HOŢII

PRIMESC DE LA UN COLEG

„Dragă Leo,

te copiază fetiţele, ceva de speriat! Verific-o pe Marineasca de pe Reţeaua literară şi ai să vezi cum crede ea că versurile tale sunt bun al întregului popor...

Zi frumoasă! V”.

Apoi dau  şi de următoarele:

„Plagiat

• Postat de Iuri Iulian Lorincz în Februarie 2, 2011 la 9:45pm
• Vezi blogul lui Iuri Iulian Lorincz

Plagiat

Lucia Marinescu , plagiatoare inraita . Am cerut o explicatie la textul ,,poem-ghiulgiu’’, deoarece acest poem figureaza la aceasta adresa , dar pe alt nume, Marina Cracana ; http://concursulprovers.files.wordpress.com/2010/02/marina-cracana.pdf
A sters textul, dar nu si copia aceasta…
 
     Mai grav, majoritatea textelor, sunt copiate din poeziile domnului Leo Butnaru.
Cateva exemple;

http://www.tiuk.reea.net/14/3.butnaru_poezia.html.

Si textul ei pe hermeneia.

http://www.hermeneia.com/content/gand_lucid

http://www.poeziile.com/autori/Leo-BUTNARU-Poeme/ea-i-coperta-a-iva...

si

http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_ne...

Stampă
Text postat de Lucia Marinescu
Pe creasta unui nor-semiluna-focă de focpe vârful aisberguluiexoticeaprinse dorinţese întretaie curealitatea
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!
Acum va las si pe dvs. sa descoperiti mai multe…
Va multumesc!”

Îi mulţumesc domnului Iuri Iulian Lorincz pentru semnalarea acestei hoţii, dar, la drept vorbind, nu ştiu să lupt cu furii de poeme. Iar Lucia Marinescu nu poate fi calificată decât o lamentabilă… descalificată. Mă tem că pe Reţeaua literară există foarte mulţi jefuitori la drumul mare… Să mai vadă administratorii respectivei reţele, să pună pe urma lor… SIS(L)-ul [Serviciul de Informaţii şi Securitate (Literară)]…

Mie unuia nu-mi rămâne decât să confirm din nou că următoarele texte, furate de cea numită Bezna (sau: Lucia?) Marinescu, îşi cunosc tatăl (nu… mama):

 STAMPĂ

Pe creasta unui nor – semiluna –

                                                          focă de foc

pe vârful aisbergului din

tărâmurile unde

exoticele

aprinsele noastre dorinţe

se întretaie cu

                         recea realitate.

1990

(Din volumul „Puntea de acces”, Ed. Hyperion 1993)

GÂND LUCID

La picioarele noastre

umbrele noastre

ca nişte morţi neîngropaţi.

1991

(Din volumul „Iluzia necesară”, Ed. Princeps, 1993)

                Pe când celelalte poeme care mi-ar fi fost… „furate”? Cred că au şi ele memoria statornică şi însemnele distinctive ale obârşiei lor. (Găsitorii sunt rugaţi să anunţe Ministerul Literaturii.)

                        Leo Butnaru

          P.S. Mie unuia plagiatorii mi se par surprinşi adecvat în imaginea următoare:

Presupun că L. Marinescu ar fi cea din dreapta...

ÎN MEMORIA SCRIITORILOR CĂZUŢI JERTFĂ COMUNISMULUI

Azi, 17 octombrie, primesc de la confratele Ion Lazu din Bucureşti:

