vineri, 6 mai 2016

CU DANIIL HARMS ÎN FAŢĂ


DANIIL HARMS (1905 – 1942)
 
Fac corectura la două volume de poeme, proză şi teatru de Daniil Hars, 
care urmează să apară la o editură bucureşteană. 
Şi cum să rezist eu ispitei de a nu le oferi şi prietenilor mei 
câteva mostre harmsiene? Le public aici. 
L.B.
 

 

Aerostatul
Daniil Harms,  dosar judiciar

Pentru ca balonul să se-aşeze lângă Kremlin
a fost amenajată o poiană rotundă
rotundă cap-picoare, iar jur-împrejur
e întuneric. O, noapte a balenelor!

1928
 
 
Monostih

Plânge sacadat maşina de tocat.
 

*     *     *
 
Odată Dumnezeu mă lovi în umăr
eu am strigat: vai ce fierbinte e!
şi am sărit în apă să mă răcoresc
să potolesc arşiţa de pe trup.
Şi am rămas în apă să-mi fac rugăciunea
cu murmur de protopsalt
stăteam la soare sub pinul înalt.
 
1931, iulie
 
 
*     *     *
 
În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh
eu ieri stăteam la geam şi-mi aţâţam auzul
pământul îi spunea arborelui: creşti
arborele creştea lent – da totuşi perceptibil ochiului
stând ba golaş ba ascunzându-şi tulpina într-o vază verde
la soare citind insignele bucuriei sale
uneori planetele se mişcau printre stele
iar arborele se înclina fluturând cu cuiburile păsărilor
şapte curcubeie se arcuiau peste arbore
eu am văzut răbojurile ochilor de înger
ele priveau de sus la noi
citind ale anilor numere favorabile
 
1931
 
 
*     *     *
 
Vecino ajută-mă să fac cunoştinţă cu tine.
Fii prima în problema asta.
Eu nu pot pricepe
m-am năucit de tot –
ce doreşti tu?
Cu mine vecina va face cunoştinţă
sau pur şi simplu să privesc uliţa
neluând în seamă cea pasăre străvezie
care zboară din instituţie
nouă servindu-ne de poştă
ducând dorinţele de  la inimă la inimă.
 
1931


Traducere: Leo Butnaru

joi, 5 mai 2016

DIN POEZIA LUMII



Tatiana VECIORKA (TOLSTAIA)


Ispita afişelor (1920)

Lui Aleksei Efimov

I


Se auzi un foşnet sau plescăit de apă.
Cortina curge lent spre înălţime.
Din scenă-adie briză răcoroasă
Spre freamătul din rândurile prime.

II


Introducându-şi în penumbra albastrului parter
Torsul argintat din creştet spre călcâie,
Ea revărsă în sală Folle Arome
De afectuoasă, îmbietoare vanilie.

În binoclu tresare bella dona.
Gata-i să iasă un rănit valet
Care-şi pregăteşte lornionul,
De pluşul hainei ştergându-şi-l atent.

Soţul triplu bărbierit mantaua albă-gri
Şi-o târâie precum birjarul ambulant
Când părăseşte bătrânul restaurant,

Tăcut, mahmur, leit zeul Vulcan,
Gelos pe Venus cea ne-ndestulată
Noapte de noapte, an de an.

III

Pielea de antilopă a pantofilor ascuţiţi
Înţepând blănurile urşilor de Himalaya
Se vor revărsa pe placa scăunelului
Unduirile rochiei de debut.

Cu unghii degenerat-fărâmicioase
Deranjând glazura colanului
Respingând cu cuvânt de glicerină
Asaltul gălbiorilor husari.

IV

În inelul de brocard
Al sumarei rochii
Va trece deşteapta
Şobolăneasă cu nas lung.
Priviţi!
Pufăind rotocoalele liliachii
Ale aromatelor ţigări,
După respectabila coadă aleargă
Fracurile de fontă
Şi frizuri lucindu-şi lacul.
De foame
Se îngreuiază pungile de sub ochi:
Spre-a smulge din gura pomădată
(Peşteră în care răsună ecoul creierului)
Ghimpele pupicului.

