* *
*
Mi-au
spânzurat sub acoperiș
Trupul cu
mască de arlechin,
Inima pe
stâlpi mi-au încleiat-o
În fâșii
sfâșiate de afiș,
Iar
sufletul, cu preț indicat în ruble,
Mi l-au
expus în vitrină.
1917
*
* *
* * *
Mi-au
spânzurat sub acoperiș
Trupul cu
mască de arlechin,
Inima pe
stâlpi mi-au încleiat-o
În fâșii
sfâșiate de afiș,
Iar
sufletul, cu preț indicat în ruble,
Mi l-au
expus în vitrină.
1917
Aprilie
Amiaza e moale ca L.
Strada-i gri-cafenie ca o vrabie.
Astăzi e aprilie.
Iar ieri era încă martie.
Prier! Am scos din buzunar moleșitele-mi mâini
Cea dreaptă potrivindu-i-o bastonului pe
măciulie.
Prier! Astăzi chiar plimbătorii de câini
Admiră cum dulăul roșcat
Îi dă târcoale cățelei. Aprilie!
* *
*
Tandrețe,
Sângerează,
Picură-ți
Saliva însângerată.
A inimii cupolă de argint
E acoperită
de aspră și mată negreață...
Cum de-aș
face, cum de-aș face în noapte
Prostul de
mine
Până spre
dimineață
Dragostei
să-i fur
Nasturele,
butonul strălucitor?...
De ce oțetul
și ghimpii chinurilor bestiale?
Oare
pasiunea
Ar fi Biblie
pe care cu rugă și evlavie
S-o pui
printre anale,
Prin altare?
1919
*
* *
O pată mică, precum de la strivirea fructului
răchițelei.
Liniște vă rog. Nu izbiți ușa. Omul...
Patru litere, simple de tot:
– mort.
1916
*
* *
Din nou: – Ce-i Adevărul?
Mi-au prins sufletul, precum
câinelui coada, cu ușa.
Și iată, ca o fiară
Nu pot să-mi potolesc durerea.
1918
Epitaf
Primește-mă
pe mine, adormitul în gheață,
Dă-mi lumea
ta proslăvită!...
Eu sunt ca
un ciocan de varză
Care
deodată a părăsit grădina
În care
crescu;
Sunt ca o
fiară sperioasă
Ce-a
părăsit umbrarul dumbrăvii;
Sunt precum
coada
Oii, –
Și totuși:
Pentru
tandrețea minunatelor femei
Care nu-mi
mai sunt accesibile;
Pentru
vinul care de azi înainte
Nu va mai
curge în gura mea;
Pentru
brânza de capră
De care am
fost lipsit pe nedrept;
Pentru
cimitirul cu neagră țărână
În loc de
grădina în floare,
Eu, robul
Tău, Doamne,
Îți cer de
răsplată
Proslăvita
Lume a Ta.
* * *
În sărăcie,
milostivirea milei îmi e
Ca un bănuț
ros, pricăjit...
Nemiloasa
suliță a trădării
A fost
aruncată...
Pe scut e
galul, vedeți, galul e pe scut,
Priviți cum
stârvul deja e-mpresurat de vrăbii.
1917
* * *
Și din nou trecătorilor ca promoroaca
Pe gene le stătea dezmățul din seara trecută
Din nou pe trupul meu întins-felii
Apăsa orașul, de parcă l-ar fi călcat cămilă
Din nou cerul albăstrea
Ca un blid emailat.
1917
* *
*
Dragă,
pentru tandrețea mea
Și pentru
necurmatul meu dor,
Fii astăzi
țapul ispășitor.
*
* *
– Încotro pleci?
– Spre ceva mai noua noutate a
noutăților jinduitoare...
– Nu cred.
Nu poți face schimbarea fără a te
topi de alean
După ceea ce vei pierde.
Inima, cu un stol alb de pescăruși
Pe urma spumegândă a corabiei...
– Doamne, izbăvește-ne de cel
viclean!
1918
*
* *
Noaptea, ca o săgeată, a curs din ochiul uriaș
și pe gene coborî pe acoperiș.
S-a ridicat tristețea precum Lazăr
alergând în stradă să bocească și să se
învinuiască.
Se arunca de gât – și toți se fereau ca arși,
strigând: dementa!
În timpanele tobelor strigându-și vaietele
spaimei.
Băteau, ca în tobe sunătoare.
1917
*
* *
Voi veni. Întinde-oi palmele,
Spunând:
– Iubește-mă.
Ia-mă. Al tău sunt, unicul...
Ochii tăi – ca pe icoane
Ochii Magdalenei,
Pe când inima rece e, livrescă
Și înșelătoare, clovnului asemeni...
Mai iute, mai iute: „Nu, nu mă iubi!” – aruncă-mă
Ca pe un bolovan.
Amin.
1918
Lui Riurik Ivnev
Când ziua e ca transpirația
bolnavului
Și e senin doar pe pânzele
futuriștilor,
E bine cu tine, Riurik,
Să vorbim despre micile griji ale
poeților.
Cu tine în genere e bine și simplu.
Tu – semănând mult versurilor tale –
Intri în inima omului cu pas tandru,
Precum în lojă la ceremonii
imperiale.
XI.1918
A înțeles
În zori, retrăgându-ne în liniște,
Punându-i capul pe genunchi, îi spun:
„Nimic nu e mai frumos decât dragostea!”
„Așa e, dragule...
Numai că strașnic mă tem să rămân gravidă”.
1918
*
* *
Sunt foarte bucuros. Foarte!
Toți rușii noștri
Grebănoși veacuri la rând
Deja își țin șira spinării dreaptă
Ca stâlpii de telegraf prin stepă,
Peste surpături.
Dintre noi cine-i guralivul ca un
cuc?
Nici tu marcatoare de verste, nici
jaloane.
Iar voi ziceți: „Balamuc!”
Să vă ia satana! Toți dracii!
Nu sunteți decât vechituri!
1918
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu