DIN POEZIA AVANGARDEI

 

Din poezia avangardei

în traducerea lui Leo BUTNARU

 

Klara ARSENEVA  (1889 – 1972)

 

Adevăratul nume: Arseneva-Bukștein. S-a născut în familia unui feroviar. Studii gimnaziale la Tbilisi, după care urmează cursuri de istorie și filologie la Petersburg. A frecventat cercurile literare prerevoluționare din capitala nordică, cunoscându-i pe V. Ivanov, A. Blok, A. Ahmatova. Prima sa carte, „Versuri despre viață”, apare în 1916. Volumul următor, „Versuri” (1920), se bucură de aprecierea lui S. Gorodețki. După revoluție, a tradus din poezia gruzină, editează două cărți de poezie, scrie scurte memorii despre A. Blok. În unele poeme, tipologic, poate fi asemănată cu George Bacovia.

 

 

MAGAZIN ZOO

 

În vitrină – melci, pești multicolori,

Cinci papagali, un canar care ciripește.

Ce devreme cântă cineva la vioară,

De dimineață sufletu-mi neliniștește.

 

Iar pe strada noastră ziua-ntreagă

Hoinăresc băiețandri, suie, coboară.

Ca de moarte, zău, m-am săturat

De acest colind din zori până-n seară.

 

Și vine iarăși el, să cumpere râme

Sau pești, după care – pleacă.

Ca și înainte, mă tot ia cu vorbele-i seci –

Cum de-n mare nu se îneacă?!

 

„Mă trage spre locul acesta

Cu inima sângerată, cu întreaga fire...”

Aseară, s-a otrăvit o mireasă

Undeva în sud, cică, din iubire.

 

 

*   *   *

 

Felinare atârnau în strada nu prea lungă,

Zilele erau năbușitoare, amurgul scurt.

Cu cozi de pește, în relief zgâriat,

Meșterii împodobiră fațade de lut.

 

Împinseră-o terasă spre țărmul pustiu,

Înnegriră grilajul unei grădini cu lalele.

Doar drumul spre mare-l aveam în privire.

Sirenele șuierau în ceață, rebele.

 

Prietenul blond mă îndemna obosit:

„Povestește-mi de orașul cu sonde la mare,

Cum fu acoperită cu țiței o vale întreagă

Și cum în roș locaș moare ceara de lumânare”.

 

 

ORAȘ NORDIC

 

Încercuit de canale, îmbrățișa totul cu-nfrigurare.

Praf în amestec cu fumul, fumul – cu tânga din trandafiri.

În inima mea obosită el părea sicriu primăvăratic,

Când colbuite, șterse-mi erau plecatele priviri.

 

În canale de încercuire orașul plutea răsturnat

Și aur greu de pe cupole îndelung îi curgea.

Trecea prin el acel pe care l-am respins,

Trecea acel pe care zadarnic l-aș aștepta.

 

Ce clar mi-aduc aminte – prin poarta deschisă

Puteam să văd palatul, ziduri lângă apă.

Adesea în astă vară am rătăcit atent,

Spre-a nu-mi trăda pe chip inima-mi sireapă.

 

 

*   *   *

 

Se va posta în prag:

Cum e de mers ușor?

Conul sinagogii

E-nalt, țintit în nori.

 

În casa de brad curge

Clei tămâios din bârne.

Violet, pluti grădina-n fereastra

Dinspre soare-apune.

 

E-atât de cald și umed,

Apa-n bazin e a scaldă;

Mai mare decât soarele

Crescu cea floare naltă.

 

Parcă din prinsoare

Nu pot să plec, să las.

Brazii până spre câmpuri

Drumuri, poteci au ars.

 

(1916)