V


Ochii mijindu-şi liniştit

până spre margini străbate estrada.
Desface o fiţuică, din multe
dar o aruncă, fără-a  descifra.

Zdruncinat ca un automobil
gata să-şi înceapă goana
cu limba va nevolnici
sala cu oameni, gloata.

miercuri, 4 mai 2016

ESCORTA DE COLIBRI




Escorta de colibri

În memoria mamei

De obicei, Pasărea Raiului este escortată de un stol de colibri
să n-o atace cumva vultanul. Nu zâmbiţi: în cer
stolul de colibri este precum un banc de piranha în Mississippi.

Cu incredibilă abilitate şi hărnicie de luptătoare
măruntele păsăruici pur şi simplu se năpustesc la vultanul răuvoitor
şi, câte doi-trei-patru colibri laolaltă, îl înşfacă de câte-o pană
smulgându-i-o.
                        Vă daţi seama – un vultan jumulit
nu se mai ţine în zbor
căzând, rostogol, de pe un nor
                                                 pe alt nor
până ajunge la pământ
unde îl aşteaptă deschisă gura iadului păsăresc

în vreme ce Pasărea Raiului
escortată de un brav stol de colibri
îşi urmează calea spre – fireşte – rai
unde adună pai cu pai
pentru cuibul său simplu de
ţărancă a păsărilor.

4.V. 2016

Ora 00.12

MAPAMOND. DIN CELE MAI FRUMOASE POEME



Traducere, prefaţă, tabel cronologic şi note de
Leo Butnaru

Anna AHMATOVA

 

 

Muza


Când aştept venirea ei, târziu, în noapte,
Mi se pare că viaţa de-un fir de păr atârnă.
Ce sunt onoruri, tinereţe, libertate
În faţa musafirei cu flautul în mână?

Şi iată intră. Aruncă pledul de pe mine,
Mă priveşte atent cu ochii ca de zeu.
O întreb: „Tu i-ai dictat lui Dante terţine
Despre Infern?” Ea îmi răspunde: „Eu”.

1924


Profeţie


Am văzut acea coroană-acoperită cu aur...
Astfel de cunună nicidecum nu râvnesc!
Pentru că ea a căzut în mână de fur
Şi că ţie deloc nu-ţi merge, gândesc.
Încordat arcată din ramuri de mărăcine
Deasupra-ţi va luci coroana nepotrivită.
Nu e grav că stropii de sânge ca mâine
Îţi va răcori fruntea moleşită.

1924



Traducere de Leo Butnaru

marți, 3 mai 2016

MAPAMOND. DIN CELE MAI FRUMOASE POEME




Marina ŢVETAEVA

*      *      *

În fatalele sorţii foliante
Pentru femeie nicicând nu există
Ademenire. – Ars amandi
Pentru femeie – întregul pământ.

Inima – a otrăvurilor de iubire
Otravă – mai fidelă ca toate.
Încă din leagăn, femeia
Poartă-a oarecui fatale păcate.

Ah, e departe până la cer!
Buzele – apropiate-n beznă şi vânt...
– Doamne, nu judeca! – Tu nu ai fost
Femeie pe pământ!

29.IX.1915


*     *     *

Cu năvalnica tandreţe – mai apoi,
Curând de la toţi voi pleca, –
Şi tot mă gândesc căruia din voi
Blana de lup îi va rămânea,

Cui – pledul plin de alint
Şi bastonaşul subţire cu ogar încrustat,
Cui – brăţara-mi de argint,
Cu peruzea – praf presărat...

Şi toate bileţele, şi florile toate,
Pe care nu am cum le păstra...
Şi tu – ultima rimă a mea,
Ultima mea noapte!

22.IX.1915


Traducere de Leo Butnaru

luni, 2 mai 2016

MAPAMOND. DIN CELE MAI FRUMOASE POEME


Traducere, prefaţă, tabel cronologic şi note de Leo Butnaru

Vladimir MAIAKOVSKI

DAR VOI AŢI PUTEA?

