miercuri, 23 noiembrie 2016

MAI SPUNE S-ADUCĂ NISIPUL/ ŞI-NTOARCE CLEPSIDRA...



Filosofie şi flori de in

Filosofia e totdeauna recunoaşterea situaţiei albastre
că de fapt viitorul este incert
printre măruntele flori de in cert
şi vineţia coadă de peşte fiert
în vălurirea sa dunăreană răspândită spre nordul european
ca o roire-unduire de insecte sinilii care
peste unele hotare
lasă dungă lată pe stindardele statelor (rar ţară
în drapelul căreia să nu fie prezent siniliul
însă nu din cauza acesta situaţia unora din ele e cam albastră…);
                                                                                         vălurire
ca o dinamizare prin surprinzătoare fluctuaţii
şi ramificaţii de perspective cumulative
când albastrul filosofiei
                                      ca situaţie
şi al florii de in
                         ca frumuseţe
captează şi pune la respect
toate celelalte adjective.


La „Uriaşa” lui Baudelaire

Cele două coline îngemănate au asemănare
cu genunchii uriaşei lui Baudelaire (Parcourir à loisir ses magnifiques formes ;
Ramper sur le versant de ses genoux énormes
) care
se pare
cu trupul ei ar fi putut cuprinde
sau ocupa, se prea poate
întreaga ţară a piticilor cu tot cu Guliver
ba chiar ceva din formele-i revărsătoare
ar mai fi dat şi peste hotarele
ţărilor învecinate.

Aici, în preajma satului meu de baştină ce doarme
                                                       nonchalamment à l'ombre de ses seins
supradimensionaţii genunchi ai fabuloasei franţuzoaice
sau, să zicem, femei universale
sunt haşuraţi în terase de potecile croite dintr-o raţiuni geometrice neclare
de bucolicele turme de mioare
din urmă lor cu ciobani sadovenieni (de altfel
de ce uriaşa nu ar fi chiar Vitoria Lipan?) care
parcă i-ar trece uriaşei printre picioare
rustic, a nepăsare
altfel spus – olimpian.

Şi doar dulăii, din vreme în vreme, se opresc, adulmecând voluptos
a ceva suspect
a vânătoare
pe colinele, printre colinele fabuloşilor genunchi de arătare
seducătoare


Uriaşa 2

…Că ea de pruncuţă încă a fost uriaşă
nesăţioasă
de-ai fi zis că e
sora geamănă a lui Gargantua!

Când era alăptată
se părea
că ea
nu sânul
ci inima mamei sale o sugea!


Mai spune s-aducă nisipul…

(Bacoviană)

Din sfaturi rămase în minte
E unul destul de cuminte:
Nu râde… Citeşte-nainte.

Dar ai grijă, dragostea mea,
Din veci, orişicât ni s-ar da,
Blestemat e de-a se spulbera.

De-i timp de florii sau iernatic,
Simţim cum, furiş, fantomatic,
Pe la geam adulmecă hidra...

Mai spune s-aducă nisipul,
Iubito,
Şi-ntoarce clepsidra…


Craiul nou, semiluna…

Ca totdeauna, iată
craiul nou seamănă cu o clanţă
cu care cândva ţi se deschidea de vacanţă
asta până ai crescut
ai mai prins la putere
după care
la un moment dat
clanţa unghiei de lună nouă ţi-a deschis spre
luna de miere (de altfel
cu mai multă eleganţă
şi luna de miere fiind sinonim de vacanţă
pe nişte Canare
sau la vreo Constanţă).

Cam de pe atunci ţi-a şi rămas obiceiul (sau
poate stilul) să potriveşti
imaginile de pe cer cu cele lumeşti
pământeşti
iar în poezie e atâta democraţie
încât din hotar în hotar
nu există deloc loc pentru Incorrectly Political
încât (fireşte, graţie inspiraţiei metaforice)
                            nu poate să-ţi scape nici cum
prin exotice oaze stinghere
însurăţei musulmani îşi petrec

semiluna de miere…

marți, 22 noiembrie 2016

NICHITA STĂNESCU: ORIGINI

Semnătura generalului-fizician rus Nikita Cereaciukin,
cel care avea să devină bunicul lui Nichita-Hristea Stănescu

Semnătura poetului Nichita Stănescu

Statul de serviciu al generalului Nikita Cereaciukin,
profesor al Corpului de Cadeţi din Voronej

Clădirea Corpului de Cadeţi din Voronej,
distrusă în timpul luptelor din 1943

Strada Feoktistov. Aici se afla clădirea Corpului de Cadeţi.
"Cadetul" din imagine este poetul Valentin Nervin din Voronej.

