vineri, 29 ianuarie 2021

BIBLIOTECA POETICĂ IDEALĂ

 


Leo BUTNARU

BIBLIOTECA POETICĂ IDEALĂ. 10 POEȚI

(Chestionar „Luceafărul de dimineață”)

•Încep... pluralist, cu un superb locaș, chiar cu o catedrală a poeților: Panorama poeziei universale contemporane a lui A. E. Baconsky, ce întrunește zeci de autori celebri. E o ctitorie a virtuții și talentului, sensibilității și erudiției unui relativ tânăr monarh înțelept în regatul capodoperelor. Baconsky a fost poetul și traducătorul care a trăit și a valorificat magistral momentele de vârf ale stării emoțional-estetice, împământenind poezia lumii între Nistru și Dunăre. Pentru mulți scriitori români contemporani Panorama a fost Alma mater a poeziei. Dar și a eseisticii, eseismului, – prezentările succinte, însă foarte „miezoase”.

•Epopeea lui Ghilgameș, capodoperă mesopotamiană mitografică, de o perpetuă actualitate a ideației, care își confirmă cu prisosință validitatea universală, având mereu ceva de comunicat, de dezvăluit, de sugerat, de „provocat”, ca filozofie și artă. O construcție-arhetip implicată intrinsec în sistemul dinamic al creației umane propriu-zise, ca rețea în continuă desfășurare/amplificare de opere interdependente.

•Contele de Lautréamont. Citind Cânturile lui Maldoror, trăiești o experiență psihopoetică ce poate fi dată o dată la mia de cărți-capodopere-unicat. După lectură, încercând să-ți explici linii de ițe (și de forță!) întrețesute atât de neobișnuit în poetica de aur ceresc în amestec cu tina sau smoala infernului, te surprinzi copleșit de întrebări mereu reluate: Ce s-a întâmplat cu mine? Ce fel de lectură ciudată – poate că magică – să-mi fi prilejuit acest Maldoror, pe cât de dumnezeiesc ca făptuire artistică, pe atât de satanic ca mesaj? Răspunsul ar putea veni, parțial, de la Maurice Blanchot: „Cititorul are impresia că însăși pagina lecturii îl împinge spre o anume transformare radicală, spre o astfel de situație, care ar preschimba cititul într-un act absolut nou, ce nu prea are  multe în comun cu pretenția de a înțelege”.

•Arthur Rimbaud. Poetul adolescent cu o biografie aproape... lipsă, atipică, chiar... exotică, se poate spune, rarisim întâlnită în istoria literaturii. Fascinantul Arthur Rimbaud, a cărui – deplină! – carieră literară n-a durat decât 4–5 ani, însă, în pofida vârstei incredibil de primăvăratice, anticipează vizionar tendințele esențiale ale viitorului, încât junele care a fost ajunge în rândul... „străbunilor” ermetismului, în special, și ai poemului modern, în general.

•Charles Baudelaire. Autor genial, irezistibil de influent în poezia lumii, despre care Marcel Raymond a spus multe în faimoasa-i lucrare De la Baudelaire la suprarealism. Un volum de recitit. De studiat cap-coadă. Și de la capăt...

•Velimir Hlebnikov. Творения / Creații. Poetul-fenomen, geniu incontestabil nu doar în poezie, ci în întreg arealul/arsenalul genurilor literare. Supranumit „Un Lobacevski al limbajului”.  Personalitatea sa e una de-a dreptul excepțională, impetuoasă și polivalentă, conjugând în mod original imaginația poetului, deducțiile omului de știință și viziunea filosofului în stare de simbioze captivante, de o ideație de primat, stimulatoare a noi descoperiri de orizonturi spiritual-entropice.

•Federico García Lorca. Când invoci corifeii poeziei, cel mai cuminte e să o începi în mod aproape comun, dar conform cu adevărul, în măsura în care acesta e atestat într-un domeniu atât de subiectiv, cum este poezia, arta în general. În ce-l privește pe Lorca, obiectivitatea a fost verificată în timp, în nenumărate scrieri despre viața și opera sa, în baza cărora concluzia corolară ar fi că acesta este cel mai de seamă reprezentant al liricii spaniole moderne și o personalitate de primă mărime a poeziei europene a secolului XX, adevăr crono-transfrontalier, valabil și în acest prim pătrar al secolului curent, și nici nu există semne că încă mult timp de azi înainte ar putea fi altfel.

