Veacul omului
În
memoria prietenului, actorului Dumitru Fusu
...nu de puține ori
ne trage curentul prin litera O – acest
 |
| Cu Dumitru Fusu în 1995, la Biblioteca „Ovidius”, Chișinău |
oberliht deschis al alfabetului
în care O e printre
dominante
insinuate pe întreg parcursul de la
antropologie
la gloatologie în care
slab de înger fiind
omul nu poate a vrea să nu vrea
trăind surplusul de libertate al
evadării – crede el – din secolul XX
ce se zicea că ar fi trebuit să fie religios
dar – fii serios! –
nu a fost;
deci
omul evadând de undeva –
crede chiar el așa ceva – pentru a intra entuziasmat
în Facebook – acest
lagăr benevol de concentrare
dar mai ales de lăbărțare a tot
și a toate
încât
de cum și-a dat totuși seama unde a nimerit
omul concentrat tot mai de-entuziasmat
și deconcertat simți – autocritic – că parcă
și-ar fi aprins paie în cap
creierul său deja aducând a jambon afumat
de ex-intelectual
ratat
de nivelul Wikipedia (pardon…)
ce interpretează cum îi trăsnește prin hard disc
orice idee ce a fost
orice idee pe care tu
sau eu o isc
citată să zicem după Platon
sau aproximată conform liberului arbitru
despre Socrate care
atunci când admisese că știe că nu ar ști nimic
grecoteiul (vorba lui Eminescu) ar fi vrut să spună
că el este cel mai prost om foarte deștept
însă în fond
când mă reîntâlnesc cu ideea de Socrate
de fiecare dată îmi pare bine (cu toate că nu accept ca
a părea bine să fie doar o părere) în
orientarea mea formative de la Dante
la Balzac
apoi la Nietzsche
în prelungire de Comedia supraumană
ex-divină
din câte am dedus eu
comediile – divine sau mondene
prin deznădejdea pe care o conțin
dezvăluită sau tainică
ducând nu la frica de moarte
ci la frica de viață în eternitatea ce este
o moarte fără de moarte – percept care
în studenție
pe când l-am cunoscut
mă făcuse fericit
odată – țin minte clar: numai odată – chiar
inspirându-mi un poem
nu mai mult. (Dacă aș fi încercat să scriu
și un al doilea poem
ar fi însemnat că eram deja nefericit.)
Despre asta
chiar am discutat
sau doar am vorbit
cu Dumitru Fusu care
la rândul său
mi se plângea de tristețea că la Chișinău
teatrele unor actori decăzuseră până la condiția de
actorul unui teatru
alias teatrul unui actor
în care
Dumitru Fusu juca magistral Shakespeare în spectacolul
„Veacul omului”; un Shakespeare subtil-aluziv
din florilegiul textelor sale eu
și alții
ajungând la concluzia că
actorul Fusu torcea ideea prelungă ce ar fi vrut să spună
că el
este absolut de acord cu cei care
își dăduseră seama cu mare tristețe că
spre satisfacția autorităților
acelea constataseră că
în procesul de spălare a creierilor cu săpun „Kрасная
Москва”*
era deja sigur că o bună (adică rea) parte din populație
pur și simplu nu avea creieri.
Să
vezi:
delicatul și disperatul prinț de Danemarca
interogativul Hamlet
în acel teatru al unui actor din lumea ca teatru
(mereu în turneu prin sine însăși)
în general
putea să ți se pară ușor trivial când încerca să
emită aluzia conform căreia
atunci când nu li se mai permite să execute oameni
comuniștii își execută dreptul la vot. Bineînțeles
unanim de 99,9 la sută pro. Asta
se subînțelegea în mizanscena în care
în loc de un as ce i-ar fi ieșit din mânecă
actorului îi ieșea pe gură un leșietic-dezamăgit –
„aș!”...
după care
oarecum spăsit
parcă dându-și seama că ar fi putut comite o gafă
protagonistul o făcea ca și cum autocritic: „Gata!
sir Shakespeare – ajunge
intră în tine (pardon: în
... dumneata...) și
închide gura pe dinăuntru! Adică
trage cortina”.
De aici încolo
actorul încercând să dreagă busuiocul (da
odată îl văzusem în sală și pe poetul Aureliu Busuioc)
nitam-nisam (subiectele shakespearene fiind permisive la
nitam-nisam-
uri) trecând brusc
la mișcarea feministă din capitalismul atât de urât de
URSS
mișcare care ceruse ca
odată ce cocoșul poate avea orbul găinii
la rândul ei găina să aibă orbul cocoșului (care
de fapt
e unul și același lucru
cu orbul găinii; poate
întru neutralitate
ar fi trebuit să fie numit
orbul cot-co-dac!)
plus respectarea echității părților implicate în (compa-)
rație, – după care
bufonul (actorul se deghiza
ba în Hamlet
ba în Lear
ba în măscăriciul acestora)
întru încheierea spectacolului nefăcând decât
– Cu-cu-ri-gu!
Atât. – Asta se
întâmpla
(vă spuneam)
în fosta clădire a teatrului pentru copii „Licurici”
peste ani demolată
dar în care – precum ați reținut – la Chișinău
a fost jucat magistral Shakespeare
altfel numit: Veacul omului.
22.XII.2018
______________
*Moscova Roșie
(rus.).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu