Se afișează postările cu eticheta Leologisme. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Leologisme. Afișați toate postările

sâmbătă, 15 mai 2021

DESPRE CARTE - DIN DOUĂ CĂRȚI

          ANTOLOGIA LEOLOGISMELOR



·  Nu citești o carte ca să înveți numaidecât să vorbești frumos, ci, eventual, să înveți să mai și taci.

·  Carte frumoasă, cu cinstea pentru cel care te-a scris, nu e nevoie să fii buricul pământului, dar uricul pământului – de ce nu ai fi?

·  Cioran: „De contat, contează numai cartea împlântată ca un cuțit în inima cititorului”. Ce facem, ascuțim cuțitele?

·  De regulă, o carte de versuri e și una de reversuri.

·  Există cărți atât de voluminoase (unele și consistente), încât ai putea să le cuprinzi pe după umeri, ca pe un prieten. Spre exemplu, „Istoria literaturii române” a lui George Călinescu.

·  Luați cărțile de proverbe din fața mea, pentru că aș putea să le deformez spre… adevăr!

· Cărțile au soarta lor. Ceea ce nu totdeauna se poate spune despre cei care le-au scris.

· Cărțile de memorii?... Trecutul e mereu ceva de restaurat, chiar de reinventat.

· Ucide fiara din tine. Însă mai întâi vezi, dacă nu e introdusă în Cartea Roșie. Sau chiar dacă e introdusă în această Carte.

· Nu e adevărat ce scria Dimitrie Cantemir despre conaționalii noștri, că, chipurile, ei ar fi cam leneși la carte. Nu, nu, ei ar dori să-și procure niște cărți, însă banii nu le ajung decât pentru băutură. Însă astăzi, când încearcă să scrie cărți (nu, nu să și citească...) oricine cui nu-i este lene, unii parcă ar căuta și partea bună a spusei lui Cantemir că, chipurile, avem un popor cam leneș la carte parcă ar fi de bine.

· Ca o condică de reclamații – cartea destinului.

· Biblia – Cartea cărților, adică a decepțiilor.

·  Cartea verde – ce bestseller! Cartea roșie – cel mai trist bestseller.

·  Iar azi, regele Solomon ar zice în Cântarea cântărilor: „Vă jur, fete din Ierusalim, pe cerboaice, / pe gazelele”, în genere – pe Cartea roșie vă jur și chiar pe rezervația naturală.

·  Unele livrete de economii ar fi mai curând niște cărți roșii, de ocrotire a ceea ce e pe cale de dispariție...

·  Am descoperit că în cartea mea, „În ambuteiaj” nu am folosit cuvintele nemurire / nemuritor. E o performanță: Sau... am mai prins la minte?

·  Aceasta e recenta ediție a cărții de telefoane a orașului nostru. Deocamdată – parțial – o carte vie. Pentru că, până la ea, au mai fost câteva cărți de telefoane, deja moarte.

·  O carte născându-se din alte cărți? Cam așa e: biblioteca are și ceva de maternitate.

·  Ce veche, ce bătrână e cartea lui Nostradamus; carte din care izvorăsc, se risipesc vești atât de noi, de proaspete și, din păcate, totdeauna proaste.

·     Uneori, când închizi Marea Carte, sufletul tău tresare înfiorat, părându-i-se că s-a închis o capcană!

·  Unul dobă, altul dubă de carte.

·  Dacă pompierii din Alexandria ar fi știut carte, poate că salvau totuși biblioteca.

·  Și totuși, istoria scrisă seamănă mai mult a graffitti, decât a carte fundamentală.

·  Să te depășești pe tine însuți? Parcă e atât de complicat? Mai citește vreo carte, două și te-ai și depășit.

· Ieșind din biblioteca publică, vârsta a treia pocnește sonor una de alta două cărți, desprăfuindu-le. Mda, se citește tot mai puțin...