Platoul de instrucţie al cadeţilor (până la 1920).

Aici a fost platoul de instrucţie al cadeţilor generalului Cereaciukin.

Epolet al Corpului de Cadeţi din Vornej
la cimitirul francez Sainte-Geneviève-des-Bois

Tatiana Cereaciukin, devenită Stănescu, mama lui Nichita.
Născută în februarie 1910 la Voronej.

Părinţii lui Nichita Hristea Stănescu

Mama şi fiul

vineri, 18 noiembrie 2016

DESPRE DO, RE, MI, FA, SOL, LA, SI

                               DIN JURNAL DE ITALIA

19.VII.2015,  Arezzo

Probabil, nu prea mulţi dintre noi s-au întrebat când şi cine a inventat gama do major şi, în genere, de ce Do, Re Mi, Fa, Sol, La, Si şi nu alte silabe-note. Apoi, ce semnifică, totuşi, ele? Iar noi, prin hălăduirea pe această vatră etrusco-romană, una din primele statui pe care o întâlnim în cale e cea a lui Guido Monaco, cunoscut şi ca Guido d’Arezzo (circa. 991-992 – după 1033). Tocmai el a inventat sistemului de notaţie muzicală modernă, elaborând tratatul (la 1025) „Micrologus”, cel mai răspândit şi influent în Evul Mediu. Guido Monaco a fost învăţător de muzică şi dirijor de coruri în mai multe biserici (a călătorit frecvent prin Italia, s-a întâlnit cu Papa Ioan al XIX-lea) şi, printre mai multe probleme pe care şi le punea în îndeletnicirile sale cu armoniile, s-a gândit să inventeze o metodă mai lesnicioasă de a învăţa melodii noi pentru corişti, ajungând, în fine, să întemeieze solmizaţia, adică un sistem de intonare silabică a notelor, în baza acrostihului din imnul închinat lui Ioan Botezătorul
UT queant laxis
REsonare fibris
MIra gestorum
FAmuli tuorum
SOLve polluti
LAbii reatum
Sancte Ioannes
În traducere din latină: „Pentru ca slujitorii tăi cu glasurile lor să poată cânta minunatele tale fapte, curăţă păcatul de pe buzele noastre întinate, o, Sfinte Ioan”.)
Denumirile notelor, cu excepţia primei, se termină în vocală, ceea ce le face plastice la rostire-interpretare. Iar silaba ut e una închisă şi nu poate fi cântată, ca celelalte. Astfel că, în secolul XVI, prima notă din octavă, ut, a fost înlocuită cu do, ce ar fi provenit, probabil, de la: Dominus – Domnul.
Interpretarea contemporană a denumirilor notelor e următoarea:
Do – Dominus – Domnul;
Re – rerum – materia;
Mi – miraculum – miracolul;
Fa – familias рlanetarium – familia planetelor, alias a sistemului solar;
Sol – solis – soarele;
La – lactea via – calea laptelui;
Si – siderae – cerurile.
Este important aportul lui Guido Monaco şi în progresul dezvoltării reprezentării notelor. În timpul ce dirija corul, dânsul folosea pentru indicarea notelor palma stângă, în alternanţa în care îndoia-dezdoia un deget sau altul indicând ce notă trebuie cântată.
Odată ce computerul-ştie-tot îmi oferă imaginea unei palme „ornamentate”, explicativ, cu notaţiile domnului Guido d’Arezzo, o reproduc şi pentru cititori:



În timp, Guido d’Arezzo a ajuns să indice sunetele prin note grafice, care reprezentau nişte pătrăţele haşurate, plasate pe un portativ din patru linii paralele. Astăzi, liniile sunt cinci, iar notele – ovale, însă principiul elaborat de d’Arezzo a rămas neschimbat.
Prin urmare, împreună cu cavalerul (de altfel, a fost călugăr) Guido Monaco facem poze sobre. 


