vineri, 11 octombrie 2013

INCLUSIV, DESPRE ANTICULTURĂ...


2.III.1992

Îmi aduc aminte de excepţionalul eseu al lui Geo Bogza „O femeie mănâncă un măr”. Bijuterie, nu alta, a bunului simţ şi a delicatelor bune maniere prezente la oamenii simpli. De fapt, mi-a amintit despre acest eseu o frază din „Descrierea Moldovei” a lui Cantemir; ca mărturie a vechilor tradiţii în bunele conduite populare şi, poate, ca o presupunere că Bogza ar fi dezvoltat, sub aspect tematic şi prin pilduiri concrete, ceea ce spune următoarea observaţie cantemiriană: „Rar va vedea cineva o femeie (la ospeţe) ducând îmbucătura la gură sau deschizându-şi buzele atât ca să i se poată vedea dinţii; ea îşi vâră îmbucătura în gură cât se poate mai în taină” (Cap. XVII).

Din relativ frecventele telefoane pe care mi le dă Matcovschi, cel de azi  avu scopul de a mă înştiinţa că, în sfârşit, colegului i-a parvenit numărul din septembrie 1989 al revistei „Moldova”, în care publicam un eseu legat de cei de 50 de ani ai suferindului, atunci aflat în stare gravă după straniul şi straşnicul accident. Dumitru remarcă nivelul intelectual al rândurilor mele, fapt ce nu poate decât să mă măgulească niţel, mai fiind întru reconfirmarea aprecierilor venite din partea altora.

joi, 10 octombrie 2013

UN DIALOG CU PAUL GOMA (1996)

Victor Lupan, Leo Butnaru, Paul Goma, Em. Galaicu-Păun, septembrie 1996, Franţa

   Paul GOMA:
MI-A CĂZUT CARTEA DE ISTORIE ÎN CAP ÎNCĂ DE CÂND ERAM DE CINCI ANI

În dimineaţa de 17 septembrie a.c. (1996), peste o sută de călători umplură avionul Agenţiei „Air Moldova”, avion care, de obicei, poartă spre Franţa şi înapoi cam 8-10, cel mult 15 călători, în fiecare zi de marţi a săptămânii. Benefica şi, consider, reciproc rentabila excepţie, s-a datorat Festivalului Est-Vest, care anul curent a fost consacrat integral Republicii Moldova şi care s-a desfăşurat în oraşul Die din departamentul Drôme. În cadrul acestei manifestări cu caracter complex, între 17-29 septembrie participanţii - amfitrionii şi oaspeţii - şi-au derulat un periplu emotiv şi cognitiv între arta populară, artizanat, artele scenice, arta vieţuirii şi convieţuirii într-o Europă aflată în plină schimbare, sperăm - spre bine.
Fiecare a parcurs respectivul traseu în felul său. Subsemnatul, în calitatea sa de invitat la al 4-lea Salon de Carte din Europa Centrală şi Orientală, care s-a ţinut în cadrul Festivalului diez (ce rezonanţă muzicală: diez!), şi încă în inevitabila sa postură de reporter fidel, a avut ocazia să întâlnească mai multe personalităţi, una dintre care a fost remarcabilul scriitor şi om de curaj Paul Goma, care este protagonistul dialogului ce urmează.
L.B.


