sâmbătă, 29 iunie 2013

APROAPE DE DEMULT...





7.XII.1990

O carte editată pe cont propriu la „Apollo” de Ion Laurian Postolache. Peste 50 de catrene demodate, aburind de nostalgie senilă. Însă întâlnesc şi trei rânduri de excepţie, demne de marile pene ale anonimilor sau clasicilor. Iată-le:  „Mă-ntorc dintre oameni cu umbre pe mâini” şi „Poate că-ntr-o seară şi la casa ta/ O să stea belciuge în păianjen mare”. Pentru aceste mostre, f. puţine, face totuşi să citeşti peste 200 de rânduri de „versuri”…

Cred că, pre limba noastră, titlul renumitei opere a lui Saint-Exupéry ar fi mai nimerit să fie tradus nu „Micul prinţ”, ci „Prinţişorul”. Însă, în acest caz, rigiditatea obişnuinţei pare aproape de neînvins… Şi totuşi, şi totuşi…

joi, 27 iunie 2013

LA PLECAREA COLEGULUI...



Dumitru Matcovschi
octombrie 1939 – iunie 2013

  Cu o bună parte din biografie transferată pe dedesubturile operei şi printre rândurile ei, Dumitru Matcovschi păstrează continuitatea de elan a fecundităţii artistice şi altor descoperiri de sensuri în toate genurile literare pe care le abordează. În pofida procustianiamului editorial care a bântuit decenii la rând, începând cu cartea de debut „Maci în rouă” (1963), scriitorul ne-a oferit pagini vrednice de atenţie. Fireşte, şi creaţia sa poartă însemnele scrijelate ale diferitelor constrângeri extraliterare ale suspiciunilor şi neînţelegerilor, ale brutalelor amestecuri din partea potentaţilor vremii sau lacheilor-ideologi supravigilenţi.

KAZAN, CAPITALA TUTUROR TĂTARILOR


                                       Al treilea fotoreportaj


Strada Brutăriilor-Stânga, în lungul Canalului Bulak

Muzeul Naţional al Tatarstanului


Caleaşca în care a vizitat Kazanul împărăteasa Ekaterina a II-a, în mai 1767

marți, 25 iunie 2013

NECUNOAŞTERE ŞI IRESPONSABILITATE



Leo BUTNARU

Despre unele „traduceri”

În felul său, cu dihotomică împărţire de simpatie, şi-a trăit despărţirea de Franţa năvalnicul, în toate (inclusiv în… glonţul pe care avea să şi-l tragă în inimă în aprilie 1930) Vladimir Maiakovski, scriind chiar poemul „Rămas bun” (1925; îl reproduc în forma prozodică a „scării” caracteristică acestui autor):

„În auto,
             schimbând ultimul franc.
– La ce oră e cursa de Marsilia?
Parisul
               aleargă,
                             petrecându-mă,
în întreaga,
                 imposibila frumuseţe a sa.
Năvăleşte
              în ochi,
                           a despărţirilor zeamă,
mie
        inima 
                   cu sentimentalisme-mi zdrobeşte!
Eu aş fi vrut
                     să trăiesc
                                      şi să mor la Paris,
de n-ar fi existat
                            un atare pământ –
                                                            M o s c o v a, fireşte.”

         În hălăduirile mele prin internet, am dat şi de o traducere care deformează grav sensul ideii, metaforei, stilisticii, caracteristice originalului acestui poem, ceea ce te duce la gândul că respectivul tălmaci (A. P.) nu prea cunoaşte subtilităţile, nuanţele limbii ruse, dar nici pe cele ale temperamentului poetic maiakovskian. Iată foarte aproximativa (a)versiune: „E gata autocarul, mă sui. / La Marsilia vom fi în curând./ Parisul cu toate frumuseţile lui/ Mă petrece, / După mine alergând. / Umezeşte în ochi despărţirea, un nor, / Mi-e inima moale şi grea. / La Paris eu aş vrea să trăiesc şi să mor / De n-ar fi pe lume Moscova mea”.
Primo: sigur că, acum trei sferturi de veac, în Franţa şi Rusia nu era utilizată noţiunea de „autocar”. Poate că în Anglia. Însă pe atunci lumea nu era anglicizată. Frangleza  încă nu era la ea acasă pe malurile Senei şi nici rusgleza pe cele ale râurilor Moscova sau Neva. În original e pur şi simplu „aвто” (auto).
Secundo: dat fiind că nu există în originalul rusesc, în traducerea românească nu au ce căuta „norul”, „inima moale şi grea”. Rusescul расквась se traduce ca – zdrobeşte(-mi), rupe(-mi), adică inima; să i-o zdrobească, să i-o rupă cu, zice poetul, sentimental’nostiu, alias – cu sentimentalism.
Terţio: Atenţie, traducătorul (nu Maiakovski!) o face de oaie: „La Marsilia vom fi în curând”. Chiar aşa, „curând”, să fie străbătuţi cei – iar atenţie! – 1003 kilometri dintre Paris şi Marsilia?!

luni, 24 iunie 2013

GRAŢII DE TATARSTAN



În fiece călătorie, încerc să adun o galerie de chipuri feminine ce au un indiscutabil vino-ncoa care mi-au căzut (poate că subiectiv) în obiectivul camerei de filmat. Astfel intenţionam să procedez şi la Kazan, de fundal având rememorarea unor momente „tătărăşti” din „Cele cinci fluvii ale vieţii” ale  lui Viktor Erofeev în care scria despre debarcarea sa în portul capitalei de pe Volga: „Doamne, ce frumoşi sunt tătarii! Dar tătăroaicele!... Minune, nu alta! Fiecare de aici – e un Nureiev (celebrul balerin transfug – l.b.). Aici e un etern balet. Sunt convins că toţi renumiţii modelieri italieni sunt de asemenea tătari. În acest oraş trebuie trimişi agenţii ce caută top-modele. În chipurile (feţele) tătăreşti există o înnăscută stilistică de «star». În privirile lor – o dulce solitudine, despre care povestesc reclamele celor mai bune parfumuri”. Vă prezint o parte din galerie.
L.B.



PROVIDENŢA E CU NOI, DAR...




3.XI.1990

Subscriu cu toate pixurile pe care le am şi le voi avea la îndemână la mărturisirea ce urmează, una de alter ego. De altfel, şi în alte interviuri, „uşor alintatul” Mircea Cărtărescu oferă lecţii de sinceritate pură. Oricum, e greu să presupui că ar cocheta…
„Corespondent: – …Spuneai aşa (transcriu): «Întotdeauna am citit «vieţi» (confesiuni, jurnale, corespondenţă). Mi s-a părut că viaţa e lăsată în umbră în raport cu scrisul popriu-zis». Ai putea vorbi mai mult pe tema asta?
Mircea Cărtărescu: – Oamenii, în general mă plictisesc foarte tare. Abia dacă îi observ.

duminică, 23 iunie 2013

KAZAN - AL DOILEA FOTOREPORTAJ


Aspect dintre zidurile Kremlinului

În moschee