aia se ajunge la același rezon

când se afirmă că

precum francezii

și agresivii țânțari au propriul lor Napoleon

care, toamnele, se poate vedea

derutat

aproape mort pe una din frunzele puține

ca și înfrântă – deci

acea gâză-ex-împărat

la dimensiuni microscopice

dar în același macro-sens

e și el/ ea exact un Napoleon pe insula Elena

(pare-se, sfântă).