·  „Hai să ne iubim, să vedem dacă e adevărat ce spun cărțile – că iubirea învinge moartea”. „Da, pentru că s-ar putea naște un prunc...”

·  Stăpânul s-a dovedit a fi ușor nesimțit, încât, cât el a tot vorbit la telefon, oaspetele său reuși să citească aproape jumătate din inscripțiile de pe cotoarele celor câteva sute de cărți din cabinetul-bibliotecă.

·  Bineînțeles, roagă-te și în bibliotecă imensă sau doar cât o chilie – Dumnezeu se află și printre cărți, dar mai ales în ele.

·  Pustiu orizontul pustiului, unde, cu o linie vălurată, dunele subliniază cursivul din cărțile cerului.

·  Îmi amintesc de prima vacanță la mare, după care a trebuit să fac ceva extraordinar de poetic, de metaforic: să scutur nisipul dintre filele cărților pe care le citisem la plajă. Astăzi, mă întorc de la mare cu displayul tabletei nițel zgâriat de fire de nisip.

·  Biblioteca este o inimaginabilă sumă nu atât de cărți, cât de fapte.

·  Să nu crezi că nu ți se întâmplă nimic, dacă nu citești cărți.

·  Sigur că aș găsi motiv să-i critic textele. Însă el are norocul că scrie cărți voluminoase, care mă descurajează să le citesc. Cum s-ar spune, sunt niște tomuri peste care se așterne tăcerea. Inclusiv a mea.


vineri, 20 decembrie 2019

A DOUA CARTE A LEOLOGISMELOR (Prefață)



