
Astfel,
acum un timp, în ziarul „Jurnal de Chișinău” colegul Mircea V. Ciobanu o da
serios în bară, consider eu, minimalizând până la condiția de mahala sau de
gang importanța unei societăți literare, culturale, istorice, scriind nici mai
mult, nici mai puțin că: „Pe la 1863, la Iași apare o gașcă literară elitară
(orice gașcă este deschisă doar inițiaților) numită «Junimea»”. Adică,
astfel se minimalizează până la frivolitate ceea ce se știa și s-a spus cu
fermitate și seriozitate, noțional-academică, noțional-filosofică, chiar,
despre o întrunire a celor mai luminate spirite din a doua jumătate a secolului
XIX, despre asocierea lor într-o societate, care a avut un impact cardinal în
„formarea unui orizont larg științific și de educație estetică (...) A promovat
o literatură de valoare, subliniind rolul factorului estetic în producerea și
aprecierea operei de artă, a trezit și a impus spiritul critic în cultura
română, combătând pseudocultura (de care, de altfel, țin și... găștile! – l.b.), impostura, introducând o direcție
nouă în gândirea și literatura română. (...) A încurajat, deopotrivă, istoria,
filologia, geografia...” (Dicționar Enciclopedic, Vol. VIII. P. 371). Puneți
toate cele enumerate sub degradanta noțiune de: „gașcă sf [At: POLIZU / Pl: găști / E: nct] 1 (Înv) Tovărășie (tainică) de oameni care urmăresc scopuri
reprobabile. Și: (liv) clică, coterie” (DEX). La momentul oportun, i-am atras atenția lui
Mircea V. Ciobanu la atare dezacorduri... scrâșnitoare, dintre ce spune el și
ce a fost, totuși, „Junimea”, colegul însă nelăsându-se convins nici de Dicționarul Enciclopedic, nici de
DEX, contraargumentând (am discutat pe Facebook,
adică într-o... „bibliotecă” publică, păstrând desfășurătorul conversației): „Gașca,
ca și boema, e un soi de aristocratism cu reguli esoterice, cu restricții
pentru cei neinițiați. Sigur că eu am forțat nota, pentru că ceea ce se
definește azi prin «gașcă» mâine va fi grupare, poimâine – școală estetică,
pleiadă etc”, sublinia MVC. Să vezi liberalism întru relaxare noțională până
la... desconsiderarea unei organizații care a făcut epocă, a modernizat
civilizația românească (la compartimentul estetică, emisie și recepție
literară, filosofică)! Însă polemistului nu i se pare inadmisibil de a
generaliza, ticsind epoci și nume ilustre în acest termen minor, frivol: gașcă.
Dar parcă tresărindu-i, totuși, în minte o scânteie de îndoială că ar fi
făcut-o oarecum lată, colegul virează... aiurea, scriind: „...eu prefer
«găștile» în locul «uniunilor de creație». Literatura o mișcă înainte
individualitățile... sau GĂȘTILE. Care devin, cu timpul, școli. Mai bine zis,
ele se consideră de la bun început școli și grupuri cu pretenții estetice,
dar sunt considerate găști de cei din afara grupului”. Tii, comedie! Cum de nu
s-a știut până în primul sfert al secolului XXI de rolul grandios al găștilor
în literatura lumii?! La o adică, ceea ce numea Goethe Weltliteraturi nu ar fi fost decât o adunătură de... găști. Unde
mai pui că în context nu era vorba de „uniuni de creație”, mult mai
neimportante, după MVC, decât găștile. De aici încolo, opinentul își ia și mai
mare avânt întru a-și apără... vântul cam... (renunț la epitet, să-l găsească
cititorul), implicit mustrându-mă, parcă: „Ai uitat, probabil că, până la
«Junimea», literatura era prezentă doar în saloanele aristocratice, boierești
(de la Văcărești și Conachi, la Asachi). Că principiul esențial al societății
era unul critic și chiar nihilist. Că ei își doreau «mai bine fără cărți,
școli” etc., «dacă ele reprezintă o formă goală»... etc. Revoluționari,
romantici, avangardiști (moderați). Iar dacă ne amintim că exponenții ei
absoluți au fost Creangă, Caragiale și Eminescu... ce te deranjează? Ori vrei
să spui că toată țara (și mai ales lumea academică) era încântată de scriitura
lor? Așa că ei erau o gașcă de oameni normali, nu niște tipi sforăitori, cum îi
reprezintă uneori istoria literaturii. Fără «găști», literatura stă pe loc”.