luni, 17 septembrie 2012

FOTOREPORTAJ DIN CRIMEEA (1)



                                                     KOKTEBEL, SEPTEMBRIE 2012

Scenă pentru încoronarea poeţilor
Vitraliul şi umbra sa
Julieta la balcon

Un codru-bonsai la picioarele omului
Pasienţă la mare

"Aici orice iubire se naşte dintr-un val
          Şi-n clipa despărţirii se sfarmă de  un mal..."

Bătrânii şi marea

Saxofonista
La o seară de poezie

l. b.

CUVINTE SCRIJELITE PE PEREŢI


Pagini de jurnal

18.III.1985

Leonida Lari publică placheta „Mitul trandafirului”. Astăzi, trandafirul e o noţiune foarte frecventă în poezia noastră. Numai că, sub oricare aspecte simbolice l-am cerceta, trebuie să ţinem cont de clasicismul acestei flori în literatura lumii, cel puţin să ne amintim de extraordinarele versuri ale lui Juan Ramón Jiménez, printre care – „Bucură-te că eşti contemporan cu trandafirul” şi de ingeniosul, mult-sugestivul titlu al lui Umberto Eco – Il nome della rosaNumele trandafirului. Prin urmare, nu ar însemna că dacă rosteşti un nume, spunând „trandafir”, dai şi o… ingenioasă „enigmă” poetică.

            22.III.1985

Valeriu Senic scrie o recenzie la „Clopotnţa” lui Ion Druţă şi, fire… romantică fiind, i-o dă lui Mihail Dolgan, membru al colegiului redacţional, să afle părerea. Şi iat-o: criticul să nu vorbească prea mult despre Baltă, personaj obtuz, deoarece la Academie se ştie (Iu-ha-ha!) că, plăsmuind acest personaj, Druţă l-a avut de prototip pe… S. S. Cibotaru. Incredibile surprize în literatura noastră… Dar şi în… mentalitatea moldovenească (academică). Senic cedează.

sâmbătă, 8 septembrie 2012

SFÂNTĂ REVOLTĂ, DACĂ AI PUTEA IZBUCNI…


Pagini de jurnal

23.II.1985

Haida! Secol al progresului tehnico-ştiinţific…. În zilele noastre, anual, pe glob mor de foame 30-40 de milioane de oameni! Zece republici cât a noastră! Pe pământ mai trăiesc încă 800 de milioane de analfabeţi.

Acum trei-patru ani, venise în vizită George Kun, literat ungur care, în timpul dramaticelor evenimente din 1956, deţinea postul de… procuror general al ţării sale! Ne cunoaşte limba la perfecţie – făcuse studii la Sibiu, de asemenea cunoaşte şi rusa – şcoală de partid la Moscova. Îl însoţea Gheorghe Malarciuc, care îi făcu cunoştinţă cu cineva din colaboratorii săptămânalului „Literatura şi arta”. Kun zice: „Păi, Gheorghiţă, avem şi noi în Ungaria un săptămânal asemănător, căruia îi zicem săptămânalul «Şi», fiindcă nici literatură, nici artă nu găseşti în el. Fireşte, nu cunosc publicaţia voastră, însă în Ungaria  există săptămânalul «Şi»”.

vineri, 7 septembrie 2012

35 + 6 = 41 DE POEME SCRISE ÎNTR-O ZI


Pagini de jurnal

3.IX.1985


Fernando Pessoa
Vreo trei-patru ani în urmă, A. Burac îmi spunea, cu uimire şi ironie, precum că văzuse într-un caiet de-al lui An. Ciocanu vreo treisprezece poezii scrise, conform cronologiei de la finele lor, în aceeaşi zi. Dar iată şi o mărturisire a lui Fernando Pessoa (13 ianuarie 1935, scrisoare către poetul Adolfo Casais Monteiro): „Într-o zi… era în 8 martie 1914 – mă apropiai de o comodă înaltă şi, luându-mi hârtia, mă apucai de scris. Stând în picioare aşa cum fac ori de câte ori am posibilitatea. Şi am scris fără întrerupere treizeci şi ceva de poezii, într-un fel de extaz căruia nu i-am putut defini natura. Aceasta a fost ziua triumfală a vieţii mele şi nu voi mai cunoaşte niciodată alta asemănătoare. Am pornit de la un titlu. Paznicul turmelor. Şi ceea ce urmă a fost apariţia în mine a altuia, pe care nu întârziai să-l numesc Alberto Caeiro. El mi-a apărut – scuză-mi absurditatea expresiei – ca maestru al meu […) Am simţit-o cu atâta pregnanţă, încât, îndată ce au fost isprăvite cele treizeci şi ceva de poezii, am luat o altă hârtie şi am scris, de asemenea, cele şase poezii  care constituie ciclul Ploaia oblică, de Fernando Pessoa”.
Când zice „am luat altă hârtie şi am scris… cele şase poezii”, eu mă întreb de ce dimensiuni era hârtia. Pentru că joia trecută, Ion Bolduma îmi prezintă o „cuvertură” de 0,5 pe 0,5 metri, împăturită-armonică, spunându-mi că a transcris pe ea alte fragmente din poemul său despre cei căzuţi în luptă. Într-adevăr, desfac „cearşaful poetic” pe care, pe o parte şi pe cealaltă, sunt încondeiaţi interminabili stâlpi de versuri. Le descifrez. Pe alocuri – nespus de frumoase, cutremurătoare prin tragismul lor. Pe alte alocuri – mai… cum să zic? – nu…