Despre leologisme ca literatură... la minut

Expresiile laconice, pe care, din modestie, dar și suspiciune din partea cenzurii, nu le-am numit nici aforisme, nici leologisme*, am început să le public chiar de pe la primul an de facultate, mai întâi în ziarul universitar, apoi în revista „Chipăruș”. Multe dintre ele, semnate cu pseudonim, au fost găzduite și de pagina a opta a hebdomadarului „Literatura și arta”, iar la începutul anilor 90 – și de revistele „Contrafort”, „Limba română”. Mai încoace – în trimestrialele „Sud-Est”, „Vitraliu” și „Hyperion”. Un prim buchet din leologisme încheia volumul meu de proză „Ultima călătorie a lui Ulysses” (Editura Muzeului Literaturii Române, 2006), altul era găzduit în almanahul „Promenada scriitorilor” (Cluj-Napoca, 2012), pentru a se ajunge la o finalizare (de etapă!) în „Prima carte a leologismelor” („Junimea”, 2019).
După asta, am răvășit alte mape din arhivă, am cercetat în plicuri mari cu decupări, am aranjat în pasiențe fișe „stinghere”, extrăgându-le din ordinea și dezordinea lor pe cele pe care consider că pot intra în următoarea, adică prezenta selecție de idei și sentimente, care și-au căutat și, poate, și-au aflat formulări mai osebite de ce ne spunem noi zi de zi.
Nu toate leologismele pretind să fie luate drept aforisme. Ele reprezintă resorturi ideatice secundate de emotivitate, cărora subsemnatul le poate oferi o formulă stilistică personală. Sunt sintagme, metafore, monoversuri, impulsuri oarecât memorabile. Pentru că, în orice pulsiune și manifestare a sa, prin gândire-simțire-scriere, viața e o modalitate, plurală, de expresie.
Așadar, au trecut deja peste 50 de ani de la acele prime apoftegme ale studentului L.B. până la prezentele, din A doua carte a leologismelor, în care pun și modestul îndemn:
Deschide această cartea, la întâmplare. Dincolo de orgoliul meu, dincolo de orgoliul tău, deschide aceste leologisme, la întâmplare, chiar citește vreunul din ele. Din întâmplare, ai putea salva ceva. Inclusiv din tine.
Formulările leologice țin de dezvăluirea de sine, de spovedania-instantanee; spovedania-bliț. Poate că ele ar fi chiar un gen de literatură... la minut. Fiecare ar constitui o maximă, în care maximă este ideea, pe când forma e minimă. Ar fi și leologismul un aforism care, după mine, înseamnă respect pentru timpul cititorului, dar în special pentru inteligența acestuia.
În cele mai fericite cazuri, aforismele presupun arta deschiderilor de paranteze; a deschiderilor-evantai de sensuri înglobate în alte sensuri relevate în momente ce s-au adunat în zile, săptămâni, luni, ani și, iată, în cărți ce inserează numeroase secvențe de literatură la minut.
Minute, săptămâni, luni, ani, în care uneori se întâmplă să mă reîntâlnesc cu mine însumi prin textele unor plagiatori care mi-au șterpelit, de trofeu, metafore, dar mai des aforisme, leologisme – câte o mână de expresii care vin din adânca mină de cuvinte a tăcerii mele, ele fiind la curent cu posibilitatea deconstrucției opozițiilor considerate cândva de nezdruncinat, dinamitând frontierele dinte conținut și formă, în rezultat autorul putând opera într-un liberalism noțional metaforic, filosofic, sugestiv înrudit deopotrivă cu adagiul și poezia (metafora).
În unele expresii se pot întrevedea, poate, și operații interlocutive între anumite constatări ale subsemnatului și textul, sau „sugestia” vreunui alt autor; niște cvasi-parafraze cu aport semantic de pe ambii versanți auctoriali. Pe de altă parte, unele apoftegme mă fac să-mi amintesc lucruri, fenomene pe care nu le-am știut vreodată. Dar mai ales nu aș fi bănuit că ele se află în conștiința și subliminalul firii mele. În acele mine ale tăcerilor care, îndrăznesc să presupun, precum cuvintele predestinate combinațiunilor literare, au și ele mai multe asignări semantice. Pentru că un leologism nu apare obligatoriu într-o formulă concluzivă. El, fiind născut în libertatea minții și a fanteziei, e unul deschis spre semnificații, le provoacă, le ademenește și le însușește. Este scopul lucid, dar și... caleidoscopul „fantezist”, inventiv, imprevizibil în elaborarea ad hoc a figurilor; inclusiv a figurilor de stil.
Prin urmare, și din această clipă înainte, într-un minut, într-o zi-noapte, într-o săptămână, o lună (...) se poate înfățișa din nou transmisionistul Hermes, care să mă întrebe, precum atâtea sute mii de dăți mai înainte, la diferite vârste:
– Ce vești ai pentru mine?
Și eu să-i răspund confratern:
– Nimic deosebit, un leologism... Poate că un tiv dintre literatură și filosofi (-a vieții și a artei). Aceste formulări/ construcții semantice ca dovezi/ fapte ale participării mele la viață și a participării vieții la ideile mele. Încât, iată, mișc un alt cuvânt, care ar putea muri precum pionul pe tabla de șah, însă leologismul deja e început și chiar ar putea fi câștigat...
Astfel că mai scrii un leologism – memorabil, sau doar unul bun, sau pur și simplu un leologism, – fără a deranja ceva în lume, ceea ce și era de demonstrat: leologismul nu pricinuiește rău nimănui.

Leo Butnaru
____________________________
*Noțiunea de leologism veni pe lume în anul 2005, am impresia. Împreună cu 2-3 prieteni ieșeni, pornisem în drum spre Botoșani, la manifestările Eminescu. La Hârlău, ca de obicei, oprisem pentru un popas-pauză de cafea. Cu prietenul Lucian Vasiliu ne-am apropiat de vitrina librăriei, jumătate din spațiul căreia deja fusese acaparat pentru sediu de nu mai țin minte ce partid. În jumătatea rămasă cu veche destinație, dar cărți mai puține, în vitrină stătea, stingher, „Dicționarul de neologisme”. Atunci i-am și spus prietenului Lucian Vasiliu: „Odată ce există cel de neologisme, de ce nu ar fi și un Dicționar de leologisme”? Faptul că „Prima carte de leologisme” i-am dedicat-o lui Lucian Vasiliu e legat și de acel moment, dar și de altele, în care, pe când ne întâlneam, fie la Casa Pogor, pe Corso din Iași sau la ședințele Consiliului USM, în București, ad hoc, în discuțiile noastre scânteia câte vreo vorbă mai deosebită, poate că chiar câte un leologism...