Însă avem şi motive să facem şi... poze-pompoze. Îmi vine acest joc de cuvinte, poze-pompoze, din motivul că, în mai multe locuri, pe străzile oraşului am întâlnit sculpturi de o semnificaţie (sau, poate, lipsa acesteia) destul de – cum să spun? – jucăuşă, posibil frivolă. Să zicem, două bovine, una la uşa „Macelleria/ Griglieria”, cu specificarea „porcovaca” (sau poate „vacoporco”, nu mai ţin mine; însă nu contează, sensul fiind clar: acolo se comercializa carne de vită şi de porcină), a doua chiar în spatele statuii lui Guido Monaco, pe dreapta, la vreo treizeci de metri depărtare, tot în faţa unei vitrine: o sculptură albă-lucioasă, cu talangă la gât, toată împânzită cu diverse inscripţii hazlii. Manevrez zoom-ul aparatului de fotografiat, măresc cât se poate imaginea vacii şi citesc, de exemplu, pe coapsa ei stângă: „America Birthday Starts Here! With the Coolest Sisters”. 

[E ceva să vii tocmai din America şi să scrii pe coada unei vaci din Italia! Ei bine, în acest context emotiv-informativ, îţi poţi aminti că Garibaldi e numit „erou al două lumi”: european şi american… Interesant, dacă ar fi trăit în timpurile noastre, junele Garibaldi ar fi scris cu carioca pe coada vacii (din Arezzo)?...] Nu mai reproduc şi alte inscripţii: toate sunt dovada aceleiaşi „inteligenţă sclipitoare”, inclusiv aceasta: „Cicci + Greta = Amore”… Amore care se lipeşte de acea joiană, ca şi în cazul „italienizării”, „celentanizării” unor melodii de pe Bâc, gen: „Crede-mă, amore, crede-mă”, care, recunosc, m-au dat şi pe mine în ispită, parcă nevrând comiţând o „italienizare”: „Perche, amore, perche/ Mie-mi plac ciupercile?”.
Dar să abandonăm momentele oarecum hazlii, plăsmuirile kitsch… (Dar oare mai este posibil ca lumea să se dezbaieri de agasantul kitsch ca şi generalizat, de senzaţionismul de doi bani mass-media, pentru ca să mai aibă ceva interes şi voinţă întru efort pentru a cunoaşte arta care cere, fireşte, şi oarece pregătire, instruire, adaptare, aclimatizare la suflul ei?... Greu de spus…)


joi, 17 noiembrie 2016

SERGHEI ESENIN ŞI GALA „SCRIITORUL ANULUI” LA ROMÂNI


Acum nu prea mult timp, la Iaşi a avut loc o manifestare importantă – prima ediţie a Galei „Scriitorul anului”, deschisă într-un mod original de actorul Constantin Chiriac. El citea un poem care, pe mulţi, i-a pus la încurcătură: cine o fi autorul versurilor? Poate dacă interpretul nu omitea, în mod conştient, primele cinci rânduri, printre care şi: „Aceasta e cea mai mare spovedanie/ Prin care se mărturiseşte un huligan”, unii tresăreau de bucuria de a fi ghicit autorul. Da, Serghei Esenin!
În româneşte, poemul „Spovedania unui huligan” are vreo patru variante. Aici, eu o propun cititorilor pe a mea.





Serghei ESENIN


SPOVEDANIA UNUI HULIGAN

Nu poate să cânte orişicare,
Nu orişicui îi este dat să cadă ca mărul goldan
La străine picioare.

Aceasta e cea mai mare spovedanie
Prin care se mărturiseşte un huligan.

Eu afişez înadins o mină nefericită, 
Pe umeri cu capul ca felinarul cu gaz lampant.
A sufletelor noastre toamnă desfrunzită-mi place
Pentru urmaşi s-o fac să lumineze constant.
Îmi place când pietrele înjurăturilor
Fulgeră spre mine ca grindina furtunii râgâitoare,
Şi-atunci îmi strâng şi mai tare-ntre palme
Băşica frizurii mele, clătinătoare.

Atunci atât de drag îmi e să-mi amintesc
Iazul în lintiţă, zvon de arini sub stele
Şi că undeva la ţară părinţii îmi trăiesc,
Cărora le este în cot de versurile mele,
Dar cărora li-s scump cum carnea şi pământul,
Ca ploaia răvăşind verdeaţa în primăvară.
Ei ar veni cu furca să vă spargă trupul,
De m-aţi atinge măcar cu o vorbă de ocară.

