POEME DIN PREAJMA MĂNĂSTIRII LUI MANOLE

Căderea în comă

La cu totul altceva se gândea lumea când

apostolul își anunță tratatul despre faptele ierbii

și ale fluturilor. (Pur și simplu

așa îi veni trimisului să conferențieze

în baza dreptului

și stângului

universal.) Numai că de fapt

nu avea să vină vorba atât de fapte

cât de ceva lapte

dar mai ales despre lăptiugă

niscaiva ruine parcă (și parce)

de oarece consecințe subînțelese (de regulă

în cea mai mare parte neînțelese)

după care

aproape în disperare de cauză (și călăuză

spirituală) predicatorul

prinse a schița niște gesturi ciudate

amenințătoare

până la urmă intrând iremediabil în

comă ideatică.

Piatra sisifică și pietre la rinichi

Grație (sau... din cauza?) supraefortului necesar de-a

urca și de-a tot relua împinsul pietroiului spre culmi

Sisif nu poate face pietre la rinichi – de cum apare vreun început

un fir două de nisip în rărunchi

supraîncordarea trupului său le elimină

încât Sisif are rinichii curați

ca la naștere.

                    Însă unii răutăcioși zic că

starea perfectă a organelor în cauză

se datorează faptului că – prin blestem – Sisif

nu are barem o pauză pentru un pahar de vin

nu că pentru chefuri în draci

fără măsură

care atacă rinichii ficatul

agravând blestemul

îngrelând păcatul...

Kazimir Malevici – o imagine la aniversară

În cunoștință de alb

departe

un om

prin albul zăpezii parcă

poartă

un imens drapel invizibil.

Fragment despre feminism

În garsoniera... (Pardon, madam!

de ce – garsonieră și nu – madamieră?)...

                                                              În fine

în odaia cu aproape toate comoditățile (cealaltă parte a

acestui cantitativ aproape referindu-se firește la incomodități

din păcate existente și ele) odaia

ce miroase a tutun ieftin (ah, nemiloasele accize ale

monopolului de stat ce chiar stă pe loc!) și a bilete de loterie

madama învârte la caterinca ronțăitoare a

râșniței de cafea. Din boxe Sanyo – ceva Chopin

bineînțeles bruiat de râșniță

hărăzind o muzică ce nu-ți aduce fericire

chiar de-ai fi tu regina nimfomanelor (sau nimfetelor?)

Marlyne Monroe cea care

suflată de jos de ventilatoare

a prefigurat nudismul postmodern transamerican. De altfel cândva

ea însăși morăriță de cafea

colecționa postere cu dezlănțuita musculatură a starurilor

pe când în fața oglinzii

de sub cagulele sutienului

își lăsa liberi la vedere oacheșii sâni

imaginându-și cam cum ar cocheta în păcatul dintâi și

când părinții nu-i erau acasă

strigând: Ecce mulier!

                                  după care

ca din senin

exulta într-o bucurie  mai că mistică

parcă fără motiv

la fel de neașteptat urmată de neagra melancolie a lui Berlioz (nu

nu cel din Maestrul și Margareta lui Bulgakov

ci francezul dezlănțuit) pe care-l alerga pe clapele pianului.  – Ah!

cât a tot studiat muzica

mâinile ei gingașe degetele-i subțiri cu minusculii lor pași/ pășuleți

au parcurs sute

sau poate mii de kilometri de claviatură alb-neagră

fără să ajungă undeva...

DIN POEMELE RECENTE

Peste mâini

Unii  – cu mâinile în vânătăi

alții chiar cu mâinile bandajate...

cei mai mulți dintre ei fiind cei care

au vrut să-și ia destinul în

propriile mâini...

                            De regulă

asta se pedepsește... 

Copilul și gloria

Copilul e atât de nepregătit

atât de nepregătit

de parcă

în fiece moment următor

peste el ar putea da o mare glorie

o glorie uriașă

cu care însă nu va ști ce să facă

nu va avea ce să facă el

pruncul care nu știe decât de

pipi și caca

pipi și caca

de altfel

ca și bătrânii adânci

în plină glorie...