Leo Butnaru: – Stimate domnule Paul Goma, aţi trecut prin realităţi extrem de dure, antiumane. Le-aţi redat în mai toate cărţile pe care le-aţi scris. Să sperăm că acele nenorociri sunt ireversibile. Dar oare nu vă gândiţi că, peste un anumit timp, avatarurile respective ar putea fi luate, de cei mai tineri, drept fabulaţii, drept nişte legende, nişte basme înfricoşătoare?
Paul Goma: Ca să fiu sincer, puţin îmi pasă ce o să creadă cititorii despre faptul că sunt adevărate sau neadevărate faptele pe care le narez. Asta e la latitudinea fiecărui cititor. Eu am povestit. Într-adevăr, fiindcă eu ca prozator sunt un povestitor. Eu nu sunt un textualist. Eu detest jocul de-a textul, considerând că romanul este povestirea unei istorii. Şi dacă cumva vreun cititor cândva va pune la îndoială veridicitatea faptelor, împrejurărilor  narate de mine, e treaba lui. Eu m-am străduit să fac adevăruri credibile, pentru că în prozele mele e o mare parte de adevăr, de istorie adevărată. Adică chiar aşa s-a întâmplat. Dar mai este o parte care ar fi putut să se întâmple. Ei, aicea, în această „ar fi putut să se întâmple”, este sau nu este îndemânarea povestitorului, pentru că e foarte uşor să fotografiezi cu cuvinte o întâmplare. Dar aceasta nu dă decât o fotografie. În acelaşi timp e foarte uşor, mai ales pentru scriitorii români - vorbesc de scriitorii români de la Bucureşti - să imagineze întâmplări. De altfel, ei din asta au trăit: din inventarea unor întâmplări cât mai rupte de realitate. Adică ţara ardea şi ei se pieptănau. Oamenii mureau de foame, de frig, de frică şi aşa mai departe, iar scriitorul român scria despre nimic în texte.
– Rămâneţi fidel binecunoscutului dvs. stil acut polemic cu confraţii din ţară.
– Eu nu sunt terorist dictator în sensul că pretind de la toată lumea să scrie cum scriu eu. Doamne fereşte, ar fi şi plicticos. Dar pretind ca scriitorul să fie aşa cum cred ruşii că trebuie să fie scriitorul şi nu cum cred românii că trebuie să fie un scriitor. Ruşii cred încă de la decabrişti că scriitorii trebuie să fie purtătorii de cuvânt - poate că e un termen uzat - despre ceea ce oamenii care n-au voce, n-au glas, n-au putere să se exprime nu pot s-o facă. Scriitorul s-o facă în numele lor. Bineînţeles, nu doar prin acţiuni politice şi manifeste morale, ci şi prin opere literare. Asta au făcut-o marii ruşi de când se ştiu şi de asta sunt foarte mari, orice ar crede unii români de-ai noştri. Şi de aceasta unii dintr-ai noştri nu părăsesc această meschinărie, nimicnicie aproape, pentru că ei cred că pot să facă artă în aer, în stare de levitaţie, de imponderabilitate.
– Unii chiar pedalează pe noţiunea de levitaţie în textele lor, crezând că aceasta este o chestiune foarte modernă şi la modă.
– Nu, acolo au fost sinceri. Au simţit starea în care de fapt se aflau ei.
– Neaflându-se, încerc să adaug.
– Dar să-i lăsăm deoparte. O să revenim, o să revenim.
– Sigur.
– Deci din punctul de vedere al faptelor brute (eu am spus-o de mai multe ori şi acuma nu fac decât să repet) mie mi-a căzut cartea de istorie în cap. Încă e când eram de cinci ani. Din 1940. Ce să fac? Aşa s-a întâmplat. Ca refugiat basarabean în România, care era şi ţara mea, dar în care am fost primit ca un străin, ca celălalt - „Tu de unde eşti, măi? Tu nu eşti de-al nostru”.

miercuri, 9 octombrie 2013

DEMONII - sau - POSEDAŢII?


  Primesc de la colegul Ion Fercu din Bacău:
„Buna ziua, seara, dimineaţa...
 Va deranjez  în încercarea de a afla  rezolvarea dilemei: cum traducem în limba română: POSEDAŢII  sau  DEMONII?
Prozatorul Radu Mares, unul dintre laureaţii din acest an ai Colocviilor  revistei ATENEU, a remarcat că a descoperit în revista faptul că eu, în eseurile despre Dostoievski,  prefer să vorbesc despre POSADAŢII, nu despre DEMONII. Domnia sa preferă traducerea POSEDAŢII. Sincer, eu  am folosit arareori titlul POSEDAŢII , doar în anumite contexte, dar am o... atracţie către aceasta traducere...
Dacă aveţi timp, mi-aţi putea preciza  care este punctul Dumneavoastră de vedere?  Nu cred că există o altă Voce mai autorizată decât Dumneavoastră, în spaţiul limbii române,  pentru a aborda aceasta problematică.
Cu preţuire şi multumiri”.
*          *        *
Ce ar fi de răspuns?... Traducerea titlurilor reprezintă o eternă... pluri-lemă (nu doar di-lemă). Spre exemplu, ceea ce în româneşte este dat ca „Azilul de noapte”, celebră piesă a lui Gorki, în ruseşte e „Na dne”, adică, literalmente, „La fund”. La fundul societăţii, vieţii, mizeriei umane etc. Parcă şi în româneşte ar trebui să fie o traducere mai.... adecvată, mai „exactă”, dar iată că nu avem decât „Azilul de noapte” care, pentru cel care nu cunoaşte piesa, nu limpezeşte mare lucru despre ce se spune în opera propriu-zisă. E o foarte mare „inexactitate”, aproximare şi cu „De veghe în lanul de secară” al lui Salinger, care nu redă în nuanţe semantice originalul. Şi s-ar putea aduce atâtea alte exemple. Până şi titlul romanului „Voina i mir” – „Război şi pace” al lui Tolstoi poate fi supus reinterpretărilor, dat fiind că, în ruseşte, „mir” înseamnă nu doar „pace”, ci şi „lume”. Parcă nu ar fi un titlu posibil... „Războiul şi lumea”?... (Pentru că în conflagraţiile descrise în roman sunt încleştate mai multe ţări.)
În ce priveşte titlul lui Dostoievski: în ruseşte el vine de la „bes” care, în mitologia slavonă, însemnă: duh rău, demon. În mitologia populară s-a mers în atingere cu tradiţia livrescă bisericească, legată de credinţa în diavol, draci. Chiar dacă în mitologia populară „bes” – „demonul” e un personaj diferit de drac sau diavol în spiritul tradiţiei cărturăreşti. Cred că traducătorul român a preferat varianta „Demonii”, pentru că ea e una mai „directă”, pe când posedaţii au nevoie de „descifrări” sinonimice. Plus tragerea noastră cu ochiul şi cu urechea spre francezi, care au tradus  Les Démons (însă admit şi Les Possédés). Prin urmare, colegul Radu Mareş are dreptul la proprie opţiune, care nu merge în contradicţie cu sensul de bază al rusescului „Besî”, doar că „Posedaţii” e o variantă oarecum mai... stratificată sub aspect semantic, de sinonimie. 

