DIN POEZIA LUMII - Osip MANDELȘTAM

Leo BUTNARU Poezii pentru copii în lectura autorului, mai 2020

Versuri de Marina ȚVETAEVA în traducerea și lectura lui Leo B...

ÎNVĂȚĂM ÎN CLASA ÎNTÂI! ,,Vrăbiuța uitucă”, după Leo Butnaru- Limba și literatura română, clasa I

AVANGARDA RUSĂ, RAFTUL 1

În almanahul grupării literare „Mezaninul poeziei” din Moscova, cu pseudonimul Hrisanf își semna versurile și articolele Lev (Leon) Vasilevici Zak (1892–1980), cel care, peste ani, avea să devină pictor celebru, scenograf și sculptor. Atât numele grupării, precum și copertele almanahurilor „Vernisaj” și „Ospăț pe timp de ciumă”, apărute în anul 1913, i-au aparținut chiar lui. Iar cu pseudonimul Mihail Rossiianski publica eseuri teoretice.

În toate ale ei, creația lui Zak-Hrisanf-Rossiianski constituie o componentă de prim-plan, reaccesată și comentată, în durata avangardismului și post-avangardismului rus, căutările sale prozodice anticipând imagismul, al cărui corifeu a fost, o perioadă, Serghei Esenin, iar protagonistul sui generis rămânând a fi Anatoli Mariengof. Unii dintre istoricii literari presupun că, de nu s-ar fi dedicat, în mare, artelor plastice, M. Rossiianski ar fi ajuns un poet cu adevărat remarcabil în veacul de argint rusesc.

Așadar, Rossiianski e numele mamei, cel adevărat fiind Zak, iar prenumele – Lev (Leon), născut în satul Rasteapino din gubernia Novgorod. În cercurile evreimii din imperiul rus numele de familie Rossiianski era cunoscut, în anii `60 ai secolului XIX bunicul viitorului poet și artist plastic fiind unul din fondatorii societății mozaice din Moscova. Din prima căsătorie, mama sa, Rozalia Rossiianski, a avut trei copii, iar după moartea soțului se căsătorește cu farmacistul V. I. Zak care, în junețe, participă la mișcarea narodnicistă, fapt pentru care a fost deportat pe 10 ani în Siberia.

 Lev Zak se naște gemene cu fratele său Simion, care avea să ajungă filosof eminent.

În 1902, Lev este admis la gimnaziul Institutului de Limbi Orientale, unde leagă prietenie cu Roman Jakobson, reputatul savant-teoretician de peste ani, unul din marii lingviști ai secolului trecut. Peste șapte decenii, Jakobson va scrie prefața la volumul lui M. Rossiianski „Des perles aux aigles”, apărut la „Edisions Saint-Germain-des-Prés” (1975, Paris) în colecția „Peinture et parole”, parcă în siajul anticului adagiu Ut pictura poesis, în care, printre altele, invocă amiciția și colaborarea lor gimnazială, pe când Zak „era bogat în vise și presimțiri”. Împreună, cei doi colegi scriau, redactau și scoteau la lumină primele lor reviste, ilustrate de Zak. Jakobson continuă: „Peste ani, în 1913, în fervoarea confuziilor din ajunul războiului, au apărut din abundență numerele almanahurile «Mezaninului poeziei ruse», în care se evidențiau versurile lui Lev Zak, semnate Hrisanf, ce au lăsat urme neîndoielnice în poezia lui Maiakovski și Pasternak”. 

În 1907, Lev Zak este admis la facultatea de Istorie și Filologie a Universității din Moscova, oraș unde, în 1913, împreună cu Vadim Șerșnevici, constituie gruparea de orientare ego-futuristă „Mezaninul poeziei”, în care se vor afirma Konstantin Bolșakov, Riurik Ivnev, Boris Lavreniov, Serghei Tretiakov, Pavel Șirokov și alte nume de referință ale avangardismului literar rus. În memoriile sale, Șerșenevici consemna: „Fiind pictor, poet, teoretician, Zak știa să ne mobilizeze prin sinceritatea și cumpănirea sa. El avea zeci de profesii, una bruind-o pe o alta. Era un minunat grafician, mai toate cărțile editurii noastre având copertele lui. Iar fiece număr de revistă scriitorul Zak îl umplea cu multiplele sale pseudonime”.

În perioada septembrie-decembrie 1913, „Mezaninul poeziei” publică almanahurile „Vernisajul”, „Ospăț pe timp de ciumă” și „Crematoriul bunei cuviințe”, în toate Hrisanf (Zak) semnând versuri. Este pregătită pentru tipar și prima carte a lui Rossianski-Zak-Hrisanf, „Improvizații pirotehnice”, care, însă, nu avea să fie publicată. Iar de atunci, pe durata a șase decenii, numele poetului Rossiianski nu mai apare în presă, cu toate că autorul nu a încetat niciodată să scrie versuri. Iar în anul 1970, când Lev Zak cunoștea deja gloria pictorului afirmat în plan transfrontalier, la München îi apare volumul de versuri „Dimineață interioară”, ce surprinde cu adevărat și apreciat drept incontestabilă valoare literară. El este ca și cum continuarea structural-stilistică avangardistă, fapt remarcat și în recenzia sa de Jüri  Ivask: „Unul din procedeele preferate ale lui Rossiianski ține de așa-numita etimologie poetică, el selectând frecvent cuvintele în conformitate cu asociativitatea sonoră, precum Hlebnikov, Krucionîh... La Zak sonoritățile predomină, dau tonalitatea poemelor”.