•Vladimir Maiakovski. E din spița nu prea numeroșilor poeți, cărora li se potrivește calificativul de URIAȘ. Chiar dacă unora, în anumite ipostaze ale sale (să zicem, ultimul deceniu de creație, 1920-1930), el se pare asemeni fantasticului șarpe  Uroboros care, făcându-se inel, mușcă din propriul trup (creație, destin, șansă, glorie etc.). Da, pare a se autodevora, autoîmpuțina, dar, în esență, rămâne integru, cu toate ale sale, bune și rele. Astfel, Maiakovski nu e cel care trebuie apărat, îndreptățit din anumite considerente. El ar ieși ca și „disculpat”, dacă, pur și simplu, ar fi readus la lumina adevărului deplin, scos din mrejele prejudecăților, uneori de-a dreptul frivole. Maiakovski e cel din portretul pe care i l-a conturat marea poetă Marina Țvetaeva: Mai presus de cruci și goarne,/ Botezat în foc și fumu-n răsfir,/ Arhanghel cu pasul de tone și toane – Fulminant, în veci Vladimir! (Trad. L.B.)

•Paul Valéry. A convertit artistic preponderența rațiunii față de afectivitate (rigoarea supraveghează fervoarea), ceea ce presupune și o conștiință critică de veghe a poetului. Nu este exclusă, bineînțeles, nici emoția, însă trecută prin filtrul dens al inteligenței. În toate, pare a fi poetul balanțelor calme, care se situează pe o poziție mediană (juste milieu) între clasicism și modernism. Versurile sale, tradiționale ca formă, sunt inovatoare, moderne ca fond și par suduri între trecut, prezent și viitor; între idee și metaforă.

•Nichita Stănescu. Ar fi fost suficient să scrie doar cele 11 elegii, pentru a trasa atâtea drumuri și poteci, terestre sau pentru zbor, pe care le-au urmat, unii destul de inspirat, mulți poeți români din timpul lui și de după el.

 

 


joi, 28 ianuarie 2021

POETUL CU NUMELE: DARUL LUI DUMNEZEU



 

Ospețele solitudinii

 

1

 

În cer melancolicul apus aproape s-a stins.

Cu universul

Orizontul s-a extins –

Amețitor... Cu pulberea-i scânteie focul de artificii

Planetar. Spiritul se repezi

Spre râvnita

Lume metafizică – necercetată înălțime de nedescris.

 

2

 

Picioroangele logice, chinuitoare, le-am abandonat.

Vâltorile

Rătăcirilor, înțelepciunii

Silogistice trecute-s deja; duhul bucuriei a înțeles

Cum se topiră dificultățile...

O, văilor,

Fermecătoare – întinsul ceresc, pe voi să vă fi îmbrățișat?

 

3

 

Ușor dănțuitor, intru în prietenoasele câmpii

Îmbătat

De tainică tristețe...

O, Solitudine, tandră zeiță, rugându-mă

Chiar la tine eu unicul, singurul

Abia-abia aș acosta

Și tu mă primești milostiv în amurguri...

 

4

 

În heleșteiele Uitării în răcorosul cristal

Mă scald,

Uitând de precedentele.

Aroganța celui matur se stinge în sticla

Lacurilor. Eu renasc

Și mai inevitabil

Evlavios copil primordial al Pământului.

 

5

 

Învăluit de adumbrirea întunericului fumuriu,

Neînstelat,

Zâmbesc, gândindu-mă:

„Eu sunt inexistența însăși... sunt

în prea minunatele câmpuri ale absenței a toate.

O, viață mohorâtă,

Ai fost viețuită

Gratuit!...” Și mă culc pe răzorul cu flori gri-pelin.

 

6

 

Sărut florile – aromitoare buze,

Rusia.

 

(1914)

 

 

miercuri, 27 ianuarie 2021

MERIDIANELE POEZIEI ȘI ALE MEMORIEI

          ANTOLOGIA AUTORILOR SEMIȚI

DIN POEZIA AVANGARDEI

În colaborarea noastră cu Editura „Tipo Moldova” din Iași a intervenit, brutal, sincopa... măștilor. Ceea ce proiectasem să publicăm în anul trecut revine la ordinea de zi. Și iată-ne în față cu o antologie mai puțin obișnuită, unică în genul ei: cea a autorilor evrei din poezia avangardei ruse, unii dintre ei geniali sau atinși de geniu, adevărați protagoniști ai acelei mișcări literare efervescente de acum 100 de ani. Ediția se datorează în egală măsură și Editurii „Saga” din Israel.






vineri, 22 ianuarie 2021

MEREU CONTEMPORANUL NOSTRU - FEDERICO GARCIA LORCA

 







Cântec mic
 
Aripile privighetorii
sunt înrourate,
limpezi stropi de lună
încheagă noian de iluzii.
 