marți, 4 decembrie 2018

LEOLOGISME


DIN „CARTEA LEOLOGISMELOR”
                                     

(în pregătire la Editura „Junimea”)

·  Necesitatea poeziei pentru om e mai mică decât susțin poeții și mult mai importantă decât cred prozatorii.
·  Laconismul e un lăcomism pe invers.
·  Surse, dar și curse de inspirație…
·  Acum o clipă, molia moartă credea că este aplaudată.
·  Educația e eduCREAȚIE.
·  Micul Șprinț.
·  Dar mi-a ieșit să-i zic: „O escroacă”, în loc de: „O escroafă”…
·  Domnilor, fiți atenți și sobri. Să facem poze, nu pompoze!
·  Turnătorii? – Unii zeloși foarte zero(și)…
·  PresiUniunea Vamală.
·  Forma ideală de libertate: când depinzi numai de independență.
·  Când te bat prea tare gândurile, ar însemna că ești bătut și de soartă…
·  Din internat – la internet.                                                                         
·  Greblă cu dinți ruginiți nu e totuși o certitudine că demult nu a mai călcat nimeni pe ea.
·  Prostul stă de veghe în noapte, ascultând cum, undeva departe, cad fructele din pomul cunoașterii…
·  Scriitoarea Nora (v)Iuga. (În rusește: viuga = viforniță).
·  Drumurile vieții? Nu, e unul singur, la un capăt al său cu specificarea „Primul”, la celălalt capăt – „Ultimul”.
·  Moartea este (s)farmecul vieții.
·  Dacă mă asculți pe mine, vei face cum știi tu.
·  Țara arde, da’ ei beau de sting. Țara… 
·  Melancoolic.
·  Ion Luca Carageniali.
·  Omul – la voia întâmplării. Dumnezeu – la întâmplarea propriei Sale Voințe.

vineri, 7 septembrie 2018

CARTEA LEOLOGISMELOR (5)



Leo BUTNARU

                                   DIN „CARTEA LEOLOGISMELOR” (V)

·  Oul ca arhetip al Universului?... Să remarcăm: oul seamă a zero; „plin”, dar totuși zero…
·  Vers: Ce tinere inele pe degete de mumii…
·  Unor soți, văduvia le continuă și în viața de apoi: unul în rai, celălalt în iad…
·  Unicii într-o ureche, dar de toată isprava: acul și Van Gogh.
·  Poetului i s-a acordat un TrOrfeu important.
·  Încât, la un moment dat, mea culpa nu devine decât infima, infima mea… clipa…
·  Co-moară: moară care lucrează în tandem cu o altă moară.
·  Ghișeul de la contabilitate – lumina de la capătul tunelului!
·  A vrut să se retragă în sine, dar a înțeles că e prea strâmt acolo – nu încape.
·  Osip Mandelștam zicea: „Veacul meu – fiara mea”. Ar reieși că veacurile, mai multe, formează un fel de… menajerie. Sau... haită?...
·  Ploaia ne mângâie. Grindina ne calcă-n picioare.
·  Ieșind din mare, femeia reintră în modă.
·  Către o sticlă de șampanie: „Și tu, brut?!”
·  Nu de puține ori, apropierea fizică vine după o matematică matrimonială.
·  Rugă în caz de pedeapsă: a/ Dă, Doamne, să nu dai!; b/ Nu dă, Doamne, să dai!
·  Unul Dumnezeu știe dacă Dumnezeu știe sau nu.
·  Casanova folosea atât asul din mânecă, cât și asul din cracul pantalonului.
·  Numai moartea nu poate fi mișcată din punctul mort.
·   După cum se mișcă, broaștele țestoase pot părea gravide non-stop.
·   În discuția cu cei mulți, mahărul trece la pluralul per-tu: per-voi.
·   De multe ori, ochelarii de soare ascund niște ochi avizi, plini de speranțe!
·   Ce a mai slăbit! Îi este mai ușor să se ia în mâini.
·   Cea mai eficientă dietă: să te hrănești cu iluzii.