        Dragilor,

iată că la fraţii noştri din Moldova (oricum i-am considera şi judeca noi, de aici, din România Mică), a fost posibilă ridicarea unui monument în memoria scriitorilor exterminaţi şi deportaţi de ragimul comunist. Vreau să vă reamintesc faptul că şi la Uniunea Scriitorilor din România a existat preocuparea pentru cinstirea memoriei scriitorilor încarceraţi sub regimul comunist. Am fost autorul unui Proiect pe care Consiliul Uniunii Scriitorilor şi l-a însuşit în şedinţa sa din 26 ianuarie 2008, lucru devenit public prin comunicatul Conducerii apărut în revistele Uniunii Scriitorilor. Acest lucru reiese şi din tabelul cu Proiecte supuse aprobării Consiliului, postat pe site-ul USR, la poziţia 28 : "Memorialul Scriitorilor Români Încarceraţi (1944-1989), Responsabil de proiect: Ion Lazu, Anul executării 2008, Suma aprobată 37.000 (cu menţionarea la Observaţii: Proiect asumat de USR, se aprobă 600 lei pe lună.)" Lucrasem timp îndelungat la întocmirea listei, care în ultimă instanţă indică un număr de 403 victime ale terorii comuniste, dintre care un număr de 53 au decedat în închisoare - o documentaţie greu de întocmit, pentru că nici Uniunea Scriitorilor, nici vreo altă instituţie abilitată nu poseda o astfel de listă. CNSAS ne-a prezentat o listă de cca 80 de scriitori, despre ceilalţi a trebuit să aflu din cele mai diverse surse. Cărţile lui Cicerone Ioniţoiu mi-au fost de mare ajutor. Dar şi scrierile altor deţinuţi politici. Nu intru în amănunte. A fost numită o comisie care să discute acea listă, să o valideze. A fost iniţiat un concurs pentru monumentul în sine. Toate bune, până aici. Însă... au început tergiversările, amânările, retragerea de pe poziţii. Am aflat că în Consiliu existaseră obiecţii, în principal acestea două: că unii dintre cei de pe listă ar fi fost, pe vremuri, legionari; că alţii ar fi colaborat cu securitatea după ieşirea din detenţie. Or, ideea era una foarte clară: nu ridicăm un monument pentru scriitorii eroi, ci pentru scriitorii victime ale terorii roşii. De altfel, în textul Proiectului subliniasem fără echivoc: "la întocmirea listei trebuie să răspundem acestor două chestiuni: 1) cutare deţinut politic a fost scriitor? şi 2) scriitorul respectiv a fost cu adevărat închis? Prin obiecţii de felul celor menţionate mai sus, în Consiliu s-a creat o percepţie ambiguă cu privire la Proiect. Nu am fost convocat pentru a-mi expune punctul de verdere în Consiliu, pentru a clarifica lucrurile. S-au scurs doi ani fără să fi trecut la concretizarea Memorialului. Acum, intervenind situaţia de criză, intervenind şi marele ghinion cu pierderea definitivă a Casei Monteoru, care devenise un simbol al breslei noastre, perspectiva ridicării unui memorial al scriitorilor români încarceraţi sub regimul comunist se îndepărtează la modul nedefinit.

      La fraţii noştri de peste Prut se pare că lucrurile s-au tranşat mai simplu. Nu vor fi fost şi printre scriitorii basarabeni victime unii foşti legionari? Nu vor fi fost şi scriitori constrânşi să colaboreze cu poliţia politică? Vor fi fost şi din aceştia.Firescul nefirescului... Dar Uniunea Scriitorilor de dincolo de Prut nu a ţinut seama de aceste aspecte colaterale, inerente, a înţeles că victimele terorii comuniste merită un monument pentru neuitarea sacrificiului lor.

        Aştept comentariile Domniilor voastre.

        Devotat,

        Ion Lazu

Îi răspund:

        Dragă Ion,

ieri, la dezvelirea monumentului care cinsteşte memoria scriitorilor români din Moldova Estică (Estică - pentru că mai... Este!) şi Transnistria, căzuţi jertfă comunismului, am amintit şi eu de iniţiativa discutată în ianuarie 2008, când, împreună cu colegii din Consiliul USR, am pledat să se ţină cont şi de NUMELE din stânga Prutului (care, sperăm, să nu devină apa sâmbetei...). Credeam că deja chiar s-a făcut ceea ce se proiectase şi se aprobase. Din păcate, situaţia e alta, precum scrii. Şi iarăşi sperăm că, în scurt timp, lucrurile vor avea finalitatea cerută acum trei ani.