Marmura fântânii adună
săruturi de buze însetate,
visele umilelor stele.
 
Fetele din grădini
îmi spun rămas bun
când trec – și clopotele
la revedere îmi spun.
Copacii se sărută-n
amurg, pe când eu
plângând trec pe drum,
grotesc și fără salvare,
cu tristețea lui Cyrano
și-a lui Quijote,
mântuitor
de imposibile infinituri
cu ritm de ceasornic.
Și văd crinii cum se usucă
la atingerea vocii mele
pătată de lumini sângerânde,
în liricul meu cântec purtând
veșmânt și rimeluri
de clovn. Frumoasă, drăguță
iubirea mi s-a ascuns
sub păienjeniș. Soarele
ca un alt păianjen pe mine
mă ascunde sub picioarele-i aurii.
Nu-mi voi cunoaște norocul,
căci eu însumi dragoste sunt,
cu plânsetul din săgeți
și spaimă în suflet.
 
Împărți-voi altora totul,
plângându-mi orice pasiune
ca un copil părăsit
în poveste ce s-a sfârșit.
 
(XII.1918)
 
 
Dacă mâinile mele...
 
Îți rostesc numele
în nopți întunecate,
când vin stele
să se adape din lună
și ramurile dorm
în taina frunzișului.
Mă simt golit
de pasiuni și muzică.
Dementul orologiu îngână
vechile ore moarte.
 
În această noapte întunecată
îți rostesc numele
și el îmi sună
mai îndepărtat ca oricând.
Mai îndepărtat decât stelele
și mai dureros decât ploaie cea blândă.
 
Te voi mai iubi vreodată
precum atunci? Ce vină ar avea
inima mea?
Dacă ceața dispare,
ce altă pasiune mă așteaptă?
Va fi liniștită și pură?
Ah, dacă degetele mele
ar putea defolia luna!
 
(X.1919)
 
In memoriam
 
Plop suav,
plop suav,
înveșmântat
în aur.
Ieri ai fost verde,
verde înnebunit
de păsări
glorioase.
Astăzi ești abătut
sub cerul de august,
precum eu sub cerul
rubiniului meu spirit.
Seducătoarea aromă
a tulpinii tale
va intra în inima mea
pioasă.
Bătrâne bunic al luncii!
și noi
ne-am înveșmântat
în aur.
 
(VIII.1920)


joi, 21 ianuarie 2021

CU LAURENȚIU ULICI

 




Leo BUTNARU

 

PAGINI DE JURNAL CU LAURENȚIU ULICI

 

            17.XI.1990

Bacău, Zilele revistei „Ateneu”. La hotelul „Decebal” îl cunosc pe Laurențiu Ulici care își uimea confrații băcăuani prin erudiția sa literaturologică. Aceștia alegeau, în mare discreție, un scriitor pe care, după 15 întrebări la care se cerea a răspunde doar cu „da” sau „nu”, ori „nu știu”, Ulici identifica scriitorul. Se ghicise chiar și… pe sine! Băcăuanii insistă să fac și eu o alegere. O fac, spunându-i numele lui Sergiu Adam. Ulici interoghează. Însă... eșuează. Nu l-a ghicit pe… A. E. Baconsky! Bucurie în rândul băcăuanilor. Ulici cam dezorientat. Prima sa „înfrângere”. Mă rog, joc de literați maturi.

Marea surpriză: la Centrul Internațional „George Apostu” sunt declarat unul din laureații premiului revistei „Ateneu” pentru poezie și publicistică. (Am publicat aici două eseuri și un grupaj de poeme.) Primesc distincția împreună cu reputatul Zigu Ornea (premiul special), Eugen Uricaru (proză), Laurențiu Ulici (critică literară), Cristian Teodorescu (autori tineri). Premiul mi-l înmânează Eugen Simion. Tot aici îl cunosc pe Nicolae Manolescu cu care, în aceeași zi, împreună cu Sergiu Adam, mergem la întâlnire cu elevii liceului „Bacovia”. Atmosferă excelentă. Adolescenți bine instruiți, curioși. Cineva citează din poezia… mea. Surprins. Flori și autografe. Manolescu îmi solicită versuri pentru „România literară”, iar Ulici pentru „Luceafărul”...

