Din poezia avangardei
în traducerea lui Leo BUTNARU
Klara ARSENEVA (1889 –
1972)
Adevăratul nume: Arseneva-Bukștein. S-a născut în
familia unui feroviar. Studii gimnaziale
MAGAZIN ZOO
În vitrină –
melci, pești multicolori,
Cinci
papagali, un canar care ciripește.
Ce devreme
cântă cineva la vioară,
De dimineață
sufletu-mi neliniștește.
Iar pe
strada noastră ziua-ntreagă
Hoinăresc
băiețandri, suie, coboară.
Ca de
moarte, zău, m-am săturat
De acest
colind din zori până-n seară.
Și vine iarăși
el, să cumpere râme
Sau pești,
după care – pleacă.
Ca și
înainte, mă tot ia cu vorbele-i seci –
Cum de-n
mare nu se îneacă?!
„Mă trage
spre locul acesta
Cu inima sângerată,
cu întreaga fire...”
Aseară, s-a
otrăvit o mireasă
Undeva în
sud, cică, din iubire.
* * *
Felinare
atârnau în strada nu prea lungă,
Zilele erau
năbușitoare, amurgul scurt.
Cu cozi de
pește, în relief zgâriat,
Meșterii
împodobiră fațade de lut.
Împinseră-o
terasă spre țărmul pustiu,
Înnegriră
grilajul unei grădini cu lalele.
Doar drumul
spre mare-l aveam în privire.
Sirenele șuierau
în ceață, rebele.
Prietenul
blond mă îndemna obosit:
„Povestește-mi
de orașul cu sonde la mare,
Cum fu
acoperită cu țiței o vale întreagă
Și cum în roș
locaș moare ceara de lumânare”.
ORAȘ NORDIC
Încercuit de
canale, îmbrățișa totul cu-nfrigurare.
Praf în
amestec cu fumul, fumul – cu tânga din trandafiri.
În inima mea
obosită el părea sicriu primăvăratic,
Când
colbuite, șterse-mi erau plecatele priviri.
În canale de
încercuire orașul plutea răsturnat
Și aur greu
de pe cupole îndelung îi curgea.
Trecea prin
el acel pe care l-am respins,
Trecea acel
pe care zadarnic l-aș aștepta.
Ce clar
mi-aduc aminte – prin poarta deschisă
Puteam să
văd palatul, ziduri lângă apă.
Adesea în
astă vară am rătăcit atent,
Spre-a nu-mi
trăda pe chip inima-mi sireapă.
* * *
Se va posta
în prag:
Cum e de
mers ușor?
Conul
sinagogii
E-nalt, țintit
în nori.
În casa de
brad curge
Clei tămâios
din bârne.
Violet,
pluti grădina-n fereastra
Dinspre
soare-apune.
E-atât de
cald și umed,
Apa-n bazin
e a scaldă;
Mai mare
decât soarele
Crescu cea
floare naltă.
Parcă din
prinsoare
Nu pot să
plec, să las.
Brazii până
spre câmpuri
Drumuri,
poteci au ars.
(1916)