luni, 12 decembrie 2016

NEO-LEOLOGISME





·  De observat: de cum e gata înălţată vreo biserică, pe cornişele ei apar neamânat porumbei – neîndoielnic, sunt cei ce se trag încă din Duhul Sfânt, întruchipat ca porumbel ce aduce bună-vestirea.         
·  Îmi amintesc cum, în studenţie, când citeam din mers Kant, uneori mă izbeam cu frunte de vreun cant oarecare – de uşă, de troleibuz, de timp în goană…
·  Când se (pre)spune că progresează şi iadul, bineînţeles că el… regresează: spre mai rău
(dacă mai e loc pentru aşa ceva…).
·  Ce luminoasă pacoste – să greşeşti din dragoste!                                        
·  Anual, din cauza nucilor de cocos ce cad în eventualitatea să dea de capul vreunui nou (new!) Newton, în lume mor de 15 ori mai mulţi oameni decât din cauza agresiunii crocodililor.
·  Încătuşat?... aşa e când sunt confundate statele unite cu statele de plată.
·  Fabulă de roman clasic: Abatele se abate spre carte şi Manon devine mana cavalerului.
·  Frumuseţe des cântată şi descântată.
·  Deja se creează impresia că nu se mai creează nicio impresie, rămânând de-a pururi doar prima impresie, pe care şi-a creat-o Dumnezeu despre ceea ce a creat oarecum impresionist,
impresie de care probabil e tot mai puţin impresionat
·  În vis, des pot să detronez vreun despot.
·  Pe timpuri cu valsuri cochete, era atâta calm la Viena, încât rar cine îşi tăia vena.
·  S-ar putea spune că barmanul, care l-a viaţa lui a turnat potop de bere în halbe, a văzut mări de spume, dar niciodată nu a văzut să se nască suav din ele Afrodita.
·  Seara, prin sate accidental poate răsuna şi Sarasate.
·  Clipă, te-am rugat să te opreşti, nu să o iei îndărăt!
·  Epitaf: Plecat din spaima că mâine ar putea să rămână fără internet.
·  Festival de muzică brutală.
·  Şi ca un zâmbet involuntar, parcă vinovat, – zorii zilei de apoi…
·  Salvaţi textele din computerele şi sufletele voastre!
·  Privirea ta grea îmi afundă ochii în orbite… Piei, satano!
·  Se întâmplă ca meşterul care şlefuieşte piatra să dea în rărunchii ei de irizări de curcubeu – asta, că să înţelegem că nimic nu se pierde în eter, totul poate fi captat şi conservat.
·  Nu e grav că acest critic arogant nu pricepe o iotă în poezie – soborul de poeme l-a şi excomunicat.
·  Un lan de floarea soarelui îţi poate aminti de multe lucruri, inclusiv de briciul şi ureche însângerată a lui Van Gogh.
·  Ce diferenţe nesemnificative între mesajele de felicitare cu ocazia zilei de naştere şi necrologuri!

joi, 2 februarie 2012

Din Cartea de leologisme


 