Destăinuirile deloc plăcute ale lui Ulici la adresa lui V., L., D. etc. Pavel Savin, secretar literar la Teatrul „Luceafărul” din Chișinău, prezent și el la discuție, remarcă… remarcabil! – „Cum să-l aibă la inimă, dacă el, D., vine la români cu ținută de reprezentant al… Uniunii Sovietice?”. Firește, prea multă politică, laudă plângăreață – în loc de artă, estetică, sentiment și gând ales. Aceasta îi supără pe Manolescu, Ulici, pe alții care nu țin la Păunescu. Alături de ai noștri, Ulici făcu... praf din Ioan Alexandru… De, pluralism și tulburare de opinii… Să ne ascultăm…

 

10-14.II.1991

La Chișinău ne fac o vizita de răspuns colegii Mircea Dinescu (președinte USR), Ana Blandiana, Sergiu Adam, Laurențiu Ulici, Nicolae Prelipceanu, Elena Ștefoi, Adrian Popescu...

Din program: discuție anul literar 1990, seară de poezie la USM, semnarea protocolului de colaborare dintre cele două uniuni de scriitori, vizită la Orheiul Vechi, prânz la casa de creație de la Peresecina, întâlnire cu elevii școlii viticole din Stăuceni.

 

17.XI.1994

Croaziera a peste 300 de scriitori europeni pe nava grecească „World Renaissance”. La Constanța, de cum se luminase și coborârăm în oraș, aparatele de fotografiat sunt puse pe exotisme: niște specimene cu rânduri-rânduri de fuste aprins colorate, o trăsură patriarhală trasă de măgăruși, altele... Iau aminte că bunii noștri confrați ucraineni cam fac exces de zel în îngroșarea culorilor, comentând unele momente cu destul vitriol în voce. Îi înțeleg: au simțit că vizita la Odessa a lăsat tuturor un gust amar, astfel că vor să spună că, vedeți, nici aici, în România, nu e Occidentul. E drept că și ai noștri, unii, nu s-au scumpit la epitetizări spre negativ ale celor văzute în orașul întemeiat de ducele Armand Richelieu, rudă a cardinalului Richelieu din Franța lui Ludovic al IV-lea. Dar la Odessa impresia ușor deplorabilă a fost atenuată de berea și vodca ieftine (în comparație cu Atena, unde o halbă de bere e în jur de 2 dolari, în capul Scării Potiomkin era de huzurit, domnule!

La Constanța au urcat pe navă Laurențiu Ulici și Marius Tupan.

 

22.XI.1994

E trist că, uneori, ne arătăm ostili, neloiali față de vreun coleg. Cum s-a întâmplat, pe navă, la seara dedicată delegației române. Surprinși că organizatorii i-au oferit cuvântul de deschidere unui scriitor de la Chișinău, unii – câțiva – colegi din dreapta Prutului încercau să-l bruieze pe A., care, fiind prieten mai vechi cu Peter Kurman, scriitor suedez, unul din organizatorii croazierei, nu putu să refuze propunerea nordicului de a rosti câteva cuvinte de salut. Unde mai pui că textul l-a potrivit de comun acord cu Ion Pop, om inteligent și cooperant. În același timp, mă întreb de ce nu a fost solicitat Laurențiu Ulici, președintele USR? Era tocmai cazul... cazurilor! Sigur, aceasta putea trezi nedumerire, putea să semene a oarecare sfidare. Poate că la mijloc să fi fost și partidele nocturne de poker în salonul mare... Cine știe?... Important e să nu se ajungă la vijelie, nici între noi, nici pe mare.

 

miercuri, 20 ianuarie 2021

* * *

 



Apeducte
 
Câinele pământului păzește cerul apei de sus și din subterane.
E micul cerber care bea unde-cristal filtrate de țărână, de lavă
murmurul lor reproducând eglogele apeductelor romane
în arcade de acorduri și acolade, rămășițele cărora mai sunt
însemnul triumfului întru milenară, dar totuși trecătoare slavă
din care o fi rămas și acest crochiu abstras, simplu fragment
fără legătură, s-ar părea, cu ziua de azi, cu ziua de mâine
de nu ar fi atât de altfel ce-a mai rămas din apeducte – din
fostul imperiu roman, poate cele mai nobile ruine din lume.
 
 
Și totuși Incitatus nu a devenit senator
 
Așa a fost: Caligula
își numise calul favorit consul
dar Incitatus – numele cabalinei – nu a devenit
și membru al senatului
regulamentul căruia spunea:
 
pentru ca cineva să devină senator
trebuia să fie cetățean roman
să aibă statutul juridic de ființă liberă
și vârsta de cel puțin 30 de ani
 
...Însă calul lui Caligula nu a ajuns totuși senator –
chiar dacă împăratul credea că
prietenul său Incitatus îndeplinea toate condițiile
comisia de numiri și imunități
găsi o hibă de neevitat:
                                       Incitatus
era departe de vârsta-limită de 30 de ani
(la care
din păcate
caii mor...) 
 