Săgetări, săgetări, săgetări...

adevărul seamănă atât de mult la toate ale lui cu sfântul sebastian...

sfântul sebastian mucenicul seamănă atât de mult cu adevărul

atât de săgetat

atât de săgetat...

În timp ce petreceam timpul

Ar fi ieșit că am petrecut de minune timpul

chiar cu folos am putea spune

                                               dacă

nu ne dădeam înfiorați seama că

în timp ce noi petreceam timpul

timpul ne petrecea pe noi undeva

undeva

evident cu mai puțin folos...

DIN MEMORIILE LUI ODISEU / Poemele din „Vitraliu”

Leo BUTNARU

Iluzia

Unii scriitori sunt naivi

spunând că multe lucruri

unele subtilități

cititorul le va găsi în sub-

texte… – Iluzie absolut neîndreptățită!

De unde să se citească sub-

textele

odată ce astăzi tot mai puțin sunt citite textele?...

Laurii, locul

Dacă Van Gogh ar fi fost încoronat

precum o merita

laurii i-ar fi tăinuit locul crimei de sine

adică al urechii

pe care și-o tăiase cu atâta cruzime.

Din vârful piramidelor

Soldats, du haut de ces pyramides 

quarante siècles vous contemplent!

                                     Napoleon

Pe timp senin

când albastrul cerului era sporit de albastrul ochilor îngerilor

din vârful piramidelor se vedea insula Sfânta Elena

pe care

din cauza depărtării ce micșorează dimensiunile

uneori până la anihilare

nu se zărea Napoleon.

Cum s-ar spune

patruzeci de secole făceau abstracție

de situație.

Dimensiuni temporale

Afară e târziu

după miezul nopții – hău

iar în casă e atât de foarte devreme! –

abia-abia începe să se lase trupul tău…

Din memoriile lui Odiseu

privirea ciclopului era atât de grea

încât

când o arunca

chiar se auzea cum cade

zguduită

pe pământ

și

hăituit între viziune

și previziune

îmi spuneam – ca să nu disper:

dacă nu-i vin eu de hac

o va stinge Homer…

Semi

Ah mireasa mea mahomedană

cândva arătată

ca semiluna aureolată

astăzi

astăzi te mai vezi abia-abia

ca o semistea

depărtată

care mă face să-mi amintesc cu atâta durere

ce fericiți am fost noi în

semiluna de miere…

ÎN „REVISTA LITERARĂ”, NR.6 A.C., AM INAUGURAT O NOUĂ RUBRICĂ. Poate interesează pe cineva...

12.XII.1969

 

Ieri, la Cenaclul literar „Eminescu” de la filologia universității, Mihai Cimpoi a încercat să analizeze (disocieze, zicea el) o poezie de Damian. Prea didacticist!

– analiză „conținutistă” (de conținut, adică noțională) care ignoră concretul poetic.

– cineva vorbea despre o contradicție logică la Eminescu, în următoarea strofă:

Trecut-ai când ceru-i câmpie senină,

Cu râuri de lapte și flori de lumină,

Când norii cei negri par sombre palate

De luna regină pe rând vizitate.

 

29.XII.1969

 

Unele idei de la cenaclul literar al Universității:

– critica literară prea se grăbește să pună diagnostice categorice: poezia e cutare sau cutare, așa sau altfel; uităm că timpul intervine, formează și reformează valoric (M.I. Ciub.);

– unii se ascund după teme majore, însă, astfel, „strecurându-și” mediocritatea;

– și totuși, critica e destul de timidă, abia de i se aude glăsciorul; cazuri de protecție: te public eu, pe urmă fă-o și tu la fel, pentru mine.

 

3.IV.1970

 

Am selectat unele materiale pentru teza de curs, după care am făcut note pentru comunicarea despre poezia lui P. Boțu.