Sărmanilor, sărmanilor ţărani!
Voi, probabil, v-aţi cam urâţit,
La fel temându-vă de dumnezeu
Şi de-al apelor duh sumbru şi vrăjit.
O, dacă aţi pricepe-n acest timp proclet
Că în Rusia feciorul vostru e
Cel mai bun poet!
Oare nu lor inima li se bruma,
Înţepată ca de spin, de ac,
Când el, desculţ, călca prin băltoace reci?
Iar astăzi dânsul poartă un joben înalt
Şi pantofi scârţâitori, de lac.
Însă mai trăieşte-n el elanul de cândva
Al aceluiaşi ştrengar din ruseştile sate.
Oricărei vaci de pe firma mezelăriei
El i se închină încă de departe
Şi, întâlnindu-se cu cărăuşi în piaţa prăfoasă,
Amintindu-şi izul gunoiului de pe ogoare,
El coada fiecărui cal e gata s-o poarte
Ca pe trena rochiei de mireasă.

luni, 14 noiembrie 2016

POEME DIN "CONTA" nr. 25/ 2016






Acupuncturistul

…dar se lăsă pacea între îngeri şi balauri
între balauri şi sfinţi

iar sfântul Gheorghe
în baza experienţei sale de viaţă
şi de luptă
ajunse acupuncturistul balaurilor…

Pre-arhimediană

…un corp scufundat într-un fluid este…
                                                                        Arhimede

Ochiul ager al egipteanului antic observa cum
parcă fără motiv
ba chiar uneori şi pe mare secetă
apele Nilului creşteau un pic
un pic.

Atunci egipteanul pre-arhimedian îşi spunea:
                                                                        e
din cauza că femelele crocodililor
din zi în zi
devin tot mai borţoase.


joi, 3 noiembrie 2016

ANTOLOGIA A AJUNS, AZI, ACASĂ...



POEME DIN PRIMELE MELE DOUĂ CĂRŢI, INCLUSE ÎN ANTOLOGIA COTA DE ATENŢIE, 2016


ARIPĂ ÎN LUMINĂ
 (Cartea moldovenească, 1976)       



PEISAJ
 
Purpuriu e tractorul
trecând peste câmp – enorm
mac sunător
ce-şi afânează solul din
jurul propriei sale tulpini.

Hei, hei!
               Cum e
trac-to-ris-tu-le
ziua întreagă să vezi ciocârlia
dar
să n-o auzi?!

1971


DIPTIC CHIŞINĂUIAN

  1. L o c

Locuiesc pe strada Frumoasa,
în partea oraşului unde
turnul televiziunii străbate asfaltul
precum Osia Lumii.

Aici totul e foarte concret
concomitent – neobişnuit
zi şi noapte persistând o
stare de lumină
şi sunet
vibrând printre nucii vecini cu
plopii ce par
uriaşe bujii la arderea internă a
oricărui anotimp;

aici – unde vrejurile viţei-de-vie se-ncâlcesc lesne
cu cablurile electrice
care la rândul lor se confundă cu
celebre strune –
     aici
zi şi noapte persistă o stare de lumină şi
cântec.

  1. A n    f ă r ă    i a r n ă

Golaşe sunt grădinile,
                                    parcurile oraşului.
În jurul lor – macarale şi
turnul televiziunii
par foarfece întinse ce ar vrea
să croiască
pânza cerului:
                       de
şapte ori măsoară,
apoi...

Cade zăpada.

Şi oamenii înfloresc
asemeni crengilor
de liliac
alb.

1972


ELEGIE PENTRU NAZIM HIKMET

Undeva
oamenii şi-au ucis speranţa
şi până la mine ajunge sângele cadavrelor albastre
ajunge ceaţa.

Colorată elegie a văzduhului
presărat cu praful melodiilor orientale
alene suflat din clarinete...

Îmi pun în faţa ochilor inima
                                                şi cânt
spre-a nu vedea despărţirea de ţară.
Rechem pe buze cuvintele
                                                                şi cânt
spre-a înăbuşi glasul minciunii.

                                                   ...şi cânt
totdeauna având
o bucurie minusculă
                                                  barem
cât umbra unei sărbători.