 
Cu moneda în mână
 
...pregătește și tu o monedă – 1 euro
sau 10 cenți – s-o arunci în Fontana di Trevi
punându-ți gând de a reveni cândva.
                                    Poate chiar când deja
nu că Fontana di Trevi
ci însăși Roma nu va exista. 
                                 Pentru că – nu? 
așa ceva s-a mai întâmplat odată – adică
pe când nu că Fontana di Trevi
nu că Roma
ci însăși Italia nu ființa.
 
 
Vezuviul
 
Văzui in Pompei acel câine roman.
                                Lucian Blaga
 
În interiorul tău ar putea erupe Vezuviul
făcându-ți prăpăd în destin – deci tu gândește-te
vezi dacă ai fi gata să treci prin lavă
prin cădere de pietre
prin vâlvătăi
din propriul tău destin pe tine însuți de-a te salva
ca pe un om
sau ca pe un câine din Pompei...

sâmbătă, 2 ianuarie 2021

POEME DE IOSF BRODSKI

 


DIN POEZIA LUMII
 
Iosif BRODSKI (1940–1996)
 

      

 
Născut în Leningrad. În anul 1958, ziarul „Vecernii Leningrad” („Leningradul de Seară”), publică foiletonul „Un trântor de la periferia literaturii”, după care începe o perioadă de urmărire a poetului. În februarie 1964, este arestat. În urma unui proces aranjat, este
  trimis la o expertiză medicală, apoi internat la psihiatrie, unde rămâne trei zile. În iunie 1964, este condamnat „pentru parazitism social”, deportat temporar în regiunea Arhanghelsk. În 1972 emigrează în Austria, în același an stabilindu-se în SUA. A predat la universități americane și britanice. În 1987 a fost distins cu Premiul Nobel, iar în 1991 i s-a acordat titlul de poet laureat al SUA.
        Înmormântat la cimitirul San Michele din Veneția.
 
                                                                        

 În traducerea lui Leo BUTNARU
 

Versuri cu epigraf
 
Ceea ce-i este permis lui Jupiter
nu-i este permis și unui bou.
 
În fața zeului oricine-i gol,
gol,
Jalnic și gol, oricine
e nimeni.
Ah,
în fiece muzică e Bach,
În fiece eu – al meu, al tău
e un zeu.
Însă vecia –
zeilor li-i dată.
Ce-i trecător –
li-i dat boilor
din jug
sau cireadă....
Zeiește ne va fi dat tuturor
amurgul zeilor.
Și ar trebui să cutezăm a risca
cu cerul și noi,
chiar dacă nu-i exclus
s-o facem aiurea.
Nu o dată ne vor mai răstigni
ca pe urmă să spună:
decădere.
Și vom urla de răni, de durere.
După care vom râvni daruri...
Fiecare are propriul
altar,
Fiecare are propriul
mormânt
în cimitir
sau pe coclauri.
Fă-ți de cap, fură, roagă-te!
Fii singur ca singurătatea degetelor!...
...Pentru că boilor
biciul li-i dat,
Eterna cruce
zeilor.
 
1958
 
 
Monumentul
 
Să înălțăm un monument
la capătul celei mai lungi străzi a orașului
sau în centrul vastei piețe a urbei,
monument care
se va încadra perfect ansamblului arhitectural,
pentru că va fi
ușor constructivist și realist.
Să înălțăm acel monument
ce nu va deranja pe nimeni.
 
În jurul piedestalului
vom aranja răzoare de flori,
iar dacă părinții orașului ne vor permite, –
vom proiecta și un scuar nu prea mare,
iar copii noștri
își vor miji ochii în bătaia
soarelui portocaliu și voluminos,
luând figura de pe piedestal
drept a unui renumit cugetător,
compozitor
sau general.
 
Pe granitul piedestalului – vă pot jura –
în fiece dimineață vor apărea
flori.
Să înălțăm acel monument
ce nu va deranja pe nimeni.
Impozanta siluetă îi vor admira-o
chiar și șoferii.
În scuar
își vor da întâlnire îndrăgostiții.
Să înălțăm monumentul
pe lângă care vom grăbi spre serviciu,
lângă care
se vor fotografia turiștii străini.
Nopțile,
de jos în sus îl vom ilumina cu proiectoare.
 
Să-i înălțăm monument minciunii.
 
1960