Unii dintre noi, Lucia, Mihai, eu, venim la prelegerile de literatură contemporană cu colecțiile revistelor „România literară”, „Luceafărul” sau „Contemporanul”. Îi tot dăm cu citate și argument din ele. Lectorul nostru, ne-Do-bă de carte, ne propune să citim câte ceva din „Literaturnaia gazeta”. Firește, citim noi, însă îi spunem tov.-ului că „RL”, „L” și „C” sunt mai interesante. Abia de aici încolo începe spectacolul: noi ținem una și bună, dumnealui – alta; dumnealui – una, noi – alta. În sfârșit, obosind de a încerca să ne mai convingă de ce avea de gând să ne convingă, tov. Dobrovolski aproape că ne imploră, spunând cu voce cam plângăreață:  „Pe cuvântul meu de onoare că-i interesantă și «Lit. gazeta»”. Lucia, Mihai, eu, alții., ne prefacem că... nu credem. (Joc subtil: cât ne tot ciondănim, delicat, cu lectorul, aproape s-a dus o oră de curs...)

 

Ghinion: am alergat pe la vreo trei librării în speranța să obțin, totuși, volumul de critică al lui Sainte-Beuve, apărut la Moscova (ed. „Hudojestvennaia literatura”), dar... Din câte știu, îl are doar C. Mac. care e, cred, mai curând un colecționar de carte, decât un cititor. (Anul trecut, am făcut cu el un schimb extraordinar: pentru nu mai știu ce volum de poezie (Labiș, „Albatrosul ucis”?) mi-a oferit „Opera deschisă” a lui Umberto Eco. Acum, cică, regretă. Un regret de…  snobuleț).

 

4.IV.1970

 

L. mi-a propus să mergem la teatru. Să vedem și noi, că poate se întâmplă vreun reviriment, vreo ieșire din inerție.

Seara, am fost cu L. la spectacolul „Și sub cerul acela...” de Aureliu Busuioc, care e un dramaturg înnăscut. M-am bucurat să văd că majoritatea spectatorilor sunt studenți de la litere. Mai foarte rar.

 

12.IV.1970

 

Citesc Anatol Ciocanu. Volumul său de versuri „Firul Ariadnei” are anumite afinități cu „Numele tău” (Gr. Vieru). Însă, în evocarea nașterii noastre (ca popor), Ciocanu e mai îndrăzneț, chiar dacă și mai diplomat (astăzi trebuie să fii diplomat și în poezie).

„Din voievozii țarinilor dace,

Ne-nvrednicit, poate mă trag și eu,

De-s împărat din viță de plebeu –

E vinovat un demon care tace.

 

Un fluier alb și o legendă dacă”.

 

14.IV.1970

 

În sala de festivități a facultății,  întâlnire cu scriitorul Sahib Djamal. Biografia sa pare a fi interesantă (născut în Irak, căzut în robie, rătăcind prin India, Siria, Liban, Turcia, Azerbaidjan...), cărțile nu știu cum îi sunt. Cică, i se adresase lui Lenin cu: „Pot să vă îmbrățișez?” Răspunsul: „Ce, eu seamăn a fi o fecioară mahomedană?”

 

AUGUSTIN BUZURA: 22.09. 1938 - 10.07.2017

SECVENȚE DIN JURNAL CU AUGUSTIN BUZURA

13-20.I.1991

Călătorie: Iași – Roman – Cluj – Alba Iulia – Blaj – București… Lancrăm, Sibiu, Sebeș… Excelent!

La Cluj, întâlnire cu Liviu Petrescu, Grigore Zanc, prozator și prefect, Dimitrie Vatamaniuc, Augustin Buzura, Eugen Todoran, Ion Mircea, Adrian Popescu, Ovidiu Pecican de la „Apostorf”, Mircea Opriță, Ilie Călian, Petre Bucșa, Doina Cetea, Horia Bădescu, Virgil Bulat, Mircea Berta, Gabriel Chifu de la Craiova, adjunct la „Ramuri”, Corneliu Munteanu de la Satu Mare, Berta Wacker din Marea Britanie.

Povestea cu fosta casă a lui Blaga… De recuperat, de răscumpărat.