LA SOLICITAREA COLEGEI ANDREA H. HEDEȘ, A EDITURII „NEUMA” CITESC DIN POEMELE LUI VELIMIR HLEBNIKOV

PRO AVANGARDA

Leo Butnaru

Contemporaneizarea conștiinței și creativității

Nu o singură dată, am fost solicitat să mărturisesc despre atașamentul meu față de avangarda istorică și post-avangarda din aceste vremuri. Bineînțeles, mai totdeauna porneam de la traducerile, pe care le-am făcut din avangarda rusă, ucraineană sau franceză. În jur de 25 de antologii și volume ale autorilor-avangardiști. Dar și a altor 15 cărți ale post-avangardiștilor care, bineînțeles, s-au revendicat de la predecesorii lor. Din acest motiv am și numit două volume de miniatură poetică rusă „Orizont testamentar”. Se puteau numi la fel de semnificativ: „Ștafetă testamentară”.

Prin urmare, să spun ceva despre românizarea avangardei și a împrejurimilor ei…

Probabil, această pasiune de traducător ar fi ca o revanșă, râvnită din adâncile-mi juneți, când majoritatea celor ce făcuseră epocă la începutul secolului XX prin categorice reforme literare erau interziși. În genere, societatea sovietică nu însemna decât un sofisticat și stupid sistem prohibitiv. Ceea ce se numea epoca represans. Despre aceasta am scris, am argumentat în prefețele, notele biobibliografice, pur și simplu în notele la antologiile de poezie, proză, dramaturgie, manifeste literare, dar și în cele ale autorilor publicați-solo (Velimir Hlebnikov, Vladimir Maiakovski, Marina Țvetaeva, Osip Mandelștam, Igor Bahterev, Boris Pasternak, Daniil Harms, Nina Habias, Boris Poplavski, Anatoli Matriengof, Tatiana Veciorka…). Tocmai despre aceasta spune cu întreaga sa ființă antologia „Avangarda – jertfa Gulagului”. Dramatică percuție de ecou străbate cele circa 400 de pagini ale antologiei „100 de poeți ai avangardei ruse”, dar, mai cu seamă, antologia megalitică, să zic așa, „Panorama poeziei avangardei ruse”, unde, în 1 600 de pagini, format academic, apar mostre din creația a circa 250 de autori.

Iosif BRODSKI „Să nu ieși din casă” (poem, 1970). Traducere și lectură: ...

Disciplina: Limba română Subiectul: „Vrăbiuța uitucă”, după Leo Butnar...

Limba română cl.1 Textul ,,Vrăbiuța uitucă" după L. Butnaru

INTERNAȚIONALIZAREA STEPELOR

 

Multietnicitatea poezie ruse are o tradiție de secole, unul dintre înaintemergătorii ei nefiind altul decât prințul moldav Antioh Cantemir (1709-1744), deschizătorul de drum pentru prozodia și stilistica poetică modernă rusă, Aleksandr Pușkin (1799-1837), fiul unui african, Mihail Lermontov (1814-1841), descendent dintr-o familie scoțiană, la origini trăgându-se de la cvasi-legendarul bard-proroc Thomas Learmonth (sec. XIII), Gavriil Derjavin (1743 – 1816), coborând din tătarii de pe Volga, după ce un anume Brahim-murza a părăsit Hoarda de Aur, ajungând la Moscova, unde, după ce este creștinat, se află în slujba țarului. Au existat și alți mari poeți, pe care diverse popoare i-au dăruit Rusiei, iar printre ei, bineînțeles, Osip Mandelștam, Boris Pasternak sau Iosif Brodski, vlăstare din neamul biblic, iar ca vocație și incantație, metaforic „precizând”, din Cântarea cântărilor.

În lung timp de elaborare a „Panoramei poeziei avangardei ruse”, am constatat că din cei peste 250 de autori antologați cam fiecare al șaselea avusese descendență israelită. Și iată respectivii autori în acest volum antologic, ce oglindește mișcarea și afirmarea poeziei avangardei ruse, dar și a celei universale la începutul secolului trecut.

Primele manifeste ale avangardismului rus, care aveau un caracter combativ, patetic, alcătuite din fraze laconice, energice, imperative, aproape ca ordinele de luptă, au fost elaborate, semnate, colectiv sau personal, și de Osip Mandelștam („Dimineața acmeismului”, 1912 / 1913), Benedikt Livșiț („O palmă dată gustului public”, 1912; „Juvelnicul juzilor”; „Duceți-vă dracului!”, 1914; „Manifestul zburătoarei federații a futuriștilor”,1918), M. Rossiianski („Mănușă aruncată cubofuturiștilor”, 1913), Boris Pasternak, Viktor Șklovski („Un stop de dohot”,1915), Dmitri Maizels („Proclamarea lumenismului”, 1921), Ilya Selvinski, Vera Inber, Evgheni Gabrilovici („Construcția sub jurământ a poeților-constructiviști”, 1922-1923, „Declarația centrului literar al constructiviștilor”), Boris Kușner, Osip Brik („Pentru ce luptă frontul de stânga al artelor”, 1923). Dziga Vertov („Noi”, 1923)...