23.XII.2000

Când constatam că, în unele zile, Nichita Stănescu scrisese, dictase, dedicase câte 7-8-9 poeme pe zi (bineînţeles, unele dintre ele nefiind decât texte de aproximaţii licrico-sentimental-ludice), mă cam miram. Astăzi, însă, după ca am descoperit unele date „noi”, trebuie să remarc că pe linia sa de productivitate literară cvasi-slavă sau semi-slavă Stănescu nu pare decât un prunculeţ nevinovat, care abia gângureşte în comparaţie cu… cvasi-semi-premergătorul său Feodor Sologub (1863-1927) care, în mai 1923, îi mărturisea lui Konstantin Ciukovski că mai are nepublicate încă… 1 234 de poeme! Le întreţinea, le clasifica în ordine alfabetică. Spunea că totdeauna a scris foarte multă poezie: „Spre exemplu, în ziua de 6 decembrie 1895, am scris patruzeci (!!) de poeme. Mai bine zis, un grupaj, un întreg ciclu”. Iar Sologub e considerat unul dintre poeţii ruşi importanţi şi poate concura cu brio cu Stănescu şi încă nu se ştie cine ar ieşi învingător. Cu toate că în literatură „competiţia” ţine de absurd şi de orgoliu puturos… Contează doza de personalitate pe care o are scriitorul, iar plămada personalităţilor e totdeauna alta, diferită de la poet la poet, incomparabilă.

luni, 3 septembrie 2012

ACUM 12 ZILE, LA CONSTANŢA



Acum 12 zile, la Constanţa, aşteptam autobuzul de Chişinău de la ora 19,30. Am constatat că ne vor fi condrumeţe şi două ieşence destul de sociabile, care urmau să meargă până la Galaţi, de unde să ia un transport convenabil spre vechea capitală a Moldovei. La propunerea mea de a se fotografia împreună cu noi, mai întâi au zis că sunt, totuşi, cam obosite de drumul lung, de soarele obositor de peste zi, dar în fine au binevoit a intra în cadru împreună cu noi, Zinovia şi L. B.

P.S. Datele cronologice din poză sunt incorecte: în acea zi nu făcusem corectările necesare în camera de fotografiat. L.B.

duminică, 2 septembrie 2012

URĂSC TRĂDĂTORII ŞI VĂ SFĂTUIESC SĂ-I URÂŢI ŞI DUMNEAVOASTRĂ!


Pagini de jurnal

13.II.1985

Gr.Vieru la 50 de ani. Apoteoza sa civică – un interviu în revista „Moldova”. Curaj şi precizie în depistarea problemelor care, rezolvate fiind, ar spori randamentul literaturii. Dă şi sfârle frunţilor obtuze. Pe de altă parte, e destul de obosit. Se simte hărţuit de neînţelegerile cu diriguitorii unor săli, care n-au vrut să-i satisfacă dorinţele întru sărbătorirea pe larg a zilei de naştere.  Dar ne-a mărturisit-o (la redacţie) lucid: e conştient de faptul că pe o vreme s-a retras din poezia cărţii, lucrând pentru poezia cântecului de estradă. Unii îi cer permanenţă. El vrea diversitate. Este cineva în drept să-i ceară, să-i impună ceva? El unul e în drept să ştie ce are de făcut.  
Pentru „LA” a adus trei texte menite formaţiilor de muzică folclorică. Citindu-le, unul din ele nu a plăcut (cel cu „Jiguliul”) şi am avut curajul să spunem acest lucru. Gr. Vieru a retras bucata, aducând alta. Senic, redactorul-şef, a fost pus în gardă de rândurile cam de acest fel: „Nu mai avem lacrimi nici pentru morţii noştri măcar” şi „Tot mai mult viitor,/ Dar de unde şi ţară atâta?” Parţial, autorul a revăzut aceste rânduri. Apar. Dar e obosit.