Pe 13 ianuarie, la hotel, ne vizitează și ne urează studenți și elevi pruto-nistreni.

22.I.1991

Augustin Buzura căzuse de acord să ne întreținem într-un dialog, însă timpul – și domniei sale, și mie – nu ne-a permis să ne revedem.

9.XI.1992

La Bacău, ca totdeauna, căldură sufletească și bună organizare. Iau premiile „Ateneului” Augustin Buzura (proză), Ion Ungureanu, ministrul culturii din RM, Vasile Igna, Arcadie Suceveanu (poezie), Corneliu Ungureanu (critică). Premii și pentru tinerii autori.

Muzeul „George Apostu”. Cazați la aceeași casă de oaspeți de la centrul „Apostu”. Prezent, plin de vervă, Andrei Pleșu. Realizez un dialog cu omul de excepție, literatul, biofizicianul, enciclopedistul C. D. Zeletin. O călătorie de neuitat la Valea Zeletinului, la Răchitoasa. Ce oameni minunați! Ospitalitate și generozitate zeiască. Dl Zeletin face un excurs de cam o oră și jumătate în istoria intelectuală a acestor ținuturi. Zeci, sute de personalități de mare renume românesc și internațional, inclusiv nobelistul Paladi.

28.III.2000

Fundația Culturală Română. Augustin Buzura, Zigu Ornea, Gheorghe Istrate, Angela martin, Lucia Negoiță, Edgar Papu, Marcel Dinu, ambasadorul României la Chișinău.

Discuție cu dl Buzura care, la întrebarea mea, dacă Fundația Culturală Română va mai susține revista „Contrafort”, răspunse îndată: „Până mor eu sau ei” ș. a.

1.XI.2000

De la Iași, îmi telefonează Val. Stancu,  interesându-se dacă nu e cazul să introducem în volum și „băieții de la Contrafort”. Este, bineînțeles. Însă Vasile Gârneț mi-a spus că nu are versuri noi, că pregătește, cu greu, un volum, poate; că Augustin Buzura ar fi pe cale de plecare de la FCR etc.

4.XI.2003

 Între 26-30 noiembrie, la București se va ține Târgul de Carte „Gaudeamus”. De la editura „Știința” mi se spune că va trebui să plecăm, să lansăm și volumul tradus din Hlebnikov, unde vor fi prezenți și Augustin Buzura, Ștefănescu Alex., Barbu Cioculescu ș. a. Acestuia din urmă i-a fost oferită, pentru a scrie postfața la antologia traducerii de poezie pe care am pregătit-o eu (100 de ani de traducere în Basarabia).

4.III.2004

De asemenea definitivată, e și cartea de cosmograme, pe care am intitulat-o A opta zi. Aș fi vrut s-o prezint Ed. Institutului Cultural, Vitalie Ciobanu sfătuindu-mă să nu trec pe la directorul acesteia, ci să intru direct la dl Buzura. De fapt, nici Mircea Anghelescu n-ar fi de ocolit.  

27.IV.2013

Am revenit de la Iași, de la Zilele „Convorbiri literare”.   

Pe cine am întâlnit? Încolo, am mers, de la Chișinău, cu Vulturescu și Antoniu (două mașini. La Iași – Augustin Buzura, Horia Bădescu...

22.XI.2013

București. Târgul de Carte „Gaudiamus”. Cazat la hotelul „Europa Royal”. Aseară, incendiu în vecinătatea, la „Hanul lui Manuc”, care este peste ulicioara Franceză. S-a aprins coșul de evacuare de la bucătărie. Doi intoxicați ușor, duși la spital.

La Târg, Augustin Buzura lansează romanul „Absenții” (RAO), chiar la poalele scărilor de coborâre în pavilion. Când este prezentat, Eugen Simion face o remarcă: „Aș fi preferat să fiu prezentat drept critic literar și profesor universitar”. Vobește și Paul Cernat.