1972


PRECUM PUMNALUL


Către amurg
priveam neprihănitele roze
în infime clipe simţind
marile daruri ale odihnei
pe care ţi le-ar putea oferi
o îndelungă duminică doar...
                                                 Dar
subit şi crunt
erupse furtuna: izbit orbeşte
ramul îşi repezi spinul
în inima privighetorii oploşite în
boschetul de trandafiri...

1972

marți, 1 noiembrie 2016

UN POET CE REPREZINTĂ DOUĂ AVANGARDE: LEONID CERNOV




Leonid CERNOV   (1899 – 1933)

 Poet, prozator, publicist, dramaturg şi traducător. Adevăratul nume: Maloşiicenko. A scris atât în rusă, cât şi în ucraineană, prin urmare – este revendicat de avangardele din Moscova şi Kiev, ca exponent remarcabil al imagismului.
S-a născut în oraşul Aleksandria din gubernia Herson în familia unui agent de asigurare. În gimnaziu i se dezvăluie precocele aptitudini literare. În autobiografie scria: „Învăţam prost, deoarece nu dispuneam de timp suficient, pe umerii mei ducând revista noastră umoristică ilegală. Concomitent, eram şi redactor, şi editor, scriam, desenam eu însumi, – astfel ajungând a învăţa în clasa a cincia trei ani la rând, iar în primăvara anului 1914 bunii mei îndrumători m-au alungat din gimnaziu”. După această întâmplare, Cernov pleacă la Chişinău, unde îşi încheie studiile gimnaziale. În anii 1917-1921, rătăceşte prin Ucraina, lucrând ca jurnalist, un timp studiind la facultatea de matematică, apoi la cea de drept. Joacă pe scenele a mai multor teatre. Scrie piesele „Dumnezeul lui Avraam” şi „Acţiune despre regele Maksimilian”, traduce din Molière şi L. Andreev.
În perioada anilor 1918-1921, scrie câteva volume de versuri, care rămân însă în manuscris. În toamna anului 1922, organizează un grup de imagişti ce întrunea câţiva tineri poeţi şi pictori. În 1923, la Moscova, face cunoştinţă cu reputaţii imagişti Serghei Esenin, Anatoli Mariengof şi Vadim Şerşenevici, după care pleacă la Vladivostok. Editează volumul de versuri „Sindicatul demenţilor”, de o expresivitate aparte, de o imagistică fulminantă. Este tentat şi de experienţe în sfera dinamismului sculpturii.
După călătoria în jurul lumii pe o navă maritimă, vine la Odessa, unde aderă la grupul „IugoLEF” (LEF-ul de sud), în revista căruia publică fragmente din „romanul cinematografic” (poemul) „Cooperativa idioţilor” (1924). În 1925, la Leningrad, e unul dintre membrii activi ai „Ordinului imagiştilor militanţi”. Din acest an, până la sfârşitul vieţii, a editat opt cărţi, printre care un volum de impresii de călătorie „125 de zile la tropice” (1928) şi poemul de proporţii „Frontul” (1931).

În traducerea lui Leo BUTNARU


SINDICATUL DEMENŢILOR

Se dedică prietenilor imagişti:
Viktoria Belakovskaia, Serghei Goncearov,
 Iosif Kricevski, Gheorghi Fileanski.

Hei, voi, cei cărora vă este parşiv în puturoasele apartamente
În aceste timpuri fumegoase ca nişte lumânări ieftine, –
Haideţi să fondăm, să inaugurăm
Unicul în lume
Sindicat al Demenţilor!

În astă lume mediocră, precum creierul
născutului de şapte luni,
În săptămâni
Hârâitoare ca un onanist înrăit, –
Cu scuipat peste flacăra cerii de două parale
Şi urlet de Dragoste – detunătorule, Deşteaptă-te!

Şi printre cei care atârnă zilnic ca nişte cârnaţi,
Pentru ca valuta, vagoanele şi pielea s-o vâneze, –
Noi acoperiţi de trandafiri înflăcăraţi
Şuierăm în scrâncioburile
Veselei, zbuciumatei, turmentatei Iubiri.

Şi – în loc ca-n birouri sordide asemeni ploşniţei
Să sfredelim cu capul
Plumbul dărilor de seamă, –
Flămânzi, tineri – sufletele să ni le împrietenim
Cu jonglerii de corpuri şi de inimi pascale.