·  În cazul mai multor celebrităţi există un – dar, dar nu  – substantiv, ci – conjuncţie; adică – nu dar ca har, ci dar ca – însă...
·  Nu poate exista îndoială: Calea Laptelui e din lapte-praf.
·  Gripa (c)aviară.
·  O floare abia-abia: păpăAdia.
·  Cât a fost în viaţă, poetul a tot încasat lovituri sub centură. Şi iată-l, azi, luând lovituri sub... centenar...
·  Ion Caramitru, alias – Ion CaraMetru antic.
·  Ah, prietene Haiawatha, în pofida avertismentelor ministerului sănătăţii, de dragul ideii tale fixe aş putea relua fumatul!
·  E un prestidigitator/scamator slăbuţ: chiar dacă are ceva în clin, nu are ceva şi în mânecă...
·  Aşa o fi – evoluţia umană decurge în spirală. Bineînţeles, nu în... spirala-sterilet...
·  Nu e rău nici unul şi jumătate, însă excelent e: totul şi jumătate!
·  Liceul fantastico-teoretic, unde se învaţă a-ţi iubi aproapele.
·  Ah, fardata mea! Permite-mi să scriu, cu carioca, pe fruntea ta: „Atenţie, vopsit!”
·  De la un moment încolo, încetul cu încetul, din genialitatea şi desăvârşirea stării de copilăriei cădem în iremediabila imperfecţiune a  maturităţii.
·  De la maimuţă – la lipsa de omenie.
·  Ce scurtă fost-a primăvara iubirii: Alba ca Zăpada se topi...
·  „El a iubit critica literară” –  de ce nu ar fi şi acesta un epitaf?...
·  În lumina faptei lui Nero?... Bineînţeles, pentru că ardea totul în jur.
·  De cum aude de postul mare, se gândeşte cum ar face să-l ocupe anume el.
·  – 50% (Re)duceri de nas.
·  Papa-rudă cu papa de la Roma.
·  La Poşta literară pot fi utilizate, deopotrivă, două modele de răspuns-standard: „Mai reveniţi” şi – „Reveniţi-vă”.
·  Mai înainte, actualul mini-stru fusese maxi-stru.
·  Pe stradă, domnişoare cu ombilicul la vedere, pentru că Euridice e deja... Euburice...
·  Anunţuri pentru „Spaţii de închiriat”. Dar unde sunt cele pentru timp de închiriat?...
·  O mie şi una de nopţi şi doar o mie de zori... Ce noapte interminabilă!...
·  Dinte cariat ajuns... anticariat, adică – plombat.
·  Spus în treacăt, auzit în treacăt, înţeles în treacăt, uitat în treacăt... – Mână, birjar, şi du-mă în treacăt!...
·  Antologie: „Poezia sovietică post-mortem”.
·  Orice scop măreţ, dar neîmplinit, e un fel de scop-ire...
·  Insul avea un chip ca cel mai ros buton al liftului: P – parter.
·  De fapt, parţial... semantic, cuvântul „murdar” pare a fi mai curat decât însuşi cuvântul „curăţenie”. Primul conţine, inclus, substantivul „dar”. Însă ce substantiv, inclus, conţine cuvântul „cur-ăţenie”?
·  În anumite cazuri, numele nerostite sunt ca şi irosite.
·  Înţeleptul e cel care nu confundă darul vorbirii cu harul vorbirii.
·  Dacă o laşi baltă, aşteaptă broaştele.
·  Asta e: viaţa co(s)mică a omului...
·  Uneori, când te autoexaminezi, îndreptându-ţi întreaga atenţie asupra propriului sine, simţi că acolo, în interiorul tău, se mişcă ceva: e... autodistrugerea...
·  Pleonasmul pleonasmelor: De o infinitudine şi mai bine de ori.
·  Nu e niciun paradox că V. Maiakovski a scris poemul „Norul cu pantaloni”, iar Anna Ahmatova nu s-a gândit să scrie „Norul cu fustă”.
·  Nuanţă verbocreatorie: nu e nimic comun între „soios” şi soios (ca ceva de... soi, nu?).
·  Noli me mutantgere.