(Meditaţii de ieri-alaltăieri.) Unii scriitori, chiar pe cale bună aflaţi, observând că cititorul sau critica nu reacţionează la litera lor aşa, precum şi-ar dori-o ei înşişi, şi fiind nerăbdători de a capta bunăvoinţa, atenţia, recurg la metode de creaţie străine firii lor (spre exemplu, Liviu Damian); le-aş zice metode de selecţie în urma cărora să obţină soiuri hibride (de literatură). Dar, vai, ceea ce e posibil şi oferă rezultate scontate în agricultură şi vitărit mai totdeauna are repercusiuni lamentabile în artă. (Inflaţie de rimă-tori sonori şi… boşturi / găunoşi.)

sâmbătă, 1 septembrie 2012

FENOMENUL


PANDANTUL ALBASTRU, ROCADA DE AUR

Azi noapte a apărut aşa-numita lună albastră, sintagmă oarecum nefirească pentru o falsă departajare a lunii pline chiar de ea însăşi – luna împlinită, dodolea, cum se zice prin Haţeg. Această denumire a apărut/ „răsărit” din cauza oarecărei „anomalii” în mecanica cerească: prezenţa în una şi aceeaşi lună din an a două luni… pline! Adică epitetica-metaforica sintagma bis-verbală „lună albastră” era, şi mai este „arhaic” utilizată pentru constatarea că luna plină apare de două ori în aceeaşi lună calendaristică. Botezul ca şi poetic al fenomenului a provenit în urma unei nelămuriri ce a dus la eroarea datorată astronomului britanic James Hu Pruitt, care a zis/ scris în anul 1946  „Lună albastră” într-un articolul inserat în revista „Sky & Telescope”. După 53 de ani, în 1999, publicaţia a recunoscut greşeala sau doar a precizat ceea ce era de precizat referitor la definiţia de lună albastră. Următoarea „înghesuială” de luni pline – tocmai două în 31 de zile! – va fi înregistrat deja peste trei ani, în 2015, pe 1 şi pe 31 iulie. Iar precedenta impropriu, dar atât de poetic numită lună albastră a dat cele două reprezentaţii a  micului său spectacol nocturn în martie 2010.
Dar, pe 31 august, seara, până a vedea luna albastră, am vizionat meciul de super cupă europeană Chelsea Londra – Atletico Madrid, ca şi alte milioane de pământeni (cine ştie dacă nu privesc spre stadioanele noastre şi marţienii…) fiind martorul uluit cum nişte fotbalişti spanioli pot face praf din starurile Albionului (e drept, adunate cam de prin toată lumea, de altfel ca şi cele din echipa madrilenă…). 4:1… – aici trei puncte spun mult mai multe decât trei semne de exclamaţie  (…!!!...). Apoi, e drept, nu prea întristat, ci doar mirat de ce am constatat în fotbal, îmi fixez alarma de la telefonul celular să mă deştepte la ora 5, deja dinspre dimineaţa de 1 septembrie; pun la îndemână aparatul de fotografiat Canon, cu gând să iau imaginea lunii albastre. Astfel că, odată sunat-deşteptat-trezit de electronica celularului, să ies cu obiectivul optic la balcon şi –  „Ţac-ţac!” spre albastrul chip al Selenei. Dar, cât mai fac una-alta, răsfoiesc nişte reviste, ajustez la calculator unele imagini, după care ies la balcon, văd că din stânga, de după blocul nostru de locuit de la Ciocana, luna albastră deja prinde a se ivi. Astfel că-i captez şi-i împământenesc această arătare ochilor noştri.
De după bloc răsare luna
          Apoi nu a mai fost nevoie ca alarma celularului să mă trezească la 5, pentru că, probabil, intuiţia îmi fixase de la sine ora ceasornicului biologic, trezindu-mă la 4,25, când am şi luat imaginea plină a împlinitei, dodoloatei, astfel că ambele ipostaze (din 31 august – 1 septembrie 2012) i le înfăţişez aici, pentru ca să ne fie mai suportabilă aşteptarea şi curiozitatea până în 2015, când luna albastră îşi va face, parcă, propria rocada de aur la început şi sfârşit de martie. Rocadă sau, poate, aşa, un pandant calendaristic jalonat la extreme de aceeaşi lună plină-bis.
Luna dinspre dimineaţa de 1 septembrie 2012