HRISOAVE IMAGINARE / Poeme

 

Leo Butnaru
 
 
                                                                       Hrisoave imaginare
 

Zăpada se mai topise, apoi spre seară iar a înghețat.
Poleiul i-a alungit lupoaicei mamelele de bronz în
ascuțiți țurțuri de cristal. Chișinău, Iași, București, Cluj etcetera

spre nord, sud, est(e), spre apus
pe unde se află atare monumente patrupede
la multiplele lor țâțe sug zeci de Romul și Remus.
                           
Dar asta e, ne-am obișnuit
și astfel de perpetuare exagerată a legendei nu supără, chiar
dacă noi avem lupul nostru, ce-a urlat, deznădăjduit,
la romane legiuni care-i alipeau imperiului gâfâitor a pre-pieire
vechi poveri din noi regiuni.
                                             ...Dar pentru a nu cădea
în delicate delicte sau dispute dintre lupoaică și lup
mai ales că e lapoviță, e lunecuș și în istorie
zic să ne gândim că mâine dimineață poleiul iar se va topi
și din mamelele mamei de lupus in fabula italic va picura
lapte străveziu ca destinul Daciei în imaginarele hrisoave
destin care chiar de-a existat în luptă și prin lupta cruntă
de a nu muri, a nu muri, a nu muri, – ci de a fi!
cam pe durata a o mie de ani și mai bine
                                                                 de rău
nu se poate vedea
nu se poate descifra
nu se poate citi...
 
 
După destrămarea imperiului
 
S-a destrămat imperiul.
Și siberian-european.
Și bolșevic
Și imens
Și de nimic.
 
Deja în fostele colonii e mai multă
sau mai puțină libertate.
                                       După ce ies din frizerii
bărbații miros a pariziene mărci de apă de colonie.
                                                                     În piețe
se crede că poți găsi de toate.
Magazinele sunt doldora de fructe exotice – o
incredibilă abundență a citricelor...
 
                                   ...A! mă întrebați
dar cum e cu poezia după destrămarea
pe-alocuri sângeroasă
a imperiului răutăților?
 
Cum să vă spun?...
Să zicem suportabilă... Chiar dacă e
poezia cicatricelor...
 
 
Peripatetism pe ulițele antichității  
 
Asta e: până la venirea romanilor cu modernizările lor
polisurile grecești nu erau prea curate.
Inclusiv în curte de hram.
                                         La Efes ghidul ne spunea:
„De cele mai multe ori
gospodinele aruncau lăturile în stradă prin geam”.
 
…Din acele situații depărtate
se pot trage destule concluzii
ca niște scăpărări de piruște;
printre ele – și aceasta:
 
Să vezi
filosofia peripatetică nu se îngrețoșa
când apărea
în amestec cu roiuri de muște…
 
 
Poeți hipersensibili
 
Unii dintre poeții români
mai ales poeții mari
sau chiar geniali
au auzul hipersensibil
                                   încât
ori că aud cum cresc nuferii pe lac
ori cum se lovește de geam întunericul
sau cum ghiorăiește pe sub Ploiești
petrolul pământului țării.
Unul chiar auzea cum nu aude Beethoven.
 
Alți poeți însă
au mirosul atât de sensibil
                                          încât
simt până și mirosul timpului mort... timpului mort...