      Fratern
      Leo Butnaru

DESPRE TEMPERAREA NECESARĂ

           În interminabila retorică despre merite şi meritologie un capitol aparte îl constituie lăudăroşenia unor foşti demnitari din anii 90 (ai secolului trecut), pe care evenimentele şi conjuncturile, unele destul de tenebroase, i-au propulsat spre vârfurile puterii.

          Îl auzi pe unul cum se dă mare şi tare că el anume a decis ca, în sfârşit, să fie demontat monumentul lui Lenin şi dus aiurea, chiar dacă ştia că îl paşte riscul etc.

         Altul spune că anume el era cât pe ce să refacă joncţiunea celor două maluri ale Prutului, alias reîntregirea, reunirea etc.

         Un al treilea se dă în spectacol, amintind mereu că graţie lui au fost instalate ici şi colo busturile unor personalităţi nedreptăţite de bolşevism etc.

         De se creează impresia că întregul guvern de pe atunci nu însemna decât un singur om, el, ex-ministrul (nu obligatoriu – prim).

         Însă acesta nu e decât aşa, o mică şi falsă impresie pe care dânşii ţin să ne-o inoculeze. Pentru că, dragii noştri ex-demnitari „mari şi tari”, nu uitaţi că, pe atunci, eram şi noi, cei mulţi. Ba aş spune că, la începutul anilor 90, politica nu se făcea atât în cabinetele ministeriale şi cele de la preşedinţie, cât în stradă, în piaţă. Deciziile cu care vă lăudaţi că le-aţi luat fuseseră, de fapt, deciziile celor mulţi, ale zecilor de mii de cetăţeni care, în viitoarea Piaţă a Marii Adunări Naţionale, decideau ce şi cum, şi cu Lenin, şi cu eventuala reunire, şi cu remanierile în materie de bustologie, şi cu… cu toate, domnilor ex-demnitari. Semnăturile birocratice nu ar fi însemnat absolut nimic, dacă nu vedeaţi prin geamurile din clădirea în care se află guvernul sau preşedinţia că în piaţă mulţimea vă este de pavăză, de scut şi chiar vă ţine… din scurt, cerând imperios să faceţi cutare şi cutare. Atunci, în toate, nu era protagonist curajul personal al unui sau altui mahăr, ci domina şi decidea Curajul Poporului.

         Apoi, stimaţi colegi de mişcare naţională întru democraţie, chiar să uitaţi atât de… nedelicat de artileria grea ce bătea dinspre Uniunea Scriitorilor, dinspre redacţiile unor publicaţii curajoase?! Să uitaţi de articolele programatice pe care le-au semnat unele ilustre personalităţi ale acestui pământ? Păi, semnăturilor uşurele ale birocraţilor nu veneau decât sub semnăturile grele ale scriitorilor şi jurnaliştilor. De ce continuaţi să vă auto-măguliţi că chiar numai modestele voastre iscălituri ar fi decis totul şi în toate?...

          Astfel că, stimaţi ex-demnitari, nu vă daţi chiar cei mai ex-tari, aproape ţari… Est modus in rebus – nu? Adică, această măsură în toate însemnă şi punerea de surdină, atenuare vocilor lăudăroşilor. Înseamnă redactarea onestă a grăbitelor memorii pe care le ticluiţi unii, în care, bineînţeles, protagonistul protagoniştilor este el, autorul, ex-demnitarul, şi nicidecum cei mulţi care, atunci, la începutul anilor 90, contau cu adevărat.

           Pentru că, de nu punem surdina (necesară), totul rămâne pe vechi, adică: de-a surda… Iar absenţa imperativei temperări ne duce cu gândul la amara exclamaţie a anticilor: O tempora, o moris!...

       P.S. E de presupus că, dacă nu vă lăsau cei mulţi din mâini, aţi fi continuat să faceţi… minuni (?)…