În această viaţă „normală” a prostiei de oaie,
Unde-n putregaiul zilelor miasmele-s de nesuportat,
Noi suntem
Oamenii multicolori,
Bineînţeles – demenţi,
Cărora pretutindeni li se strigă: „Afară!”
.................................................................
Aşadar, s-o luăm spre soare direct prin nori,
În cer curcubeul umerilor noştri de fier să răsară,
Haideţi să fondăm, să inaugurăm – veselul, puternicul
Sindicat al Demenţilor!

(1922)


VREAU SĂ MĂNÂNC

 

 Primitiv tragic


Nemaipomenită întâmplare!
Grăbiţi-vă!
Ieftin de tot!
Deschid dugheana „Schitul poetic”.
Un imens sortiment de exaltări de creaţie!
Nu pierdeţi ocazia!
Cumpăraţi,
Cumpăraţi!...

„Reînvierea bucuriei”,
„Căutarea fericirii”.
Grăbiţi-vă, procuraţi-le la jumătate de preţ!
Pentru dumneavoastră – foarte ieftin.
Năvăliţi! Tăbărâţi!
Pentru un pfunduleţ de pâine de secară – visuri nemuritoare!

Prima dragoste – ceva mai scumpă,
În schimb – ce forţă,
Ce impetuozitate!
200 de bucăţi – cumpăraţi –  patul în care
Am petrecut cu muza prima noastră noapte.

Nu glumesc – sunt serios cu desăvârşire:
Un pud de inspiraţie – 300 de bucăţi.
Cumpăraţi!
Cumpăraţi, cât nu e târziu,
Nervi şi sânge cât se poate de proaspete!

Zaharină?
– Nu avem.
Pantaloni?
– Nu ţinem.
Nu aţi dori mai bine să luaţi craniul meu, periostul?
Este cel mai bun mobil poetic.
Vând inspiraţia –
Cu ridicata şi cu amănuntul.

Pentru dumneavoastră – jumate-de-lămâie „Dor de Cer”.
(Stimabili domni, n-ar fi cazul să nu vă mai hliziţi?)
O jumătate de pud de crupe –
Pentru „Freamătul cometelor”!
Că doar poetul are nevoie să iubească şi să mănânce.

Apropiaţi-vă!
Cumpăraţi
Chinuri de creaţie
Aproape gratis – pe un pud de crupe de mei.
Aseară abia am mâncat
Ultima pereche de pantaloni –
Tristeţe... şi soţie.

Zici de aur?
Merele?
– S-au înăcrit!
Scuzaţi, nu ţinem.
În schimb – pentru oricine:
Dementele zboruri ale genialelor gânduri,
Fulminantul foc
Al genialelor poeme.

Ce ziceţi – dracu să vă ia! – 5 funturi de pâine? –
Luaţi cu ridicata:
„Dinamo-iubire”,
„Pătratul gratiilor”,
„Diavolul în cer” –
De-o absolută prospeţime nervii şi sângele!...
........................................................................
Nu vrei, ticălosule?
Nu ai nevoie, jefuitorule?
Valea, hoitule, să râzi aiurea!!
Bubuind cu sudălmi,
Voi închide schitul –
Astfel că nici azi
Nu va fi să mănânc!

Mă duc în vizuină
Să mă umflu de foame,
Inima să mi-o ard în tristeţea mondială.
Dar ascultă-mă, ticălosule:
„Sufletul nu se va stinge,
Până nu voi simţi oţelul la tâmplă!”
..........................................................
„Iar cu ciocanul în cap –
Zi de zi.
Dar parcă eu aş fi cel ce ar scânci,
Cel ce ar boci în hohote?
Pe piatră săruta-voi urmele prostituatei
Şi voi arunca un:
„Noi
Nu mai avem ce vinde...”

(1922)

 

A IUBI


I. Luna-lampagiu

Va sări luna-apaş în albastra ceaşcă cerească,
Cu argintul norişorilor îşi va împodobi coafura,
Clătinând huliganic un felinar de aur, –
Iar în inimile oamenilor – iubirea-uvertură.

Şi încă nu va reuşi iubirea
Din sicrie
Mugurii ce se umflă (de bucurie)
Să-i crape spre ziuă, desfăcând cu zâmbetul
Bezna înaltă, –
Dar deja doi martori
Frânta, nervoasa şerpuire-a iscăliturilor –
Şi deja o căsătorie – gata,
E fabricată.