POEME DIN SERBIA

Entrance

(Căderea în transă; hipnotizare; început de carieră;

apariția actorului; acces;  introducere; ușa; concepere)

Ceva alb. Albul meu nu este ca al tău. Noaptea e mai albă decât

osul bazinului al djinnului aborigen ațipit.

Cămașa ta e mai albă decât visul.

Pustiul luminează. Pustiul luminează lacul.

Aborigenii unduiesc apa albă cu visele și vâslele lor albe.

Noi pe-aici suntem în plus. Ni se spune:

albul nostru nu seamănă cu albul vostru.

Noi nu avem unde pleca. Noapte albă. Vorbim.

Nu știm cum să ne descurcăm pe acest nisip de sub apă.

Vorbim.

Căutăm intrare în coșmaruri normale.

Asta e lume: făcută pentru coșmaruri!

Cămașa voastră o învolbură vântul dalb, clătinând-o pe apă.

Unde-ar fi în ea trupul tău?

Djinnul își visează propriul trecut. Astfel tu vei supraviețui ca un os

pe care-l atingi din curiozitate.

Ceea ce se află în vis – alba atingere a unui străin.

Atingerea albă a apei albe într-un vis alb.

Nisipul se răsfiră curgător și fiece fir al său

cade odată cu stropul alb.

Și fiece vis re resfiră împrăștiat prin eșecuri.

Sensul este iubirea, însă în binefacere el nu există.

Binele-i în judecata de apoi, care însă nu există-n timpul alb.

Timpul alb înseamnă sfârșitul. Inclusiv sfârșitul amintirilor.

Pe plaja pustie din Victoria, pe Lună,

pe acoperișurile plate ale orașului Nis

găsesc sprijin punctele sensului albe.

Albul meu nu este ca al tău. Djinnul alb e artist al paletei,

el ne visează neliniștile și râde

o mie de ani.

Mâine va înceta să mai râdă.

Ziua în care manechinul căzu

(Un dumnezeu ineficace)

Priviți cum trece manechinul pe podium

absolut altfel decât pe stradă

o femeie se oprește în fața vitrinei

cu gânduri încâlcite printre prețuri

un fel de combinații vesele

însă nu mai e de muncă

pentru acest dumnezeu zadarnic ineficace

care calculase totul

încrucișând zâmbetul femeii cu zâmbetul străzii

și tristețea manechinului cu tristețea podiumului

în automatismul reprezentației

când e calculat din timp fiece pas

manechinul s-a împiedicat

această regină a nobilei aluri

căzu

apa se prelinse

în acea zi eu văzusem pe stradă femeia care

din greșeală se izbi de vitrină

și se desfăcu sticla  r a l a n t i

precum într-un film în care regizorul

ar dori să accentueze tocmai

risipirea sticlei făcute cioburi

tu ai putea crede că aceasta ar fi o născocire

însă eu o știu din realitate

fiindcă eliberarea scoasă în evidență

și păpușile îmbrăcate multicolor

suporturile și umerașele

și costumele de haine – pe bărbați din carton presat

vânzătoarele uluite stridentele lor țipete

iar regizorul realizează că în fine a prins momentul

evenimentul adevărată aventură involuntară

și că fiecare trebuie să participe activ efectiv

pe ambele părți ale sticlei risipite

inclusiv cei care măsoară lucruri noi

în cabinele de probă

zi blestemată în care

manechinul căzu

acum mai mulți ani

fusesem vrăjit de cartea

apei

când arunci o piatră în lac

undele se răspândesc

de parcă ar fi acțiunea ta asupra celor din jur

și vezi undele-urmele a ceea ce

ai putea însemna pentru ei

când arunci o piatră în mare

pe țărmuri depărtate nu se află nimic

nici barem o privire care

ar fixa o băltoacă pe asfalt

în care se oglindește postmodernitatea clădirilor

și a sticlei în sticlă oglindire

și a betonului în palmă

înfigându-și toate colțurile ascuțite

în pielea neprotejată

aceste cercuri concentrice

care se răspândesc imperceptibile

dincolo de linia de demarcație a morții

a pustiului

secetei și întunericului