S-a
născut la 24 mai, în Leningrad. Tatăl său, căpitanul Aleksandr Ivanovici, a
fost corespondent-fotograf de război, apoi a activat la Muzeul Marinei Militare
din Leningrad și în redacțiile mai multor ziare. Mama, Maria Moiseievna
Volpert. a fost contabil.
În
perioada 1947-1953 Iosif studiază
în trei școli leningrădene, în 1953 rămânând repetent. Depune o cerere de a fi
admis elev al Școlii Baltice de Marină, însă este respins. Învață în clasa a
7-a, o începe pe cea de-a opta, însă abandonează școala, angajându-se ucenic de
strungar la uzina „Arsenal”. Încearcă fără succes să se înscrie într-o școală
de marinari de submarine, la 16 ani se aprinde de ideea de a deveni medic, o
lună de zile fiind ajutor de prosector la morgă, face disecții și autopsii.
Apoi mai lucrează fochist, paznic de far.
După
propriile mărturii, primele poeme le scrie în 1956-1957. Este muncitor într-o
expediție arheologică la Marea Albă, Siberia Orientală, Nordul Iakutiei
(1957–1960). În februarie 1960 are loc prima apariție publică importantă a lui
Iosif Brodski într-un recital de poezie, unde citește și poemul „Cimitir
evreiesc”, care declanșează un adevărat scandal.
La Samarkand,
împreună cu prietenul său Oleg Șahmatov, aviator, schițează planul deturnării
unui avion, pentru a zbura în Occident. Însă renunță. Peste un an, Șahmatov
este arestat de KGB, divulgând planul respectiv.
Pe 29
noiembrie 1963 în ziarul „Vecernii Leningrad” („Leningradul de Seară”) este
publicat foiletonul „Un trântor de la periferia literaturii”, acuzându-l pe
Brodski de parazitism social. Începe o lungă perioadă de urmărire a poetului.
La începutul
anului 1964 i se întâmplă primul acces cardiac, după care, întreaga viață, avea
să sufere de angină pectorală. Este trimis forțat la expertiză psihiatrică
într-un ospiciu, unde se va afla trei săptămâni („cele mai groaznice din viața
mea”, avea să menționeze poetul). Pe 13 martie 1964 este condamnat la cinci ani
de muncă forțată în regiunea Arhanghelsk.
Înregistrările
de la procesul intentat lui Iosif Brodski, făcute de Frida Vigdorova, apar în
influentele publicații occidentale „New Leader”, „Encounter”, „Figaro
Litteraire”, sunt transmise de BBC. Cu susținerea activă a Annei Ahmatova, se
declanșează o campanie socială întru apărarea lui Iosif Brodski. Scrisorile de
susținere sunt semnate de D. Șostakovici, S. Marșak, K. Ciukovski, K.
Paustovski, A. Tvardovski, Iu. Gherman ș. a. Sub presiunea opiniei publice
mondiale, mai ales după intervenția specială a lui Jan-Paul Sartre, termenul de
deportare al lui Iosif Brodski este redus la minimum.
În ziua de 10
mai 1972, Iosif Brodski este convocat la Biroul de Pașapoarte pentru
Străinătate, fiind pus în fața dilemei: sau emigrează urgent, sau pot urma
„zile fierbinți”, inclusiv internarea în ospiciu. Privat de cetățenie
sovietică, pe 4 iunie Brodski zboară la Viena cu „viză de Israel”. Încep anii
de exil.
Se stabilește
în SUA, unde i se oferă postul de „poet invitat” (poet-in-residence) al
Universității din Michigan. Din acel moment, ex-cetățeanul sovietic, care nu
avea la activ decât 8 clase neterminate, are o existență de profesor, invitat
mai apoi la șase universități americane și britanice, predând istoria
literaturii ruse, poezia rusă și universală, teoria versificației, ținând
prelegeri și conferințe în biblioteci și universități din SUA, Canada, Anglia,
Irlanda, Franța, Suedia, Italia.
Brodski se
dedică activ eseisticii, pe care o cultivă până la sfârșitul vieții. În SUA îi
apar cărțile de eseuri „Less Than One” (Mai puțin de unul), 1986 (declarată cea
mai bună carte de critică pentru 1986 în SUA); „Watermark” (Cheiul
incurabililor),1992, și „On Grief and Reason” (Despre suferință și rațiune),
1995.
Părinții săi
au depus de 12 ori cereri de a-și vizita fiul, însă toate au fost respinse în
pofida adresărilor oficiale a mai multor congresmeni și altor politicieni
americani.
În 1987 a fost distins cu Premiul
Nobel, iar în 1991 i s-a acordat titlul de poet laureat al SUA. Se căsătorește cu Maria Socciani, aristocrată italiană,
rusoaică pe linie maternă.
1996. Noaptea
de 27 spre 28 ianuarie. În urma unui infarct, Iosif Brodski se stinge din
viață. Provizoriu, este înmormântat în cimitirul de pe lângă biserica Sfânta
Treime de pe malul Hudsonului, iar la 21 iunie 1997 este reînhumat în cimitirul
San Michele din Veneția.
Cartea
Trimite-mi o carte cu final fericit.
Nazim Hikmet
În
sfârșit, peregrinul își găsește loc de mas.
Blondul
fercheș se răfuiește cu ticălosul
spre-a-l
da la brazdă.
Țăranul
privește copacii
și
închide grajdul.
Constelațiile
amintite picură-n adânc de liniște,
în
geamuri închise, printre pleoapele ce se-mpreunează.
...În
primul capitol ramurile copacilor
s-au
lipit tăcute de geam,
iar
în spitalele adormite bolnavii țipă ca păsările,
uneori,
romanele se termină în plină zi.
Savantul
acoperă cu jaluzelele fereastra, descoperind legități,
un
călător oarecare
se
ascunde după colnic,
celelalte
personaje se întâlnesc în pauza de prânz.
Economia
se stabilizează, sociologul își abandonează îndoielile.
În
fața barurilor elegante
lucesc
automobile modeste.
Războaiele
s-au terminat. Crește o nouă generație.
Fiece
femeie poate conta că va avea un bărbat.
Blonzii
explică pe înțeles diferența
dintre
bine și tău.
La
amiază, toți copacii ocrotesc cu umbrele țăranul...
Toate
avioanele revin cu bine
aterizând
în aeroporturi.
Căpitanii
de nave
văd
distinct țărmul.
Proștii
se fac deștepți. Mincinoșii încetează de a mai minți.
Iar
ticălosului, firește, nu-i iese nimic
din
ce ar fi vrut să facă, să dreagă.
...
Dacă în primul capitol cineva continua să urle,
în
al treizecilea capitol, bineînțeles, urlătorul a amuțit.
Obsesiile
sexuale și optimismul social,
epigrafe
potrivite din rondeluri, sonete, canțone,
subiect
cvasi-detectiv, numit – viața.
...Trimite-mi
o carte cu final fericit.
22.VIII.1960