marți, 8 octombrie 2013

ALEGEREA PREŞEDINTELUI USR


Criticul literar Nicolae Manolescu a fost reales luni în funcţia de preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. În urma numărării voturilor din cele 20 de filiale USR, Nicolae Manolescu a fost ales pentru functia de preşedintele cu 705 voturi, în timp ce contracandidatul său, Dan Mircea Cipariu, a obţinut 196 de voturi, 37 de voturi fiind anulate. Nicolae Manolescu şi-a păstrat echipa de până acum, respectiv: Prim-vicepreşedinte – Varujan Vosganian, Vicepreşedinte – Gabriel Chifu.

Numărătoarea voturilor

vineri, 4 octombrie 2013

JURNAL


28.I.1992

Ieri, vine pe la redacţie pictorul Andrei Sârbu: îi dau invitaţia pentru o expoziţie la Cluj – el, Negură, Jereghi şi Zbârnea. Simt că aceasta e o mare surpriză pentru el, împreună cu câteva exemplare din nr. 10/ 1991 al excelentei reviste „Steaua”, în care, europeneşte sută la sută, este inserată,  prin aplicaţie la pagină, prin încleiere, o reproducere a lucrării sale „Butucenii”. E drept că sumar, Sârbu e dat… peste un număr, în 11, însă, la pag. 33, lucrarea sa e atribuită lui … Van Gogh! Confuzie măgulitoare…
Vorbim cu Andrei şi despre colecţia „Poezii de duminică” – pe coperta tuturor plachetelor va fi reprodusă câte o lucrare de-a sa. Generosul pictor-amic îmi promite să-mi dăruiască un tablou. Deja sunt curios… Şi nerăbdător… Şi chiar prind a căuta loc în pinacoteca noastră…

joi, 3 octombrie 2013

O CARTE DE POEME APĂRUTĂ LA PARIS


Am primit cartea  de poezie apărută la Paris graţie poeţilor şi traducătorilor Linda Bastinde, Elisabeta Bogăţan şi George Astaloş, cărora le exprim recunoştinţa mea îndatorată.



Auteur de plus de 60 volumes de poésie/ prose/ essais et de traductions ● Ses livres ont été publiés dans des maisons d'éditions de Kichenev/ Bucarest/ Iassy/ Cluj/ Alba Iulia/ Timisoara/ Madrid/ Moscou ● Sa poésie figure dans plusieurs anthologies prestigieuses ● Sa poésie a été incluse dans l'ouvrage anthologique conçu par Laurentiu Ulici: "Mille et une poésies roumaines" ● Traduit en albanais, arménien, bulgare, anglais, français, allemand, letton, macédonien,  russe, serbe, slovaque, espagnol, suédois, ukrainien, hongrois ● À son tour, il a traduit de la littérature russe et ukrainienne (surtout celle de l’avant-garde). 




miercuri, 2 octombrie 2013

UN ROMAN PE NET - "PARANOIA"

Leo BUTNARU: ALTUL, ACELAŞI (ANTOLOGIE), 2003

                  ŞLEFUITORUL DE LENTILE (2005)
http://www.scribd.com/doc/170014796/Butnaru-Leo-Slefuitorul-de-Lentile

POEME DIN SECOLELE XX – XXI
             (antologie)

INTERVIURI DIN SECOLELE XX – XXI
              (antologie)
Eduard Proseţki: Paranoia (roman) / Trad. de Leo Butnaru

Alte cărţi pe internet


                   MANIFESTELE AVANGARDEI RUSE (antologie)
 https://monoskop.org/images/b/b8/Butnaru_Leo_ed_Manifestele_avangardei_ruse.pdf

            ÎN AMBUTEIAJ & PARTIŢIUNI NABOKOV

          DRUMUL CU ŞI FĂRĂ HIEROGLIFE.
          Jurnale (Yes-eu) de călătorie, 1989–2011

                   TRADUCERI DIN POEZIA UNIVERSALĂ.
     LITERATURA DIN BASARABIA, SECOLUL XX
                                        (antologie)

TRADUCERI DIN SECOLELE XX – XXI
           
ПЕСЧИНКА - ЖЕМЧУЖИНА – ПУСТЫНЯ  (poeme în limba rusă)

            Leo BUTNARU: BIOBIBLIOGRAFIE (2005)

http://old.hasdeu.md/transilvania/bibliografii/leo_butnaru_2.pdf

             Leo BUTNARU: BIBLIOGRAFIE 3 (2005-2015)

 https://ru.scribd.com/doc/309840975/Biobliografie-Leo-Butnaru

            Evgheni Stepanov: Istoriograf mie însumi/ Traducere de Leo Butnaru