Eu am acoperit brusc cotidiana hartă
cu vopseaua plescăită din pahar;
am demonstrat în blidul cu piftie
ale oceanului maxilare de barbar.
Pe solzii peştelui, lucios, de tablă
am citit chemări de buze diafane.
Dar voi
nocturne aţi putea cânta
la flautul
înaltelor burlane?

1913


CUM AM DEVENIT CÂINE
 
Sigur, aşa ceva e absolut de nesuportat!
Pe de-a-ntregul eu sunt încolţit de mânie.
Mă-nfurii altfel decât vouă vi s-ar întâmpla:
asemeni câinelui ce s-ar apuca
să urle
la faţa lunii, sinilie.
 
Cred că e de la nervi...
Am să ies
la o mică plimbare.
Însă pe stradă nimeni nu m-ar putea calma.
Oarecine îmi strigă de seară bună.
Trebuie să-i răspund, fireşte:
dânsa e o cunoştinţă de-a mea.
Dar simt –
nu-mi va ieşi s-o fac omeneşte.
 
Ce e cu neobrăzarea asta?!
Dorm, visez ori îmi pare?
Mă pipăi amănunţit:
da, sunt precum eram,
am faţa cu care sunt deja obişnuit.
Îmi ating buza,
însă de sub ea apare –
canin ascuţit!
 
Îndată-mi acopăr faţa, parcă mi-aş sufla nasul.
Şi o rup la fugă spre casă, îndoit înteţindu-mi pasul.
Cu băgare de seamă ocolesc postul de poliţie,
dar, dintr-o dată,
răsună un glas:
„Vardiste!
O coadă!”
 
Eu îmi trec mâna mai jos de şale şi – încremenesc!
Pe asta,
ce e decât orice canin mai la vedere,
în nebuna-mi goană nici s-o fi observat:
de sub mantou
mi s-a desfăcut o coşcogea coadă
şi-mi flutură la spate –
coşcogea coadă de dulău.
 
Ce-i de făcut?
Urlu cât pot, sporind gloata-n jurul meu.
Celui de-al doilea – al treilea, al patrulea ins i se adună.
Au boţit rău o bătrânică. Ea,
făcându-şi cruce,
striga oarece despre satana.
 
Iar când gloata, răsfirându-şi pe mutră mustăţile-măturoaie,
năvăli,
furioasă,
de haram,
eu m-am lăsat în patru labe
şi am prins a lătra:
„Ham, ham, ham!”
 


1915

Traducere de Leo Butnaru

duminică, 1 mai 2016

DIN CELE MAI FRUMOASE POEME DIN ISTORIA POEZIEI LUMII


Traducere, prefaţă, tabel cronologic şi note de 
Leo Butnaru
Osip MANDELŞTAM  


CONCERT LA GARĂ

Nu poţi respira, tăriile colcăie de viermi,
Şi nicio stea nu vorbeşte din bezna sferelor,
Dar, vede Domnul, există muzică în înalt,
Tremură gara de cântarea Aonidelor.
Şi de iznoavă cu şuier de trenuri sfâşiat
Văzduhul viorii se reîntrupează în vremi.

Un parc uriaş. Şi a gării sferă de sticlă.
Lumea de metal este din nou adânc vrăjită.
La sonorul ospăţ din elizeul în pâclă
Solemn se-ndreaptă, lunecând, vagonul închis.
Ţipăt de păun şi-n ropot cadenţat – pianul.
Am întârziat. Şi mi-e frică. Nu-i decât vis.

Intru în pădurea gării de sticlă – ostatic,
Partituri de vioară-n lacrimi, frământ în toate.
Al corului nocturn vibrant preludiu sălbatic,
Miros de roze din sere cu putregai-pământ –
Unde sub cerul de sticlă a mas, a înnoptat
Umbra cea scumpă mie, prin gloate nomade...

Şi mi se pare: deplină în muzică şi cânt,
Lumea de fier vibrează atât de sărăcăcios.
Mă sprijin de murii tindei de sticlă-opalină.
Aburi fierbinţi orbesc pupile de-arcuş, mărite.
Plec la ospăţul mortuar al umbrei iubite
Pentru ultima oară muzica mai răsună!


1921

Traducere de Leo Butnaru